Stiri:

February 1, 2024
Știrea zilei în motorsportul mondial vine din cea mai urmărită disciplină - Formula 1. Carlos Sainz se desparte de Ferrari la finalul lui 2025, iar locul său va fi preluat de Lewis Hamilton, care după 11 ani, 6 titluri mondiale și 82 victorii se alătură italienilor.
March 2, 2023
Noul sezon se apropie cu pași repezi, cu multe nume prezente și aspirații inedite. Și în timp ce principalele echipe: RedBull, Ferrari și Mercedes; au optat pentru continuitate, același lucru nu poate fi spus despre celelalte formații, fapt pentru care, odată cu prima etapă din 2023 vom fi martorii unor reveniri surpriză pe grila de start, alături de debutanți ce speră să-și afirme ritmul și șansa chiar de la prima cursă a sezonului - Marele Premiu al Bahrainului, în primul weekend al lunii martie.
February 9, 2023
Cluj-Napoca, 9 februarie 2023. Luca Savu, un clujean de doar 14 ani, este cel mai tânăr participant la Championnat de France F4, Formula 4 fiind primul pas în competiṭiile de monopostur
October 16, 2021
Formula 1 a dezvăluit calendarul pentru sezonul 2022, cu un program record de 23 de Grand Prix-uri fiind aprobat de Consiliul Mondial al Motorsportului.    Sezonul va debuta &i
September 15, 2021
În perioada 10-12 septembrie, Alex Mirea, Mihnea Ștefan și Răzvan Galan s-au focusat asupra Autodromo Nazionale di Monza pentru o cursă support în deschiderea Marelui Premiu al Ita
December 13, 2020
Formula 1 si-a disputat in acest weekend cursa finala a sezonului 2020. La fel ca si in ultimii ani, gazda ultimei etape a fost circuitul Yas Marina din Abu Dhabi.
December 2, 2020
Mick Schumacher, fiul legendarului campion german Michael Schumacher, va fi pilot titular al echipei Haas incepand cu sezonul 2021 al Formulei 1. In varsta de 21 de ani, Mick este liderul al clasamentului in Formula 2, inainte de runda finala din Bahrain.
November 15, 2020
Lewis Hamilton a castigat o cursa nebuna in Turcia, dupa ce a luat startul de pe a sasea pozitie. Rezultatul de astazi l-a facut pe pilotul britanic campion mondial al sezonului 2020, egaland recordul de 7 titluri detinut de Michael Schumacher.
November 1, 2020
Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu al Emilia Romagna desfasurat pe celebrul circuit de la Imola. Valtteri Bottas s-a clasat al doilea, completand performanta echipei Mercedes.
October 25, 2020
Pentru prima data in istorie, Formula 1 si-a disputat un Mare Premiu pe circuitul din Portimao, Portugalia. Pentru a opta oara in primele 12 curse din acest sezon, Lewis Hamilton a invins, depasind recordul lui Michael Schumacher in ceea ce priveste numarul de victorii.
October 11, 2020
O noua borna a fost atinsa astazi de Lewis Hamilton. Campionul mondial al ultimelor sezoane a castigat cel de-al 91-lea Mare Premiu de Formula 1, egaland recordul detinut de Michael Schumacher.
October 10, 2020
Formula 1 a revenit pe Nurburgring! Valtteri Bottas a fost cel mai rapid pilot al calificarilor, urmand sa ia startul in cursa de duminica de pe prima pozoitie a grilei.
September 27, 2020
Pentru a noua oara in cariera sa de pana acum, Valtteri Bottas a castigat o cursa de Formula 1. De aceasta data s-a intamplat in Rusia, finlandezul beneficiind de cele doua penalizari de cate 5 secunde primite de Lewis Hamilton pentru niste incidente intamplate inaintea cursei.
September 26, 2020
Lewis Hamilton a obtinut cel mai bun timp al calificarilor de la Sochi, urmand sa ocupe prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Rusiei. Max Verstappen s-a clasat al doilea, la peste jumatate de secunda in urma lui Hamilton, reusind sa fie mai rapid decat Valtteri Bottas.
September 13, 2020
Lewis Hamilton a castigat prima editie a Marelui Premiu al Toscanei, ajungand la 90 de victorii in Formula 1. Cursa gazduita de circuitul Mugello a avut parte de 3 starturi de pe grila, fiind in doua randuri afisat steagul rosu in urma unor accidente.
September 12, 2020
Pandemia globala a generat un calendar al Formulei 1 total neasteptat. Mai multe mari circuite, fara vreo sansa sa gazduiasca vreo etapa in acest an, au ajuns sau vor ajunge sa fie vizitate de Marele Circ.
September 6, 2020
Pentru prima data in cariera, Pierre Gasly a castigat o cursa de Formula 1. Ceea ce nu a reusit cat timp a fost coechipierul lui Max Verstappen la Red Bull, Gasly a obtinut astazi, la Monza, alaturi de echipa Alpha Tauri.
September 5, 2020
Inca o sesiune de calificari, inca o prima linie Mercedes. Lewis Hamilton a ajuns la borna 94 in ceea ce priveste clasarea pe prima pozitie a grilei de start dupa ce a obtinut timpul de referinta pe circuitul de la Monza.
August 30, 2020
Al saptelea titlu de campion mondial este tot mai aproape de Lewis Hamilton, britanicul invingand fara drept de apel si la Spa Francorchamps. Podiumul a fost completat de Valtteri Bottas si Max Verstappen, in aceeasi ordine in care au pornit si pe grila.
August 29, 2020
Nimeni nu le poate tine piept monoposturilor Mercedes in actualul sezon al Formulei 1, iar Lewis Hamilton este de neoprit. Astazi, in cadrul calificarilor pentru Marele Premiu al Belgiei, campionul britanic a fost, din nou, cel mai rapid, devansandu-l pe coechipierul sau cu o jumatate de secunda.
August 16, 2020
Pentru a patra oara in primele sase etape din acest sezon, Lewis Hamilton a iesit victorios, printr-un parcurs dominant pe Circuit de Catalunya. Clasandu-se al doilea in Spania, Max Verstappen si-a consolidat locul secund si in clasamentul general, acolo unde este urmat de Valtteri Bottas, cel care a urcat si astazi pe ultima treapta a podiumului.
August 15, 2020
Mercedes a monopolizat calificarile de pana acum din actualul sezon de Formula 1, Lewis Hamilton clasandu-se in pole position de 4 ori iar Valtteri Bottas de 2 ori. Cel mai recent prim rezultat al calificarilor a fost obtinut de Hamilton astazi, in sesiunea ce a stabilit ordinea de start pentru Marele Premiu al Spaniei.
August 9, 2020
Pentru prima data in acest sezon, Max Verstappen a reusit victoria in Formula 1, culegand roadele unei strategii excelente. Desi a plecat de pe a patra pozitie a grilei de start, olandezul a invins la Silverstone si a urcat pe a doua treapta a clasamentului general.
August 2, 2020
Lewis Hamilton a castigat cu emotii cursa de Formula 1 de la Silverstone, facand pana in ultimul tur si fiind nevoit sa treaca linia de sosire pe doar trei roti functionale. Max Verstappen s-a clasat al doilea, diferenta mare ce il despartea de Hamilton nepermitandu-i sa "ii fure" britanicului victoria.
July 19, 2020
Lewis Hamilton a castigat pentru a opta oara Marele Premiu al Ungariei, egaland recordul detinut de Michael Schumacher in ceea ce priveste numarul de victorii ale aceluiasi grand prix. Desi a lovit monopostul inainte de start in drumul sau spre pozitionarea pe grila, Max Verstappen a reusit sa plece in cursa si sa obtina un nesperat loc secund, in fata lui Valtteri Bottas.
July 18, 2020
Monoposturile Mercedes au fost net superioare celor ale echipelor rivale in calificarile desfasurate astazi pe Hungaroring, urmand sa ocupe prima linie a grilei de start de maine. Lewis Hamilton a obtinut cel mai bun timp, fiind urmat de coechipierul Valtteri Bottas si de pilotii Racing Point, Lance Stroll si Sergio Perez, care folosesc tot motoare Mercedes.
July 8, 2020
Echipa Renault a confirmat astazi revenirea lui Fernando Alonso in Formula 1, incepand cu sezonul 2021. Spaniolul, care a pilotat ultima data in Marele Circ acum 20 de luni, va face echipa anul viitor cu Esteban Ocon, inlocuindu-l pe Daniel Ricciardo.
July 5, 2020
Cu o intarziere de patru luni, din cauza pandemiei mondiale, in sfarsit Formula 1 si-a desfasurat prima etapa a acestui sezon. Si a facut-o in mare stil.
July 4, 2020
Echipa Mercedes va ocupa prima linie a grilei de start in Marele Premiu al Austriei, prima etapa a Campionatului Mondial de Formula 1 2020. Desi in turul final a iesit de pe pista, Valtteri Bottas a reusit sa obtina pole potition datorita primului tur cronometrat din Q3.
July 2, 2020
Decalat cu aproape patru luni din cauza pandemiei mondiale, sezonul 2020 al Campionatului Mondial de Formula 1 urmeaza sa debuteze in acest weekend pe Red Bull Ring, in Austria. Redus de la 22 la 8 etape, calendarul acestui an include doar mari premii europene, Austria si Marea Britanie gazduind cate doua curse.
May 30, 2020
Guvernul austriac a aprobat organizarea primelor doua etape ale sezonului de Formula 1 din acest an. Circuitul Red Bull Ring din Spielberg va gazdui cele doua curse in 5 si 12 iulie.
May 14, 2020
La scurt timp dupa ce McLaren l-a anuntat pe Daniel Ricciardo pentru sezonul urmator, Ferrari a confirmat ca locul lui Sebastian Vettel va fi luat in 2021 de Carlos Sainz. Carlos Sainz a avut un sezon 2019 foarte bun alaturi de McLaren, fiind prima optiune a celor de la Ferrari pentru a-l inlocui pe Sebastian Vettel in eventualitatea plecarii germanului.
May 14, 2020
Daniel Ricciardo va pilota pentru McLaren in sezonul urmator al Formulei 1, se anunta intr-un comunicat de presa al echipei britanice. Pilotul australian, momentan component al echipei Renault, va face echipa in 2021 cu Lando Norris.
May 12, 2020
Mai multe publicatii germane dau ca sigura plecarea lui Sebastian Vettel de la Ferrari la finalul acestui an. Se pare ca cele doua parti nu au ajuns la un acord in ceea ce priveste un nou contract, Charles Leclerc urmand sa aiba un nou coechipier in 2021.
March 21, 2020
Articol preluat de pe site-ul Federației Române de Automobilism Sportiv (www.
March 20, 2020
“Vineri, 13 martie 2020, un infarct survenit pe terenul de tenis l-a răpit dintre noi pe cel care a fost cunoscut de majoritatea pasionaților de Formula 1 drept Miki Alexandrescu. La mijlocul anilor ’80, într-o perioadă în care știrile din lumea sportului auto erau aproape inexistente în presa din România, în fiecare sâmbătă așteptam cu nerăbdare să sune telefonul.
March 13, 2020
In urma confirmarii unui caz de coronavirus in cadrul echipei McLaren, organizatorii impreuna cu reprezentantii echipelor au decis anularea cursei ce avea sa insemne debutul sezonului 2020 al Formulei 1, Marele Premiu al Australiei. Cu doar o zi inainte de primele sesiuni oficiale de antrenamente, echipa McLaren a anuntat decizia de a se retrage din cadrul Marelui Premiu al Australiei, dupa ce un membru al echipoei sale a fost testat pozitiv de COVID-19.
March 8, 2020
Coronavirus afecteaza si motorsportul. Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 din Bahrain au decis interzicerea accesului publicului in tribunele circuitului de la Sakhir, ca masura de preventie a raspandirii virusului COVID-19.
December 1, 2019
Pole position si victorie, asa a incheiat Lewis Hamilton sezonul 2019 al Campionatului Mondial de Formula 1. Desi obtinuse titlul cu cateva curse in urma, Hamilton nu a scazut ritmul, invingand la Abu Dhabi.
November 30, 2019
Lewis Hamilton a obtinut ultimul pole position al acestui sezon, fiind cel mai rapid in calificarile pentru Marele Premiu de la Abu Dhabi. Valtteri Bottas a avut al doilea timp insa va lua startul de pe ultima pozitie din cauza penalizarii pentru schimbarea motorului.
November 17, 2019
Max Verstappen a obtinut in Brazilia cea de-a treia sa victorie din sezonul 2019 al Formulei 1. Cursa de pe circuitul de la Interlagos a fost plina de evenimente, momentul cel mai interesant fiind acrosarea dintre cei doi piloti Ferrari in urma careia ambii au abandonat.
November 16, 2019
Pentru a doua oara in cariera sa de pana acum, Max Verstappen s-a calificat in pole position. Pilotul Red Bull a fost cel mai rapid in calificarile pentru Marele Premiu al Braziliei, antepenultima etapa a acestui sezon.
November 3, 2019
Lewis Hamilton a obtinut cel de-al saselea sau titlu de campion mondial al Formulei 1 in urma locului secund obtinut la Aspen. Cursa americana a fost castigata de celalalt pilot Mercedes, Valtteri Bottas, plecat din pole position.
November 3, 2019
Pentru a cincea oara in acest sezon, Valtteri Bottas a fost cel mai rapid pilot al unei sesiuni de calificari. De aceasta data s-a intamplat la Austin, cu ocazia Marelui Premiu al Statelor Unite.
October 13, 2019
Ferrari a ocupat prima linie a grilei de start din Japonia insa Valtteri Bottas a castigat prima sa cursa din luna aprilie incoace, aducand victoria celor de la Mercedes si inca un titlu la constructori. Sebastian Vettel a plecat din pole dar a ratat startul, fiind devansat de finalndez, si incheind al doilea.
September 29, 2019
Lewis Hamilton a beneficiat de problemele de la Ferrari pentru a castiga cursa ruseasca si a se apropia si mai tare de inca un titlu mondial. Colegul sau, Valtteri Bottas, s-a clasat al doilea iar Charles Leclerc a urcat pe ultima treapta a podiumului.
September 28, 2019
Charles Leclerc va lua startul din pole position in Marele Premiu al Rusiei, obtinand cel mai bun timp al calificarilor. Este pentru a patra oara consecutiv cand tanarul pilot Ferrari castiga calificarile.
September 22, 2019
Cursa perfecta pentru Ferrari in Singapore, monoposturile rosii incheind cursa pe primele doua pozitii. Sebastian Vettel e plecat de pe a treia pozitie a grilei de start dar a reusit sa treaca de Charles Leclerc in urma schimbului de pneuri si sa obtina prima victorie dupa 392 de zile "de seceta".
September 21, 2019
Charles Leclerc va lua startul in Marele Premiu din Singapore de pe prima pozitie a grilei de start, fiind cel mai rapid in calificari. Tanarul pilot Ferrari a castigat si cele doua sesiuni precedente de calificari, la Spa si la Monza.
September 9, 2019
Dupa ce in urma cu o saptamana obtinea in Belgia prima victorie din cariera, Charles Leclerc a recidivat in etapa din acest weekend. Iar aceasta victorie este cel putin la fel de importanta, avand loc la Monza, sub privirile tifosilor italieni.
September 7, 2019
Sub privirile multor fani Ferrari, Charles Leclerc a obtinut la Monza al doilea pole position consecutiv si cel de-al patrulea din acest sezon. Monegascul a fost mai rapid cu 0.
September 1, 2019
Pentru prima data in acest an, Ferrari a incheiat pe primul loc intr-o cursa de Formula 1. Si pentru prima data in cariera sa, Charles Leclerc a iesit victorios.
September 1, 2019
Weekend trist la Spa-Francorchamps. Tanarul pilot Anthoine Hubert, campionul en titre al seriei GP3, a decedat in urma unui accident suferit in cursa de Formula 2.
August 31, 2019
Ferrari spera la un rezultat bun in Marele Premiu al Belgiei, mai ales dupa ce pilotii sai au ocupat primele doua pozitii ale calificarilor si vor lua startul in cursa de pe prima linie a grilei de start. Charles Leclerc se va afla in pole position iar Sebastian Vettel va ocupa pozitia secunda.
August 4, 2019
Max Verstappen a plecat bine din pole position si a avut sub control cursa din Ungaria, pana cand echipa Mercedes a avut o shimbare de strategie excelenta. Cu doar patru tururi ramase de parcurs, Lewis Hamilton a trecut in frunte, unde a ramas pana la final.
August 3, 2019
Invingator saptamana trecut in Germania, Max Verstappen  isi continua forma buna. Pilotul Red Bull a fost cel mai rapid in calificarile pentru Marele Premiu al Ungariei, obtinand primul pole position al carierei.
July 28, 2019
Max Verstappen s-a descurcat excelent atat in conditii de ploaie cat si pe circuit uscat pentru a castiga Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei. Pe podium au mai terminat Sebastian Vettel, cel care a luat startul de pe ultima pozitie, si Daniil Kvyat, in timp ce pentru Mercedes a fost o cursa de uitat.
July 27, 2019
Mercedes si-a pozitionat pilotul principal pe prima pozitie a grilei de start in cursa de casa a echipei, Marele Premiu al Germaniei. Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pilot al calificarilor, urmand sa aiba maine prima sansa la victorie.
July 14, 2019
Lewis Hamilton a mai doborat un record, castigand pentru a sasea oara cursa britanica de Formula 1. Pilotul Mercedes a avut sansa ca masina de siguranta sa isi faca aparitia dupa ce liderul Valtteri Bottas a facut schimbul de pneuri, asa ca a profitat de a intra la boxe in conditii de safety car.
July 13, 2019
Inca o data in acest sezon, Mercedes si-a pozitionat pilotii pe prima linie a grilei de start. Valtteri Bottas va lua startul din pole position in cursa de la Silverstone dupa ce si-a invins coechipierul, pe Lewis Hamilton, cu doar 6 miimi de secunda.
June 30, 2019
Pentru prima data in acest an, victoria unei curse de Formula 1 nu i-a revenit unui pilot Mercedes. Max Verstappen a triumfat pe Red Bull Ring, circuitul de casa al echipei sale, dupa o evolutie excelenta.
June 29, 2019
ACTUALIZARE: Lewis Hamilton a fost penalizat cu trei pozitii pe grila de start pentru ca l-a impiedicat pe Kimi Raikkonen in turul sau cronometrat.
June 23, 2019
Plecat din pole position, Lewis Hamilton a dominat Marele Premiu al Frantei, obtinand cea de-a sasea sa victorie din 2019. Dupa primele opt etape, britanicul are un avans de 36 de puncte in fruntea clasamentului general al Formulei 1, fiind urmat de colegul Valtteri Bottas, clasat al doilea in cursa franceza.
June 22, 2019
Pentru a treia oara in acest sezon, Lewis Hamilton s-a clasat in pole potion, fiind cel mai rapid pilot al calificarilor pentru Marele Premiu de Formula 1 al Frantei. Stabilind timpul record al circuitului Paul Ricard, Hamilton l-a devansat pe colegul sau, Valtteri Bottas, al treilea clasandu-se Charles Leclerc.
May 26, 2019
Lewis Hamilton a supravietuit unui contact cu Max Verstappen in ultimele tururi, castigand Marele Premiu de la Monaco. Pentru prima data in acest an, Sebastian Vettel s-a clasat al doilea, in fata celui de-al doilea pilot Mercedes, Valtteri Bottas, dupa ce Verstappen a fost penalizat pentru o plecare periculoasa de la boxe.
May 12, 2019
Dupa ce in calificarile de la Barcelona a fost mai lent decat coechipierul Valtteri Bottas cu sase zecimi de secunda, Lewis Hamilton a replicat in cursa, obtinand cea de-a treia victorie din acest sezon. Bottas a incheiat pe locul secund, ceea ce inseamna ca pilotii Mercedes s-au clasat pe primele doua pozitii in toate cele cinci curse desfasurate in acest sezon.
May 11, 2019
Valtteri Bottas a stabilit cel mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu al Spaniei, fiind mai rapid cu 0.
April 28, 2019
Valtteri Bottas a plecat din pole position si a obtinut victoria in Marele Premiu al Azerbaijanului. Este a doua victorie a finlandezului in actuala editie a Campionatului Mondial de Formula 1 si a patra cursa in care pilotii Mercedes termina pe primele doua locuri.
April 27, 2019
Pentru a doua oara consecutiv in acest an, Valtteri Bottas a fost cel mai rapid pilot al calificarilor. Dupa pole position-ul de acum doua saptamani din China, finlandezul a obtinut timpul de referinta si in calificarile pentru Marele Premiu al Azerbaijanului, cea de-a patra etapa a Campionatului Mondial de Formula 1 2019.
April 14, 2019
Mercedes are un inceput de sezon excelent, pilotii sai terminand pe primele doua locuri in toate cele trei curse desfasurate pana acum in 2019. Dupa ce Valtteri Bottas a castigat in Australia, Lewis Hamilton a obtinut victorii in Bahrain si in China.
April 13, 2019
Liderul clasamentului general al Formulei 1, Valtteri Bottas, a obtinut cel mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu al Chinei. Este prima data in acest an cand Bottas va lua startul de pe prima pozitie, fiind insotit pe prima linie a grilei coechipierul Lewis Hamilton.
March 31, 2019
La doar a doua cursa alaturi de Ferrari, Charles Leclerc a fost foarte aproape sa obtina prima sa victorie in Formula 1. Plecat din pole position, tanarul pilot monegasc a avut un start slab insa a revenit pe prima pozitie si a dominat cursa.
March 30, 2019
La doar a doua sesiune de calificari alaturi de echipa Ferrari, Charles Leclerc a obtinut pole position-ul, urmand sa ia startul in Marele Premiu din Bahrain de pe prima pozitie a grilei. Sebastian Vettel a fost mai lent cu 0.
March 17, 2019
Plecat de pe a doua pozitie a grilei de start, Valtteri Bottas a plecat perfect in cursa de la Melbourne si in noua editie a Campionatului Mondial de Formula 1, devansandu-l pe Lewis Hamilton pe primii metri si obtinand victoria. Hamilton a rezistat atacului venit din partea lui Max Verstappen pe finalul intrecerii, contribuind la punctajul maxim obtinut de echipa Mercedes in primul mare premiu al anului.
March 16, 2019
Astazi s-au desfasurat calificarile pentru Marele Premiu al Australiei, prima etapa a Campionatului Mondial de Formula 1 2019. Echipa Mercedes si-a adjudecat prima linie a grilei de start, Lewis Hamilton obtinand cel mai bun timp al zilei.
March 15, 2019
Sezonul 2019 al Formulei 1 sta sa inceapa. Pilotii, monoposturile, echipele tehnice, sunt la Melbourne unde, conform traditiei, se va desfasura prima etapa.
February 11, 2019
Max Verstappen și Pierre Gasly, noul său coleg de la Aston Martin Red Bull Racing, s-au încălzit pe pista de karting pentru un nou sezon din Formula 1. Max Verstappen și Pierre Gasly, piloții echipei Aston Martin Red Bull Racing, au început pregătirea pentru un nou sezon de Formula 1 pe pista de karting Biddinghuizen din Olanda.
January 7, 2019
Scuderia Ferrari a confirmat plecarea lui Maurizio Arrivabene, noul director al echipei fiind numit Mattia Binotto. Acesta din urma a fost promovat din pozitia de director tehnic.
January 3, 2019
Cel mai de succes pilot din istoria Formulei 1, Michael Schumacher, implineste astazi 50 de ani. Desi nu se stiu prea multe despre starea sa de sanatate, in urma accidentul suferit la schi acum 5 ani, familia germanului marcheaza aceasta zi prin lansarea unei aplicatii de mobil si a unui muzeu virtual.
November 25, 2018
Campionul mondial Lewis Hamilton si-a adjudecat victoria in cursa finala a editiei 2018 din Formula 1. Plecat din pole position, pilotul Mercedes a dominat Marele Premiu de la Abu Dhabi, terminand pe primul loc in acest an pentru a 11-a oara.
November 24, 2018
Desi ultima cursa a actualului sezon de Formula 1 este fara miza pentru Lewis Hamilton si echipa Mercedes, dupa ce au obtinut deja ambele titluri, pilotul britanic a obtinut cel mai bun timp al calificarilor de la Abu Dhabi printr-o evolutie excelenta, doborand recordul circuitului. Hamilton va imparti prima linie a grilei de start cu colegul sau, Valtteri Bottas.
November 11, 2018
Campionul Lewis Hamilton a obtinut victoria in Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, aducand echipei Mercedes cel de-al cincelea titlu consecutiv la constructori. Max Verstappen a fost aproape sa castige cursa de la Interlagos insa s-a rasucit pe circuit in urma unui acrosaj cu Esteban Ocon, pierzand pozitia de lider.
November 11, 2018
Faptul ca a obtinut deja matematic cel de-al cincelea sau titlu nu l-a facut pe Lewis Hamilton sa fie mai putin rapid pe Interlagos. Campionul britanic a castigat calificarile pentru Merele Premiu al Braziliei, aducand echipei Mercedes cel de-al 100-lea pole position.
October 28, 2018
Desi a plecat in cursa de pe a doua pozitie, Max Verstappen a luat un start excelent, a dominat si a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului. Insa marele sarbatorit pe circuitul de la Mexico City a fost Lewis Hamilton, cel care a obtinut pentru a cincea oara in cariera titlul de campion mondial si care li s-a alaturat celorlalti doi sportivi care au mai reusit aceasta performanta pana acum, Michael Schumacher si Juan Manuel Fangio.
October 27, 2018
Red Bull a fost superioara celorlalte echipe in calificarile pentru Marele Premiu al Mexicului, urmand sa ocupe primele doua pozitii ale grlei de start. Max Verstappen a fost cel mai rapid dupa primul tur din Q3 insa, pe trecerea finala, Daniel Ricciardo a reusit sa isi surclaseze colegul cu 0.
October 21, 2018
Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite a avut parte de actiune din plin. Kimi Raikkonen a invins din nou dupa o "seceta" de victorii mai mare de 5 ani.
October 21, 2018
Lewis Hamilton a obtinut cel mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu al Statelor Unite si va ocupa prima pozitie a grilei de start in cursa din aceasta seara. Pilotul britanic al echipei Mercedes este aproape de un moment istoric, obtinerea celui de-al cincelea titlu de campion mondial.
October 13, 2018
Consiliul pentru motorsport din cadrul Federatiei Internationale de Automobile (FIA) a aprobat oficial calendarul viitorului sezon din marele circ. Si in 2019 competitia va include 21 de curse, avand startul in Australia si etapa finala la Abu Dhabi.
September 30, 2018
Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, insa doar dupa ce Valtteri Bottas a incetinit si s-a dat la o parte, conform ordinelor primite de la echipa Mercedes. Bottas a terminat al doilea, in fata lui Sebastian Vettel, venit al treilea.
September 29, 2018
Echipa Mercedes si-a rezervat primele doua pozitii ale grilei de start pentru Marele Premiu de al Rusiei, cea de-a 16-a etapa a Campionatului Mondial de Formula 1. De aceasta data, Valtteri Bottas a obtinut cel mai bun timp al calificarilor, devansandu-l pe Lewis Hamilton.
August 26, 2018
Plecat de pe a doua pozitie a grilei de start, Sebastian Vettel a dominat si a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei. Lewis Hamilton s-a clasat al doilea, in fata lui Max Verstappen.
August 25, 2018
Lupta pentru pole position-ul de la Spa s-a dat si de aceasta data intre cei doi rivali la titlul mondial. Pe un circuit udat de ploaie, Lewis Hamilton a reusit sa il surclaseze pe Sebastian Vettel, urmand sa plece in cursa de duminica de pe prima pozitie a grilei de start.
August 14, 2018
Dupa 17 ani in care a pilotat in Formula 1, Fernando Alonso a confirmat ca se va retrage din Marele Circ la finalul actualului sezon. Anuntul a fost facut marti, printr-un comunicat al echipei McLaren.
August 4, 2018
Echipa Red Bull a anuntat oficial vineri seara ca incepand cu finalul sezonului actual al Formula 1 nu va mai conta pe serviciile lui Daniel Ricciardo. La putin timp dupa, a venit si confirmarea celor de la Renault ca, incepand cu 2019, pilotul australian va concura pentru ei, urmand sa faca pereche cu Nico Hulkenberg.
July 29, 2018
Lewis Hamilton a obtinut victoria pe Hungaroring si si-a extins avansul in fruntea clasamentului general al Formulei 1. Sebastian Vettel a incheiat in Ungaria pe a doua pozitie, scapand teafar dupa un acrosaj cu Valtteri Bottas intr-unul dintre ultimele tururi.
July 29, 2018
Pentru a doua oara in actuala editie a Campionatului Mondial de Raliuri, Ott Tanak a iesit victorios. Dupa un duel cu Mads Ostberg in ziua de vineri, Tanak a marit ritmul sambata, distantandu-se in fruntea clasamentului, iar duminica si-a trecut in cont victoria Raliului Finlandei in mare stil, castigand pe power stage.
July 28, 2018
Lewis Hamilton va lua startul in Marele Premiu al Ungariei de pe prima pozitie dupa ce a obtinut cel mai bun timp al calificarilor. Intr-o sesiune finala desfasurata pe ploaie, echipa Mercedes a reusit sa isi adjudece prima linie a grilei de start, Valtteri Bottas incheind cailficarile cu al doilea timp.
July 22, 2018
Dupa ce in calificari a fost tradat de masina, cutia de viteze de pe monopostul Mercedes obligandu-l sa se opreasca pe circuit, ziua cursei a fost una perfecta pentru Lewis Hamilton. Luand startul de pe cea de-a 14-a pozitie, britanicul a beneficiat de conditiile meteo si de abandonul lui Sebastian Vettel din fruntea cursei, adjudecandu-si victoria si revenind in fruntea clasamentului  Formulei 1.
July 21, 2018
Sebastian Vettel are prima sansa la castigarea Marelui Premiu al Germaniei, obtinand cel mai bun timp al calificarilor de sambata. Rivalul germanului la titlul mondial, Lewis Hamilton, a avut o problema cu cutia de viteze a monopostului sau in chiar prima mansa de calificari (Q1), fiind nevoit sa se opreasca.
July 8, 2018
Marele Premiu al Marii Britanii a fost, probabil, cea mai spectaculoasa cursa de pana acum din acest sezon al Formulei 1. Plecat de pe a doua pozitie a grilei de start, Sebastian Vettel a reusit sa castige, consolidandu-si prima pozitie a clasamentului general.
July 7, 2018
Sub privirile propriilor suporteri, Lewis Hamilton l-a batut pe Sebastian Vettel in calificarile de la Silverstone, urmand sa ia startul de pe prima pozitie in Marele Premiu al Marii Britanii. Cei doi echipieri Ferrari l-au urmat pe Hamilton, Vettel fiind mai rapid decat Kimi Raikkonen.
July 1, 2018
Marele Premiu al Austriei a venit cu provocari pentru multi piloti, oferind mai multe premiere si un rezultat final neasteptat. Max Verstappen a obtinut prima sa victorie din 2018, fiind insotit pe podium de cei doi piloti Ferrari, Kimi Raikkonene si Sebastian Vettel.
June 30, 2018
Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pe circuitul de la Spielberg in antrenamentele de vineri si in primele sesiuni de calificari de sambata, insa colegul sau de la Mercedes, Valtteri Bottas, este cel care s-a clasat in pole position in Marele Premiu al Austriei. Urmatoarele rezultate le-au revenit lui Hamilton si a celor de la Ferrari, Sebastian Vettel, respectiv Kimi Raikkonen.
June 24, 2018
Cu o evolutie dominanta, Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Frantei. Britanicul a scapat de o eventuala presiune din partea lui Valtteri Bottas si Sebastian Vettel dupa ce acestia s-au acrosat in primul viraj si au retrogradat pana pe ultimele locuri.
June 23, 2018
Franta gazduieste din nou un mare premiu de Formula 1, Paul Ricard fiind circuitul pe care cei mai buni piloti ai marelui circ se vor lupta in acest weekend. Monoposturile Mercedes au fost mai rapide in calificari decat masinile echipelor concurente, reusind dubla.
June 10, 2018
Sebastian Vettel a condus Marele Premiu al Canadei de la un capat la celalalt, obtinand victoria si devansandu-l pe Lewis Hamilton din fruntea clasamentului general al Formulei 1. Pilotul Ferrari a fost insotit pe podium de Valtteri Bottas si de Max Verstappen.
June 9, 2018
Sebastian Vettel a fost cel mai rapid pilot al calificarilor de la Montreal, urmand sa ocupe prima pozitie a grilei de start de duminica. Liderul clasamentului general, Lewis Hamilton, s-a clasat doar al patrulea, in urma lui Valtteri Bottas si a lui Max Verstappen.
May 27, 2018
Daniel Ricciardo a castigat Marele Premiu de Formula 1 de la Monte Carlo, reusind sa ii tina piept lui Sebastian Vettel in ciuda problemelor de propulsie ale monopostului sau. In afara performantei pilotului Red Bull, cursa din principat nu a oferit prea multe, primii sase clasati pastrandu-si pozitiile de pe grila de start.
May 13, 2018
Plecat din pole position, Lewis Hamilton a castigat cursa de pe Circuit de Catalunya si si-a extins avansul din fruntea clasamentului general al Formulei 1 la 17 puncte. Este a doua victorie din acest sezon pentru pilotul britanic, care a fost insotit pe podium de coechipierul sau de la Mercedes, Valtteri Bottas, si de tanarul reprezentant al echipei Red Bull, Max Verstapen.
May 12, 2018
Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pilot al calificarilor pentru Marele Premiu al Spaniei, urmand sa ocupe prima pozitie a grilei de start in cursa de duminica. Mai putin de doua zecimi de secunda i-a despartit pe primii trei clasati, in urma lui Hamilton venind coechipierul Valtteri Bottas si Sebastian Vettel.
April 29, 2018
Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu al Azerbaidjanului dupa ce Valtteri Bottas a suferit o explozie a unui pneu cu doar trei tururi ramase de disputat. Bottas a fost nevoit sa abandoneze din pozitia de lider.
April 28, 2018
Sebastian Vettel beneficiaza de cea mai buna pozitie la start in Marele Premiu al Azerbaijan, castigand calificarile de pe circuitul stradal de la Baku. Este pentru a treia oara consecutiv in acest sezon cand pilotul german al echipei Ferrari obtine timpul de referinta in calificari.
April 15, 2018
Nu multa lumea se astepta ca pe podiumul de la Shanghai sa nu urce niciunul dintre cei doi rivali la titlu, Sebastian Vettel si Lewis Hamilton, insa acest lucru s-a intamplat. Strategiile diferite si incidentele de cursa au facut ca sase piloti diferiti sa aiba sanse reale la castigarea Marelui Premiu al Chinei.
April 14, 2018
La fel ca saptamana trecuta, in Bahrain, Ferrari a monopolizat prima linie a grilei de start si in China. Si de aceasta data, Sebastien Vettel l-a batut pe Kimi Raikkonen pentru pole position si va pleca spre a treia victorie consecutiva din acest sezon.
April 9, 2018
Dupa victoria din Australia de acum doua saptamani, Sebastian Vettel a reusit sa termine pe primul loc si cursa din Bahrain. Putea fi un weekend perfect pentru Ferrari in Orientul Mijlociu insa Kimi Raikkonen a abandonat dupa ce a calcat un mecanic, cauzandu-i acestuia o dubla fractura.
April 7, 2018
Ferrari si-a plasat ambii piloti pe prima linie a grilei de start din Bahrain, Sebastian Vettel reusind cel mai bun timp al calificarilor, in timp ce Kimi Raikkonen s-a clasat al doilea. Lewis Hamilton va pleca in cursa doar de pe a noua pozitie, suferind si de o penalizare de 5 pozitii.
April 7, 2018
Lewis Hamilton a primit o penalizare de 5 pozitii pe grila de start din Bahrain in urma schimbarii cutiei de viteze de pe monopostul sau. Regulamentul Formulei 1 mentioneaza ca orice cutie de viteze trebuie folosita pentru 6 curse consecutive, in caz contrar o penalizare fiind aplicata.
March 24, 2018
Formula 1 a revenit! Astazi s-au disputat calificarile pentru Marele Premiu al Australiei, prima cursa a calendarului competitional 2018.
March 1, 2018
Începând de astăzi, colegii noștri de la RPM Racing vă propun o scurtă prezentare a piloților care vor lua parte în sezonul 2018 al campionatului mondial de Formula 1. Fără îndoială, an de an, avem de-a face cu debutanți.
February 13, 2018
McLaren și-a anunțat programul pentru testele F1 de peste două săptămâni. Astfel, la fel ca în 2017, Fernando Alonso va pilota primul noul monopost al echipei din Woking în prima sesiune de teste din presezon organizată la Barcelona.
January 31, 2018
O tradiție veche a Formulei 1 a fost dată uitării în această după-amiază. În urma unei decizii a grupului Liberty Media, celebrele grid girls vor dispărea din peisajul Marelui Circ începând cu acest sezon.
January 30, 2018
La doar câteva zile distanță după debutul oficial în cursele de anduranță, Fernando Alonso a fost confirmat ca pilot Toyota pentru cursa de 24 de ore de la Le Mans. Spaniolul, în vârstă de 36 de ani, era ținta zvonurilor încă de acum câteva luni, dar, nimic nu era încă confirmat.
January 24, 2018
Dacă nu aveți idee bune de shopping pentru luna mai, vă propunem o noutate de ultimă oră. În urma cu câteva zeci de minute, grupul de licitații Bonhams a anunțat că monopostul cu care Ayrton Senna și-a adjudecat victoria la Monaco în 1993 va fi scos la licitație la Londra.
January 16, 2018
Grila pentru sezonul 2018 din Formula 1 a fost completată. În această după-amiază, Sergey Sirotkin a semnat un contract cu Williams și a pus capăt oricăror speculații.
January 3, 2018
Atunci când ne gândim la Michael Schumacher și la palmaresul său impresionant, ne apucă “răul”. 91 de victorii, șapte titluri mondiale, 155 de podiumuri și multe alte momente de magie ale celui supranumit Baronul Roșu.
December 8, 2017
În urmă cu câteva minute, Confederația Australiană de Motorsport a anunțat numele primului om inclus în promoția 2018 a Hall of Fame-ului motorsportului australian. În mod deloc surprinzător, Mark Webber este cel ales.
December 7, 2017
În adunarea World Motor Sport Council de ieri, a fost stabilit calendarul competițional al ediției din 2018 a campionatului mondial de Formula 1. Astfel, vor fi 21 de etape, exact așa cum se stabilise inițial.
November 26, 2017
In acest weekend, Formula 1 si-a disputat la Abu Dhabi ultima cursa a sezonului competitional. Plecat din pole position, Valtteri Bottas a castigat singurul mare premiu care incepe pe zi si se incheie noaptea.
November 25, 2017
Pentru a patra oara in acest an si in intreaga cariera, Valtteri Bottas a castigat calificarile unui Mare Premiu de Formula 1. De aceasta data, s-a intamplat in ultima etapa a sezonului 2017, reusind sa il surclaseze pe coechipierul sau din cadrul echipei Mercedes, Lewis Hamilton.
November 12, 2017
Plecand in cursa de pe a doua pozitie a grilei de start, Sebastan Vettel l-a devansat pe Valtteri Bottas in chiar primul viraj al circuitului de la Interlagos si a reusit sa castige Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei. Bottas s-a clasat al doilea iar podiumul a fost completat de Kimi Raikkonen.
November 11, 2017
Una calda si una rece pentru Mercedes in calificarile pentru Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei. Valtteri Bottas a batut timpul lui Sebastian Vettel in utlimul sau tur cronometrat, urmand sa ia startul de pe prima pozitie a grilei de start, in timp ce coechipierul sau, Lewis Hamilton, a iesit puternic in decor in Q1, lovind masina de concurs.
October 29, 2017
Max Verstappen a obtinut duminica cea de-a treia victorie din cariera, castigand Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului. Chiar daca a terminat cursa mexicana doar pe a noua pozitie, Lewis Hamilton a devenit matematic campion al acestui sezon.
October 28, 2017
Antepenultima etapa a Campionatului Mondial de Formula 1 se disputa in acest weekend in Mexic. Sebastian Vettel (Ferrari) a fost cel mai rapid pilot al calificarilor, obtinand cel de-al patrulea podium din acest sezon.
October 23, 2017
Lewis Hamilton a castigat fara prea mari probleme etapa de Formula 1 desfasurata la Austin, Texas, apropiindu-si cel de-al patrulea titlu mondial. Echipa Mercedes a devenit deja matematic campioana in urma cursei americane.
October 22, 2017
Pilotul echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a dominat calificarile pentru Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, urmand sa ia startul in cursa de pe prima pozitie. Britanicul a obtinut cel mai bun timp in fiecare din cele trei sesiuni de calificari, stabilind si noul record al circuitului de la Austin.
October 8, 2017
Lewis Hamilton este foarte aproape de cel de-al patrulea titlu de campion in Formula 1. Britanicul a castigat Marele Premiu al Japoniei si si-a extins avansul in fruntea clasamentului general cu inca 25 de puncte, beneficiind de retragerea lui Sebastian Vettel din cauza problemelor tehnice ale monopostului Ferrari.
October 7, 2017
Pentru prima data in cariera, Lewis Hamilton a reusit cel mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu al Japoniei, urmand sa ia startul in cursa de maine de pe prima pozitie a grilei. Rivalul sau la titlul mondial, Sebastian Vettel, va fi pozitional al doilea la start, inaintea celor doi piloti Red Bull.
October 1, 2017
La o zi dupa implinirea varstei de 20 de ani, Max Verstappen a obtinut cea de-a doua victorie din cariera in Formula 1. Pilotul olandez a dominat cursa de la Sepang, surclasandu-i pe cel plecat din pole position, Lewis Hamilton, si pe colegul sau din cadrul echipei Red Bull, Daniel Ricciardo.
September 30, 2017
Sebastian Vettel a primit inca o lovitura in lupta pentru titlul mondial. Desi monoposturile Ferrari au fost cele mai rapide in antrenamente iar Vettel avea sanse mari la prima pozitie pe grila de start a Marelui Premiu al Malaeziei, problemele tehnice l-au fortat pe german sa abandoneze in Q1.
September 26, 2017
Incepand cu Marele Premiu de Formula 1 al Malaeziei, ce se va desfasura in acest weekend, Pierre Gasly il va inlocui pe Daniil Kvyat in cadrul echipei Toro Rosso. Acesta va insemna debutul tanarului pilot francez in marele circ.
September 17, 2017
Lewis Hamilton a avut parte de o cursa perfecta in Singapore. Plecat de pe a cincea pozitie a grilei de start, campionul britanic a beneficiat de un start "nebun" in urma caruia Sebastian Vettel, Kimi Raikkonen si Max Verstappen au abandonat.
September 16, 2017
Duelul pentru titlul mondial al Formulei 1 isi desfasoara urmatorul episod in acest weekend, in Singapore. Sebastian Vettel va lua startul de pe prima pozitie a grile de start in urma castigarii calificarilor.
September 2, 2017
Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pilot al calificarilor pentru Marele Premiu al Italiei, devansandu-l pe Michael Schumacher in clasamentul celor mai multe clasari in pole position. Este pentru a 69-a oara cand pilotul britanic reuseste sa fie mai rapid decat toti ceilalti piloti in calificari, acest rezultat dandu-i mari sanse sa revina pe prima pozitie si in clasamentul general al Formulei 1.
August 27, 2017
Lewis Hamilton va lua startul in Marele Premiu al Belgiei de pe prima pozitie a grilei de start, fiind mai rapid in calificari decat rivalul sau la titlul mondial, Sebastian Vettel. Acesta reprezinta cel de-al 68-lea pole position al lui Hamilton, egaland recordul lui Michael Schumacher.
July 30, 2017
Sebastian Vettel si-a extins avansul in fruntea clasamentului general al Formulei 1 in urma castigarii Marelui Premiu al Ungariei. Pilotul german a reusit sa ramana in fruntea cursei chiar daca monopostul sau a avut probleme de directie aproape pe intreaga durata a acesteia.
July 29, 2017
Sebastian Vettel va lua startul de pe prima pozitie in Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, dupa ce a obtinut cel mai bun rezultat al calificarilor. El a fost urmat de coechipierul sau, Kimi Raikkonen iar pe 3 de Valtteri Bottas.
July 29, 2017
Pentru prima data din 2013 incoace, britanicul Paul di Resta va lua startul intr-o cursa de Formula 1. El ii va lua locul in monopostul Williams lui Felipe Massa, care nu se simte bine inca de vineri.
July 24, 2017
Echipa Renault a anunta ca Robert Kubica se va afla saptamana viitoare la volanul monopostului pe care pilotii sai il folosesc in acest sezon de Formula 1. Acest lucru se va intampla in cadrul celor doua zile de teste oficiale desfasurate pe Hungaroring dupa disputarea Marelui Premiu al Ungariei.
July 16, 2017
Diferenta de 20 de puncte pe care Sebastian Vettel o avea in fruntea clasamentului general al Formulei 1 inaintea cursei de la Silverstone a fost redusa la unul singur dupa ce Lewis Hamilton a obtinut victoria iar pneul stanga fata al pilotului Ferrari a cedat cu doar un tur ramas de parcurs, facandu-l pe acesta din urma sa piarda podiumul. Hamilton a fost flancat pe podium de doi finlandezi.
July 15, 2017
Pentru a cincea oara in cariera, Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pilot al calificarilor pentru cursa de Formula 1 din tara sa natala, Marea Britanie. Pilotul Mercedes ii va avea in spatele sau pe cei doi echipieri Ferrari, Kimi Raikkonen clasandu-se al doilea iar Sebastian Vettel al treilea.
July 9, 2017
Dupa ce sambata a obtinut cel de-al doilea pole position al carierei, Valtteri Bottas si-a trecut astazi in cont si cea de-a doua victorie, castigand Marele Premiu al Austriei. Pilotul finlandez a avut un start excelent, simtind presiune din partea lui Sebastian Vettel doar in ultimele tururi ale cursei.
July 8, 2017
Pilotul echipei Mercedes, Valtteri Bottas, a obtinut cel mai bun rezultate al calificarilor pentru Marele Premiu al Austriei, urmand sa ocupa prima pozitie a grilei de start in cursa de maine. Sebastian Vettel (Ferrari) a fost mai lent cu doar 0.
July 7, 2017
Desi a fost cel mai rapid in primele sesiuni de antrenamente, Lewis Hamilton nu se va afla in pole position in Marele Premiu al Austriei. Acest lucru se stie inca dinainte de calificarile ce se vor desfasura sambata.
June 25, 2017
Daniel Ricciardo este surprinzatorul castigator al Marelui Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului, o cursa haotica si plina de controverse, care a beneficiat din plin de incidente. Am avut multe aparitii ale safety car-ului, steag rosu, podium neasteptat, reveniri, depasiri spectaculoase si o altercatie intre rivalii la titlu, Lewis Hamilton si Sebastian Vettel.
June 24, 2017
Mercedes a revenit la forma buna, cei doi piloti ai sai obtinand fara prea mari probleme prima linie a grilei de start de la Baku. Lewis Hamilton va pleca din pole position in Marele Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului, fiind singurul pilot care a parcurs un tur de circuit in mai putin de un minut si 41 de secunde.
June 11, 2017
Lewis Hamilton a avut parte de o cursa fara emotii la Montreal, trecandu-si in cont cea de-a treia victorie din 2017. Pilotul britanic a redus cu 13 puncte diferenta ce il desparte de liderul clasamentului general Sebastian Vettel, fiind pentru prima data in 2017 cand pilotul Ferrari nu a urcat pe podium.
June 10, 2017
Lewis Hamilton a facut un tur final excelent in cadrul calificarilor pentru Marele Premiu de Formula 1 al Canadei, urmand sa ia maine startul de pe prima pozitie a grilei de start. Pilotul britanic al echipei Mercedes a egalat astfel rezultatul lui Ayrton Senna, de 65 de clasari in pole position.
May 28, 2017
Plecat de pe a doua pozitie a grilei de start, Sebastian Vettel a castigat Marele Premiu de la Monaco. Pilotul german l-a devansat pe Kimi Raikkonen, coechipierul sau plecat din pole position, in urma trecerii pe la boxe.
May 27, 2017
Ferrari isi continua forma buna inceputa in acest an, pilotii sai adjudecandu-si prima linie a grilei de start de la Monte Carlo. Cel mai bun rezultat al zilei a fost obtinut de Kimi Raikkonen, pilotul finlandez casandu-se in pole position pentru prima data din 2008 incoace.
May 14, 2017
In acest weekend, s-a desfasurat in Spania cea de-a cincea etapa a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Lewis Hamilton a fost devansat de Sebastien Vettel chiar dupa start insa a reusit sa revina in frunte si sa castige in urma unei strategii bune ale echipei sale si cu un pic de ajutor indirect din partea coechipierului Valtteri Bottas.
May 13, 2017
Lewis Hamilton a revenit in postura de castigator al calificarilor, fiind cel mai rapid pilot al sesiunii care a dat grila de start pentru Marele Premiu al Spaniei. Britanicul de la Mercedes l-a devansat cu doar 0.
May 2, 2017
Nu este niciun secret ca marea dorinta a lui Robert Kubica este sa revina intr-un campionat de monoposturi. Pentru ca o reintoarcere in Formula 1 este imposibila, pilotul polonez sondeaza diverse alternative.
April 30, 2017
Dupa ce in urma cu doua saptamani, in Bahrain, a luat pentru prima data startul din pole position, Valtteri Bottas a castigat astazi pentru prima data in Formula 1. Pilotul finlandez al echipei Mercedes a plecat de pe a treia pozitie a grilei, reusind sa ii depaseasca pe cei doi echipieri de la Ferrari pana la intrarea in cel de-al doilea viraj.
April 29, 2017
Sebastien Vettel a fost cel mai rapid pilot al calificarilor pentru Marele Premiu de Formula 1 din Rusia si va pleca maine din pole position. Pe a doua pozitie a grilei de start se va afla coechipierul lui Vettel, Kimi Raikkonen, care ar fi putut sa fie chiar pe 1 daca nu ar fi iesit larg in ultimul tur cronometrat.
April 16, 2017
Pentru a doua oara in primele trei etape din sezonul 2017 al Formulei 1, Sebastien Vettel a iesit invingator. Plecat de pe a treia pozitie a grilei de start, campionul german al echipei Ferrari a facut un joc strategic bun, fiind avantajat si de micile erori ale celor de la Mercedes.
April 15, 2017
Pentru a treia oara in primele trei curse din acest sezonu, echipa Mercedes si-a adjudecat prima pozitie a grilei de start. Daca in Australia si China cel mai rapid pilot al calificarilor a fost Lewis Hamilton, in cursa din Bahrain va pleca de pe prima pozitie Valtteri Bottas.
April 9, 2017
Lewis Hamilton a luat startul din pole position in Marele Premiu al Chinei si s-a mentinut in frunte pana la final, obtinand prima victorie din acest sezon. El a fost ajutat si de traficul pe care cel care pare sa-i fie rival in acest an, Sebastien Vettel, l-a intampinat dupa primul sau schimb de pneuri.
April 8, 2017
La fel ca in cursa de debut a sezonului, Lewis Hamilton si-a disputat prima pozitie a calificarilor din China cu Sebastien Vettel, si tot la fel ca la Melbourne pilotul Mercedes a fost mai rapid. Vettel va pleca de pe a doua pozitie si fiecare dintre cei doi piloti Mercedes si Ferrari isi va avea coechipierul in spate, Valtteri Bottas clasandu-se al treilea iar Kimi Raikkonen al patrulea.
March 26, 2017
Plecat de pe a doua pozitie a grilei de start, Sebastian Vetel a facut o cursa perfecta in Australia si a adus echipei Ferrari prima victorie a sezonului. Detinatorul pole position-ului, Lewis Hamilton, a fost depasit de pilotul german in timpul intrarii la boxe pentru schimbul de pneuri, strategia Mercedes nefiind cea mai buna.
March 25, 2017
Dupa o lunga pauza competitionala, in acest weekend se reia Campionatul Mondial de Formula 1. Prin traditie, startul de sezon are loc in Australia, acolo unde astazi s-au desfasurat calificarile.
March 22, 2017
Regulamentul si tehnologia Formulei 1 se schimba cu fiecare nou sezon insa anul competitional 2017 vine cu noutati mai mari si mai importante. De data asta, principalele modificari au fost aduse pneurilor si aerodinamicii, facand monoposturile mai rapide, mai agresive si mai "aratoase".
January 16, 2017
Asa cum era de asteptat, dar dupa multe saptamani de discutii si negocieri, echipa Williams a anuntat ca Valtteri Bottas este liber sa se alature echipei campioane din Formula 1, Mercedes. Pilotul finlandez il va inlocui pe campionul sezonului 2016, Nico Rosberg, si va face echipa cu triplul campion mondial, Lewis Hamilton.
December 20, 2016
Anuntul retragerii lui Nico Rosberg din Formula 1, la scurt timp dupa castigarea titlului, a dat drumul multor specualtii privind inlocuirea sa in cadrul echipei Mercedes. Se pare ca echipa campioana este aproape de a semna un contract cu Valtteri Bottas dupa ce mai multe surse anunta readucerea lui Felipe Massa in cadrul echipei Williams.
December 2, 2016
Proaspatul campion mondial al Formulei 1, Nico Rosberg, a anuntat astazi in cadrul unei conferinte de presa tinute la Viena cu ocazia festivitatii de premiere a campionilor din automobilism ca se va retrage din Formula 1. "Vreau sa profit de aceasta oportunitate pentru a anunta decizia mea de incheiere a carierei in Formula 1 incepand cu acest moment.
December 1, 2016
Desi este tara care a dat campionul mondial si echipa campioana a acestui an, Gemania nu va gazdui in 2017 o cursa de Formula 1. Nico Rosberg si Mercedes nu vor putea fi sustinuti de proprii fani intr-o etapa "de casa" dupa ce autoritatile locale de la Hockenheim nu au ajuns la un acord cu organizatorii Formulei 1.
November 27, 2016
Formula 1 are un nou campion. Nico Rosberg a terminat pe doi Marele Premiu de la Abu Dhabi, pozitie suficienta pentru a deveni pentru prima oara in cariera campion mondial.
November 26, 2016
Marele Premiu de la Abu Dhabi ce se va desfasura duminica reprezinta ultima cursa in Formula 1 pentru doi dintre cei mai experimentati piloti ai grilei. Pe langa brazilianul Felipe Massa, care a avut parte de un mare premiu foarte emotionant acum doua saptamani in tara sa natala, Formula 1 se va desparti in in acest weekend si de britanicul Jenson Button.
November 26, 2016
La fel ca in ultimele 3 mari premii de Formula 1, Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pilot al calificarilor. Si tot la fel, Nico Rosberg a venit al doilea.
November 24, 2016
Dupa 20 de etape disputate in acest an, campionul mondial de Formula 1 nu este inca decis. Acest lucru se va intampla duminica, atunci cand este programata ultima cursa a sezonului, Marele Premiu de la Abu Dhabi.
November 13, 2016
Desfasurarea Marelelui Premiu al Braziliei a fost puternic afectata de conditiile meteo, ploaia ducand la intreruperea cursei in doua randuri si la aparitia safete car-ului de 5 ori. Lewis Hamilton a facut ceea ce trebuia sa faca pentru a-si pastra sansele la titlu, castigand.
November 12, 2016
Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pilot al calificarilor pentru Marele Premiu al Braziliei si incearca sa impinga deciderea titlui mondial din Formula 1 in ultima etapa. Si de aceasta data, Nico Rosberg s-a clasat pe a doua pozitie.
November 3, 2016
In varsta de doar 18 ani, Lance Stroll il va inlocui pe Felipe Massa in cadrul echipei Williams incepand cu sezonul urmator. El va fi primul canadian din Formula 1 de la Jaques Villeneuve incoace, cel care castiga titlul mondial in 1997 tot alaturi de Williams.
October 31, 2016
Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului, impingand deciderea titlului mondial in ultimele doua etape. Colegul sau din cadrul echipei Mercedes si liderul clasamentului general, Nico Rosberg, a facut ceea ce avea nevoie, incheind pe pozitia secunda.
October 29, 2016
Duelul pentru titlul mondial al Formulei 1 continua in acest weekend in Mexic. Desi a castigat duminica trecuta in Texas, Lewis Hamilton nu a redus foarte mult din avansul lui Nico Rosberg, colegul sau limitand pierderile prin ocuparea locului secund.
October 24, 2016
Dupa cinci curse fara victorie, Lewis Hamilton a revenit pe prima treapta a podiumului cu ocazia Marelui Premiu al Statelor Unite. Pilotul britanic a condus cursa de la un capat la altul insa Nico Rosberg, rivalul sau la titlul mondial, a terminat pe a doua pozitie, pastrand un avans de 26 de puncte in fata lui Hamilton.
October 22, 2016
Lewis Hamilton l-a invins pe Nico Rosberg in calificarile pentru Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, fiind singurul care a parcurs turul de circuit sub 1 minut si 35 de secunde. Cei doi piloti Mercedes au fost din nou superiori celorlalti, urmand sa imparta inca o data prima linie a grilei de start.
October 9, 2016
Nico Rosberg a facut inca un pas spre primul sau titlu de campion mondial in Formula 1, castigand Marele Premiu al Japoniei. Pilotul german a condus cursa de la un capat la altul fara a face vreo greseala, dar si fara a fi presat de vreun urmaritor.
October 8, 2016
Dupa cum ne asteptam, pilotii Mercedes au fost cei mai rapizi in calificarile pentru Marele Premiu al Japoniei. Intrebarea era cine va obtine pole-ul.
October 2, 2016
Daniel Ricciardo a obtinut prima sa victorie din acest sezon si cea de-a patra a carierei castigand Marele Premiu de Formula 1 al Malaeziei, una dintre cele mai spectaculoase etape ale acestui sezon. Podiumul a fost completat de Max Verstappen si Nico Rosberg in timp ce Lewis Hamilton a abandonat din cauza problemelor tehnice in timp ce se afla la conducerea cursei.
October 1, 2016
Lewis Hamilton a castigat detasat calificarile pentru Marele Premiu al Malaeziei, fiind mai rapid cu 0.
September 18, 2016
Marele Premiu din Singapore a insemnat pentru Nico Rosberg cursa cu numarul 200 in Formula 1. Pilotul Mercedes a bifat aici cea de-a opta victorie din acest sezon si a revenit pe prima treapta a clasamentului general, devansandu-l pe coechipierul sau, Lewis Hamilton, clasat pe 3 in Singapore.
September 17, 2016
Nico Rosberg a fost cel mai rapid pilot al calificarilor pentru Marele Premiu de Formula 1 din Singapore. Pilotul german va imparti prima linie a grilei de start cu Daniel Ricciardo in timp ce Lewis Hamilton va ocupa ce-a de-a treia pozitie.
September 4, 2016
Desi a pornit in Marele Premiu al Italiei din pole position, Lewis Hamilton a ratat startul si a cazut pana pe 6. Nico Rosberg a preluat conducerea si nu a mai simtit nicio amenintare pana in momentul ce a trecut linia de finish, trecandu-si in cont cea de-a saptea victorie din acest an.
July 31, 2016
Lewis Hamilton si-a marit avansul in fruntea clasamentului general al Formulei 1 in urma castigarii Marelui Premiu al Germaniei. Colegul sau din cadrul echipei Mercedes si rivalul direct la titlul mondial, Nico Rosberg, a incheiat cursa sa "de casa" doar pe a patra pozitie, in urma celor doi piloti Red Bull.
July 30, 2016
Lupta pentru prima pozitie in calificarile Marelui Premiu al Germaniei s-a dat tot intre cei doi piloti Mercedes. Nico Rosberg a reusit sa se claseze pe prima pozitie dupa un duel frumos cu Lewis Hamilton.
July 25, 2016
Pentru prima data in acest sezon, Lewis Hamilton se afla la conducerea clasamentului Formulei 1. Acest lucru se datoreaza victoriei in Marele Premiu al Ungariei.
July 23, 2016
Astazi s-au desfasurat calificarile pentru Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei. Nico Rosberg l-a surclasat pe Lewis Hamilton intr-o sesiune de calificari care a fost afectata de conditiile meteo.
July 11, 2016
Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu al Marii Britanii, cea de-a zecea etapa a Campionatului Mondial de Formula 1. Pilotul britanic a fost insotit pe podium de Nico Rosberg pe 2 si de Max Verstappen pe 3, insa o penalizare data lui Rosberg dupa incheierea cursei a facut rocada intre cei doi.
July 3, 2016
Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Austriei, dupa un final de cursa exploziv. Campionul mondial l-a atacat pe coechipierul sau, Nico Rosberg, in ultimul tur de circuit, cele doua monoposturi Mercedes lovindu-se.
June 18, 2016
Nico Rosberg va lua startul de pe prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Europei, desfasurat in premiera in Azerbaidjan. Pilotul german al echipei Mercedes a parcurs cel mai bun tur in 1m42,758s, fiind mai rapid cu peste 7 zecimi de secunda decat Sergio Perez (Force India).
June 12, 2016
Pilotul echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a castigat cea de-a saptea etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, Marele Premiu al Canadei, iesind invingator din duelul cu Sebastian Vettel (Ferrari). Valtteri Bottas a adus echipei Williams primul podium al acestui sezon.
June 11, 2016
Lupta pentru pole position in Marele Premiu al Canadei a fost una foarte stransa, Lewis Hamilton obtinand clasarea pe pozitie dupa ce a fost mai rapid cu doar 0.
May 30, 2016
Cu ocazia Marelui Premiu al Principatului Monaco, Pirelli a oferit o prima idee despre cum vor arata pneurile din Formula 1 incepand cu sezonul viitor. Parte a schimbarilor majore pe care Marele Circ le va adopta incepand cu 2017, pneurile cresc in latime cu 25% fata de cele folosite in prezent.
May 29, 2016
Plecat de pe a treia pozitie a grilei de start, Lewis Hamilton si-a trecut in cont prima victorie din acest sezon castigand Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco. Cursa a avut parte de o desfasurare spectaculoasa, avand parte de ploaie, soare, multe incidente de cursa si un joc foarte interesant al strategiilor.
May 28, 2016
Pilotul echipei Red Bull Racing, Daniel Ricciardo, va lua startul de pe prima pozitie a grilei de start de la Monte Carlo, in urma stabilirii celui mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu al Principatului Monaco. Acest rezultat reprezinta primul pole position al carierei pilotului australian dar si primul pole position al echipei Red Bull de la Marele Premiu al Braziliei 2013.
May 25, 2016
La finalul acestei saptamani este programata cea mai cunoscuta si una dintre cele mai asteptate curse ale sezonului de Formula 1, Marele Premiu al Principatului Monaco. Desfasurata pe strazile stramte si intortocheate din Monte Carlo, aceasta cursa este una atipica, despre care multi spun ca nu mai are ce cauta in calandarul competitional.
May 15, 2016
Marele Premiu al Spaniei a avut o desfasurare spectaculoasa, Max Verstappen obtinand prima victorie in Formula 1 la chiar prima sa cursa pentru Red Bull. Podiumul a fost completat de pilotii Ferrari (Kimi Raikkonen pe 2 iar Sebastian Vettel pe 3) in timp ce echipierii Mercedes s-au lovit in primul tur si au abandonat.
May 14, 2016
Campionul en titre din Formula 1, Lewis Hamilton, a reusit cel mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu al Spaniei, urmand sa ocupe maine prima pozitie a grilei de start. Pilotul britanic l-a devansat pe coechipierul sau de la Mercedes si liderul clasamentului general, Nico Rosberg, cu 0.
May 5, 2016
Echipa de Formula 1 Red Bull Racing a anuntat astazi ca incepand cu urmatoarea cursa, Marele Premiu al Spaniei, Daniil Kvyat va fi inlocuit de tanarul Max Verstappen. Pilotul rus urmeaza sa ii ia locul lui Verstappen in cadrul echipei secunde, Toro Rosso.
May 1, 2016
Nico Rosberg a castigat Marele Premiu al Rusiei, cea de-a patra etapa a Campionatului Mondial de Formula 1. Pilotul Mercedes are un parcurs perfect pana acum in sezonul actual, obtinand numarul maxim posibil de puncte.
April 27, 2016
In weekendul de Paste se va desfasura in Rusia cea de-a patra etapa a Campionatului Mondial de Formula 1. Este al treilea an in care se va disputa Marele Premiu al Rusiei de la Sochi si intrebarea principala este: Rosberg sau Hamilton?
April 17, 2016
Nico Rosberg isi continua startul excelent de sezon castigand cea de-a treia cursa a sezonului de Formula 1, Marele Premiu al Chinei. Pilotul Mercedes a invins si in rundele precedente din Australia si Bahrain, obtinand maximul posibil de puncte in 2016.
April 16, 2016
Nico Rosberg a obtinut cel mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, urmand sa i-a maine startul in cursa de pe prima pozitie. Coechipierul sau de la Mercedes, Lewis Hamilton, va lua startul de pe ultima pozitie a grilei in urma problemelor pe care monopostul sau le-a avut la sistemul ERS (Energy Recovery System).
April 3, 2016
Nico Rosberg are un inceput de sezon excelent, reusind sa obtina maximum de puncte in urma primelor doua curse ale Campionatului Mondial de Formula 1. De altfel, primul loc obtinut astazi in Bahrain inseamna cea de-a cincea victorie consecutiva, pilotul german al echipei Mercedes clasandu-se primul si in ultimele trei curse din 2015.
April 2, 2016
Lewis Hamilton va lua startul in Marele Premiu al Bahrainiului de pe prima pozitie, dupa ce a obtinut timpul de referinta al calificarilor de sambata. Pilotul britanic l-a devansat pe Nico Rosberg, coechipierul sau din echipa Mercedes, cu care va imparti prima linie a grilei de start de la Shakir.
March 31, 2016
In acest weekend se va desfasura Marele Premiu al Bahrainului, cea de-a doua etapa a Campionatului Mondial de Formula 1. Desi a ajuns la Shakir, Fernando Alonso nu a primit acceptul medicilor sa concureze in cadrul acestei etape din cauza starii sale de sanatate.
March 19, 2016
In acest weekend debuteaza noul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1, prima cursa fiind programata si in acest an la Melbourne, in Australia. Pentru prima data din 2006, concurentii Marelui Circ au avut parte de un sistme nou de calificari.
February 26, 2016
In aceasta saptamana s-au desfasurat primele 4 zile de teste ce preced sezonul 2016 al Campionatului Mondial de Formula 1. Primul contact al noilor monoposturi cu pista s-a facut in apropierea Barcelonei, pe Circuit de Catalunya.
February 23, 2016
Echipele din Formula 1 au cazut de acord sa schimbe radical formatul calificarilor incepand cu sezonul ce sta sa inceapa. Principalul scop al acestei schimbari este de a face mai atractiv pentru spectatori sesiunile de calificari dinainte-a curselor.
February 19, 2016
Ferrari si Williams, echipele care au terminat sezonul trecut pe locurile 2, respectiv 3, in clasamentul constructorilor, au dezvaluit publicului cum arata noile monoposturi pe care le vor folosi in editia 2016 a Campionatului Mondial de Formula 1. Ferrari SF16-H este denumirea data masinii ce va fi pilotata in acest an de catre Sebastian Vettel si Kimi Raikkonen, aceeasi garnitura de piloti folosita de scuderia italiana si in 2015.
February 4, 2016
Fostul presedinte de la Ferrari, Luca di Montezemolo, a facut declaratii presei italiene despre starea de sanatate a lui Michael Schumacher. "Verific mereu starea sa iar din pacate vestile nu sunt bune.
February 3, 2016
Renault a revenit in Formula 1 ca echipa de uzina dupa preluarea echipei Lotus. La sediul Technocentre din Paris, echipa si-a prezentat garnitura de piloti cu care va concura in sezonul 2016 dar si design-ul grafic al monopostului.
November 26, 2015
Ediţia 2015 a campionatului se încheie pe o locaţie care este extrem de familiară Pirelli: spectaculosul circuit Yas Marina din Abu Dhabi, care a fost utilizat pentru teste și lansarea din pre-sezon de către compania italiană, inclusiv pentru primul test nocturn din lume în condiţii de ploaie. Datorită asfaltului neted au fost nominalizate cele mai moi compoziţii: soft și supersoft , utilizate pentru cel mai lent circuit din calendar, Monaco (și alte patru Mari Premii).
November 16, 2015
Pilotul Mercedes, Nico Rosberg a câștigat Marele Premiu al Braziliei cu o strategie cu trei opriri, rulând primul schimb pe pneurile soft, P Zero Galben, iar apoi schimbând de două ori pe pneurile medium P Zero Alb. Rosberg a putut să-l ţină la distanţă pe coechipierul său Lewis Hamilton – care a optat pentru o strategie similară – de la început până la finalul cursei, menţinându-și avantajul de la stingerea luminilor de start și până la final, fără a pierde vreum moment conducerea cursei.
November 13, 2015
Piloţii Mercedes au încheiat pe primele două poziţii în ambele sesiuni de antrenamente libere de la Interlagos. Lewis Hamilton, utilizând pneuri de compoziţie medium P Zero Alb, a fost cel mai rapid în sesiunea de dimineaţă, iar Nico Rosberg a realizat cel mai bun timp al zilei utilizând pneurile soft P Zero Galben în sesiunea de după amiază.
November 11, 2015
Compoziţia medium P Zero Alb și cea soft P Zero Galben au fost nominalizate pentru Marele Premiu al Braziliei din acest an: cea mai populară combinaţie a sezonului, a fost selectată pentru a noua și ultima dată în 2015. Brazilia are unul dintre tururile cele mai scurte, dar și cele mai intense din întreg sezonul, acesta fiind parcurs în sens antiorar, ceea ce este destul de neobișnuit în Formula 1.
November 2, 2015
Nico Rosberg a câștigat primul Grand Prix al Mexicului derulat după o pauză de 23 de ani, pornind din pole position și având o strategie cu două opriri. Utilizând o strategie în care a pornit pe pneuri soft și a schimbat de două ori pe medium, el l-a învins pe coechipierul său Lewis Hamilton, obţinând a 10-a dublă a sezonului pentru Mercedes și urcând pe poziţia secundă în clasamentul piloţilor.
November 1, 2015
Pilotul Mercedes, Nico Rosberg a obţinut pole-position pentru a patra oară consecutiv folosind pneurile de compoziţie soft, P Zero Galben, pentru a stabili timpul de referinţă 1m:19,480s. A fost a 13-a dublă pentru Mercedes a sezonului în calificări.
October 28, 2015
Pentru prima dată în 23 de ani, Formula 1 revine în Mexic pe o versiune refăcută a circuitului Autodromo Hermanos Rodriguez din Mexico City, denumit astfel după doi cei mai faimoși plioţi mexicani: fraţii Pedro și Ricardo Rodriguez. Circuitul a fost iniţial construit în 1962 într-un parc public, iar aceasta nu este singura asemănare cu Monza.
October 26, 2015
Lewis Hamilton și-a asigurat a treia coroană la Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii. Starea vremii nu a fost una din cele mai bune, ploaia punând stăpânire pe circuitul din Texas.
October 21, 2015
Inaugurat în 2012, Circuit of the Americas este a zecea locaţie care a găzduit un Mare Premiu de Formula 1 în Statele Unite și s-a dovedit a fi extreme de popular încă de la inaugurarea sa. Circuitul este recunoscut pentru spectaculoasele diferenţe de nivel de până la 40 de metri, cu o urcare abruptă pentru celebrul viraj 1 (Turn 1), care este un ac de păr.
October 12, 2015
Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Rusiei având o strategie cu o singură oprire. Pilotul de la Mercedes a început cursa cu pneurile supersoft și a oprit o singură dată în turul 32, când a schimbat pe supersoft, ceea ce înseamnă că a parcurs mai multe tururi cu pneurile supersoft, decât cu cele soft.
October 7, 2015
Pneurile soft P Zero Galben și cele supersoft P Zero Roșu au fost nominalizate pentru Marele Premiu al Rusiei: o alegere mai soft decât în cazul cursei inaugurale de anul trecut, când au fost nominalizate pneurile de compoziţie medium și soft. Fără date preliminare de cursă în 2014 a fost făcută, în mod deliberat, o alegere conservatoare, dar cum pentru 2015 au fost disponibile datele culese într-o competiţie oficială a putut fi făcută o nominalizare mult mai precisă, potrivită perfect caracteristicilor pistei.
September 26, 2015
Nico Rosberg a fost mai rapid cu 0,076 secunde faţă de Lewis Hamilton, colegul său de la Mercedes, și va pleca de pe cea mai bună poziţie a grilei în Marele Premiu al Japoniei. Ambii piloţi de la Mercedes au obţinut cel mai bun timp cu pneurile Pirelli P Zero Alb medium.
September 21, 2015
Pilotul echipei Ferrari, Sebastian Vettel și-a asigurat cea de-a treia victorie a sezonului cu Ferrari, având o strategie cu două opriri la boxe în cursa nocturnă de pe circuitul stradal din Singapore, pentru a obţine cea de-a 42-a victorie a carierei sale. Cursa a fost influenţată de prezenţa pe pistă a safety-car-ului în prima treime, ceea ce a complicat și mai mult extrem de complexele calcule de strategie, urmată de o a doua perioadă de neutralizare cu 20 de tururi înainte de final.
September 20, 2015
Sebastian Vettel a obţinut primul pole cu un alt motor decât Mercedes, din era hibrid, în caificările pentru Marele Premiu din Singapore. Pilotul de la Ferrari a parcurs un tur de circuit cu timpul de 1m:43,885s în Q3, cu pneurile P Zero Roșu supersoft, un timp mai rapid cu 1,8 secunde decât cel de anul trecut.
September 6, 2015
Lewis Hamilton, pilotul echipei Mercedes, va pleca din pole position in Marele Premiu al Italiei. Britanicul a fost cel mai rapid în calificări cu pneurile Pirelli P Zero Galben, de compoziţie soft și a parcurs un tur de circuit cu timpul de 1m:23,397s, considerabil mai rapid decât timpul de pole din 2014 (1m:24,109s).
September 5, 2015
Mercedes a impus ritmul în primele doua sesiuni de antrenamente libere cu ambele compoziţii nominalizate de Pirelli pentru Marele Premiu al Italiei, o cursă în care monoposturile ating o viteză de peste 360 km/h. Hamilton a fost cel mai rapid în prima sesiune cu pneurile P Zero Alb medium, iar după amiază cu pneurile P Zero Galben soft.
August 22, 2015
Lewis Hamilton (Mercedes) a egalat seria de șase pole-uri consecutive deţinută de Michael Schumacher. Pilotul de la Mercedes a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu al Belgiei cu pneurile Pirelli P Zero Galben soft.
July 27, 2015
Sebastian Vettel a obţinut cea de-a doua victorie din acest sezon, după o ce a câștigat o cursă plină de incidente, marcată de o neutralizare și numeroase penalizări. Pilotul de la Ferrari a avut un start excelent din linia a doua a grilei și a preluat conducerea după primul viraj.
July 26, 2015
Lewis Hamilton și-a trecut în cont cel de-al cincilea pole din Ungaria, după o sesiune de calificare desfășurată la o temperatură a asfaltului de 52 de grade Celsius. Temperaturile ridicate reprezintă o provocare suplimentară pentru pneuri pe Hungaroring, un circuit de viteză medie, foarte virajat.
July 22, 2015
Pneurile P Zero Alb medium și P Zero Galben soft au fost nominalizate pentru Marele Premiu al Ungariei, o cursă pe un circuit descris de un fost campion mondial ca “o pistă uriașă de karting”. Această descriere suprinde perfect caracteristicile circuitului: îngust, virajat, virajele fiind practic legate între ele.
July 20, 2015
Marti va avea loc la Catedrala Sainte Reparate din Nisa slujba de inmormantarea a lui Jules Bianchi. Pilotul francez de Formula 1 a decedat in dimineata zilei de sambata in urma accidentului ce a avut loc acum 9 luni in cadrul Marelui Premiu al Japoniei.
July 5, 2015
Strategia schimbului de pneuri a fost decisivă în victoria obţinută de Lewis Hamilton în Marele Premiu al Marii Britanii. Pilotul de la Mercedes a oprit înaintea rivalilor de la Williams și a reușit astfel să urce pe prima poziţie în ierarhia cursei.
July 5, 2015
Lewis Hamilton fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu al Marii Britanii de la Silverstone și va pleca pentru a opta oară în acest sezon din pole position. Hamilton a parcurs cel mai rapid tur cu timpul de 1m:32,248s din Q3 cu pneurile de compoziţie medium, timpul său fiind mult mai bun decât cel de anul trecut (stabilit în condiţii mixte) și sunt șanse ca etapa de duminică să fie una dintre cele mai rapide desfășurate pe configuraţia actuală a circuitului.
June 21, 2015
Neutralizarea cursei încă din primul tur a făcut ca majoritatea piloţilor să aleagă o strategie cu o singură oprire în Marele Premiu al Austriei. Mașina de siguranţă a ieșit pe circuit exact în momentul în care toată lumea rula cu cantitatea maximă de combustibil și asta a contribuit la decizia echipelor să intre o singură dată la boxe pentru schimbul de pneuri.
June 20, 2015
Lewis Hamilton (Mercedes) va pleca de pe cea mai bună poziţie a grilei de start în Marele Premiu al Austriei, după o sesiune de calificare extrem de disputată, desfășurată în condiţii mixte de vreme. Hamilton a stabilit cel mai bun timp din Q3, partea a treia a calificărilor, cu pneurile P Zero Roșu supersoft, compoziţie mai rapidă cu aproximativ 0,7 secunde decât cea soft, nominalizată de asemenea pentru această cursă.
June 8, 2015
Uzura și degradarea pneurilor a fost extrem de mică pe circuitul Gilles Villeneuve din Canada, ceea ce a permis majorităţii piloţilor să aleagă o strategie cu o singură oprire, fiind posibilă parcurgerea unui număr mare de tururi cu ambele compoziţii: soft și supersoft. Diferenţa de performanţă între cele două compoziţii a fost de sub o secundă, ceea ce a oferit și posibilitatea folosirii unor strategii diferite.
June 7, 2015
Lewis Hamilton, cu numărul de concurs 44, a obţinut cel de-al 44-lea pole position din carieră folosind pneurile Pirelli P Zero Roșu supersoft, la fel ca în Monaco. Nico Rosberg, colegul său de la Mercedes-Benz, va pleca în cursa din Canada de pe poziţia a doua a grilei de start.
June 2, 2015
Pentru Canada, Pirelli a nominalizat aceleași compoziţii ca și la Monaco – soft și supersoft – chiar dacă provocările de aici sunt puţin diferite. Circuitul este mult mai solicitant pentru pneuri decât cel din Principat, ceea ce va duce la un grad mai mare de uzură și degradare.
May 24, 2015
Nico Rosberg a câștigat Marele Premiu al Principatului Monaco având o strategie cu o singură oprire. Pilotul de la Mercedes a început cursa cu pneurile P Zero Roșu supersoft și a schimbat apoi pe P Zero Galben soft.
May 23, 2015
Lewis Hamilton, pilotul echipei Mercedes, a obţinut primul pole din carieră pe circuitul din Monaco. Hamilton a fost cel mai rapid în Principat folosind pneurile Pirelli P Zero Roșu supersoft, mai rapide cu o secundă pe tur decât cele P Zero Galben soft, nominalizate de asemenea pentru acest weekend.
May 22, 2015
Acţiunea din antrenamentele libere de joi de la Monaco a fost limitată de ploaia din cea de-a doua sesiune. Èšinând cont că prognoza meteo nu mai prevede averse atât de puternice în următoarele zile, echipele au decis să nu parcurgă foarte multe tururi pe ploaie, riscurile de a lovi glisierele de protecţie fiind mult prea mari.
May 19, 2015
Marele Premiu al Principatului Monaco este cea mai prestigioasă cursă din calendarul Formulei 1, dar și cursa unde pneurile supersoft P Zero Roșu vor debuta anul acesta, fiind nominalizate alături de pneurile soft P Zero Galben. Compoziţia supersoft oferă cea mai bună aderenţă și performanţă din întreaga gamă de pneuri Pirelli de Formula 1, pentru 2015 acestea beneficiind de o nouă compoziţie.
May 11, 2015
Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, a câștigat Marele Premiu al Spaniei, a cincea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de coechipierul său, Lewis Hamilton și de germanul Sebastian Vettel de la Ferrari. Nico Rosberg a plecat din pole position si a fost cronometrat pe circuitul catalan din Montmelo cu timpul de 1h 41 min 12 sec, aflandu-se la prima sa victorie din acest sezon.
May 10, 2015
Nico Rosberg a întrerupt monopolul colegului său de la Mercedes, Lewis Hamilton, care a plecat din pole position la toate cursele desfășurate în acest sezon. Germanul a fost cel mai rapid pilot din calificările pentru Marele Premiu al Spaniei, o cursă în care Pirelli este și sponsor titular.
May 5, 2015
Formula 1 revine la Barcelona, locul unde au fost programate două dintre testele din pre-sezon, dar acum temperaturile vor fi mult mai ridicate, ceea ce înseamnă o cursă extrem de solicitantă pentru pneuri. Pe circuitul cu cel mai abraziv asfalt din calendar, pneurile P Zero Orange hard și P Zero Alb medium sunt alegerea ideală pentru Marele Premiu al Spaniei.
February 17, 2015
Chiar inaintea intalnirii pe care comisia F1 a avut-o programata la Geneva pentru a vota asupra introducerii unui pachet de schimbari de regulament, Ferrari a facut public viziunea sa asupra monoposturilor de Formula 1 din viitor. Acest concept este rezultatul mai multor saptamani de lucru al studioului de design Ferrari.
January 1, 2015
Daca in 2014 nu au fost schimbari majore in garniturile de piloti fata de anul precedent (exceptand plecarea lui Mark Webber si mutarea lui Felipe Massa de la Ferrari la Williams), sezonul 2015 din Formula 1 vine cu multe lucruri interesante in ceea ce priveste componenta echipelor. Din pacate, numarul echipelor participante in Marele Circ s-a redus de la 11 la 9, din cauza dificultatilor financiare intampinate de Caterham si Marussia.
November 23, 2014
L-am acuzat atunci cand a ales sa plece de la McLaren la Mercedes. L-am considerat un mercenar care musca mana care l-a hranit, care pleaca pentru mai multi bani de la echipa care l-a crescut, alaturi de care a obtinut primul sau titlu mondial.
November 22, 2014
In acest weekend se desfasoara Marele Premiu al Abu Dhabi, ultima cursa de Formula 1 a sezonului. Inainte de etapa finala, Lewis Hamilton are un avans de 17 puncte in fata colegului sau de la Mercedes, Nico Rosberg.
November 20, 2014
Echipa Ferrari a anuntat oficial ca a semnat un contract  pentru urmatoarele 3 sezoane cu Sebastian Vettel. Aceasta mutare este stiuta de mai multa vreme, Vettel urmand sa il inlocuiasca pe Fernando Alonso, care s-a inteles cu McLaren Honda.
November 19, 2014
Familia lui Jules Bianchi a anuntat astazi ca tanarul pilot nu se mai afla in coma indusa si ca a fost mutat din Japonia in Franta pentru a continua tratamentul. Desi continua sa se afla in stare de inconstienta iar conditia sa este una critica, francezul accidentat grav in Marele Premiu al japoniei respira acum fara ajutorul aparaturii medicale.
November 10, 2014
Dublul campion mondial din Formula 1, Fernando Alonso, va pilota in sezonul viitor pentru McLaren Honda, anunta publicatia britanica Autosport. Conform acestora, pilotul spaniol si McLaren (echipa de la care a plecat la finalul anului 2007) au ajuns la un acord in ceea ce priveste detaliile contractuale insa anuntul oficial se lasa asteptat pentru perioada urmatoare, atunci cand se va decide coechipier sau.
November 9, 2014
Plecat din pole position, Nico Rosberg a castigat Marele Premiu al Braziliei in fata colegului si rivalului la titlul mondial, Lewis Hamilton. Inainte de etapa finala a campionatului ce se va desfasura peste doua saptamani in capitala Emiratelor Arabe Unite, diferenta dintre pilotii Mercedes este de 17 puncte in favoarea pilotului britanic.
November 8, 2014
Pilotii Mercedes au dominat calificarile pentru Marele Premiu al Braziliei, obtinand inca o data prima linie a grilei de start. Nico Rosberg a fost mai rapid decat Lewis Hamilton, urmand sa ia maine startul de pe prima pozitie.
November 3, 2014
Plecat in cursa de pe a doua pozitie a grilei de start, Lewis Hamilton a reusit sa il devanseze pe Nico Rosberg (colegul sau de la Mercedes si rivalul sau in lupta pentru titlu mondial) si sa castige Marele Premiu al Statelor Unite. Aceasta reprezinta cea de-a cincea victorie consecutiva a pilotului britanic.
November 1, 2014
Nico Rosberg a fost cel mai rapid pilot al calificarilor pentru Marele Premiu al Statelor Unite, urmand sa ia maine startul de pe prima pozitie a grilei. Pilotul german se afla pe locul doi in clasamentul general - la 17 puncte in urma coechipierului sau, Lewis Hamilton - si are nevoie de un rezultat bun in Texas pentru a mai avea sanse reale la titlul de campion.
October 30, 2014
Dupa trei saptamani de pauza competitionala, protagonistii Marelui Circ revin pe pista pentru Marele Premiu al Statelor Unite. Cursa care se va desfasura in acest weekend pe circuitul de langa Austin (Texas) este una foarte asteptata de catre fanii Formulei 1, dar aduce in acelsi timp si dezamagiri.
October 25, 2014
Dificultatile financiare forteaza 2 dintre cele 11 echipe inscrise in actualul sezon al Formulei 1 sa nu participe in cea de-a saisprezecea etapa a campionatului, Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii. Caterham (ultima clasata) si Marussia (echipa aflata pe al noualea loc) nu vor face saptamana viitoare deplasarea la Austin.
October 11, 2014
Formula 1 a ajuns in Rusia iar pilotii Mercedes au obtinut inca o data in acest an cele mai bune rezultate ale calificarilor. Lewis Hamilton se va afla maine in pole position, fiind urmat de colegul sau, Nico Rosberg.
October 5, 2014
Astazi a avut loc unul dintre cele mai grave accidente din Formula 1 din ultimii ani, pilotul Jules Bianchi fiind transportat la spital in stare de inconstienta in urma unei iesiri in decor. Francezul a suferit un traumatism cerebral si a fost operat pentru indepartarea unui hematom de la cap.
October 5, 2014
Plecat de pe a doua pozitia a grilei de start, Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu al Japoniei in fata lui Nico Rosberg, marindu-si avansul in clasamentul general. Cursa din Japonia s-a incheiat prematur, dupa doar 44 de tururi parcurse, in urma accidentului suferit de Jules Bianchi.
October 4, 2014
Pilotii Mercedes vor pleca din nou de pe prima linie a grilei de start, Nico Rosberg castigand de aceasta data duelul cu Lewis Hamilton pentru pole position in Marele Premiu al Japoniei. Diferenta de timp din Q3 intre cei doi rivali la titlul mondial a fost de doar 0.
October 4, 2014
Campionul mondial al ultimelor patru editii de Formula 1, Sebastian Vettel, va parasi la finalul acestui sezon echipa alaturi de care a obtinut aceasta performanta. Este confirmat si faptul ca la pilotul german va fi inlocuit in cadrul echipei Red Bull de catre tanarul Daniil Kvyat, momentat membru al echipei secunde, Toro Rosso.
September 21, 2014
Dupa calificarile de sambata, cand cei doi piloti Mercedes au obtinut clasarea pe primele doua pozitii ale grilei de start, se anunta o cursa stransa intre echipierii gruparii germane. Nico Rosberg a avut insa o cursa de cosmar, fiind nevoit sa abandoneze, astfel ca victoria lui Lewis Hamilton l-a propulsat pe pilotul britanic pe prima pozitie a clasamentului general cu doar cinci runde ramase de disputat in acest sezon.
September 20, 2014
La fel cum s-a intamplat de cele mai multe ori in acest sezon, echipa Mercedes a monopolizat prima linie a grilei de start si in Singapore. Diferenta dintre cei doi piloti a fost de aceasta data de doar 7 miimi in favoarea lui Lewis Hamilton, Nico Rosberg fiind nevoit sa se multumeasca cu a doua pozitie a grilei.
September 14, 2014
Anul viitor, Marele Premiu al Mexicului revine in Formula 1. Cursa ce se va desfasura pe Autodromo Hermanos Rodriguez din Mexico City se adauga celor 19 curse programate pentru acest sezon si duce numarul de grand prix-uri la un record istoric de 20.
September 7, 2014
Lewis Hamilton a reusit cea de-a sasea sa victorie din sezonul 2014, castigand Marele Premiu al Italiei. Pilotul britanic a castigat doar 7 puncte in batalia pentru locul 1 in clasament, Nico Rosberg terminand al doilea cursa de la Monza.
September 6, 2014
Lewis Hamilton revine pe prima pozitie a grilei de start pentru prima data de la Marele Premiu al Spaniei, intrerupand seria de 4 clasari in pole position consecutive obtinute de coechipierul sau, Nico Rosberg. Dupa incidentul de la Spa dintre cei doi rivali la titlul mondial, in urma caruia Hamilton a abandonat, acest pole position ii creste moralul pilotului britanic, care era oricum foarte motivat sa dea totul la Monza.
September 3, 2014
In acest weekend se va desfasura pe legendarul circuit de la Monza una dintre cursele de referinta ale Campionatului Mondial de Formula 1, Marele Premiu al Italiei.
August 29, 2014
Echipa McLaren revine incepand cu 2015 la motoarele Honda, alaturi de care a obtinut 4 titluri de campioni consecutive intre anii 1988 si 1991. Daca atunci, la McLaren Honda faceau istorie Ayrton Senna si Alain Prost, echipa britanica vrea sa aiba in viitorul apropiat un nou cuplu de piloti de top.
August 24, 2014
O vorba spune ca atunci cand doi se bat al treilea castiga. Nico Rosberg si Lewis Hamilton, pilotii care ocupa primele doua pozitii ale clasamentului general au pornit in Marele Premiu al Belgiei cu cele mai mari sanse la victorie, ocupand prima linie a grilei de start.
August 23, 2014
Doar 11 puncte ii desparte pe Nico Rosberg si Lewis Hamilton, ocupantii primelor doua pozitii in clasamentul general al Formulei 1, inainte de Marele Premiu al Blegiei. Rosberg a obtinut timpul de referinta al calificarilor si va pleca maine cu prima sansa la victorie.
July 27, 2014
Marele Premiu al Ungariei a avut o desfasurare neasteptata, castigatorul fiind decis doar in ultimele tururi. Daniel Ricciardo si echipa Red Bull si-au adaptat cel mai bine strategia la conditiile cursei iar pilotul australian a reusit a doua sa victorie in Formula 1.
July 26, 2014
La fel ca si in urma cu o saptamana, Nico Rosberg porneste cu prima sansa in cursa de maine din Ungaria, dupa ce a reusit cel mai bun timp in calificari. Tot la fel ca si la Hockenheim, Lewis Hamilton este nevoit sa ia startul in Marele Premiu al Ungariei din urma plutonului.
July 22, 2014
O data cu Marele Premiu al Germaniei, desfasurat in weekendul trecut, Campionatul Mondial de Formula 1 a trecut de jumatatea calendarului competitional. Mai jos vom analiza evolutiile pilotilor din primele 10 etape desfasurate pana acum in acest sezon, in comparatie cu (probabil) cel mai mare rival, propriul coechipier.
July 20, 2014
La volanul unei masini germane, pilotul german Nico Rosberg a castigat astazi Marele Premiu al Germaniei. Este o victorie pe care toata lumea o anticipa dupa ce ieri Rosberg s-a calificat pe prima pozitie iar Lewis Hamilton a plecat din spatele grilei de start.
July 19, 2014
Nico Rosberg a obtinut cel mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu al Germaniei, urmand ca maine sa ia startul in cursa de pe prima pozitie. Pilotul german este marele favorit la victorie pe circuitul de la Hockenheim daca tinem cont ca rivalul si totodata colegul sau de la Mercedes a suferit un accident in prima sesiune a calificarilor, Lewis Hamilton urmand sa porneasca maine de pe a 15-a pozitie.
July 16, 2014
Liderul la zi al Campionatului Mondial de Formula 1, Nico Rosberg, si-a prelungit contractul cu echipa Mercedes pentru mai multe sezoane. Desi durata exacta nu a fost facuta public, se zvoneste ca este vorba de inca 3 sezoane in urma carora pilotul german ar castiga 55 de milioane de euro.
July 9, 2014
Astazi a avut loc cea de-a doua si ultima zi de teste inter-sezon pe circuitul britanic de la Silverstone, locul unde in weekend-ul trecut s-a desfasurat Marele Premiu al Marii Britanii. Pirelli, furnizorul oficial de pneuri din Formula 1, a prezentat in premiera conceptul de pneuri pe jante de 18 inchi, Charles Pic si monopostul Lotus E22 aflandu-se in centrul atentiei tuturor celor prezenti.
July 6, 2014
Lewis Hamilton a revenit in lupa pentru primul loc in clasamnetul general al Formulei 1 dupa ce a castigat Marele Premiu al Marii Britanii. Este pentru prima data in acest an cand liderul clasamentului, Nico Rosberg, nu urca pe podium.
July 5, 2014
Calificarile pentru Marele Premiu al Marii Britanii s-au desfasurat in conditii de ploaie, aducand multe surprize pe grila de start de maine. Chiar si asa, liderul clasamentului general nu s-a dezmintit si a reusit cel mai bun timp al sesiunii Q3.
July 3, 2014
In acest weekend este programat sa se desfasoare Marele Premiu al Marii Britanii, una dintre cele mai importante curse de Formula 1 din sezon. Gazda va fi si de aceasta data circuitul de la Silverstone, locul unde in 1950 a avut loc prima cursa de Formula 1 din istorie.
June 30, 2014
Saptamana trecuta s-a reunit la Munchen Consiliul Mondial pentru Motorsport al Federatiei Internationale de Automobilism. Acesta a decis introducerilor mai multor schimbari ale regulamentului de Formula 1, incepand cu sezonul viitor.
June 22, 2014
Desi au luat startul doar de pe a treia pozitie (Nico Rosberg), respectiv a noua (Lewis Hamilton), cei doi echipieri Mercedes au incheiat Marele Premiu al Austriei pe primele doua pozitii. Pilotii Williams au ocupat prima linie a grilei de start insa atat strategia de la boxe cat si performantele un pic mai bune ale monoposturilor Mercedes i-au impiedicat pe Felipe Massa si Valtteri Bottas sa castige.
June 21, 2014
Dupa 11 ani de absenta, Marele Premiu al Austriei a revenit in calendarul Formulei 1 si a facut-o in mare stil. Dupa un inceput de sezon dominat de Mercedes, pilotii echipei germane adjudecandu-si toate pole position-urile si 6 victorii in cele 7 Mari Premii disputate pana acum, calificarile din Austria au adus o mare surpriza, monoposturile Williams urmand sa ocupe maine primele doua pozitii ale grilei de start.
June 15, 2014
Nu o data in ultima vreme, presedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, a sugerat ca cea mai longeviva echipa din Formula 1 ia in considerare parasirea competitiei. Desi aceasta idee a fost dezmintita ulterior de Ferrari, echipa a emis un comunicat de presa in care se cere o intalnire pentru deciderea viitorului Formulei 1.
June 8, 2014
Daniel Ricciardo este primul pilot care reuseste sa castige in fata celor de la Mercedes in acest sezon. Acesta a reusit sa treaca de Nico Rosberg cu doar cateva tururi inainte de final, germanul incheind Marele Premiu al Canadei pe pozitia secunda.
June 7, 2014
Desi Lewis Hamilton a dominat atat antrenamentele cat si primele doua parti ale sesiunii de calificari, celalalt pilot Mercedes va pleca din pole position maine in Marele Premiu al Canadei. Nico Rosberg a obtinut cel mai bun timp in Q3, fiind mai rapid cu 0.
May 25, 2014
Poate cea mai asteptata cursa a sezonului, datorita traditiei si unicitatii sale,  Marele Premiu al Principatului Monaco nu a dezamagit, oferind fanilor spectacol. Plecat din pole position, Nico Rosberg a obtinut pentru al doilea an consecutiv victoria la Monte Carlo si a urcat din nou pe prima pozitie a clasamentului general.
May 24, 2014
Pentru al doilea an consecutiv, Nico Rosberg obtine clasarea in pole position pentru Marele Premiu al Principatului Monaco. Desi si-a compromis turul final al calificarilor, facand o eroare si oprind masina langa circuit, Rosberg si-a pastrat cel mai bun timp deoarece Lewis Hamilton se afla in urma sa si a fost nevoit sa piloteze sub steaguri galbene.
May 22, 2014
In acest weekend se va desfasura Marele Premiu al Principatului Monaco, cea mai celebra cursa din calendarul Formulei 1. Desi primele cinci curse ale sezonului au fost dominate de pilotii Mercedes, care si-au ajudecat toate victoriile si toate pole position-urile, intrecerea monegasca ne poate furniza primul invingator diferit, fiind o cursa atipica, desfasurata pe strazile inguste din Monte Carlo.
May 11, 2014
Era clar ca echipa Mercedes este net superioara rivalelor din Formula 1 si ca unul dintre cei doi piloti ai sai va castiga Marele Premiu al Spaniei. Si de aceasta data a fost tot Lewis Hamilton, si chiar daca diferentele dintre el si Nico Rosberg nu par sa fie foarte mari, britanicul isi surclaseaza mai tot timpul coechipierul.
May 10, 2014
Nicio surpriza in ceea ce priveste prima linie de start in Marele Premiu al Spaniei. Pilotii Mercedes au avut din nou performante net superioare celorlalti  si vor pleca in cursa de maine de pe primele pozitii.
May 8, 2014
Dupa patru curse desfasurate in Australia, Asia si Orientul Mijlociu, Formula 1 a ajuns acolo de unde a pornit acum 6 decenii, pe batranul continent. Circuit de Catalunya de langa Barcelona va fi gazda primei runde europene, un circuit bine cunoscut pilotilor si echipelor deoarece este unul dintre locurile unde au loc testele intersezon.
May 2, 2014
1 mai 1994 reprezinta una dintre cele mai triste zile din istoria motorsportului. Este ziua in care Ayrton Senna, cel despre care multa lume afirma ca a fost cel mai bun pilot al tuturor timpurilor, a trecut in nefiinta in urma unui accident in Marele Premiu al Statului San Marino.
April 20, 2014
Mercedes a facut inca o dubla in acest sezon, Lewis Hamilton castigand Marele premiu al Chinei in fata lui Nico Rosberg, clasat al doilea. Pilotilor echipei germane li s-a alaturat pe podium Fernando Alonso, aceasta fiind cea mai buna clasare a echipei Ferrari din acest sezon.
April 19, 2014
Dominatia Mercedes in Formula 1 continua, Lewis Hamilton fiind cel mai rapid pilot al calificarilor pentru Marele Premiu de al Chinei. Ploaia care a cazut pe intraga durata a calificarilor nu a influentat performantele pilotului britanic, cel care a ajuns la al treilea pole position in acest an.
April 17, 2014
La doua saptamani dupa Marele Premiu din Bahrain si la doar cateva zile de la testele ce au urmat pe circuitul de la Sakhir, Formula 1 a ajuns in China. Shanghai gazduieste cea de-a patra etapa a sezonului, care se va desfasura in prima zi de Paste.
April 12, 2014
Se pare ca trecerea Formulei 1 la noua motorizare V6 turbo de 1.
April 10, 2014
Robert Kubica este indragostit de Formula 1. A debutat in Marele Circ in 2006 la echipa BMW Sauber si era considerat unul dintre cei mai talentati tineri piloti.
April 6, 2014
Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu al Bahrainului, cea de-a treia etapa a Campionatului Mondial de Formula 1. Pilotul britanic l-a surclasat pe Nico Rosberg, coechipierul sau de la Mercedes, cei doi realizand inca o dubla a echipei germane.
April 5, 2014
Nu este nicio surpriza ca pilotii Mercedes au fost cei mai rapizi in calificarile pentru Marele Premiu al Bahrainului. De data asta a fost randul lui Nico Rosberg sa isi asigure primul loc pe grila de start iar Lewis Hamilton sa ocupe pozitia secunda.
April 4, 2014
La doar cateva zile de la cursa de la Sepang, Formula 1 a ajuns in Golful Persic, acolo unde se va desfasura in weekend Marele Premiu al Bahrainului. La aniversarea a 10 ani de la prima cursa de Formula 1 de aici, organizatorii au venit cu multe lucruri noi.
March 30, 2014
Lewis Hamilton a plecat din pole position si a dominat Marele Premiu al Malaeziei, trecandu-si in cont prima victorie din acest sezon. Pilotul britanic a fost insotit pe podium de coechipierul Nico Rosberg si de pilotul Red Bull, Sebastian Vettel, intr-o cursa desfasurata in intregime pe un circuit uscat.
March 29, 2014
Asa cum era de astepta, pilotii Mercedes au fost foarte rapizi in calificarile pentru Marele Premiu al Malaeziei. Intre acestia a reusit sa se interpuna, oarecum surprinzator, Sebastian Vettel.
March 27, 2014
Sezonul 2014 al Formulei 1 a debutat acum doua saptamani in felul in care multa lume spera, cu rasturnari de situatii, cu depasiri, cu abandonuri, cu un podium surpriza, cu spectacol. In acest weekend este programata sa se desfasoare cea de-a doua etapa a Campioantului Mondial, Marele Premiu al Malaeziei.
March 2, 2014
Cu ocazia aniversarii a 10 ani de la prima cursa de Formula 1 desfasurata aici, organizatorii Marelui Premiu din Bahrain au pregatit mai multe schimbari. Una dintre acestea este numirea primului viraj dupa septuplul campion mondial, Michael Schumacher.
March 1, 2014
Incepand cu anul 2015, numarul de echipe din Formula 1 ar putea ajunge la 13, cu doua in plus fata de cate sunt prezente acum pe grila. Doua nume cunoscute din motorsport reprezinta aceste doua noi posibile echipe din Marele Circ: Gene Haas, co-proprietar al unei echipe din NASCAR si Colin Kolles, fost director al mai multor echipe din Formula 1 (Jordan, Midland, Spyker, Force India, HRT).
February 23, 2014
In saptamana ce se incheie azi, a avut loc pe circuitul de la Shakir cea de-a doua sesiune a testelor pre-sezon din Formula 1. La fel ca si in primele teste, desfasurate in Spania in luna ianuarie, monoposturile echipate cu propulsoare Mercedes au avut cele mai bune rezultate.
February 22, 2014
Formula 1 era in anii '50, la reluarea curselor dupa cel de-al doilea razboi mondial, un sport mult diferit fata de ceea ce cunoastem astazi despre Marele Circ. Competitiile erau mult mai romantice: infinit mai putin mediatizate, cu mult mai periculoase, ca pilot al vremii avand sanse mari sa nu apuci sa iesi "la pensie", iar protagonistii, departe de a fi super vedete, erau oameni obisnuiti cu povesti extraordinare.
February 19, 2014
Nico Hulkenberg a stabilit timpul de referinta, in fruntea unui clasament dominat de masinile cu propulsoare Mercedes, in prima zi a sesiunii secunde de teste premergatoare debutului de sezon, sesiune care cuprinde 4 zile si se desfasoara in Bahrain. Singurul intrus intre cele trei masini motorizate Mercedes a fost Ferrari-ul lui Fernando Alonso, care a reusit al doilea timp, in timp ce problemele Red Bull continua, cu inginerii echipei depunand eforturi intreaga zi pentru a face masina sa functioneze.
January 29, 2014
Kimi Raikkonen a marcat revenirea la Ferrari cu cel mai bun timp al zilei inaugurale de teste de la Jerez, zi dominata insa de lansari si de echipe puse in dificultate de masinile complet noi. Lewis Hamilton a tinut si el capul de afis, dupa o iesire spectaculoasa in decor, cauzata de ruperea aripii fata a noului sau Mercedes AMG F1 W05.
January 11, 2014
Conform noului regulament, pilotii din Formula 1 vor purta incepand cu 2014 si pana la finalul carierei aceleasi numere. Pentru alegerea numerelor, fiecare pilot a fost rugat sa trimita cate 3 optiuni iar in cazul in care doi sau mai multi piloti ar fi optat pentru acelasi numar, prima optiune i-ar fi revenit celui mai bine clasat la finalul lui 2013.
December 30, 2013
Michael Schumacher a suferit un accident grav duminica dimineata, in timp ce se afla la schi in Alpii Francezi si se afla in stare critica, dupa ce a suferit o puternica lovitura la cap. Germanul, in varsta de 44 de ani a fost transportat de urgenta la spitalul din Grenoble, specializat in traume craniene, unde medicii fac eforturi pentru a-I salva viata.
December 23, 2013
La inceputul lunii decembrie, Federatia Internationala de Automobilism a anuntat o serie de modificari ale regulamentului din Formula 1 incepand cu 2014. Cea mai controversata dintre acestea o reprezinta acordarea punctajului dublu in urma ultimei curse a sezonului, Marele Premiu de la Abu Dhabi.
December 23, 2013
Agentia de drepturi sportive MP & Silva a achizitionat drepturile de difuzare pentru Formula 1 pentru mai multe tari, intre care si Romania, pe perioada 2014-2019, iar in tara noastra nu exista inca un contract semnat pentru difuzare pentru sezonul viitor.
December 15, 2013
Pilotii din Formula 1 mai au o saptamana in care sa se decida asupra numarului pe care il vor purta pana la finalul carierei in Marele Circ. Federatia Internationala de Automobilism a inceput sa contacteze individual pilotii si sa ii anunte ca trebuie sa trimita preferintele pana in data de 23 decembrie.
December 12, 2013
Incepand cu 2014, pilotul care obtine cele mai multe clasari in pole position de-a lungul unui sezon va fi rasplatit cu un nou trofeu. Federatia Internationala de Automobilism (FIA) vrea astfel sa dea o si mai mare importanta castigarii calificarilor.
December 10, 2013
Federatia Internationala de Automobilism (FIA) a anuntat schimbarile pentru urmatorul sezon de Formula 1. Cea mai controversata decizie este aceea de a se acorda puncte duble in ultima etapa a sezonului 2014.
December 3, 2013
Echipa Force India a confirmat astazi primul pilot pentru sezonul urmator al Formulei 1. Dupa doar un an petrecut la Sauber, Nico Hulkenberg revine la echipa la care si-a petrecut doua sezoane in trecut, ca pilot de teste (in 2011) si ca pilot titular (2012).
November 30, 2013
Marele Premiu al Statului Bahrain vrea sa marcheze celebrarea a 10 ani de Formula 1 intr-un mod deosebit, urmand sa devin cea de-a doua cursa care se va desfasura in totalitate pe timp de noapte, dupa Singapore Grand Prix. Marele Premiu de la Abu Dhabi se incheie de asemenea sub lumina reflectoarelor, insa incepe pe timp de zi.
November 30, 2013
Lotus, echipa de Formula 1 care a terminat pe a patra pozitie in clasamentul constructorilor 2013, a anuntat ca linia de piloti pe care o va folosi in sezonul viitor este formata din Romain Grosjean si Pastor Maldonado. Grosjean, chiar daca a avut un inceput de sezon mai ezitant, s-a descurcat mult mai bine in a doua jumatate.
November 27, 2013
Lewis Hamilton a schimbat echipele la finalul anului trecut, trecand de la McLaren la Mercedes. Pilotul britanic a avut rezultate foarte bune la noua sa echipa, castigand Marele Premiu al Ungariei si urcand de inca patru ori pe podium.
November 24, 2013
Astazi s-a desfasurat pe circuitul de la Interlagos, ultima cursa a sezonului 2013 din Formula 1. Cei doi piloti Red Bull au fost in prin plan de la inceputul acestui weekend si pana la festivitatea de premiere.
November 23, 2013
Sebastian Vettel a fost mult mai rapid decat adverasarii sai in calificarile pentru Marele Premiu al Braziliei, urmand sa plece maine de pe prima pozitie a grilei de start. Ploaia care a cazut asupra circuitului de la Interlagos nu a afectat deloc ritmul cvadriplului campion mondial, Vettel obtinand un timp mai bun cu sase zecimi de secunda decat timpul celui de-al doilea clasat, Nico Rosberg.
November 21, 2013
In weekend se va desfasura pe celebrul circuit de la Interlagos ultima cursa de Formula 1 a sezonului 2013. A fost un sezon lung, care a inceput in urma cu 9 luni si care a avut programate 19 curse.
November 17, 2013
Sebastian Vettel, cel care s-a incoronat deja campion mondial pentru a patra oara consecutiv, a dominat si a castigat penultima cursa a sezonului, Marele Premiu al Statelor Unite. Aceasta reprezinta pentru pilotul german cea de-a opta victorie consecutiva si cea de-a doisprezecea din acest an.
November 16, 2013
Chiar daca Mark Webber a facut un tur de circuit impresionant in sesiunea finala a calificarilor pentru Marele Premiu al Statelor Unite, Sebastian Vettel a mers la limita si i-a "furat" prima pozitie pe grila de maine australianului. Cei doi piloti Red Bull au fost din nou intr-o liga separata, nepunandu-se deloc problema echipei care se va afla in pole position.
November 14, 2013
In acest weekend se va desfasura in Austin, Texas penultima cursa de Formula 1 a sezonului, Marele Premiu al Statelor Unite. Dupa ce in editia inaugurala de anul trecut toata lumea a fost incantata de noul circuit si de atmosfera, revenirea in Texas este fost foarte asteptata.
November 11, 2013
Echipa de Formula 1 Williams a anuntat ca pentru sezonul 2014 va folosi garnitura de piloti formata din Felipe Massa si Valtteri Bottas. Massa va parasi Ferrari dupa ultima cursa a sezonului, desfasurata pe circuitul sau "de casa" de la Interlagos, inlocuindu-l la Williams pe venezueleanul Pastor Maldonado.
November 10, 2013
Pilotul finlandez Kimi Raikkonen nu va pilota in cursa de la Austin si cea de la Interlagos, alegand sa se supuna unei interventii chirurgicale la spate. Avand in vedere ca a semnat deja cu Ferrari pentru sezonul urmator, inseamna ca Raikkonen a pilotat pentru ultima data monopostul Lotus la cursa din Abu Dhabi, acolo unde a abandonat in chiar primul tur de circuit.
November 3, 2013
Multiplul campion mondial, Sebastian Vettel, a dominat din nou si a castigat cursa de Fomrula 1 de la Abu Dhabi. Este cea de-a saptea victorie consecutiva si cea de-a 11-a a sezonului pentru pilotul german.
November 2, 2013
Pilotul australian Mark Webber a obtinut cel mai bun timp al calificarilor pentru cursa de Formula 1 de la Abu Dhabi. Prima linie de start este intregita de colegul lui Webber din echipa Red Bull, cvadruplul campion mondial, Sebastian Vettel.
October 31, 2013
Dupa doar cateva zile de la Marele Premiu al Indiei, locul unde Sebastian Vettel a devenit matematic campion pentru a patra oara consecutiv, Marele Circ a ajuns in Emiratele Arabe Unite unde in acest weekend se va desfasura Abu Dhabi Grand Prix. Faptul ca titlul a fost decis deja nu inseamna ca duminica nu vom avea o cursa spectaculoasa.
October 27, 2013
36 de victorii, 59 de podiumuri, 43 de clasari in pole position si 4 titluri mondiale. Acesta este palmaresul in Formula 1 al lui Sebastian Vettel actualizat la zi, in urma Marelui Premiu al Indiei.
October 26, 2013
Sebastian Vettel este din nou cel mai rapid pilot al calificarilor, reusind un timp mai bun cu 0.
October 13, 2013
Sebastian Vettel a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, ajungand astfel la cea de-a cincea victorie consecutiva si la cea de-a noua a sezonului. Desi nu si-a insusit inca cel de-al patrulea titlu de campion, pilotul german a facut la Suzuka inca un pas mare spre acesta.
October 12, 2013
Red Bull continua sa fie cel mai rapid monopost al calificarilor, chiar daca de aceasta data Mark Webber este cel care a obtinut cel mai bun timp. Pilotul australian a reusit sa intrerupa seria de 3 pole position-uri consecutive obtinute de Sebastian Vettel, fiind ajutat si de problemele pe care campionul german le-a avut la sistemul KERS in primul tur cronometrat din Q3.
October 10, 2013
In acest weekend se va desfasura Marele Premiu al Japoniei, cea de-a 15-a cursa a Campionatului Mondial de Formula 1 2013. La fel ca in urma cu doi ani, Suzuka il poate face matematic pe Sebastian Vettel campion.
October 6, 2013
Pilotul echipei Red Bull, Sebastian Vettel, mai face un pas spre cel de-al patrulea titlu de campion mondial castigand Marele premiu al Coreei. Podiumul a fost completat de cei doi piloti Lotus, Kimi Raikkonen (pe 2) si Romain Grosjean (pe 3).
October 5, 2013
Pilotul echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a fost din nou cel mai rapid in calificari, urmand sa ia startul in Marele Premiu al Coreei de pe prima pozitie a grilei de start. Este cel de-al treilea pole position consecutiv pentru triplul campionul mondial si cel de-al saselea in acest sezon.
October 3, 2013
Formula 1 a ajuns in Coreea de Sud pentru cea de-a 14-a etapa a calendarului competitional. Sebastian Vettel a dominat cea de-a doua jumatate a campionatului, obtinand 4 victorii in ultimele 5 curse.
September 28, 2013
Consiliul pentru Motorsport al Federatiei Internationale de Automobilism a facut public calendarul pe 2014 al Campionatului Mondial de Formula 1. Acesta include 4 noi curse: New Jersey, Austria, Rusia si Mexic.
