CNRB, CNRB/M: Raliul Valcii

Ramnicu Valcea, 19 oct. - 20 oct. 2024
www.raliulvalcii.ro

>
 Documente
 CNRB, CNRB/M: Raliul Valcii
Regulament Particular
Plan Orar
Harta ZIua 1
Harta Generala
Harta Ziua 2
Harti PS-uri
Cazare


  Suntem pe Facebook

Francois Delecour: Raliul Aradului poate ajunge in Campionatul European

Data: 27 Aprilie 2014 / Raliuri

Interviu cu cel mai titrat pilot care evolueaza in Campionatul National de Raliuri Dunlop, vicecampionul mondial de raliuri si dublu castigator la Arad, francezul Francois Delecour



Autorally: Ce parere are castigatorul ultimelor doua editii despre Raliul Aradului?
Francois Delecour: Raliul Aradului este fantastic, am povestit multor prieteni din Franta despre calitatea macadamului din Romania, care nu este dur, iar configuratia probelor este una care face pilotajul foarte placut. Aderenta foarte buna a solului de la Arad incurajeaza un pilotaj agresiv, ceea ce solicita cauciucurile si poate conduce chiar la pene de cauciuc, in special pe proba cea mai lunga a intrecerii, unde poti gasi multe pietre. Chiar am facut o pana anul trecut, insa norocul nostru a fost ca eram aproape de finalul probei speciale in care s-a intamplat si nu am pierdut prea mult timp, iar acest mic incident nu ne-a incurcat in lupta pentru victorie.
Aceasta competitie are un potential insemnat, cred ca poate ajunge in Campionatul European, sau chiar in cel mondial. Pentru aceste lucruri trebuie insa o sustinere puternica si un buget insemnat, pe care sper ca intrecerea sa le gaseasca, pentru ca a luat un start bun, fiind inclusa deja intr-un campionat international.

Autorally: Cum ai petrecut perioada lunga dintre primele doua etape ale campionatului, dinaintea Raliului Aradului?
Francois Delecour:  Am petrecut destul de bine, as putea spune, avand in vedere ca am participat la un raliu si o vom face inca odata, in weekend-ul care precede Raliul Aradului. Am luat startul cu un Audi Quattro de grupa 4 intr-o competitie pentru masini istorice, in jurul celebrului Mont Ventoux si vom participa la inca o etapa Rally Dauphine, unde speram sa simtim imbunatatirile pe care le-am adus la masina. La Ventoux ne-am clasat pe trei, in spatele unui Renault 5 Maxi Turbo si a unui surprinzator Triumph TR7 cu motor V8, care ne-a intrecut cu cateva secunde. Pentru urmatorul raliu, care este a treia etapa din campionatul francez pentru vehicule istorice, am imbunatatit cateva lucruri la masina si ne propunem victoria.

In afara de intrecerile istorice, sunt implicat intr-un proiect extrem de interesant, alaturi de revista Echappement, in care vom compara un model legendar al anilor '80, Lancia 037, cu o masina moderna,  Peugeot 207 S2000. Testele au loc pe o proba inclusa in Rallye du Var, care se numeste Roquebrune si unde voi parcurge un sector cronometrat cu ambele masini si vom putea face o comparatie. Ineditul este ca Lancia este pregatita conform normelor pentru campionatele istorice, avand un rollbar imbunatatit fata de varianta originala, precum si amortizoare si pneuri moderne. Sunt foarte curios care va fi rezultatul, masina fiind semnificativ mai usoara fata de Peugeot.

Vom participa cu aceasta Lancia 037 la Rally Elba anul acesta, iar in sezonul viitor poate vom avea un program in Campionatul European de Raliuri pentru Masini Istorice. Aici exista un interes extraordinar in ultima vreme, la Sanremo,cea mai recenta etapa fiind, de exemplu, opt Lancia 037. Noile regulamente fac masinile incredibile, probabil mult mai rapide decat in trecut si este un proiect foarte interesant.



Autorally:  Dupa debutul de sezon in Campionatul National de Raliuri Dunlop ce poti spune despre adversari si despre nivelul sportiv si tehnic?
Francois Delecour:  As putea sa spun ca atmosfera este mai.. electrica. Simt mai multa presiune decat in trecut, ceilalati depun eforturi sa ne ajunga si se simte, nivelul este in crestere. Am castigat, este adevarat, ultima etapa, de la Brasov, insa nu este usor. Uneori pot merge mai rapid, insa nu am mari rezerve, daca facem o comparatie cu doi ani in urma, cand am venit in campionat, nivelul a crescut simtitor. Marco Tempestini cu noua sa Ford Fiesta R5 este un adversar puternic, Simone Tempestini este si el foarte rapid, iar Dan Girtofan a avut o performanta foarte buna la Brasov.

Autorally:  Ce parere ai de prezenta spectatorilor si a concurentilor in raliurile de pe continent? Este o problema, sau fluctuatiile de audienta sunt doar un rezultat al popularitatii sportului in diferitele locuri?
Francois Delecour:   Pentru mine Turul Corsicii de anul trecut a fost o mare surpriza neplacuta, nu au fost prea multi spectatori si nu pot sa inteleg aceasta depopulare. Sportul este in continuare foarte spectaculos, masinile foarte rapide, este ciudat. In unele locuri, insa, lumea vine la raliuri, asa se intampla peste tot in lume. La fel, in Romania sunt etape foarte populare, cum se intampla la Sibiu si altele cu un interes scazut al publicului. In unele cazuri nici organizatorii nu depun suficiente eforturi, probabil ar trebui mai multa implicare, nu stiu ce altceva se poate face.

Legat de inscrieri, este cu siguranta un moment dificil, cel putin in Franta. Masinile istorice au castigat mult teren, insa cele moderne se gasesc la polul opus, preturile crescute duc la scaderea interesului din partea concurentilor. Desigur, nu este cazul peste tot, insa acest lucru il poti vedea foarte clar in campionatul francez.

Autorally:  Vei lua startul la Arad cu o masina dintr-o clasa inferioara Peugeot-ului cu care ai castigat ultimele doua titluri de campion. Cum crezi ca se vor desfasura ostilitatile?
Francois Delecour:  Este o problema pentru mine sa merg cu o masina de Grupa N, echipa crede ca putem castiga, insa cred ca va fi foarte dificil sa facem acest lucru. Mi-e teama ca masina nu este suficient de puternica, in special cutia de viteze, care a cedat si la Iasi, cand am mai participat cu aceasta masina. Desigur, imi place acest Subaru Impreza, m-a surprins placut, dar este o masina buna pentru un pilot care poate fi eficient la Grupa N si nu pentru a castiga campionatul. Sunt insa in continuare entuziast si dornic de a merge la limita pe probele speciale, lucru pe care, cu siguranta, il voi face.

Interviu reallizat de Adrian Diaconescu – echipa Autorally

Raliuri

  • CNRB
  • ERC
  • Sprint
  • WRC

Coasta

Super Rally

Altele

  • Stiri