Documente CNRB, CNRB/M: Raliul Valcii |
• Regulament Particular |
• Plan Orar |
• Harta ZIua 1 |
• Harta Generala |
• Harta Ziua 2 |
• Harti PS-uri |
• Cazare |
Schimb de roluri pentru George Grigorescu, copilot și mentor pentru Cristiana Oprea la Rally Weiz în Opel Cup
În urmă cu exact 8 ani, Cristiana Oprea lua startul în primul raliu din viața sa, în rol de copilot pentru nimeni altul decât George Grigorescu - Maestru al Sportului în Automobilism, campion național de raliu și fondator al Cupei DACIA. În acest weekend, cei doi vor face schimb de roluri la Rally Weiz, în Austria, unde Cristiana îl va avea în dreapta pe mentorul său. Echipajul va concura pe 13-15 iulie în cea de-a patra etapă a campionatului Opel Cup, cu mașina 100% electrică de raliu Opel Corsa e.
Dacă iulie 2015 marca începutul spontan a ceea ce a devenit o carieră spectaculoasă și plină de pasiune pentru pilotul Cristiana Oprea, deschizătoare de drumuri pentru femeile din motorsportul românesc, pregătirile pentru raliul din acest weekend nu lasă nimic la voia întâmplării.
Asfaltul austriac nu este o necunoscută pentru Cristiana, fiind a doua sa participare consecutivă la Rally Weiz cu Opel Corsa e. Cei 129 de kilometri de probă specială au rămas în mare parte neschimbați din 2022, astfel că Rally Weiz este ocazia perfectă pentru a beneficia de experiența vastă în pilotaj a lui George Grigorescu. Obiectivul este clar: creșterea ritmului pe probe și consolidarea experienței din Opel Cup, după rezultatul de Top 10 obținut de Cristiana la Rally Vosges în Franța, la mijlocul lunii iunie.
George Grigorescu nu este la prima prezență în rol de copilot: pe lângă cele peste 90 de starturi din palmares ca pilot, Rally Weiz este al treilea raliu internațional care îl surprinde pe GxG în locul din dreapta, după Acropolis Rally(1986) și ADAC Rally Tour D’Europe (1988). Fost pilot de uzină Dacia și apoi Renault Sport, George a acceptat cu bucurie invitația de a fi copilot și de a o ajuta pe Cristiana să își îmbunătățească “la cald” tehnica de pilotaj: “Am mai fost întrebat dacă mi-am agățat casca (de pilot) în cui. Participarea în postură de copilot la acest raliu din ERT, mai ales cu o mașină electrică, nu constituie răspunsul afirmativ la întrebare. În schimb, este răspunsul unui challenge personal pe care îl preiau de mai multe ori în carieră, atunci când știu că pot să fac ceva nou. În cazul de față, pentru Cristiana sunt oricum mentorul ei de la debutul în pilotaj și am fost alături de ea în diversele salturi pe care le-a făcut în carieră. Acum voi încerca să transform o simplă experiență de conjunctură într-o operațiune coaching live, căutând să fac treaba unui bun copilot și în același timp să îi insuflu încrederea de care Cristiana are nevoie pentru a pilota performant.” a declarat George Griogorescu, pilot de raliu.
Copilotul Alexia Parteni absentează motivat de la etapa din Austria, atenția sa fiind dedicată examenelor din primul an de facultate, urmând ca brașoveanca să revină în dreapta Cristianei la următorul raliu.
Participarea pilotului Cristiana Oprea în singurul campionat 100% electric de raliu din lume este un demers inițiat în 2022 și susținut de Vitesco Technologies, compania care a dezvoltat motorul electric cu reductor (eMR) ce echipează Corsa-e. Pe lângă dorința de a promova mobilitatea sustenabilă, Cristiana și Vitesco Technologies și-au unit forțele pentru a promova educația rutieră în cadrul campaniei #safeiscool care se desfășoară pe social media până la finalul anului 2023.
Pilotul Cristiana Oprea este susținută în 2023 de UniCredit Leasing, Vitesco Technologies și Michelin. Partener tehnic este Walero Motorsport, iar parteneri media sunt ProFM și AutoBild România. În plus, începând din mai 2023, Cristiana Oprea și Centrul FILIA și-au unit forțele pentru a promova egalitatea de gen și colaborează în campanii de conștientizare, evenimente educaționale și proiecte de implicare comunitară.
Mai multe informații despre proiectele și competițiile în care Cristiana este implicată puteți afla pe blogul său cristianaoprea.ro, pe instagram @crissoprea sau pe pagina de facebook Cristiana Oprea.
Comunicat de presă