September 22, 2013
Singura cursa din calendarul Formulei 1 care se desfasoara pe timp de noapte, Singapore Grand Prix, a fost castigata fara prea multe probleme de catre Sebastian Vettel. Plecat din pole position, campionul de la Red Bull a rezistat atacului lui Nico Rosberg din primele viraje dupa care s-a distantat si a dominat cursa, la fel cum a facut si acum doua saptamani la Monza.
September 21, 2013
Sebastian Vettel a obtinut cel mai bun timp in calificarile pentru Singapore Grand Prix, urmand sa porneasca in cursa de maine cu prima sansa la victorie. Pentru pilotul echipei Red Bull este cel de-al cincilea pole position al sezonului, germanul reusind sa egaleze astfel performanta lui Lewis Hamilton din acest an.
September 19, 2013
Formula 1 a ajuns in Singapore, locul unde duminica se va desfasura cea de-a 13-a etapa a Campionatului Mondial. Fiind singura cursa desfasurata pe timp de noapte, Singapore Grand Prix ofera un spectacol deosebit, atat pentru piloti cat si pentru spectatori si telespectatori.
September 11, 2013
Kimi Raikkonen a fost confirmat ca inlocuitorul lui Felipe Massa in cadrul echipei Ferrari incepand cu sezonul viitor. Pilotul finlandez va face echipa cu Fernando Alonso, urmand sa formeze una dintre cele mai puternice garnituri de piloti din Formula 1.
September 10, 2013
Felipe Massa a anuntat prin intermediul retelei de socializare Twitter ca in sezonul 2014 nu va mai continua alaturi de echipa Ferrari. In urma cu cateva zile, reprezentantii Ferrari au lasat sa se inteleaga ca pilotul brazilian nu va mai fi pastrat si pentru anul viitor si ca miercuri vor face un anunt in acest sens.
September 8, 2013
Asa cum a facut si acum doua saptamani la Spa-Francorchamps, Sebastian Vettel a dominat Marele Premiu al Italiei si si-a trecut in cont inca o victorie. Spre bucuria fanilor prezenti, lupta pentru a doua pozitie data intre Fernando Alonso si Mark Webber a fost castigata de pilotul Ferrari.
September 7, 2013
Monoposturile Red Bull monopolizeaza prima linie a grilei de start pentru cursa de la Monza, cu Sebastian Vettel si Mark Webber in prim-plan, in timp ce pozitia a treia ii revine unui surprinzator Niko Hulkenberg, care le-a luat fata celor de la Ferrari in ultimele momente ale sesiunii de calificari. Felipe Massa il devanseaza pe coechipierul sau de la Ferrari, Fernando Alonso, in timp ce ambele masini Lotus rateaza Q3, repriza finala din calificari si raman in afara primelor zece pozitii, la fel ca si britanicul Lewis Hamilton.
September 5, 2013
Daca imi este permisa o analogie intre Formula 1 si fotbal, as afirma despre Monza ca este Anfield-ul Marelui Circ. La fel ca si stadionul echipei din Liverpool, circuitul de la Monza este un loc legendar, plin de istorie, unde o mare rosie de suporteri isi incurajeaza cu pasiune extraordinara favoritii.
September 2, 2013
  Una dintre cele mai de succes echipe din Formula 1 sarbatoreste astazi 50 de ani. Bruce McLaren Motor Racing Limited (dupa denumirea completa avuta la inceputuri) a fost fondata la data de 2 s
August 29, 2013
Seful Formulei 1, Bernie Ecclestone, a infirmat zvonurile referitoare la inlocuirea furnizorului de pneuri Pirelli cu Michelin pentru sezonul urmator. Aceste zvonuri s-au intensificat in urma Marelui Premiu al Belgiei, atunci cand reprezentantii Michelin au contactat FIA pentru a-si prezenta interesul in acest sens.
August 25, 2013
Sebastian Vettel a plecat de pe a doua pozitie a grilei de start, l-a depasit pe Lewis Hamilton in chiar primul tur si a condus Marele Premiu al Belgiei pana la final, obtinand cea de-a cincea victorie din acest sezon. Chiar daca dupa calificarile nebune de ieri ne asteptam la o cursa plina de spectacol, in afara de start si de cateva depasiri la limita, etapa din Belgia nu a oferit prea multe show.
August 24, 2013
Pentru a patra oara consecutiv, Lewis Hamilton este cel mai rapid pilot al calificarilor. Pilotul Mercedes va lua astfel startul din pole position in Marele Premiu al Belgiei programat sa se desfasoare maine.
August 22, 2013
Dupa o vacanta de patru saptamani, Formula 1 revine. Si nu oricum ci cu Marele Premiu al Belgiei, desfasurat pe legedarul circuit de la Spa Francorchamps, preferatul majoritatii pilotilor dar si al multor fani.
August 20, 2013
Steve Robertson, managerul lui Kimi Raikkonen, a dezvaluit ca pilotului finlandez nu se mai afla in cursa pentru un loc la echipa campioana a Formulei 1, Red Bull Racing. Dupa ce Mark Webber a anuntat ca va parasi Formula 1 la finalul acestui sezon, au aparut mai multe nume ai posibililor inlocuitori la Red Bull, pilotul Lotus Kimi Raikkonen si pilotul Toro Rosso Daniel Ricciardo fiind creditati cu cele mai mari sanse.
August 15, 2013
Ferrari a infirmat orice zvon in legatura cu perfectarea revenirii lui Kimi Raikkonen la echipa italiana pentru viitorul sezon al Formulei 1. Presa din Finlanda a facut speculatii despre faptul ca intelegerea a fost deja finalizata si ca Raikkonen il va inlocui pe Felipe Massa.
August 7, 2013
Felipe Massa admite ca trebuie sa isi imbunatateasca rezultatele daca vrea sa ramana in continuare la echipa italiana. Pilotul brazilian a avut un sezon dificil, adunand doar 61 puncte in primele 10 curse si bifand doua abandonuri (la Monte-Carlo si in Germania).
August 2, 2013
Michael Schumacher s-a aratat surprins de forma buna prin care trece echipa la care si-a incheiat bogata sa cariera in Formula 1. Multiplul campion mondial s-a alaturat echipei Mercedes in 2010 insa nu a reusit nicio victorie in cei doi ani petrecuti acolo.
July 29, 2013
James Allison, cel care a parasit in luna mai echipa Lotus, a fost confirmat de catre Ferrari ca viitorul director tehnic pe partea de sasiu. Acesta se va alatura echipei italiene incepand cu data de 1 septembrie.
July 28, 2013
Multi l-au acuzat la finalul sezonului trecut, atunci cand a lasat echipa McLaren (cu care a cucerit titlul mondial in 2008) pentru Mercedes. Insa Lewis Hamilton a reusit astazi prima sa victorie pentru echipa germana, dupa ce a facut o cursa excelenta in Marele Premiu al Ungariei.
July 27, 2013
Inca o data, pilotii Mercedes ne-au demonstrat ca sunt foarte rapizi in calificari. Insa de aceasta data, Lewis Hamilton a obtinut pole position-ul intr-un mod mai spectaculos, in chiar ultimul tur parcurs.
July 24, 2013
Cea mai apropiata cursa de Formula 1 de tara noastra, se desfasoara in fiecare vara pe Hungaroring, circuitul din apropierea Budapestei. In acest weekend, Marele Premiu al Ungariei este prima cursa dupa trei saptamani dar si ultima inainte de vacanta de 4 saptamani care va urma pana la Marele Premiu al Belgiei.
July 23, 2013
Marele Premiu al Austriei va reveni in calendarul competitonal al Formulei 1 incepand cu sezonul urmator, ca urmare al unui acord incheiat intre proprietarul Red Bull, Dietrich Mateschitz, si seful F1, Bernie Ecclestone. Gazda va fi circuitul Red Bull Ring, renovat de catre patronul miliardar al echipe campioane en-titre, circuit cunoscut in trecut sub numele de Osterreichring si A1-Ring.
July 18, 2013
Incepand de miercuri si pana vineri, pe circuitul de la Silverstone se desfasoara singura sesiune de teste inter-sezon din Formula 1. Chiar daca echipelor li s-a dat voie sa foloseasca si pilotii titulari in cadrul acestor teste destinate initial tinerelor talente, lista celor programati sa testeze ne arata ca tinerii piloti nu au fost lasati pe margine.
July 16, 2013
In aceasta saptamana, va avea loc pe circuitul de la Silverstone o sesiune de teste inter-sezon in Formula 1. Programate initial ca teste in care echipele sa determine abilitatile tinerilor piloti, FIA a dat derogare echipelor sa foloseasca si pilotii titulari, in urma incidentelor provocate de pneuri in Marele Premiu al Germaniei.
July 10, 2013
In urma incidentului intamplat in timpul Marelui Premiu al Germaniei, Federatia Internationala de Automobilism a anuntat interzicerea oricaror persoane pe linia boxelor in timpul calificarilor sau a curselor de Formula 1, in afara personalului echipelor si a stewarzilor. Duminica trecuta, in timpul cursei desfasurate la Nurburgring, o roata desprinsa de pe monopostul lui Mark Webber l-a lovit puternic pe Paul Allen, cameramanul Formula One Management.
July 7, 2013
Sebastian Vettel a castigat Marele Premiu al Germaniei pentru prima data in cariera, bifand si cea de-a patra victorie personala din 2013. Triplul campion mondial a fost insotit pe podium de cei doi piloti Lotus, Kimi Raikkonen (pe 2) si Romaina Grosjean (pe 3), Vettel reusind sa reziste pana la final presiunii puse de acestia.
July 6, 2013
Lewis Hamilton l-a intrecut pe Sebatien Vettel in lupta pentru primul loc pe grila de start a Marelui Premiu de la Nurburgring. Daca Nico Rosberg, coechipierul sau a avut parte de o sesiune de cosmar in fata propriilor fani, Hamilton a reusit sa isi duca monopostul Mercedes GP catre pole-posision, dupa lupta cu un alt favorit local, Sebastien Vetel.
July 3, 2013
In urma unei investigatii amanuntite, Pirelli, fabricantul italian care "incalta" Formula 1, a publicat o serie de cauze care au dus la deteriorarea si exploziile de pneuri din MP al Marii Britanii, desfasurat in weekend. O combinatie a mai multor cauze este, in opinia Pirelli, responsabila pentru cele intamplate in timpul cursei de duminica, precum pneuri montate gresit, presiune scazuta in pneuri, unghiuri extreme de cadere si vibratoare inalte.
July 1, 2013
Formula 1 este in criza in urma problemelor puse de pneurile Pirelli in Marele Premiu al Marii Britanii. Mai multi piloti au avut parte de explozii ale pneurilor la Silverstone, printre care si Lewis Hamilton, intr-un moment in care conducea cursa.
June 30, 2013
Pilotul echipei Mercedes, Nico Rosberg, a reusit cea de-a doua sa victorie in actualul sezon al Formulei 1, intr-o cursa marcata de multiple explozii ale pneurilor. Pe podium au mai urcat Mark Webber si Fernando Alonso.
June 29, 2013
Inca o data in acest sezon, lupta pentru pole position s-a dat intre pilotii Mercedes. Lewis Hamilton a facut un tur final al calificarilor excelent, obtinand prima pozitie pe grila de start a Marelui Premiu al Marii Britanii.
June 27, 2013
In acest weekend, circuitul de la Silverstone va gazdui cel de-al optulea Mare Premiu al sezonului. Marea Britanie reprezinta cursa 'de casa' a mojaritatii echipelor angrenate in campionatul mondial, nu mai putin de 8 din cele 11 echipe avandu-si sediul central in insula britanica.
June 27, 2013
Pilotul echipei Red Bull, Mark Webber, a anuntat ca 2013 este ultimul sau sezon in Formula 1, urmand ca de anul viitor sa participe alaturi de Porsche in cursele de anduranta. Pilotul australian a luat pentru prima data contact cu Formula 1 in 2000, ca pilot de teste al echipei Arrows.
June 24, 2013
Joia trecuta, pe parcursul intregii zile, au avut loc la Paris audierile in cazul testelor Mercedes-Pirelli. Echipa Mercedes a scapat cu cea mai usoara pedeapsa posibila: un avertisment si interzicerea de a participa la Young Driver Test, 3 zile de teste dedicate tinerilor piloti care se vor desfasura in perioada 17-19 iulie 2013.
June 18, 2013
Marele Premiu de Formula 1 al Australiei nu va mai fi prima cursa a calendarului competitional al sezonului viitor, dupa cum au confirmat organizatorii cursei de la Melbourne. Deoarece pentru 2014 se creioneaza un sezon cu un numar record de curse - 21, iar Marele Premiu australian este programat pentru a treia saptamana a lunii martie, vom avea o alta cursa de debut al sezonului.
June 12, 2013
Pirelli, furnizorul oficial de pneuri din Formula 1 si Mercedes, una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului, vor aparea in 20 iunie 2013 in fata Tribunal International al Federatiei Internationale de Automobilism (FIA), pentru a raspunde acuzatiilor de incalcare a regulamentului competitiei. Echipele Red Bull si Ferrari au acuzat desfasurarea unor teste 'secrete' ale celor de la Mercedes si Pirelli in luna mai in Spania.
June 11, 2013
Sebastian Vettel a acceptat prelungirea contractului cu Red Bull, urmand ca pilotul german sa ramana la actuala sa echipa cel putin pana la finalul sezonului 2015. Contractul campionului mondial en-titre cu echipa austriaca urma sa expire la finalul sezonului 2014, insa ambele parti au cazut de acord cu prelungirea acestuia cu inca un an.
June 9, 2013
Dupa ce in urma cu doua saptamani Monte-Carlo a fost gazda exclusivista a Marelui Circ, in acest weekend Formula 1 a fost "redaruita fanilor". Cea de-a saptea runda a campionatului mondial s-a desfasurat la Montreal, acolo unde tribunele au fost pline ochi de pasionati ai Formulei 1.
June 9, 2013
Kimi Raikkonen (Lotus) si Daniel Ricciardo (Toro Rosso), doi dintre cei zece piloti care au obtinut timpii suficienti pentru a ajunge in Q3, sesiunea finala a calificarilor pentru Marele Premiu al Canadei, au primit penalizari dupa incheierea calificarilor. In timpul Q2, Felipe Massa a suferit o iesire in decor avariindu-si monopostul.
June 8, 2013
Calificarile pentru Marele Prmiu al Canadei s-au desfasuart in conditii de vreme ploioasa, Sebastian Vettel reusind sa obtina pole position-ul. El va imparti prima linie a grilei de start cu Lewis Hamilton si il va avea in spate pe eroul calificarilor, finlandezul Valtteri Bottas.
June 6, 2013
Formula 1 a ajuns deja pe cel de-al patrulea continent in acest sezon, in weekend urmand sa se desfasoare Marele Premiu al Canadei, etapa cu numarul 7 a calendarului competitional. Pana acum Sebastian Vettel si Fernando Alonso au castigat cate doua curse, lui Kimi Raikkonen si Nico Rosberg revenindu-li-se cate o victorie.
June 1, 2013
Incepand cu sezonul 2014, adica odata cu trecerea monoposturilor din Formula 1 la propulsoarele V6 de 1.
May 26, 2013
Nico Rosberg reuseste sa transforme pole-positionul intr-o victorie in cursa din Principat, insa in spatele sau au avut loc multe evenimente, cursa fiind chiar intrerupta cu steag rosu, dupa coliziunea dintre Max Chilton si Pastor Maldonado. Echipierii Red Bull, Sebastian Vettel si Mark Webber au completat podiumul, in timp ce Lewis Hamilton a pierdut doua pozitii, incheind doar pe locul al patrulea.
May 25, 2013
Nico Rosberg a obtinut al treilea pole-position consecutiv, in calificarile pentru Marele Premiu de la Monaco, unde cei de la Mercedes GP au reusit sa ii devanseze pe pilotii de la Red Bull, in conditii de traseu umed.
May 24, 2013
In aceasta saptamana, Kimi Raikkonen a declarat ca pentru sezonul viitor are doua optiuni, confirmand intr-un fel zvonurile ca Red Bull l-a ofertat pe pilotul finlandez, cealalta optiune fiind, evident, continuarea alaturi de Lotus. Fostul dublu campion mondial si conationalul lui Raikkonen, Mika Hakkinen, este de parere ca trecerealui lui Kimi la Red Bull ar fi un pas logic pentru acesta.
May 22, 2013
In weekendul care sta sa inceapa se va disputa cea de-a sasea runda a Campionatului Mondial de Formula 1. Gazda acestei etape vor fi strazile intortocheate din Monte-Carlo, unul dintre cele mai celebre circuite din lume.
May 22, 2013
Seful Formulei 1 a reconfirmat ca a cerut Pirelli ca pneurile furnizate de acestia pilotilor din Marele Circ sa nu fie foarte durabile iar pilotii sa fie nevoiti sa gandeasca strategic parcursul din curse. Pirelli a fost acuzata de unii oameni din Formula 1 ca face competitia confuza, ca urmare a numarului mediu de 4 schimburi de pneuri din Marele Premiu al Spaniei.
May 21, 2013
Mercedes a confirmat ca Paddy Lowe, cel care a ocupat pana de curand pozitia de director tehnic in cadrul echipei McLaren, se va alatura echipei germane si ca va incepe munca la data de 3 iunie. Lowe va ocupa la noua sa echipa functia de director tehnic executiv.
May 16, 2013
Honda revine in Formula 1 incepand cu sezonul 2015, urmand sa fie furnizorul de motoare al echipei Mclaren. Compania japoneza s-a retras di 'Marele Circ' la finalul sezonului 2008, in urma mai multor ani cu rezultate slabe.
May 15, 2013
Duminica trecuta s-a desfasurat cea de-a cincea etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, ceea ce inseamna ca am trecut deja de primul sfert al acestui sezon, calendarul 2013 cuprinzand 19 etape. Ne-am gandit sa va prezentam o comparatie directa intre cei doi piloti ai fiecarei echipe tinand cont de rezultatele obtinute pana acum in 2013.
May 12, 2013
Fernando Alonso a facut o cursa fara greseala si a castigat Marele Premiu al Spaniei, etapa "de casa" a pilotului Ferrari insemnand si cea de-a doua sa victorie a sezonului. A fost o zi aproape perfecta pentru Ferrari, Felipe Massa urcand si el pe podium.
May 11, 2013
Nico Rosberg obtine cel de-al doilea pole position consecutiv  si cel de-al treilea al carierei in calificarile pentru Marele Premiu al Spaniei. Rosberg va fi insotit pe prima linie de coechipierul sau, Lewis Hamilton, pilotii Mercedes dovedind inca o data ca sunt favoritii calificarilor in acest inceput de sezon.
May 9, 2013
Dupa o pauza de trei saptamani, Formula 1 revine in acest weekend cu Marele Premiu al Spaniei, prima cursa a sezonului desfasurata in Europa. Gazda va fi Circuit de Catalunya din apropierea Barcelonei, un loc binecunoscut celor implicati in 'Marele Circ', fiind cel mai important circuit de testare pre-sezon din ultimii ani.
May 9, 2013
863 de piloti au luat startul in total in cele 882 de Mari Premii de Formula 1 disputate din 1950 si pana in prezent. Cu siguranta, nici cel mai fin cunoscator al fenomenului nu ii cunoaste pe toti, iar pentru marea majoritate a fanilor raman doar multiplii campioni mondiali.
May 8, 2013
Unul dintre cei mai apreciati designeri din Formula 1, James Allison, a decis sa paraseasca echipa Lotus, dupa ce in ultima vreme s-a zvonit ca ar fi "curtat" de alta echipa. In aceste conditii, pozitia sa in cadrul Lotus i-a fost data lui Nick Chester, sperandu-se ca promovarea acestuia va minimiza efectele schimbarii petrecute.
May 8, 2013
Fernando Alonso si Lewis Hamilton sunt, de departe, cei mai bine platiti piloti ai acestui sezon de Formula 1, ambii avand salarii anuale de 20 de milioane de euro. Castigurile din salarii ale pilotilor au fost dezvaluite de publicatia 'Business Book GP', campionul mondial Sebastian Vettel fiind doar cel de-al patrulea cel mai bine platit, in urma lui Jenson Button si in fata lui Nico Rosberg.
May 4, 2013
Kimi Raikkonen este de parere ca echipa sa trebuie sa se concentreze mai mult pe imbunatatirea rezultatelor din calificari daca doreste sa se lupte constant pentru victorii de etapa si pentru a avea sanse reale la titlul mondial. Desi pilotul finlandez a urcat pe podium in 2013 de tot atatea ori ca si liderul clasamentului general, Sebastian Vettel, in majoritatea cazurilor Kimi a luat startul de pe 7 sau mai jos iar campionul en titre din fata.
May 2, 2013
Conform presei italiene, echipa Red Bull a renuntat la colaborarea cu compania Magneti Marelli in ceea ce priveste furnizarea de alternatoare pentru monoposturile sale. Dupa cum se stie, echipa campioana mondiala a suferit de mai multe ori in sezonul trecut din cauza problemelor de fiabilitate ale alternatoarelor.
April 23, 2013
Conform publicatiei germane Bild, Robert Kubica desfasoara in prezent teste de Formula 1 la volanul unui simulator foarte sofisticat al Mercedes F1. Dupa cum se stie, pilotul polonez a testat masina Mercedes de DTM in iarna trecuta, insa a semnat intr-un final cu Citroen pentru a participa in categoria WRC-2 a Campionatului Mondial de Raliuri.
April 21, 2013
Sebastian Vettel a condus fara greseala si a castigat Marele Premiu al Statului Bahrain. Pilotul Red Bull a fost insotit pe podium de cei doi piloti Lotus, Kimi Raikkonen pe 2 si Romain Grosjean pe 3, reproducandu-se astfel podiumul din 2012 din Bahrain.
April 20, 2013
Mercedes continua forma buna aratata in acest inceput de sezon, Nico Rosberg reusind cel mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu al Statului Bahrain. Pilotul german s-a impus in fata lui Sebastian Vettel (Red Bull) si a lui Fernando Alonso (Ferrari), cei care se vor afla maine pe pozitiile 2, respectiv 3 ale grilei de start dar si in fata coechipierului, Lewis Hamilton.
April 18, 2013
La doar o saptamana dupa disputarea Marelui Premiu al Chinei este programata urmatoarea etapa a calendarului competitional al Formulei 1. Circuitul de la Sakhir va fi gazda celei de-a patra runde.
April 16, 2013
Desi pentru Marele Premiu al Statului Bahrain au fost anuntate initial pneurile soft si cele hard, Pirelli a ales sa schimbe optiunea soft cu  medii, acestea din urma avand o consistenta mai dura. Furnizorul oficial de pneuri al Formulei 1 a luat aceasta decizie in urma comportamentului pneurilor soft din cadrul Marelui Premiu al Chinei, care s-au degradat foarte repede.
April 14, 2013
Fernando Alonso a castigat prima sa cursa din 2013, dovedind ca strategia aleasa de a lua startul cu pneurile soft a fost cea mai buna. Pilotul Ferrari a fost insotit pe podium de Kimi Raikkonen (Lotus) si Lewis Hamilton (Mercedes), alti doi adepti ai strategiei alese de Alonso.
April 13, 2013
Strategia pneurilor a fost decisiva in calificarile pentru Marele Premiu al Chinei, Lewis Hamilton reusind sa obtina primul sau pole position la echipa Mercedes, dupa doar doua curse parcurse pentru acestia. Prima linie a grilei de start va fi impartita de Hamilton cu pilotul Lotus, Kimi Raikkonen.
April 11, 2013
Dupa o pauza de trei saptamani, Formula 1 revine cu cea de-a treia etapa a sezonului, Marele Premiu al Chinei. In prim plan vor fi in primul rand pilotii Red Bull.
April 10, 2013
Desi a spus in fata intregii echipe Red Bull ca ii pare rau ca nu a respectat ordinele venite de la boxe in timpul Marelui Premiu al Malaeziei, depasindu-l pe Mark Webber si riscand un acrosaj cu acesta, Sebastian Vettel a declarat ca nu se va scuza pentru victorie. "Nu cred ca mai este ceva de adaugat la ce s-a intamplat.
April 7, 2013
Chiar daca in Marele Premiu al Malaeziei Nico Rosberg a primit si a respectat ordinul de a nu-l depasi pe coechipierul sau Lewis Hamilton, Ross Brawn afirma ca echipa sa nu are un pilot numarul 1. In cursa de la Sepang, Rosberg era clar mai rapid decat Hamilton si a cerut permisiunea de a-l depasi.
April 4, 2013
Sezonul 2014 va fi unul istoric in Formula 1, noul regulament impunand trecerea de la motoarele V8 de 2,4 litri la cele V6 de 1.
April 3, 2013
Echipa de Formula 1 Red Bull a confirmat reusita celui mai rapid pit stop din istorie, monopostului pilotat de Mark Webber fiindu-i schimbate cele 4 pneuri in doar 2.
April 2, 2013
Jenson Button si echipa McLaren au avut parte de un start foarte slab in sezonul 2013 a Campionatului Mondial de Formula 1. Problemele avute in testele din iarna s-au continuat si in prima cursa, Button fiind mai incet cu aproximativ o secunda si jumatate decat pilotii din fata, reusind doar un loc 9.
March 29, 2013
Triplul campion mondial al Formulei 1, Sebastian Vettel, si-a cerut scuze personal membrilor echipei sale pentru ignorarea ordinelor de echipa in Marele Premiu al Malaeziei. Acest lucru s-a intamplat cu ocazia vizitei pilotului german la sediul Red Bull F1 din Milton Keynes, Marea Britanie, dupa cum a dezvaluit directorul echipei, Christian Horner.
March 25, 2013
Marele Premiu al Malaeziei a avut parte de destule momente memorabile, insa cele mai controversate sunt cele ce privesc ordinele de echipa de la Red Bull si Mercedes, echipele ale caror piloti au terminat pe primele 4 pozitii. Lewis Hamilton a terminat cursa de la Sepang pe a treia pozitiie iar Nico Rosberg pe cea de-a patra.
March 24, 2013
Sebastian Vettel a castigat cea de-a doua etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, Marele Premiu al Malaeziei, dupa o lupta crancena data impotriva colegului sau de la Red Bull, Mark Webber. Cei doi s-au duelat roata la roata pe finalul cursei, fiind foarte aproape sa se loveasca unul de celalalt.
March 23, 2013
Pentru a doua oara consecutiv in acest inceput de sezon, Sebastian Vettel se claseaza in pole position, dupa o sesiune de calificari in care conditiile de cursa s-au schimbat de la un tur la altul, datorita ploii ce a aparut pe finalul sesiunii Q2. Chiar daca a avut un inceput ezitant in Q1, Sebastian Vettel s-a adaptat foarte bine, reusind sa stabileasca un timp mai bun cu aproape o secunda fata de cei doi piloti ai echipei Ferrari, care s-au clasat pe pozitiile doi (Felipe Massa) si trei (Alonso).
March 21, 2013
Dupa o lunga perioada de asteptare datorata pauzei dintre cele doua sezoane, fanii Formulei 1 sunt recompensati cu doua curse in doua weekend-uri consecutive.
March 20, 2013
McLaren si-a cerut scuze public echipei Red Bull pentru problemele tehnice care au aparut la sistemul ECU (Engine Control Unit) instalat pe monopostul lui Mark Webber in timpul cursei din Australia. Mclaren furnizeaza aceste unitati tuturor echipelor din Formula 1 iar proasta functionare a celei cu care monopostul lui Webber a fost echipat l-a facut pe acesta sa aiba parte de un start ratat.
March 18, 2013
Victoria lui Kimi Raikkonen a venit ca o surpriza in cursa de debut a sezonului de Formula 1, Marele Premiu al Australiei. Chiar daca nu a fost avantajat de pozitia obtinuta in calificari, strategia echipei, monopostul Lotus si stilul de pilotaj al pilotului finlandez au conlucrat perfect la obtinerea acestei victorii.
March 17, 2013
Kimi Raikkonen a jucat extraordinar in primul act al noului sezon din Formula 1, strategia cu doua opriri la boxe aducandu-i in cursa de la Melbourne cea de-a doua victorie de la revenirea in Marele Circ. Fernando Alonso, cel care a parut o buna parte din cursa ca are avantajul, chiar daca nu se afla la conducere, nu a reusit sa tina pasul in ultima parte a cursei cu monopostul Lotus al lui Raikkonen, care a avut un ritm surprinzator pe final , chiar daca avea pneuri mai vechi decat urmaritorii sai.
March 16, 2013
Calificarile pentru Marele Premiu al Australiei au fost puternic afectate de catre ploaia care a cazut sambata la Melbourne. Dupa ce prima sesiune a fost amanata in trei randuri, danduli-se verde pilotilor cu o jumatate de ora intarziere, oficialii au luat decizia amanarii sesiunilor Q2 si Q3 pentru duminica dimineata, inainte de cursa.
March 14, 2013
Momentul mult asteptat de catre fanii Formulei 1 este aici: sezonul va incepe in acest weekend la Melbourne. Prin traditie, Marele Premiu al Australiei marcheaza debutul unui nou sezon, in 15 din ultimii 17 ani circuitul stradal Albert Park fiind gazda rundei cu numarul 1.
March 13, 2013
Media de varsta a pilotilor care se intrec in 2013 in Campionatul Mondial de Formula 1 este cea mai mica din istorie, din 22 de piloti 5 fiind debutanti in Marele Circ. Cotidianul sportiv spaniol AS a calculat varsta medie a pilotilor din acest an la putin peste 27 de ani.
March 12, 2013
In mai putin de o saptamana se va da startul in noul sezon al Formulei 1, Marele Premiu al Australiei fiind programat sa se desfasoare in weekend-ul 16-17 martie. Mai jos va vom prezenta actorii show-ului numit Formula 1, cei de la care avem mari asteptari in urma sezonului 2012, probabil cel mai spectaculos sezon din istorie.
March 9, 2013
Consiliul Federatiei Internationale de Automobile (FIA), care s-a intalnit  zilele acestea la Geneva, a luat cateva decizii care privesc Formula 1, printre care si stabilirea numarului de Mari Premii care se vor disputa in acest sezon, la 19. Initial era in plan ca 2013 sa includa 20 de curse, insa s-a renuntat la Marele Premiu al Statelor Unite care urma sa se de sfasoare in New Jersey.
March 5, 2013
Mai multi piloti de Formula 1 au fost surprinsi la primele ore ale diminetii de marti de un control al Agentiei Mondiale Anti-Doping (WADA). Ei au fost nevoiti sa deschida usa in fata inspectorilor, care efectueaza controale nu doar in timpul competitiilor, dar si in intersezon.
March 4, 2013
Duminica a avut loc la Barcelona ultima zi a testelor pre-sezon din Formula 1, echipele pregatindu-se acum de deplasarea la Melbourne pentru prima cursa din 2013, Marele Premiu al Australiei (15-17 martie). Pirelli, furnizorul oficial de pneuri al Formulei 1 a facut o recapitulare al ultimei sesiuni de teste.
March 2, 2013
Toata lumea stie ca in Formula 1 se cheltuiesc foarte multi bani. Din acest motiv, echipele mai mici recurg la obtinerea de fonduri prin oferirea posturilor de piloti celor care aduc sume importante din sponsorizari.
February 28, 2013
Dintre cele 11 echipe care participa in acesta sezon de Formula 1, Force India era singura la care nu se stia pana acum decat un pilot titluar, in persoana lui Paul di Resta. Echipa indiana l-a avut prezent chiar si la lansarea monoportului doar pe scotian.
February 26, 2013
Renault Sport F1 a facut public prima fotografie cu noul motor care va fi folosit in Campionatul Mondial de Formula 1 incepand cu 2014, atunci cand se va face trecerea de la propulsoarele V8 la cele V6 turbo de 1600cc. Masurile luate de FIA spera sa scada consumul de carburant cu o treime, prin folosirea unui nou ERS (sistem de recuperare a energiei) mai puternic, care va furniza 161 de cai putere suplimentari timp de 33.
February 25, 2013
Dupa ce cotidianul britanic scria in editia de astazi ca Paddy Lowe, directorul celor de la McLaren, va trece la echipa Mercedes la finalul acestui an si ca acesta nu va face deplasarea la Melbourne, iata ca McLaren a anuntat in aceasta dupa-amiaza promovarea lui Tim Goss in functia ocupata pana acum de Lowe. Zvonurile privind plecarea lui Lowe sunt insa mai vechi, acesta nefiind prezent nici la lansarea monopostului MP4-28.
February 22, 2013
Astazi a avut loc ultima zi de teste din aceasta saptamana pe circuitul din apropierea Barcelonei. Ploaia cazuta a facut ca cei mai buni timpi ai zilei sa nu fie foarte apropiati de timpii zilelor trecute si tot ploaia a cauzat terminarea prematura a zilei de teste.
February 21, 2013
Fernando Alonso a reusit cel mai bun timp al celei de-a treia zile de teste care se desfasoara pe Circuit de Catalunya. Pilotul spaniol a obtinut 1m21.
February 20, 2013
Astazi a avut loc cea de-a doua zi de teste de pe Circuit de Catalunya. Noul pilot McLaren, Sergio Perez, a avut cel mai bun timp al zilei, devansandu-l pe Sebastian Vettel, campionul mondial fiind cel mai rapid in prima parte a zilei.
February 19, 2013
Astazi a inceput la Barcelona cea de-a doua sesiune de teste pre-sezon pentru echipele din Formula 1. Dupa ce de dimineata a avut probeme la cutia de viteze a monopostului Mercedes, Nico Rosberg a reusit sa stabileasca cel mai bun timp al zilei cu doar cateva minute inainte de final.
February 19, 2013
Williams F1 este ultima echipa din Formula 1 care si-a prezinta monopostul pe care il vor folosi in acest sezon. FW35 a fost lansat inainte de inceperea celei de-a doua sesiuni de teste pre-sezon, teste care se vor desfasura in perioada 19-22 februarie 2013.
February 14, 2013
Chiar daca sunt coechipieri doar de cateva saptamani, Sergio Perez este de parere ca deja a beneficiat de faptul ca are alaturi de el un pilot cu o mare experienta, asa cum este Jenson Button. Sergio Perez a debutat in Formula 1 la echipa Sauber, in 2011, dupa ce obtinuse titlul de vicecampion in GP2 cu un sezon mai devreme.
February 13, 2013
Furnizorul oficial de pneuri al Formulei 1 a dezvaluit ce tipuri de pneuri vor fi folosite in etapele inceputului de sezon. Pentru fiecare din primele 4 curse, echipele vor avea pneuri de consistenta diferita.
February 12, 2013
Dublul campion mondial al Formulei 1, Mikka Hakkinen, este de parere ca acest an nu va fi unul foarte bun pentru echipa Mercedes iar Lewis Hamilton nu se va bate pentru primele locuri. Fostul component al McLaren, pentru care a pilotat de-a lungul a 8 sezoane, crede insa ca 2013 va fi un an excelent pentru echipa britanica.
February 12, 2013
Cel putin asta este ceea ce a declarat Christian Horner, directorul echipei campioane Red Bull Racing, citat de publicatia germana Auto Motor und Sport: "Lotus si Sauber au facut cea mai frumoasa impresie. Este inca greu de spus despre toti ceilalti.
February 6, 2013
Astazi s-a desfasurat cea de-a doua zi a primei sesiuni de teste pre-sezon de la Jerez. Cel mai rapid pilot al zilei a fost Romain Grosjean, cel care a reusit sa obtina cel mai bun timp al diminetii, urmand ca dupa-amiaza sa si-l imbunatateasca.
February 5, 2013
Astazi a vut loc prima zi de teste din acest an pentru echipele din Formula 1. Gazda testelor care se vor desfasura pana vineri inclusiv este circuitul spaniol de la Jerez, iar toate cele 11 echipe au fost prezente.
February 4, 2013
Astazi, pe circuitul de la Jerez, au fost prezentate pentru prima data inca doua dintre monoposturile care vor lua parte la spectacolul Formulei 1 din sezonul 2013: Mercedes F1 W04 si Toro Rosso STR8. Monopostul Mercedes, care va fi pilotat in acest an de catre Nico Rosberg si de nou-venitul in cadrul echipei, Lewis Hamilton, este similar din punct de vedere al designului cu predecesorul sau, doar nasul noii masini avand o forma mai clasica decat ce am vazut la F1 W03.
February 3, 2013
Echipa campioana a ultimelor 3 sezoane, Red Bull Racing, si-a prezentat astazi monopostul cu care va incerca castigarea titlului si in 2013. Lansarea Red Bull RB9 a avut loc la sediul echipei din orasul britanic Milton Keynes si a fost transmisa in direct prin intermediul canalului de YouTube al echipei.
February 2, 2013
Daca privim lucrurile din exterior, aproape totul este schimbat la Sauber in 2013: masina nou, culori noi, o linie noua de piloti. Lansarea noului monopost, Sauber C32, a avut loc astazi la sediul echipei din Hinwil, Elvetia.
February 1, 2013
Dupa ce Lotus si McLaren si-au prezentat deja masinile pentru sezonul 2013, azi a venit randul echipelor Ferrari si Force India sa isi lanseze monoposturile cu care vor ataca noul sezon. Ferrari si
January 31, 2013
McLaren, echipa care a terminat campionatul trecut de Formula 1 pe locul 3, si-a lansat astazi monopostul cu care va ataca sezonul 2013. Locul ales pentru lansarea McLaren MP4-28 a fost sediul echipei de la Woking, iar ceremonia de prezentare a fost una deosebita.
January 31, 2013
Unul dintre oamenii cheie in obtinerea de catre Red Bull F1 a 3 titluri consecutive, directorul Christian Horner, ramane alaturi de echipa campioana si in anii care vor urma. Un purtator de cuvant a anuntat ca britanicul, in varsta de 39 de ani, a semnat un contract nou care se va desfasura pe mai multi ani.
January 28, 2013
Lotus si-a lansat in aceasta seara monopostul cu care vor ataca noul sezon de Formula 1, fiind prima echipa care isi prezinta masina pentru 2013. Lotus E21 a fost dezvaluita de catre cei doi piloti care se vor alfa la volan in acest an, Kimi Raikkonen si Romain Grosjean, in prezenta directorului echipei, Eric Boullier, a directorului tehnic, James Allison si a altor invitati.
January 28, 2013
Fiul legendarului pilot spaniol de raliuri Carlos Sainz face parte din programul Red Bull de dezvoltare al tinerilor piloti. Tanarul pilot (18 ani) este coechipierul romanului Robert Visoiu la echipa din seria GP3, MW Arden, echipa la care sunt impicati atat pilotul Red Bull F1 Mark Webber cat si directorul echipei campioane din F1, Christian Horner.
January 27, 2013
Lotus este prima echipa care va dezvalui publicului monopostul pe care il va folosi in 2013. Botezat E21, monopostul va fi lansat intr-o ceremonie care va putea fi urmarita in direct pe canalul de Youtube al echipei (www.
January 25, 2013
Furnizorul oficial de pneuri al Formulei 1 si al seriei GP2 a anuntat recent ca pilotul care va deveni campion in acest sezon de GP2 va fi recompensat cu o zi de teste la volanul unui monopost de Formula 1. Acest premiu a fost introdus de Pirelli pentru a sprijini si mai mult pregatirea tinerilor piloti pentru pasul in Formula 1.
January 23, 2013
Furnizorul oficial de pneuri din Formula 1 a prezentat astazi, la sediul compeniei din Milano, gama pentru sezonul 2013. Noile pneuri Pirelli, dezvoltate in concordanta cu dorinta echipelor si a ultimelor reglementari FIA, au o compozitie mai moale si o structura mai flexibila.
January 21, 2013
Dupa ce a creat mare valva aducandu-l pe Lewis Hamilton de la McLaren, echipa Mercedes isi improspateze si departamentul executiv. Unul dintre actionarii importanti de la Williams, Toto Wolff, a fost anuntat ca noul director executiv la echipa germana, urmand sa devina in viitorul apropiat si actionar.
January 14, 2013
Pana la startul noului sezon de Formula 1 mai sunt 2 luni, prima cursa fiind programata sa se desfasoare la Melbourne in weekendul 15-17 martie. Totusi, monoposturile care vor fi implicate in spectacolul din 2013 vor putea fi vazute la treaba dinainte, la testele premergatoare primei etape sau, si mai devreme, in cadrul lansarilor pe care le fac echipele.
January 10, 2013
Martin Whitmarsh, seful echipei McLaren, a declarat ca noul venit Sergio Perez, nu va fi tratat ca "numarul 2" al echipei. Pilotul mexican il va avea coechipier pe mult mai experimentatul Jenson Button, cel care intra in cel de-al patrulea sau an la McLaren.
January 9, 2013
De la sezon la sezon, regulile din Formula 1 se schimba. Acest lucru se intampla atat datorita breselor din regulament gasite de echipe cat si pentru cresterea sigurantei si a atractivitatii acestui sport.
January 2, 2013
Force India si-a facut debutul in Formula 1 in sezonul 2008, mostenind propulsorul Ferrari care a echipat predecesoarea echipa Spyker. Dupa doar un sezon alaturi de motoristul italian si fara vreun punct obtinut, echipa condusa de Vijay Mallya a trecut la motoarele Mercedes din 2009.
December 28, 2012
In urma problemelor intampinate cu tunelul aerodinamic de la Maranello, Ferrari isi va dezvolta monopostul pentru viitorul sezon de Formula 1 in Koln, conform unor surse citate de publicatia spaniola El Mundo Deportivo si de ziarul german Kolner Express. In orasul german, Toyota detine facilitati de prima mana de pe vremea in care echipa japoneza activa in Formula 1 si pe care le inchirieaza clientilor.
December 27, 2012
Cel mai tanar triplu campion mondial din istoria Formulei 1, Sebastian Vettel, a fost numit cel mai bun sportiv al anului 2012 de catre agentiile de presa. Acest clasament a fost realizat pe baza voturilor reprezentantilor a 26 de agentii de presa din Europa, intr-o ancheta organizata de agentia poloneza PAP.
December 26, 2012
Furnizorul oficial de pneuri al Formulei 1 va oferi cauciucuri de compozitie mai moale pentru viitorul sezon in incercarea de a mentine impredictibilitatea din acest an. Chiar daca mai multe voci din "marele circ" au vorbit in favoarea mentinerii specificatiilor de pneuri din sezonul care nu de mult s-a incheiat, cei de la Pirelli sunt de parere ca echipele sunt pregatite pentru o noua provocare.
December 19, 2012
Bangkok, gazda recenta a Cursei Campionilor 2012, este pe cale sa sustina o etapa de Formula 1 incepand cu 2015. Cursa urmeaza sa se tina pe un circuit stradal din capitala Tailandei si sa se desfasoare in nocturna, dupa modelul Marelui Premiu al Statului Singapore.
December 18, 2012
La doar o zi dupa ce a castigat Cursa Campionilor de la Bangkok, Romain Grosjean a fost confirmat de catre Lotus F1 ca pilot principal si pentru viitorul sezon. Echipa isi va pastra astfel aceeasi linie de piloti din acest an, finlandezul Kimi Raikkonen, ocupantul celei de-a treia pozitii la finalul acestui sezon, fiind deja confirmat.
December 10, 2012
Lewis Hamilton, cel care a parasit echipa McLaren la finalul acestui sezon pentru a concura in 2013 pentru Mercedes, a declarat ca tinta sa pentru anul viitor este sa termine regulat pe podium. Pilotii Mercedes din 2012 nu au reusit clasari pe podium in ultimele 12 etape ale acestui sezon, insa Hamilton este convins ca poate sa faca acest lucru la anul.
December 8, 2012
Pirelli, furnizorul oficial de pneuri al Formulei 1, a jucat un rol important in acest an in Marele Circ. Compania italiana a facut publice o serie de date statistice referitoare la acest sezon.
December 5, 2012
Formula 1 continua sa atraga sponsori importanti. Dupa ce Coca Cola si-a anuntat recent intrarea in Formula 1 ca sponsor al echipei Lotus, Rolex a devenit unul dintre partenerii importanti ai competitiei, urmand sa fie cronometrorul oficial incepand cu 2013.
December 2, 2012
FIA a publicat o prima varianta a listei de inscrieri pentru anul urmator in Formula 1. Prima lucru care atrage atentia este reducerea numarului total al monoposturilor la 22, datorita retragerii echipei HRT din competitie.
November 30, 2012
Echipa Ferrari a eliberat o comunicare oficiala prin care declara ca accepta decizia Federatiei Internationale de Automobile (FIA) in ceea ce priveste manevra controversata efectuata de catre Sebastian Vettel in Marele Premiu al Braziliei. Ferrari a cerut ieri lamuriri FIA printr-o scrisoare oficiala si a inchis acest caz in urma primirii unui raspuns din partea Forului de la Paris.
November 29, 2012
Inca de a doua zi de dupa cursa de la Interlagos, in urma careia Sebastian Vettel a fost declarat campion mondial, au aparut zvonuri privind o posibila depasire efectuata de catre pilotul german in timp ce era semnalizat cu steag galben. Fernando Alonso a pierdut titlul mondial la 3 puncte in urma lui Vettel, insa in cazul in care se dovedeste ca pilotul Red Bull a comis neregularitatea in cauza ar putea fi penalizat cu 4 puncte, caz in care Alonso ar trece deasupra in clasament cu un punct si ar trebui sa fie declarat campion.
November 28, 2012
Finlandezii au motorsportul in sange fiind o prezenta constanta in raliuri dar si in Formula 1, in ciuda lipsei unui circuit in calendarul competitional al Mareliu circ. In acest sezon, tara celor o mie de lacuri a fost reprezentata in F1 de catre Kimi Raikkonen (Lotus) si Heikki Kovalainen (Caterham).
November 27, 2012
Revenirea in acest an a lui Kimi Raikkonen in Formula 1 a fost privita cu entuziasm de catre fani atat datorita sangelui rece pe care il are pilotul finlandez atunci cand se afla la volan dar si pentru faptul sa este un personaj atipic in afara circuitului, spunand intotdeauna lucrurilor pe nume. Putini insa ar fi pariat ca Raikkonen va avea parte de un sezon atat de bun, mai ales daca comparam rezultatele sale cu cele ale lui Michael Schumacher la revenirea in Formula 1.
November 26, 2012
Sebastian Vettel a obtinut in Brazilia cel de-al treilea sau titlu mondial consecutiv, alaturandu-se lui Micheal Schumacher si lui Juan Manuel Fangio, singurii care au mai reusit aceasta performanta in trecut in Formula 1. Pilotul german a acordat un interviu pentru website-ul oficial al competitiei (formula1.
November 25, 2012
Sebastian Vettel a doborat inca un record devenind cel mai tanar triplu campion mondial din istoria Formulei 1 prin clasarea pe locul 6 in Marele Premiu al Braziliei. Ultima cursa a acestui sezon a fost castigata de catre Jenson Button iar celalalt pilot cu sanse la titlu inainte de aceasta runda, Fernando Alonso a obtinut locul al doilea, in fata coechipierului Felipe Massa.
November 25, 2012
Sebastian Vettel este in avantaj inaintea bataliei finale a sezonului - intrecerea de la Interlagos care va stabili campionul mondial, germanul pornind cu patru pozitii in fata adversarului sau, Fernando Alonso. Vettel, care are sansa sa avanseze rapid un loc, avandu-l in fata pe coechipierul sau, Mark Webber, spune ca isi va concentra atentia asupra monoposturilor din fata si va incerca sa avanseze in clasament.
November 24, 2012
In fruntea grilei de start a Marelui Premiu al Braziliei, etapa decisiva pentru stabilirea campionului mondial din 2012, nu va sta niciunul dintre cei doi posibili castigatori ai titlului. Prima linie a grilei a fost adjudecata de catre pilotii McLaren, Lewis Hamilton obtinand pole position-ul iar Jenson Button avand cel de-al doilea timp al calificarilor.
November 23, 2012
Locurile ramase libere pana acum in Formula 1 incep sa fie tot mai putine. Astazi au fost confirmati inca doi piloti de catre echipele pentru care vor pilota in 2013: debutantul Esteban Gutierrez a semnat cu Sauber iar Charles Pic paraseste echipa Marussia pentru Caterham.
November 23, 2012
Coca-Cola a ales sa intre in Formula 1 ca sponsor al echipei Lotus F1, incepand cu 2013. Numele Coca-Cola nu va apare insa pe monoposturile Lotus, gigantul american al bauturilor racoritoare luand decizia de a promova brandul Burn, bautura energizanta a grupului.
November 22, 2012
In acest weekend este programata ultima etapa a sezonului 2012 de Formula 1, Marele Premiu al Braziliei. Cursa de la Interlagos va fi o adevarata finala a campionatului, daca tinem cont ca acolo se va decide campionul din acest an.
November 21, 2012
Sezonul 2012 din Formula 1 a avut parte de un inceput foarte echilibrat, primele 7 etape fiind castigate de 7 piloti diferiti. O alta particularitate a acestui sezon o resprezinta alinierea la start a nu mai putin de 6 campioni mondiali.
November 20, 2012
Fernando Alonso a declarat ca locul 3 obtinut in Marele Premiu al Statelor Unite inseamna cat o victorie pentru el, reusind astfel sa duca lupta pentru titlu pana in ultima etapa a campionatului. Spaniolul de la Ferrari se afla in acest moment la 13 puncte in spatele lui Sebastian Vettel in clasamentul pilotilor si are nevoie de o clasare pe podium in Marele Premiu al Braziliei pentru a castiga cel de-al treilea sau titlu mondial.
November 19, 2012
Sebastian Vettel a terminat pe 2 iar Fernando Alonso pe 3 in Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, cursa castigata de catre pilotul McLaren, Lewis Hamilton. In aceste conditii, diferenta dintre Vettel si Alonso in clasamentul general s-a marit la 13 puncte, campionatulul urmand a se decide in ultima etapa a anului, Marele Premiu al Braziliei.
November 17, 2012
Sebastian Vettel a dominat intregul weekend de pana acum, fiind cel mai rapid atat in cele trei sesiuni de antrenamente cat si in calificarile pentru Marele Premiu al Statelor Unite. Singurul pilot care a parut ca poate sa ii puna o oarecare problema pilotului Red Bull a fost Lewis Hamilton, cel care va lua maine startul de pe pozitia secunda.
November 16, 2012
DRS-ul va fi limitat in antrenamente si calificariFederatia Internationala de Automobile (FIA) va restrictiona folosirea sistemului DRS in sesiunile de antrenamente si calificari, in sensul folosirii acestuia doar pe zonele DRS si nu oriunde pe circuit, cum este in prezent. Incepand cu 2011, pilotii au avut optiunea actionarii aripii spate a monoposturilor pe orice sector al circuitului in timpul antrenamentelor si al calificarilor, iar in timpul cursei pe o anumita linie dreapta prestabilita.
November 15, 2012
Dupa o absenta de cinci ani, Formula 1 revine in Statele Unite ale Americii, pe noul circuit de la Austin, Texas. Aici se va desfasura la sfarsitul saptamanii, penultima runda a campionatului mondial de Formula 1, cu Sebastian Vettel si Fernando Alonso aflati in lupta directa pentru titlul mondial.
November 14, 2012
Acum cateva zile a aparut vestea conform careia HRT, cea mai slab clasata echipa din Formula 1, este de vanzare si ca cei 32 de angajati sunt in proces de demitere. Acest lucru a fost confirmat chiar de catre grupul de investitii Thesan Capital din Madrid, actualul proprietar al HRT.
November 7, 2012
Conform publicatiei britanice The Guardian, echipele si pilotii din Formula 1 se folosesc de cuvinte obscene in timpul curselor, pentru a le fi cenzurate comunicatiile importante. Folosind un vocabular care nu poate fi folosit pe posturile TV, echipele isi protejeaza astfel informatiile fata de rivali.
November 6, 2012
Astazi incepe la Abu Dhabi programul Young Driver Test, un program in care, timp de 3 zile, echipele din F1 le dau sansele tinerilor piloti sa demonstreze de ce sunt in stare. In timp ce echipele Ferrari, Force India, HRT, Marussia, Mercedes si Williams au ales sa faca aceste teste cu ceva timp in urma, pe circuitele de la Silverstone sau Magny Cours, cele sase echipe ramase sunt prezente la testele de la Abu Dhabi.
November 4, 2012
Abu Dhabi Grand Prix ne-a oferit una dintre cele mai spectaculoase curse ale acestui sezon. Am avut parte de o cursa in care Kimi Raikkonen a urcat pentru prima data pe prima treapta a podiumului de la revenirea in Formula 1, o cursa in care Sebastian Vettel a plecat ultimul dar a urcat pe podium, o cursa in care Lewis Hamilton a abandonat chiar daca se afla in pozitia de lider detasat.
November 3, 2012
Sebastian Vettel va lua startul ultimul in cursa de la Abu Dhabi, in urma unei penalizari, primite dupa ce germanul nu a reusit sa aduca masina la boxe la finele calificarilor. Dupa ce a obtinut al treilea rezultat in sesiunea de calificari, Vettel a primit prin radio ordinul de a opri de indata masina, in timpul turului de revenire, motivul fiind, se pare, terminarea benzinei.
November 3, 2012
Lewis Hamilton, a fost cel mai rapid in calificarile pentru Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi, intrerupand seria de dominatie Red Bull. Cei doi combatanti pentru titlul mondial au avut parte de calificari mai putin fericite, Sebastian Vettel obtinand cea de-a trei pozitie, iar Fernando Alonso doar pozitia cu numarul 7.
November 1, 2012
In acest weekend este programata cea de 18-a etapa a sezonului 2012 de Formula 1, Marele Premiul al Abu Dhabi. Aceasta runda se va desfasura pe Yas Marina Circuit si este unica in calendarul competitional, fiind singurul mare premiu desfasurat atat in conditii de zi cat si in conditii de noapte.
October 31, 2012
Germanul Nico Hulkenberg, in varsta de 25 de ani, este primul pilot confirmat de catre echipa Sauber pentru viitorul sezon din Formula 1. Hulkenberg a pilotat in acest an pentru echipa Force India, avand parte de rezultate bune, cu 49 de puncte obtinute in 17 curse.
October 29, 2012
Dupa Marele Premiu al Braziliei, ultima cursa a sezonului 2012, Michael Schumacher se va retrage din Formula 1, facandu-i loc lui Lewis Hamilton in echipa Mercedes. Ca parte a pachetului sau de despartire, septuplul campion mondial va primii din partea actualei sale echipe monopostul Mercedes W03, relateaza publicatia germana Bild am Sonntag.
October 28, 2012
Sebastian Vettel a castigat Marele Premiu de Formula 1 al Indiei in fata rivalului sau din clasamentul general, Fernando Alonso. Este cea de-a patra cursa consecutiva pe care pilotul Red Bull o castiga, marindu-si astfel avansul la 13 puncte in fata lui Alonso, cu doar 3 etape ramase de disputat in acest sezon.
October 27, 2012
Liderul clasamentului general al pilotilor din Formula 1, Sebastian Vettel, va pleca in cursa de maine din India cu prima sansa la victorie. Aceasta sansa nu este data doar de pole-position-ul obtinut in sesiunea de calificari disputata astazi, ci si de dominarea totala a Marelui Premiu al Indiei de pana acum.
October 25, 2012
In acest weekend se va defasura pe Buddh International Circuit, cea de-a 17-a etapa a campionatului mondial de Formula 1, Marele Premiu al Indiei. Este pentru a doua oara cand actorii Marelui Circ ajung in India, tara asiatica debutand in F1 in 2011.
October 23, 2012
Se pare ca McLaren este in cautarea unui parteneriat nou in ceea ce priveste furnizarea de motoare pentru echipa sa de Formula 1. Echipa britanica a fost motorizata de catre Mercedes inca din 1995 insa producatorul german are acum propria echipa in F1, parteneriatul McLaren - Mercedes fiind aproape de final.
October 19, 2012
Marele Premiu al Americii, programat sa aiba loc anul viitor pe un circuit stradal din apropierea raului Hudson, in New York a fost amanat pentru 2014. Acest fapt a fost confirmat chiar de catre seful Formulei 1.
October 18, 2012
Porsche a negat ca se pregateste de o intoarcere in Formula 1 in viitorul apropiat. Publicatia germana Auto Motor und Sport a relatat in aceasta saptamana ca prin participarea anuntata de Porsche in competitia Le Mans, poate fi vorba despre o "incalzire" in vederea revenirii in Formula 1.
October 16, 2012
Felipe Massa si-a prelungit contractul cu echipa sa actuala pentru inca un an, urmand sa ramana la Ferrari pana la finaul lui 2013. Anuntul a venit dupa o intalnire avuta azi de pilotul brazilian cu presedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, la Maranello.
October 16, 2012
Odata cu intrarea in ultimul sfert al sezonului competitional, pe langa forma pilotilor, pneuri, elemente aerodinamice sau vreme, mai apare un factor care poate influenta clasamentul general in Formula 1. Este vorba despre numarul de motoare pe care le foloseste fiecare pilot pe parcursul intregului an.
