Masters (4) - Trofeul Sinaia

Sinaia, 20 iul. - 21 iul. 2024


  Suntem pe Facebook

58 de piloți se întrec în weekend la Harghita Hill Climb Challenge

Data: 27 Iunie 2024 / Coasta

Sezonul național al vitezei în coastă românești continuă la sfârșitul acestei săptămâni cu etapa harghiteană Harghita Hill Climb Challenge, desfășurată pe traseul de concurs ce urcă spre stațiunea Harghita-Băi

Un număr de 58 de piloți licențiați au confirmat prezența pentru a patra etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, în vreme ce lista este completată de alți 9 invitați ai organizatorului AT Motorsport, ce vor alinia la start modele de stradă ale producătorului german Porsche


Alexandra Teslovan (Renault Twingo) la ediția din 2022

Invincibil în ultimele 3 ediții, brașoveanul Octavian Ciovică (Radical SR8) merge la Harghita Challenge să-și apere titlul de King of the Hill, însă nu va avea misiune ușoară, căci la start va fi prezent și învingătorul ultimelor două etape de viteză în coastă - Emil Ghinea (Norma M20). Și deși tindem să spunem că localnicul Szabó Botond (Radical SR3) pornește cu o primă șansă la un loc pe podiumul absolut al etapei sale de casă, nu putem să nu-i avem în vedere și pe Alexandru "Dodo" Pițigoi (Porsche 992 GT3 Cup) sau pe Dominic Marcu (Tesla Model 3 Performance). Desigur, Pițigoi pornește cu prima șansă chiar și la o luptă cu monoposturile de top amintite la începutul acestei fraze, în vreme ce la categoria turismelor are garantată victoria în cazul a două manșe de concurs lipsite de erori. 

Octavian Ciovică (dreapta) felicitându-și colegul - ”Dodo” Pițigoi (stânga), la finalul ediției din 2022

Înfruntarea va fi una deosebit de disputată și în ceea ce privește podiumul categoriei turismelor. Iar dacă poziția secundă este ca și asigurată de reșițeanul Claudiu Ciucă (Seat Cupra TCR), ultima treaptă a podiumului va fi intens "vânată" de piloți precum Cosmin Ion (Audi RS3 TCR), Bogdan Toma (Porsche 718 GT4) sau Sorin Huțanu (Audi RS3 TCR). Bineînțeles, se pot ivi surprize neașteptate, întrucât pe lista de înscrieri îi regăsim atât pe Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Evo VII), Florin Durche (Mitsubishi Evo IX RS) cât și pe Alexandru Szép (Mitsubishi Evo VI).

Cosmin Ion a obținut, la ediția din 2022, primul său podium absolut (pe atunci, cu Peugeot 308 TCR)

Pe traseul de concurs al etapei harghitene vor fi prezenți și alți piloți locali, aici putând s-o amintim atât pe tânăra Alexandra Teslovan (Peugeot 208 R2) - proaspătă învingătoare în ierarhia juniorilor a naționalului de raliuri pe asfalt, cât și pe Gál István (Peugeot 207 RC) - care revine la start după episodul din prima etapă de raliu a sezon unde mașina sa a fost cuprinsă de flăcări. Un alt pilot de-al "casei" este și Jakab "Jaxy" Attila, în dreptul căruia figurează un Mini Cooper S, însă pe surse am obținut informația că acesta își va face debutul la comenzile unui model de TOP, în timp ce Lorand Popovici (Dacia Logan) completează numele locale.

Lorand Popovici (Dacia Logan) nu ratează în niciun an cele două evenimente majore ale județului Harghita

Asemenea primei etape a sezonului (Râșnov), Harghita Hill Climb Challenge va avea la start și modele de serie din ultima generație a producătorului din Stuttgart - Porsche. Printre acestea se numără 5 modele 911 - dintre care unul fiind ediție limitată "Dakar Edition" - alte 3 modele 718, respectiv un Taycan Turbo S.

Vezi aici lista completă de înscrieri

 

Program competiție Program Fan Bus

De asemenea, pe lângă cele 9 manșe competiționale și Fan Bus-ul pus la dispoziție de către organizatorul AT Motorsport, de-a lungul traseului de concurs dar și în zona parcului de service vor fi amenajate standuri cu mâncare și băuturi, respectiv activități conexe - simulator de curse, perete de cățărări pentru cei mici dar și multe altele.

Harta Generală

Parteneri principali ai evenimentului - Primăria Miercurea Ciuc & Direcția Județeană de Sport Harghita

Partenerii evenimentului - Heineken, Parapeți Roger, Borsec, Generali, UniCredit Leasing, NEST, SET - Profile Factory, Har-Pakrom, Consiliul Județean Harghita, Visit Harghita, Chem System

Partenerii tehnici ai evenimentului - Ford - Magyari Engineering, Race Events, Omega Rally Team, Complete - media & advertising agency, A24 Assistance, allbets, InLine Media Advertising, Alutus, HARViz, Asociația Szivdobbanas

Partenerii media ai evenimentului - RockFM, KissFM, Autorally.ro, RallyMax, Hargita Nepe, Informația Harghitei

Un articol marca Autorally semnat de Cristian Oltean

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri