Cea de-a doua etapă a sezonului european de raliuri, desfășurată pe macadamul de lângă Veszprém și Székesfehérvár [Ungaria] a oferit una dintre cele mai spectaculoase, intense și încărcate de dramatism etape din ultima perioadă
La prima apariție în Campionatul European de Raliuri, finlandezul Roope Korhonen secondat de Anssi Viinikka (Toyota GR Yaris Rally2) a reușit să țină ritmul cu greii competiției de pe bătrânul continent pentru ca în final să-și adjudece succesul absolut

Primul lider al Raliului Ungariei a fost nimeni-altul decât Simone Tempestini (Škoda Fabia RS Rally2) care a reușit să se impună la limită de trei zecimi pe superspeciala de vineri seara. Câștigătorul ediției din 2024 a aceleiași etape a fost însă detronat rapid de italianul Andrea Mabellini (Škoda Fabia RS Rally2), care deși n-a reușit să-și adjudece toate probele de sâmbătă - câștigând însă 4 din cele 6 consumate - a rămas în fruntea clasamentului general provizoriu. Ziua decisivă avea să înceapă cu stângul pentru italian, acesta pierzând prima buclă în favoarea lui Korhonen, care astfel începea să-i amenințe poziția. Deși învingătorii probelor rămase au fost alții (2 - Philip Allen, 1 - Jon Armstrong), finlandezul a reușit să-l surclaseze pe italian în pofida unei penalizări de 10 secunde, chiar la finele ante-penultimei probe. Totul a devenit clar pentru Roope Korhonen când Andrea Mabellini a făcut cale întoarsă spre service în loc să meargă spre startul penultimei probe, și asta pentru că un amortizor nu putea fi reparat astfel încât să mai reziste pe ultimele două speciale.

În concluzie, Roope Korhonen și Anssi Viinikka obțin un mare succes, cei doi împărțind podiumul cu Mads Østberg și Torstein Eriksen - pe poziția secundă, respectiv cu Mikołaj Marczyk și Szymon Goszpodarczyk - pe ultima treaptă a podiumului. Suedezul Isak Reiersen și maghiarul Gábor Német au completat TOP5-ul etapei maghiare, în ordinea în care i-am amintit.

Tot la prima participare în european au fost și Norbert cu Francesca Maior (Citroën C3 Rally2), însă cu o mașină de specificație Rally2, căci cei doi au bifat mai multe sezoane în categoria Junior ERC, inclusiv în 2023 când au devenit campioni europeni. Aceștia din urmă au experimentat ritmul foarte ridicat din vârful ierarhiei absolute, au realizat diverse setări ale suspensiei și, mai mult decât orice, au zâmbit la finalul fiecare probe. Deși ritmul lor nu s-a ridicat la nivelul celorlalți sportivi amintiți - decât în anumite situații - frații Maior se pot declara mulțumiți de evoluția lor. Și pentru că trebuie să le recunoaștem din plin meritele, cei doi sportivi sunt primul echipaj românesc din acest sezon care punctează în clasamentul general al competiției.

Etapa maghiară a fost neiertătoare cu foarte multe echipaje, inclusiv cu celelalte perechi tricolore: Bogdan Cuzma a abandoant pe PS9 după o incursiune în decor, Simone Tempestini a abandonat înainte de finalul PS11 ca urmare a unei defecțiuni tehnice, în vreme ce Cristi Sugár respectiv Mihnea Hanea au abandonat după prima zi, motivele fiind de asemenea tehnice. Cel de-al șaselea echipaj românesc înscris în etapa maghiară, Artur Luca și Mihai Supuran, au ajuns cu bine la finalul raliului, însă cei doi au avut foarte mult de muncit până să ajungă acolo. Și asta pentru că Artur și Mihai au avut o zi de sâmbătă plină de peripeții, de la accident cu animal sălbatic și până la pene și ghinioane din cele mai frustrante, însă printr-un efort comun și o perseverență clară, ziua de duminică a fost ceva mai bună cu ei și au putut termină etapa maghiară inclusiv cu puncte la Juniori.
Vicecampionul în exercițiu al categoriei juniorilor din FIA ERC pare să fie într-o formă excelentă. După un loc secund în prima etapă din peninsula iberică, Calle Carlberg (Opel Corsa Rally) - secondat de Jørgen Eriksen - s-a impus categoric în Raliul Ungariei, dominând de la un capăt la celălalt etapa vecină, cu 9 victorii de probă specială. Pe podiumul juniorilor, dar și al categoriei ERC4, au urcat și conaționalul pilotului, Victor Hansen (Peugeot 208 Rally4) - secondat de Ditte Kammersgaard - care s-a clasat al doilea, precum și Matteo Doretto cu Andrea Budoia (Peugeot 208 Rally4), pe poziția a treia.