October 14, 2012
Sebastian Vettel a facut o cursa fara greseala, castigand Marele Premiu al Coreei si devansandu-l astfel pe cel care a fost lider al clasamentului general inca din prima jumatate a sezonului, Fernando Alonso. Pilotul plecat din pole position, Mark Webber, a incheia cursa pe 2, cei doi echipieri Red Bull aducand maximul de puncte echipei lor, care e foarte aproape de titlul mondial in clasamentul constructorilor.
October 13, 2012
Dupa cum ne asteptam, pilotii Red Bull au fost cei mai rapizi in sesiunea de calificari pentru Marele Premiu al Coreei. Acestia nu au avut nicio problema sa isi adjudece primele 2 pozitii pe grila de start de duminica, insa nu favoritul Sebastian Vettel se va afla in pole position ci colegul sau, Mark Webber.
October 11, 2012
Sebastian Vettel a castigat in Japonia iar Fernando Alonso a abandonat, ceea ce l-a adus pe germanul de la Red Bull la doar 4 puncte in spatele pilotului Ferrari in clasamentul general. Acest lucru ne face sa asteptam cu nerabdare Marele Premiu al Coreei, desfasurat in acest weekend.
October 11, 2012
Fondatorul, si pana de curand, seful echipei Sauber, elvetianul Peter Sauber, a declarat acum ceva vreme ca nu mai vrea sa conduca echipa si dupa implinirea varstei de 70 de ani, eveniment care se va intampla anul viitor. Astfel, Monisha Kaltenborn a devenit seful echipei, iar Peter Sauber va ramane in functia sa de presedinte al consiliului de administratie al Grupului Sauber.
October 9, 2012
Echipa Lotus a confirmat folosirea unui sistem de evacuare care se foloseste de efectul Coandă, pentru umatoarea etapa de Formula 1. Noua evacuare este doar o parte a pachetului de imbunatatiri care se va afla pe masinile lui Raikkonen si Grosjean la cursa din Coreea.
October 7, 2012
Sebastian Vettel a avut parte de un weekend perfect la Suzuka si s-a apropiat la doar 4 puncte de Fernando Alonso in clasamentul general al pilotilor. Dupa ce sambata a obtinut clasarea pe prima pozitie a grilei de start, Vettel a dominat si castigat Marele Premiu al Japoniei, in conditiile in care liderul clasamentului, Fernando Alonso, a abandonat chiar dupa start, in urma unui acrosaj cu Kimi Raikkonen.
October 6, 2012
Sebastian Vettel va pleca in Marele Premiu al Japoniei de pe prima pozitie a grilei de start dupa ce a dominat sesiunea de calificari. Pilotii Red Bull ocupa de altfel prima linie a grilei de start, Mark Webber secondandu-l pe german.
October 4, 2012
Duminica se va desfasura pe legendarul circuit de la Suzuka, Marele Premiu al Japoniei. Suzuka este un exemplu rar de circuit care nu si-a schimat forma in timp.
October 4, 2012
Michael Schumacher a luat decizia de a pune punct ilustrei sale cariere la capatul sezonului 2012, a anuntat el joi, intr-o conferinta de presa la Suzuka. Dupa ce Lewis Hamilton a fost adus pentru a-l inlocui la Mercedes GP, germanul in varsta de 43 de ani a ales sa renunte, in ciuda zvonurilor care il legau de elvetienii de la Sauber, echipa alaturi de care a pasit in lumea mare in motorsport in 1990, in cursele de anduranta.
September 28, 2012
Dupa multe speculatii cu privire la viitorul sau, Lewis Hamilton urmeaza sa confirme astazi trecerea la echipa Mercedes. Aceasta miscare vine in urma intenselor negocieri intre compania care il manageriaza pe pilotul britanic (XIX Entertainment) si Mclaren, in care principalele puncte discutate au fost salariul lui Hamilton si clauzele de sponsorizare personale ale acestuia.
September 23, 2012
Sebastian Vettel a castigat Singapore Grand Prix beneficiind de abandonul celui care conducea cursa la momentul respectiv, Lewis Hamilton. Pe podium au mai urcat Jenson Button si Fernando Alonso, spaniolul mentinandu-si astfel statutul de favorit la castigarea campionatului.
September 22, 2012
Pilotul McLaren, Lewis Hamilton, va pleca de pe prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Statului Singapore. Succesul este si mai important daca tinem cont ca vine dupa ce toate cele 3 sesiuni de antrenamente au fost dominate de Sebastien Vettel.
September 21, 2012
Echipele din Formula 1 au primit in acest weekend calendarul competitional provizoriu pentru anul urmator, relateaza publicatia britanica AutoSport. Sezonul 2013 urmeaza sa debuteze in 17 martie, in Australia si va include 20 de mari premii.
September 20, 2012
Formula 1 a parasit Europa pentru acest sezon, iar in weekend ne asteapta un spectacol deosebit in Singapore. Intr-o lume a Formulei 1 care ne dezvaluie Mari Premii noi de la an la an, Singapore Grand Prix reuseste sa isi pastreze unicitatea: se desfasoara noaptea, pe strazile metropolei asiatice, in conditii de umiditate ridicate.
September 19, 2012
Echipele din Formula 1 au convenit sa adopte o regula care le va permite designerilor sa acopere "nasurile" inestetice ale monoposturilor folosite in acest an. Aspectul neatragator a 10 din cele 12 monoposturi din 2012 a fost un subiect foarte discutat la inceputul sezonului, reactiile din partea fanilor fiind de cele mai multe ori negative.
September 17, 2012
Pilotul Sauber F1, Sergio Perez, a fost contactat de reprezentanti ai echipei McLaren in vederea unei posibile inlocuiri a lui Lewis Hamilton, conform publicatiei Mail on Sunday. Viitorul lui Hamilton a fost subiectul multor speculatii in ultima vreme, dupa ce Eddie Jordan a lasat sa se inteleaga ca pilotul britanic se va muta la echipa Mercedes incepand cu sezonul viitor.
September 17, 2012
Robert Kubica nu s-a ales cu rani in urma unui accident pe care l-a suferit in cadrul Raliului San Martino di Castrozza, desfasurat saptamana trecuta in Italia. Pentru polonez aceasta a insemnat a doua participare oficiala in cadrul unei competitii de motorsport de la revenirea in activitatea sportiva, dupa ce in urma cu doar o saptamana castigase Raliul Ronde Gomitolo di Lana.
September 14, 2012
Sid Watkins, o figura emblematica a Formulei 1, medicul sef al Marelui Circ din 1978 si pana la pensionarea sa din 2005, a murit, joi, la 84 de ani. Cel cunoscut in cercurile Formulei 1 ca "The Prof" a avut un rol determinant in imbunatatirea securitatii in sportul pe care l-a servit timp de aproape trei decenii, militand in continuu pentru masurile de siguranta si dezvoltarea centrelor medicale pe circuite.
September 11, 2012
Pilotul F1, Robert Kubica se pare că ușor, ușor trece peste accidentul suferit, iar participările sale în rally sunt încununate de victorii, așa cum s-a întâmplat și în week-endul trecut. Victoria, i-a revenit polonezului după de ce a dominat toate cele 4 speciale ale raliului, incheind cursa la peste 1 minut inaintea urmaritorului său principal, Omar Bergo.
September 9, 2012
Schimbari de clasament dupa Marele Premiu al Italiei, cursa castigata de Lewis Hamilton in fata foarte rapidului Sergio Perez si a lui Fernando Alonso. Pilotul Ferrari a terminat pe 3 dupa ce plecase de pe pozitia 10 a grilei si s-a distantat in clasamentul general datorita abandonului tehnic al lui Sebastian Vettel.
September 8, 2012
Lewis Hamilton a obtinut cel de-al patrulea pole position din 2012, in sesiunea de calificari pentru Marele Premiu al Italiei. Pilotul McLaren se afla intr-o forma foarte buna, obtinand cel mai bun timp si in a doua si a treia sesiune de antrenamente.
September 6, 2012
La mai putin de o saptamana de la Marele Premiu al Belgiei, echipele de Formula 1 sunt pregatite pentru o noua cursa. Gazda celei de-a treisprezecea runde este Autodromo Nazionale di Monza, circuit supranumit si "templul vitezei" fiind cursa cu vitezele medii cele mai mari din calendarul competitional.
September 5, 2012
La 11 ani dupa ce si-a pierdut ambele picioare intr-un accident ingrozitor intr-o cursa de Champ Car, fostul pilot din Formula 1, Alex Zanardi, ne arata inca o data extraordinara vointa care il caracterizeaza. Italianul a castigat medalia de aur la Jocurilor Paralimpice de la Londra, in cadrul probei de ciclism, la chiar prima sa participare.
September 3, 2012
Pilotul echipei Lotus, Romain Grosjean, a fost suspendat o etapa dupa ce stewarzii de la Spa-Francorchamps l-au gasit vinovat de provocarea accidentului din primul viraj de la Marele Premiu al Belgiei. Asta inseamna ca pilotul francez nu va lua startul in urmatoarea etapa, Marele Premiu al Italiei, programata a se desfasura in weekedul urmator la Monza.
September 2, 2012
Jenson Button a castigat Marele Premiu al Belgiei in fata lui Sebatian Vettel si a lui Kimi Raikkonen intr-o cursa plina de depasiri spectaculoase dar si de multe incidente. Cel mai insemnat dintre aceste incidente s-a intamplat imediat dupa start, cand mai multi piloti au abandonat in urma unui acrosaj provocat de Romain Grosjean.
September 1, 2012
Jenson Buton obtine primul sau pole position pentru echipa McLaren, in cadrul calificarilor pentru Marele Premiu al Belgiei. Acesta va fi urmat pe grila de start de Kamui Kobayashi (Sauber) si de catre Pastor Maldonado (Williams).
August 30, 2012
Vacanta de vara din Formula 1 ia sfarsit in acest weekend, cand pilotii din "Marele Circ" se vor intrece pe extraordinarul circuit de la Spa-Francorchamps. Ne asteapta o a doua parte a sezonului care nu s-a aratat atat de interesanta de foarte, foarte multa vreme.
August 29, 2012
Echipa Lotus F1 a fost foarte competitiva in etapa precedenta disputata in Ungaria si tinteste obtinerea primei victorii in weekendul viitor, in cadrul cursei de la Spa-Francorchamps. Unul dintre elementele care ii va putea ajuta pe cei de la Lotus in castigarea etapei din Belgia este sistemul dublu-DRS cu care vor fi dotate monoposturile pilotate de Kimi Raikkonen si Romain Grosjean, sistem care ar da cel mai bun randament in conditii de pista uscata.
August 23, 2012
Felipe Massa a admis ca viitorul sau la echipa italiana nu este inca clar, in ciuda discutiilor pe aceasta tema dintre el si Ferrari, discutii care au inceput cu mult timp in urma. Pilotul brazilian in varsta de 31 de ani se afla in acest moment la 13 locuri si 139 de puncte in urma coechiperului sau, Fernando Alonso, liderul clasamentului general.
August 13, 2012
Cei 3 furnizori de motoare din Formula 1, Renault, Ferrari si Mercedes, lucreaza din greu la noile motoare care vor echipa monoposturile incepand din 2014, relateaza publicatia germana Auto Motor und Sport. Conform reglementarilor FIA, propulsoarele folosite incepand cu sezonul 2014 vor avea configuratie V6 turbo.
August 9, 2012
Mercedes AMG Petronas, una dintre echipele cu pretentii la inceputul sezonului, se afla in acest moment doar pe pozitia a cincea a clasamentului general al echipelor, la 83 de puncte in spatele Ferrari. Mai mult, cei de la Sauber, echipa aflata pe pozitia a sasea, au declarat in mai multe randuri ca tinta lor pentru acest sezon este locul 5 in clasamentul constructorilor.
August 6, 2012
Celebrul Nurburgring a primit o finantare importanta, care vine sa ajute circuitul intr-o perioada dificila, in care a fost amenintat cu falimentul, dupa un proiect esuat. Astfel, cu cele 254 de miloane de euro primite de la autoritatile locale, sansele de a primi un imprumut au crescut dramatic, alte 330 de milioane urmand sa asigure finantarea pentru imbunatatirile necesare.
July 31, 2012
Marele Premiu al Ungariei a fost a doua etapa din Campionatul Mondial de Formula 1 in care cei doi piloti Lotus, Kimi Raikkonen si Romain Grosjean, au ocupat locurile 2 si 3. A fost un nou weekend in care a parut ca Lotus poate sa obtina victoria insa Lewis Hamilton a fost de ne-batut.
July 29, 2012
Pilotul echipei Mclaren, Lewis Hamilton, a castigat Marele Premiu al Ungariei obtinand cea de-a doua sa victorie din acest sezon. Britanicul a plecat din pole position si a rezistat in fata pilotilor Lotus, in prima parte a cursei in fata lui Romain Grosjean iar pe final in fata lui Kimi Raikkonen.
July 28, 2012
Pilotul echipei McLaren, Lewis Hamilton, nu a avut rival in calificarile pentru Marele Premiu al Ungariei, obtinand clasarea pe prima pozitie a grilei de start de duminica. Britanicul a realizat nu unul ci doua cele mai rapide tururi, timpul sau cel mai bun fiind cu aproape o jumatate de secunda mai mic decat timpul lui Romain Grosjean (Lotus), cel de-al doilea clasat.
July 26, 2012
Duminica se va desfasura pe circuitul din apropierea Budapestei, Marele Premiu al Ungariei, cea de-a 11 etapa a campionatului mondial de Formula 1. La fel cum s-a intamplat si in Germania saptamana trecuta, ar trebui sa ne asteptam la o noua lupta stransa intre primele 3 echipe din clasamentul general, Red Bull, Ferrari si McLaren.
July 22, 2012
Fernando Alonso a castigat Marele Premiu al Germaniei conducand cursa de la un capat la celalalt. Este a treia victorie din acest sezon pentru pilotul Ferrari, care si-a marit astfel avansul fata de locul 2 la 34 de puncte in clasamentul general, in conditiile in care ocupantul pozitiei secunde, Mark Webber a facut o cursa stearsa terminand pe locul 8.
July 22, 2012
Pilotul Ferrari, Fernando Alonso, va pleca de pe prima pozitie in Marele Premiu al Germaniei, castigand o lupta stransa in partea finala a calificarilor. Timpii celor 10 piloti ajunsi in Q3 deveneau tot mai buni pe masura ce acestia se obisnuiau cu conditiile meteorologice, insa spaniolul este cel care a reusit cel mai rapid tur in timp util.
July 20, 2012
Dupe ce anul trecut s-a desfasurat pe circuitul de la Nurburgring, Marele Premiu al Germaniei revine la Hockenheim pentru a zecea etapa a sezonului. La Silverstone lupta s-a dat intre Ferrari si Red Bull, amandoua echipele avand asteptari mari de la cursa din acest weekend.
July 18, 2012
De cateva saptamani bune se zvoneste ca Londra ar putea fi o viitoare locatie de desfasurare al unui Mare Premiu de Formula 1. Si zvonurile se pare ca au fost intemeiate, avand in vedere ca marti, s-a facut o cerere oficiala in acest sens.
July 10, 2012
Parcursul foarte bun al lui Mark Webber din acest sezon nu ramane nerasplatit. Echipa campioana din Formula 1, Red Bull, a anuntat astazi ca pilotului australian i s-a prelungit contractul pentru inca un an, acesta urmand sa ramana la echipa si in 2013.
July 8, 2012
Pilotul Red Bull, Mark Webber, isi trece in cont cea de-a doua victorie a sezonului prin castigarea Marelui Premiu al Marii Britanii, dupa ce l-a depasit pe Fernando Alonso cu doar 4 tururi inainte de finish. Spaniolul de la Ferrari a terminat pe locul 2, podiumul fiind completat de celalalt pilot Red Bull, Sebastian Vettel.
July 7, 2012
Liderul campionatului general, Fernando Alonso (Ferrari), a reusit primul sau pole position din 2012 intr-o sesiune de calificari pentru Marele Premiu al Marii Britanii foarte lunga. Q2 a fost intrerupta din cauza ploii pentru mai multe zeci de minute insa pana la urma ploaia s-a oprit si oficialii au decis reluarea calificarilor.
July 7, 2012
Calificarile pentru Marele Premiu al Marii Britanii au fost intrerupte prin fluturarea steagului rosu la mijlocul sesiunii Q2, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile. Pilotii din Marele Circ au inceput pe ploaie calificarile de azi de la Silverstone, cea mai mare surpriza in urma primei sesiuni fiind clasarea lui Jenson Button doar pe pozitia 18, prima pozitie care nu intra in Q2.
July 5, 2012
In weekendul care urmeaza se va desfasura pe circuitul de la Silverstone, Marele Premiu al Regatului Unit al Marii Britanii. Este prima din cele 3 etape programate in luna iulie si se anunta o etapa foarte disputata, avand in vedere clasamentul general foarte strans.
July 4, 2012
La revenirea sa in Formula 1, Michael Schumacher a semnat un contract pe 3 ani cu echipa Mercedes, contract care expira la finalul acestui an. Astfel, echipa germana se pregateste de luarea unei decizii in ceea ce priveste pilotii pe care ii va folosi in sezonul urmator.
June 26, 2012
Atat pilotul Red Bull, Sebastian Vettel, cat si Romain Grosjean, de la Lotus, au abandonat in Marele Premiu al Europei din cazuza unor probleme tehnice. Echipele au confirmat dupa cursa aceeasi problema, defectarea alternatorului de pe monoposturi.
June 24, 2012
Fernando Alonso este primul pilot care reuseste doua victorii in 2012, prin succesul de astazi din cursa de la Valencia, contand pentru MP al Europei. Desi a plecat de pe pozitia a 11-a, spaniolul a reusit o revenire spectaculoasa, facuta posibila de intrarea safety car-ului din turul 29 si de abandonul lui Vettel, care s-a oprit cu probleme mecanice.
June 23, 2012
Sebastian Vettel va pleca primul in Marele Premiu al Europei, obtinand al treilea pole position consecutiv la Valencia. Pilotul Red Bull s-a impus din nou in frunte printr-un ultim tur spectaculos in care a fost mai rapid cu 0.
June 21, 2012
Formula 1 a ajuns la Valencia, locul de desfasurarea al Marelui Premiu al Europei. Dupa ce in primele 7 curse ale sezonului am avut 7 castigatori diferiti,  lumea F1 se intreaba daca este posibil sa il avem pe cel de-al optulea.
June 15, 2012
Lewis Hamilton se afla in fruntea clasamentului general al Formulei 1 si datorita unei inventii destepte al celor de la McLaren. Revista germana Auto Motor und Sport, in colaborare cu Giorgio Piola
June 11, 2012
Lewis Hamilton (McLaren) castiga prima sa cursa din acest sezon, Marele Premiu al Canadei, devenind al saptelea castigator diferit in primele 7 curse din 2012. Mai mult decat atat, toti cei 3 piloti care au urcat pe podium la Montreal fac parte din categoria celor care nu au castigat inca o cursa in acest an, fiind o noua demonstratie a impredictibilitatii acestui sezon.
June 9, 2012
Pilotul echipei Red Bull, Sebastian Vettel, va pleca de pe prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Canadei dupa ce a dominat calificarile de azi. Germanul a stabilit cel mai bun timp in toate cele 3 sesiuni ale calificarilor, fiind singurul pilot care a reusit sa coboare sub 1 minut si 14 secunde.
June 8, 2012
In acest weekend se desfasoara pe circuitul Gilles Villeneuve din Montreal a saptea etapa din calendarul competitional al Formulei 1. Dupa ce in primele 6 curse din 2012 am avut 6 castigatori diferiti, principala intrebare inaintea Marelui Premiu al Canadei este daca vom avea si un al saptelea castigator diferit.
June 5, 2012
Liderul clasamentului general al Formulei 1, Fernando Alonso, este de parere ca dupa cursa din Canada se va putea spune daca Ferrari are intr-adevar sanse reale in lupta pentru titlu sau nu. Spaniolul are un avans de doar 3 puncte in fata pilotilor Red Bull, Sebastian Vettel si Mark Webber aflati la egalitate de puncte.
May 27, 2012
Pilotul Red Bull, Mark Webber, a plecat din pole position si a obtinut a doua sa victorie in ultimii 3 ani pe circuitul de la Monte Carlo. Australianul a dominat o cursa care, in mare parte a fost anosta, si a impartit podiumul cu Nico Rosberg (Mercedes), clasat pe 2 si cu Fernando Alonso (Ferrari), clasat pe 3.
May 26, 2012
Desi a fost cel mai rapid in calificari, Michael Schumacher nu va lua startul de pe prima pozitie a grilei de start in cursa de maine de la Monaco. Acesta a fost retrogradat 5 pozitii datorita incidentului din Marele Premiu al Spaniei, cand a intrat cu monopoastul in cel al lui Bruno Senna, amandoi fiind nevoiti sa abandoneze.
May 25, 2012
Duminica se va desfasura cea de-a sasea etapa a campionatului mondial de Formula 1, Monaco Grand Prix. Aceasta este probabil cea mai asteptata cursa din calendar datorita particularitatii sale de a fi singura cursa desfasurata pe un circuit urban, in adevaratul sens al cuvantului.
May 13, 2012
Pastor Maldonado a adus echipei Williams prima victorie dupa apoape 8 ani, fiind primul podium si prima victorie din cariera pentru pilotul din Venezuela. Nu multi dintre cei care au vazut cum a aratat grila de start de la Marele Premiu al Spaniei, au si crezut ca Pastor Maldonado, pornind din pole, va si castiga cursa.
May 12, 2012
Pilotul Williams, Pastor Maldonado va pleca de pe prima pozitie in cursa de duminica din cadrul Marelui Premiu al Spaniei. Desi venezueleanul s-a clasat al doilea in calificari, in urma lui Lewis Hamilton, pilotul britanic a fost descalificat din calificari deoarece monopostul acestuia s-a oprit pe circuit imediat dupa terminarea sesiunii Q3 de calificari.
May 12, 2012
Se pare ca uzura pneurilor in Formula 1 este de o atat de mare importanta, incat multi piloti nu mai sunt interesati de o pozitie cat mai sus pe grila de start, ci prefera sa menajeze pneurile pentru cursa. Lewis Hamilton se va afla in pole position in cursa de maine de pe Circuit de Catalunya, fiind de altfel singurul pilot care a facut 2 tururi cronometrate in Q3.
May 10, 2012
Formula 1 este pregatita pentru prima cursa europeana a sezonului, in acest weekend desfasurandu-se Marele Premiu al Spaniei, pe Circuit de Catalunya. Dupa mini-pauza de 3 saptamani, toata lumea asteapta sa vada ce se va intampla in Spania.
May 3, 2012
Azi a avut loc pe circuitul italian de la Mugello ultima zi a testelor din timpul sezonului de Formula 1. Cel mai rapid tur de circuit al zilei, dar si cel mai bun rezultat al celor 3 zile de teste, a fost obtinut pentru a doua zi consecutiv de catre pilotul Lotus, Romain Grosjean.
May 2, 2012
Astazi a avut loc a doua zi de teste de la Mugello iar cel mai bun timp a fost obtinut de Romain Grosjean (Lotus) si Kamui Kobayashi (Sauber), amandoi oprind cronometrul la exact acelasi timp, 1m21.
May 1, 2012
Astazi a avut loc la Mugello, in Italia, prima zi de teste din timpul sezonului 2012 de Formula 1. Cel mai rapid tur de circuit a fost obtinut de catre pilotul Ferrari, Fernando Alonso, insa ploaia nu a permis o zi completa de teste.
May 1, 2012
Pentru prima data in istoria sportului, un club de fotbal a incheiat un parteneriat de imagine cu o echipa de Formula 1. Sauber F1 a confirmat acordul cu echipa din Premier League, Chelsea FC, urmand ca logo-ul echipei londoneze sa apara pe monopostul Sauber pentru prima data cu ocazia Marelui Premiu al Spaniei.
April 22, 2012
Avem un inceput de sezon spectaculos, atat pe circuit cat si in rezultate. Suntem la a patra cursa din 2012 si avem 4 castigatori diferiti, de la 4 echipe diferite.
April 21, 2012
In Bahrain avem sansa sa vedem al patrulea castigator diferit de la a patra echipa diferita in primele 4 etape ale acestui sezon. Acest lucru este cu atat mai posibil cu cat de pe prima pozitie a grilei va pleca Sebastian Vettel, germanul reusind cel mai rapid tur in sesiunea de calificari.
April 20, 2012
Astazi au avut loc primele 2 sesiuni de antrenamente din cadrul Marelui Premiu al Bahrainului. In prima sesiune s-a impus pilotul McLaren, Lewis Hamilton cu timpul de 1m 33.
April 19, 2012
Chiar daca oficialii Federatiei Internationale de Automobile au dat asigurari ca Marele Premiu al Statului Bahrain se va desfasura in conditii bune, nesiguranta este cuvantul care descrie cel mai bine starea actuala de la Sakhir, cu doar 3 zile inainte de cursa. Protestatarii au cerut anularea Marelui Premiu, asociind Formula 1 cu un mijloc de PR folosit de actuala putere.
April 15, 2012
A fost un weekend perfect pentru Nico Rosberg in China, pilotul echipei Mercedes obtinand atat primul pole position cat si prima victorie din cariera. Bucuria castigarii primei curse este cu atat mai mare pentru german, cu cat aceasta a venit in urma unei dominari in cursa.
April 14, 2012
Polonezul Robert Kubica a pilotat din nou intr-un raliu, saptamana trecuta in Italia. Acesta s-a aflat la volanul unui Renault Clio inscriptionat cu initialele sale, RK, in cadrul Ronde di Andora.
April 14, 2012
Acest inceput de sezon in Formula 1 ne ofera surprize dupa surprize. Dupa lipsa neasteptata de rezultate a celor de la Red Bull, dupa un podium cu Alonso si Perez in Malaysia, acum avem o surpriza si in calificari: Nico Rosberg a reusit primul sau pole position din cariera si primul pole position pentru echipa Mercedes in actuala configuratie.
April 12, 2012
Mica pauza competitionala de 3 saptamani in Formula 1 s-a incheiat, echipele aterizand la Shangai pentru Marele Premiu al Chinei, programat sa se desfasoara in acest sfarsit de saptamana. Desi in aceasa pauza echipele au incercat sa faca tot posibilul pentru a-si imbunatati competitivitatea, nu trebuie sa ne asteptam la mari schimbari in ceea ce priveste monoposturile, poate doar la mici dezvoltari ale unor elemente, timpul nefiind suficient pentru mari modificari.
April 9, 2012
Echipele din Campiontul Mondial de Formula 1 au pregatite planuri de rezerva in cazul in care Marele Premiu al statului Bahrain va fi anulat din cauza tulburarilor violente, a anuntat cotidianul britanic The Times.
April 4, 2012
Dupa inceputul in forta al sezonului, cu doua mari premii in doua saptamani, pauza de trei saptamani intre Malaysisa si China este binevenita pentru pilotii din Formula 1.
March 25, 2012
Fernando Alonso a obtinut prima victorie pentru Ferrari in acest sezon reusind sa il tina in spate pe Sergio Perez pana la finaul unei curse-spectacol, intrerupta pentru mult timp de ploaie.
March 25, 2012
Cursa de la Sepang a fost intrerupta dupa doar 8 tururi de circuit din cauza coditiilor meteorologice neadecvate. Desi a inceput pe o ploaie usoara, ploaia s-a inrautatit in turul cu numarul 6, oficialii luand decizia iesirii pe circuit a masinii de safety car.
March 24, 2012
Lewis Hamilton va porni pentru a doua oara consecutiv de pe prima pozitie a grilei de start. Acesta va imparti prima linie maine, la Sepang, cu coechipierul sau, Jenson Button.
March 22, 2012
Doar saptamana trecuta a inceput campionatul de Formula 1 si deja ne aflam in fata celei de-a doua curse, care se va desfasura in acest weekend la Sepang, in Malaysia. La Melbourne, masinile McLaren si-au aratat superioritatea prin pole-position-ul obtinut de Hamilton si prin victoria lui Button in cursa.
March 18, 2012
Jenson Button (McLaren) a pornit excelent in cursa de la Melbourne si in noul sezon de Formula 1, castigand Marele Premiu al Australiei, o cursa care a avut de toate: depasiri frumoase, reveniri spectaculoase, acrosaje, safety car sau abandonuri in ultimul tur. Chiar daca Button a plecat de pe pozitia a doua a grilei de start, acesta l-a depasit pe Lewis Hamilton si a dominat cursa inaugurala a anului, aratand ca noile pneuri Pirelli avantajeaza stilul “fin” si precis de pilotaj al lui Button in comparatie cu stilul agresiv al coechipierului sau.