După debutul ca echipaj acum 7 sezoane, timp în care au bifat 41 de starturi - din care 27 încheiate cu bine - familia Olle Sándor (tatăl) și Olle Rebeka (fiica) a bifat o etapă europeană impecabilă chiar la ea acasă. Cei doi echiperi au reușit să-i țină piept legendarului Jos Verstappen pentru a-și adjudeca prima victorie în clasamentul piloților ai Master ERC, Sasa și fiica sa fiind urmați pe podium de însuși pilotul olandez, respectiv de cehul Martin Vlček.

Dacă vicecampionul în exercițiu de la juniori a reușit să-și adjudece victoria, de ce să nu repete această performanță și vicecampionul categoriei ERC3. Polonezul Igor Widłak a reușit ca printr-o atitudine matură și lipsită de riscuri să-și mențină ritmul în partea de vârf a ierarhiei dedicate mașinilor de specificație Rally3. Și în timp ce conaționalul său Tymoteusz Abramowski respectiv francezul Tristan Charpentier "și-au dat în cap" printr-o bătălie spectaculoasă dar cu multe riscuri asumate, Widłak a căutat să profite de pe urma oricărei greșeli sau ghinionului celor doi, păstrându-și totuși ritmul alert. Rezultatul n-a întârziat să apară pentru Igor și copilotul său, iar după a 10-a probă a raliului, cei doi se vedeau în fruntea ierarhiei ERC3, acolo unde au rămas până la final pentru a-și trece în cont al cincilea succes al acestei categorii. Pe poziția secundă s-a clasat maghiarul Márton Bertalan (cu mașina cu care frații Maior au concurat în sezonul precedent din CNR), podiumul fiind completat de un alt polonez: Hubert Kowalczyk. Totuși, în ierarhia cupei dedicate modelelor Ford Fiesta Rally, ultima treaptă a podiumului i-a revenit lui Tristan Charpentier.

Gábor Német a fost una din revelațiile acestei etape europene, maghiarul fiind de multe ori în luptă cu unii 'veterani' ai competiției. Deși principalul său adversar din ierarhia națională, Turán Frigyes, a ieșit din cursă încă din prima parte a zilei de sâmbătă, Gábor Német conducea deja în clasamentul provizoriu. Și deși pe alocuri s-a confruntat cu probleme tehnice și pene de cauciuc, maghiarul a știut să gestioneze avantajul din clasamentul național pentru a-și adjudeca victoria etapei secunde a sezonului, devenind noul lider provizoriu în clasamentul Campionatul Național al Ungariei. Pe poziția secundă a ierarhiei naționale s-a clasat Sándor Olle, în vreme ce Tóth Tibor a completat podiumul.

De menționat este faptul că la această ediție a Raliului Ungariei a fost prezentă și o mașină foarte rară și spectaculoasă, fiind vorba despre puternicul Citroën C3 WRC la volanul căruia s-a aflat legendarul pilot maghiar Bútor Róbert. Acesta s-a impus inclusiv în două probe speciale, în clasamentul absolut al raliului, încheindu-și parcursul pe poziția a patra la general. Doar că, după cum ne-a obișnuit deja, acesta va recurge la abandon în ultimul control orar al raliului pentru a nu figura în clasamentele finale, acesta fiind un gest de real fair-play și gentleman proof.

Foto - Rally Cow, MGR Images, Rallye Story