March 17, 2012
Azi a avut loc la Melbourne o sesiune de calificari plina de sperante pentru un sezon 2012 spectaculos. Lewis Hamilton a reusit clasarea in pole position fiind urmat de coechipierul sau, Jenson Button.
March 16, 2012
Tuturor ne place sa credem ca va fi asa. Inainte de startul sezonului de F1 vrem sa credem ca mult promisele dispute roata la roata dintre Red Bull, McLaren si Ferrari chiar vor avea loc.
March 15, 2012
A fost o pauza intercompetitionala lunga pentru toti fanii Formula 1, insa in acest weekend vom auzi din nou minunatul sunet al motoarelor si vom revedea monosposturile aliniate pe grila de start de la Melbourne. Chiar daca Vettel si Red Bull au dominat ultimele doua sezoane, statistica ne arata ca celui mai tanar dublu campion din istorie nu-i va fi usor sa termine pe prima pozitie si in acest an.
March 12, 2012
Peste mai putin de o saptamana, in Australia, se da startul noului sezon de Formula 1. Este pentru prima data in istoria Campionatului Mondial cand pe aceeasi grila de start se vor afla sase campioni mondiali.
March 4, 2012
Astazi a avut loc la Barcelona ultima zi de teste oficiale pentru echipele din campionatul mondial de Formula 1, inainte de inceperea sezonului 2012. Urmatoarea data cand monoposturile vor alerga pe circuit va fi in runda inaugurala de la Melbourne.
March 2, 2012
Astazi a avut loc prima zi din ultima sesiune de teste oficiale inainte de startul in noul sezon de Formula 1. Cel mai bun timp a fost obtinut de Romain Grosjean, cu 1m23.
February 24, 2012
Astazi s-a incheiat a doua sesiune de teste oficiale care preced noul sezon de Formula 1, Kamui Kobayashi (Sauber), reusind cel mai rapid tur al saptamanii, cu timpul de 1:22.
February 22, 2012
Tinerii piloti germani au fost cei mai rapizi in primele doua zile de teste oficiale de la Barcelona. Ieri, Sebastian Vettel a scos cel mai bun timp, 1:23.
February 21, 2012
La cateva saptamani distanta de rivalii din campionat, Mercedes a prezentat astazi monopostul pentru sezonul 2012, denumit  F1 W03. Lansarea a avut loc pe linia boxelor de pe Circuit de Catalunya, chiar inainte de inceperea celei de-a doua sesiuni oficiale de teste pentru echipele de Formula 1.
February 18, 2012
Jarno Trulli a fost inlocuit in cadrul echipei Caterham (fosta Team Lotus) de catre rusul Vitaly Petrov, lasand Italia fara niciun reprezentant in F1 pentru sezonul 2012. Desi era inca sub contract, Trulli a fost schimbat in urma unui sezon 2011 slab, Petrov aducand echipei si o sponsorizare substantiala.
February 16, 2012
Bernie Ecclestone sustine desfasurarea cursei din Bahrain Bernie Ecclestone este increzator ca etapa programata pentru 22 aprilie la Bahrain se va desfasura in conditii normale, in ciuda recentelor violente care au avut loc in micul stat din Golful Persic. Aceste violente au avut loc cu ocazia aniversarii unui an de la “Ziua Furiei”, data la care protestele au degenerat in violenta in Bahrain.
February 13, 2012
Saptamana trecuta s-au desfasurat primele teste ale acestui an pentru echipele din campionatul mondial de Formula 1. Testele au avut loc timp de patru zile, pe circuitul de la Jerez, Spania.
February 11, 2012
Pilotul Ferrari, Fernando Alonso, a reusit cel mai bun tur de circuit in cea de-a patra zi a primei sesiuni de teste dinaintea inceperii noului sezon. Acest lucru se intampla la o zi dupa ce directorul tehnic Pat Fry a declarant ca echipa sa “nu este incantata” de noul monopost, F2012.
February 8, 2012
Kimi Raikkonen tine capul de afis in presa internationala, dupa ce a reusit cel mai rapid timp in prima sesiune oficiala de teste, pe circuitul spaniol de la Jerez, la revenirea la bordul unui monopost de F1. Cu toate acestea, finlandezul a subliniat ca rezultatul sau nu valoreaza prea mult, fiind mai degraba incantat de increderea pe care i-a dat-o primul contact cu masina echipata cu noile pneuri Pirelli soft si medium.
February 4, 2012
Ferrari a prezentat vineri cel de-al 58-lea monopost de Formula 1 din bogata istorie a firmei din Maranello, intitulat F2012, dupa sistemul introdus in 2000, care indica anul competitional. Prezentarea programata pe pista de la Fiorano a fost insa anulata, din cauza ninsorii cazute in ultimele zile.
February 4, 2012
Prima din cele mai asteptate lansari de monopost din 2012 a avut loc la Woking, unde McLaren a dezvelit monopostul MP4-27. Echipa britanica a fost cea mai buna dintre adversarii Redbull in 2011, avand momentele sale de glorie in sezon, astfel ca noua masina a fost asteptata cu mult interes.
December 10, 2011
Pozitia celui de-al doilea pilot in noua echipa Lotus Renault ii va apartine lui Romain Grosjean, campionul de anul acesta din GP2. Dupa o serie de speculatii si asteptarea unei decizii din partea lui Vitaly Petrov, Renault a anuntat vineri ca Romain Grosjean va primi un loc in echipa, alaturi de Kimi Raikkonen.
November 29, 2011
Finlandezul Kimi Raikkonen se intoarce in Formula 1 si va face parte din echipa Lotus, noua incarnare a team-ului Renault. Raikkonen, revenit dupa o pauza de doua sezoane, timp in care a participat in WRC si a cochetat cu Nascar, unde a luat startul intr-o cursa, a semnat o intelegere pe doi ani cu echipa condusa de Eric Boullier.
November 28, 2011
Patrick Head, co-fondatorul echipei Williams, unul din cei mai cunoscuti oameni din istoria moderna a Formulei 1, a decis sa paraseasca Marele Circ, dupa cel mai slab sezon din istoria de 34 de ani a team-ului din Oxfordshire. Cu toate acestea, Head, in varsta de 65 de ani, a tinut sa precizeze ca gandul pensionarii este departe de el, urmand sa se concentreze asupra altor aspecte ale bussiness-ului Williams, in principal pe sectiunea propulsiei hibride.
November 27, 2011
Webber castiga. Vettel a doua oara campion.
November 13, 2011
Lewis Hamilton s-a impus in Abu Dhabi, dupa o perioada fara victorie ce data din luna iulie, in timp ce campionul mondial Sebastian Vettel a abandonat in chiar primul tur de pista, din cauza unei pene de cauciuc. Podiumul etapei nocturne a fost completat de Fernando Alonso si de britanicul Jenson Button, care a fost incomodat de probleme la sistemul KERS.
November 12, 2011
Vettel egaleaza recordul lui Mansell Sebastian Vettel se instaleaza pentru a 14-a oara in acest sezon in pole position, egaland astfel recordul detinut pana acum de Nigel Mansell. Acesta a reusit sa
November 2, 2011
Calendarul 2012 in discutiiSefii Formulei 1 se vor intruni pana la sfarsitul anului pentru a transa problemele legate de cursele din calendarul sezonului viitor. Cursele care se afla in pericol de a nu face parte din Marele Circ in 2012 sunt Bahrain, de unde se asteapta in continuare vesti despre stabilitatea situatiei politice, Korea, unde problemele sunt de natura financiara, dar si cursa de la Austin, Texas, programata sa debuteze in sezonul viitor.
October 30, 2011
Vettel castiga prima cursa din New Delhi Prima semnatura in cartea victoriilor in India ii apartine lui Sebastian Vettel care inscrie astazi a 11-a victorie in sezonul competitional 2011. Avandu-l pe
October 26, 2011
Incepand cu 2013, Campionatul Mondial de Formula 1 va avea o cursa in New Jersey, pe malul raului Hudson, au confirmat marti oficialii FIA. Se pare ca va fi o cursa total atipica, chiar daca desenul circuitului va purta semnatura aceluiasi Hermann Tilke, traseul urmand sa includa o parte de sosea si sectiuni in urcare destul de abrupte pentru un circuit de F1.
October 16, 2011
Vettel castiga a 10-a oara Sebastian Vettel castiga astazi pentru a 10-a oara in acest sezon, asigurand astfel si titlul mondial al constructorilor pentru echipa sa Red Bull. Tanarul german, care s
October 11, 2011
Mercedes GP si-a adaugat doua nume mari in portofoliul deja impresionant, Ross Brawn fiind hotarat sa aduca in top echipa sagetilor argintii, de la care se asteapta rezultate de prima mana. Aldo Costa si Geoff Willis s-au alaturat echipei cu sediul la Brackley, Marea Britanie si vor conduce principalele departamente tehnice, sub comanda lui Bob Bell, fostul director tehnic de la Renault, care a sosit in februarie.
October 9, 2011
Button revine in frunte Pentru prima oara in acest sezon Jenson Button reuseste sa castige o cursa care s-a desfasurat in totalitate pe pista uscata, insa aceasta victorie nu mai poate schimba nimic
October 8, 2011
Vettel mai rapid ca Button cu 0.
September 28, 2011
Ca sportul auto este un sport extrem de complex si greu pentru cine doreste sa-l practice este un lucru stiut de toata lumea. Jurnalismul sportiv auto este, de departe, cea mai grea meserie pentru unele "june" si unii "juni" din Romania.
September 25, 2011
Vettel isi asigura al doilea titlu mondial Sebastian Vettel poate sta linistit restul sezonului, titlul mondial fiind deja asigurat dupa victoria de astazi din Singapore. Jenson Button a terminat pe
September 17, 2011
Kimi Raikkonen a fost in vizita la sediul Williams F1, din Oxfordshire, conform website-ului austriac sport10.
September 15, 2011
Christian Horner, directorul Red Bull Racing, a declarat pe site-ul oficial al echipei ca team-ul sau are statut de echipa "de uzina" Renault, in urma intelegerii care leaga cele doua nume pana la sfarsitul lui 2017. In comunicatul de presa se spune ca Red Bull si Renault vor colabora pentru "gasirea unor solutii tehnice inovative" pentru noul motor V6, care va fi introdus in 2014.
September 13, 2011
Team-ul britanic McLaren Mercedes a anuntat ca din sezonul 2012, Sam Michael, fostul director tehnic de la Williams, se va alatura echipei cu sediul in Woking, urmand sa ocupe postul de director sportiv. Michael a anuntat initial ca va parasi Williams la sfarsitul sezonului curent, insa echipa a comunicat ulterior ca despartirea se va produce dupa MP al Singapore, care se alearga la sfarsitul saptamanii viitoare.
September 11, 2011
Vettel castiga pentru prima oara in Italia Prima victorie in Italia pentru Red Bull a fost obtinuta astazi de Sebastian Vettel care a condus din nou fara probleme cursa, pozitia acestuia nefiind amen
September 9, 2011
Dupa ce in cursa de la Spa-Francochamps faramitarea pneurilor, vazuta cel mai pregnant la monoposturile Red Bull si McLaren, a tinut capul de afis, reprezentantii Pirelli au coborat limita recomandata a unghiului de cadere al rotilor, variabila care influenteaza direct acest fenomen. Cu toate ca aceasta limita nu este impusa, ci mai degraba o recomandare, degradarea violenta a pneurilor constituie un factor important impotriva sigurantei, astfel ca echipele au respectat in general indicatiile producatorului de pneuri.
September 5, 2011
Nick Heidfeld a parasit in mod oficial echipa Renault, cele doua parti ajungand la un acord, dupa ce initial germanul a actionat in judecata echipa franceza, in incercarea de a-si recupera locul de titular. Team-ul cu sediul la Enstone, Anglia, l-a inlocuit pe Heidfeld, cu Bruno Senna, pentru cursa de la Spa, moment in care au inceput nemultumirile acestuia, intr-un final ajungand la a-si da in judecata echipa pentru nerespectarea contractului.
August 31, 2011
Britanicii de la Lola se pregatesc inca odata pentru revenirea in Formula 1, dupa tentativa esuata din 2009, cand, in ciuda unor investitii majore, forul legiuitor le-a refuzat accederea in Marele Circ. Atunci, in pregatirile pentru sezonul 2010, trei locuri pentru echipe noi erau oferite, iar Lola a fost una din cele mai hotarate dintre pretendente, proiectul MB01 ajungand pana in faza inceperii testelor in tunelul aerodinamic.
August 28, 2011
Vettel revine pe prima treapta a podiumului Vettel revine pe prima treapta a podiumului dupa o cursa plina de spectacol pe circuitul de la Spa Francorchamps si se apropie cu pasi rapizi de al doilea
August 27, 2011
Vettel revine in pole Dupa aproape o luna de pauza, Sebastian Vettel pare sa fie in continuare in mare forma si ocupa al 8-lea pole position in calificarile de anul acesta, pe circuitul de la Spa Fra
August 27, 2011
Nick Heidfeld a actionat in judecata Renault F1 pentru a-si recastiga locul de titular in echipa, dupa ce Bruno Senna a fost anuntat ca inlocuitorul sau pentru etapele de la Spa si Monza. Heidfeld, care a fost adus in echipa franceza pentru a-l inlocui pe Robert Kubica, a fost furios la auzul vestii ca va fi inlocuit de pilotul de teste si a luat masuri pentru a incerca sa isi pastreze locul.
August 12, 2011
Pirelli ia in calcul introducerea pentru 2012 a pneurilor de calificari, varianta super-aderenta care a fost folosita ultima oara in 1991, atunci cand Goodyear si Pirelli isi disputau suprematia intre furnizorii de gume. Decizia este insa a echipelor, aceasat solutie fiind momentan o propunere a producatorului italian, dupa cum explica Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport: "Stim ca publicul si pilotii apreciaza deopotriva ideea, ar urma sa aduca o lupta mult mai echilibrata, micsorand marja de eroare in turele de calificare.
August 3, 2011
Situatia lui Webber la Red Bull finalizata pana la sfarsitul vacantei de varaDesi Formula 1 a intrat in pauza competitionala, pana la sfarsitul lui august, cand are loc cursa de la Spa Francorchamps, Marele Circ nu intra niciodata in concediu, perioada verii fiind una in care, printre altele, se rezolva si situatiile contractuale. Helmuth Marko declara inaintea MP al Ungariei ca pentru Mark Webber cel mai probabil sezonul 2012 va fi ultimul.
July 31, 2011
Jenson Button reuseste a doua victorie in 2011 Jenson Button reuseste astazi sa castige grand prix-ul cu numarul 200 din cariera sa, dupa o cursa incendiara desfasurata atat pe uscat cat si pe ploaie
July 30, 2011
Vettel revine in pole Dupa o etapa precedenta pe care Vettel va vrea sa o uite curand, de aceasta data tanarul german se impune in fata monoposturilor McLaren si continua astfel seria pole-positionur
July 27, 2011
Circuitul german de la Nurburgring a fost amenintat cu scoaterea din F1, dupa ce Partidul Verde a intrat in coalitia de guvernare in Germania. Desi nu are legatura cu cat de ecologic este Marele Circ, statul german nu mai doreste in conditiile unor costuri enorme sa sustina financiar Marele Premiu din Muntii Eifel, astfel cursa fiind amenintata cu scoaterea din calendar.
July 24, 2011
Hamilton castiga pentru a doua oara in 2011 Lewis Hamilton castiga poate cea mai spectaculoasa cursa a sezonului 2011, cursa iesita complet din tiparul cu care ne-am obisnuit pana acum. Alonso pasest
July 23, 2011
Webber din nou in pole Mark Webber obtine astazi al doilea pole-position consecutiv, rezistand cu brio britanicului Hamilton care era pe urmele sale, la sutimi de secunde in spate. Dupa o sesiune d
July 15, 2011
Dupa ce Marele Premiu de la Silverstone a avut in prim-plan interzicerea difuzoarelor "suflate" de gazele de evacuare atunci cand acceleratia nu este actionata, dand nastere la numeroase discutii, FIA a anuntat joi ca revine la regulamentul initial. Singurul amendament care ramane valabil este cel de la Valencia, cand a fost interzisa modificarea cartografiei de motor intre calificari si cursa.
July 10, 2011
Prima victorie pentru Ferrari Fernando Alonso aduce astazi prima victorie in sezonul 2011 pentru echipa Ferrari, lasandu-i pe Vettel si Webber sa se lupte pentru pozitia a doua. Cursa s-a desfasura
July 9, 2011
Webber in pole Mark Webber reuseste de aceasta data sa intrerupa seria reusitelor in calificari a lui Vettel si va porni in cursa de maine de pe prima pozitie a grilei de start. Totusi, cei de la Red
June 30, 2011
Dupa ce FIA a fost de acord sa amane introducerea propulsoarelor 1.
June 26, 2011
Sebastian Vettel si-a reluat seria de victorii in sezonul 2011 si se impune fara probleme in cursa de la Valencia, acesta terminand la mai mult de 10 secunde avans fata de urmaritorul direct, Fernando Alonso. Vettel s-a impus chiar din primele secunde ale cursei, reusind ca in 2 tururi sa fie la mai mult de 3 secunde avans fata de rivalii sai.
June 25, 2011
7 pole-position-uri in 8 curse disputate; cu acest rezultat se poate lauda Sebastian Vettel care s-a impus fara probleme si in calificarile de astazi din Valencia. Mark Webber a fost si el aproape de coechipierul sau si astfel cei de la Red Bull si-au asigurat o noua prima linie pe grila de start.
June 23, 2011
F1 revine pe batranul continent pentru MP al Europei, pe circuitul stradal de la Valencia, ultima cursa inainte de interzicerea antrenarii difuzorului de gazele de esapament atunci cand motorul nu este accelerat, una din cele mai discutate solutii tehnice ale sezonului. Circuitul de pe cheiul Valenciei are trasaturi asemanatoare cu cele doua cursa precedente, Montreal si Monaco, data fiind natura de circuit stradal, insa are particularitatile sale, iar o serie de intrebari se ridica inaintea cursei, unele pareri spunand chiar ca intrecerea va fi testul suprem pentru regulamentul 2011.
June 13, 2011
Jenson Button castiga  in Canada, dupa o cursa problematica intrerupta pentru doua ore de ploaia torentiala care s-a abatut asupra circuitului. Sebastian Vettel a pierdut conducerea cu numai cateva viraje inainte de linia de sosire din cauza unei erori de pilotaj si rateaza astfel treapta intai a podiumului pentru a doua oara in sezonul 2011.
June 12, 2011
Sebastian Vettel obtine din nou un pole position, in defavoarea pilotilor Ferrari care devin din ce in ce mai puternici. Pentru tanarul pilot german, acesta este al 6-lea pole position din 7 curse disputate pana in prezent si se pare ca vom asista la un galop de sanatate" ca pe vremea veteranului Schumacher.
June 5, 2011
MP al Bahrainului revine in calendarul sezonului 2011, a anuntat FIA in urma intalnirii de vineri de la Barcelona, dupa ce cursa programata sa deschida sezonul a fost anulata din cauza situatiei politice. Decizia a dat nastere unor numeroase polemici, cursa fiind programata pentru 30 octombrie, ceea ce impinge grand-prix-ul de debut al Indiei in decembrie, in 4 sau 11, desi FIA nu a confirmat, cel mai tarziu sfarsit de sezon dupa 1963.
June 1, 2011
Cristian Horner a dezvaluit ca strategia cu o singura oprire a lui Sebastian Vettel in cursa de duminica a fost de fapt o eroare a mecanicilor echipei austriece, initial fiind planificat ca germanul sa plece de la boxe pe pneuri super-moi.
May 31, 2011
Verdictul in procesul dintre Team Lotus si Group Lotus privind folosirea in F1 a legendarului nume a fost dat: nu se schimba nimic, cele doua echipe vor pastra numele si culorile pe care le folosesc in acest sezon. O veritabila victorie pentru malaezianul Tony Fernandez.
May 30, 2011
Hamilton penalizatLewis Hamilton a primit o penalizare de 20 de secunde in urma incidentului cu Pastor Maldonado, din finalul cursei de la Monaco, in urma caruia venezueleanul a lovit parapetul de protectie de pe exteriorul virajului Ste Devote si a abandonat. Hamilton a incheiat un weekend de cosmar cu o penalizare, care insa nu afecteaza locul sase pe care a incheiat.
May 29, 2011
Sebastian Vettel castiga pentru prima oara in cariera sa cursa din principatul Monaco dupa ce, in ultima parte a cursei, a trebuit sa faca fata atacurilor lui Alonso si presiunii impuse de apropierea tot mai accelerata a lui Jenson Button. Avem asadar un podium foarte colorat, fiecare din echipele care conteaza in lupta pentru titlu mondial trimitandu-si cate un pilot pe podiumul de premiere.
May 28, 2011
Vettel din nou in pole. Perez accidentat grav.
May 22, 2011
Sebastian Vettel a reusit sa reziste pana la final presiunii imense impuse de Hamilton si urca din nou pe prima treapta a podiumului de premiere in Spania. Jenson Button a renuntat pe ultima suta de metrii la strategia cu 4 opriri la boxe si s-a multumit doar cu 3 iar acest lucru l-a plasat pe podium, alaturi de Hamilton.
May 21, 2011
Australianul Mark Webber se intoarce pe primul loc al grilei de start dupa zece curse fara acest privilegiu, in fata coechipierului sau Sebastian Vettel, care a completat o noua dubla pentru modelul RB7 al celor de la Red Bull.
May 21, 2011
Discutiile din ultima saptamana, care au in prim-plan ultimele inovatii in materie de difuzoare antrenate de gazele de evacuare, impreuna cu declaratiile delegatului tehnic FIA, Charlie Whiting, ne fac sa ne amintim de cursa din 2005 de la Indianapolis, cu sase masini pe grila de start. Dupa ce initial s-a spus ca echipele vor folosi aceasta tehnologie pana la cursa din Canada, Whiting a recunoscut in fata jurnalistilor, vineri dupa-amiaza, ca este deja in afara regulamentului, motiv pentru care cele trei echipe care nu o folosesc pot depune contestatie dupa cursa de la Barcelona, ne referim la Virgin, HRT si posibil Williams.
May 19, 2011
Dublul campion mondial Fernando Alonso si-a prelungit intelegerea cu Ferrari pana la sfarsitul sezonului 2016. Spaniolul in varsta de 29 de ani a sosit la Scuderia Ferrari in 2010, cand a obtinut titlul de vicecampion, iar contractul initial a fost semnat pe trei ani, urmand sa expire la finele lui 2012.
May 17, 2011
Ferrari face schimbariEchipa din Maranello este in curs de a efectua schimbari majore, menite sa o readuca in lupta pentru victorie, dupa un debut de sezon nereusit, relateaza revista italiana Autosprint. Desi nu se cunosc detaliile exacte, masinile calutului cabrat sufera din cauza unei probleme de natura aerodinamica, zvonul inceputului de sezon fiind legat de o eroare de calibrare a tunelului aerodinamic.
May 8, 2011
Sebastian Vettel pleaca din nou castigator dupa o cursa fantastica in care nu a putut fi amenintat de nimeni. Acesta inscrie pana acum 3 victorii in 4 curse disputate in sezonul 2011 si se pare ca vom asista la un sezon asemenator cu cele in care Schumacher era mereu prezent pe treapta intai a podiumului.
May 7, 2011
Vettel in continuare de neinvins Sebastian Vettel continua astazi seria reusitelor si se califica din nou pe prima pozitie a grilei de start, lipsa antrenamentelor de vineri nefiind semnificativa pen
April 19, 2011
In urma alegerilor din landul german Renania-Palatinat, cursa de pe celebrul Nurburgring este in pericol de a iesi din calendarul Marelui Circ. Partidul SPD, sustinator al cursei, a pierdut majoritatea in landul vestic, iar partidul verde (Grunen), membru in nou formata coalitie nu agreeaza orientarea fondurilor de stat in aceasta directie, necesare pentru a finanta contractul cu Formula 1.
April 17, 2011
Lewis Hamilton a intrerupt astazi seria reusitelor lui Vettel si, dupa 56 de tururi, urca pe prima pozitie a podiumului. Britanicul a avut o strategie de cursa cu 3 opriri la boxe care s-a dovedit a fi mai eficienta decat a rivalului Vettel care s-a oprit numai de doua ori.
April 16, 2011
Vettel este in continuare de neinvins si a impus ritmul pentru a treia oara consecutiv in calificarile de astazi. Desi o masina Red Bull a stat mereu in frunte, la 0.
April 14, 2011
Nici Formula 1 nu scapa de efectele grave ale dezastrului de la Fukushima. Patricipantii la Marele Premiu al Chinei, atat echipe cat si spectatori, au fost avertizati de oficialii germani sa nu consune lapte, carne sau oua care provin din China, de teama radiatiilor.
April 13, 2011
Dupa numai 2 Mari Premii disputate, pilotii incep deja sa conteste fiabilitatea noilor gume Pirelli. Printre acestia este chiar castigatorul de pana acum, Sebastian Vettel, care afirma ca bucatile care se desprind constant din cauciucuri pot fi adevarate gloante pentru masinile din spate.
April 10, 2011
Vettel castiga din nou "Va multumesc! Este o placere sa fiu alaturi de voi in fiecare saptamana." Acestea au fost primele cuvinte ale lui Sebastian Vettel dupa ce a trecut din nou victorios
April 9, 2011
Sebastian Vettel s-a impus din nou in calificari si va pleca in cursa de maine din pole position in Marele Premiu al Malaeziei. Lupta pentru pole s-a dat din nou intre Vettel si Hamilton, insa britaniculu trebuie sa se multumeasca cu locul secund.
April 4, 2011
Dupa ce au facut fata cu brio Marelui Premiu din Australia, cei de la Pirelli se pregatesc acum intens pentru cursa din Malaezia, care va fi pentru italieni o provocare complet diferita. Conditiile meteo de la Sepang sunt printre cele mai dure din intregul an competitional, temperatura putand ajunge pana la 32 grade in aer si o umiditate de 80%.
April 3, 2011
Christian Horner, director tehnic in cadrul RBR, declara ca echipa este acum mult mai increzatoare in sistemul lor KERS si afirma ca sunt sanse ca masinile sa fie echipate cu acesta in Marele Premiu al Malaeziei. O decizie finala va fi luata totusi dupa antrenamentele libere de vineri.
April 1, 2011
Desi au ajuns in Melbourne cu asteptari mari, cei de la Mercedes GP au avut parte de o etapa slaba. In calificari nu au mers prea bine iar cursa a insemnat un abandon pentru ambii piloti.
March 31, 2011
Hamilton: nu o sa resiste mult fara KERS.
March 28, 2011
Pilotii Sauber au fost descalificati. Red Bull fara KERS.
March 27, 2011
Vettel inscrie prima victorie Plecat din pole position, Sebastian Vettel nu a avut prea mult de lucru pentru a obtine prima pozitie pe podiumul de premiere din Australia, lansand astfel ofensiva pent
March 26, 2011
Vettel: prima cursa, primul pole.
March 19, 2011
Cu o saptamana inaintea cursei de debut din Australia, noul furnizor de pneuri, Pirelli, a anuntat ca va folosi etichete de culori diferite pe lateralele cauciucurilor pentru a putea diferentia mai
March 18, 2011
Echipele au intrat deja pe ultima suta de metri, startul sezonului fiind programat peste numai o saptamana. Pentru toti va fi poate cea mai importanta saptamana din dezvoltarea monopsturilor.
March 18, 2011
 Unii spun ca o masina de Formula 1 este o opera de arta, spectaculoasa atat in miscare, cat si statica. Cei de la Mercedes GP au gandit la propriu acest concept si l-au pus in aplicare cu ajutorul artistului olandez Paul Veroude, care a aranjat cele 3200 de componente ale monopostului MGP W01 intr-o opera originala, impingand la limita conceptul de “vedere explodata”.
March 16, 2011
La fel ca si in sezonul precedent, anul acesta vom avea aliniate la grila de start aceleasi 12 echipe, insa majoritatea au schimbat cel putin un pilot. Unii din pilotii din 2010 au parasit sezonul competitional pentru anul acesta, locul lor fiind luat de piloti debutanti, iar altii doar au schimbat echipele.
March 15, 2011
Startul de peste doua saptamani de la Melbourne a fost precedat de patru sesiuni de teste din care doua s-au derulat la Barcelona. Ca de obicei, evolutia echipelor a fost analizata de specialisti in detaliu, in speranta ca performantele obtinute sunt un criteriu pentru a stabili deja primele ierarhii.
March 13, 2011
Dupa un inceput de an marcat de probleme pentru team-ul Mercedes, mult anticipatul upgrade al masinii W02 pare sa ii readuca in carti, Michael Schumacher stabilind cel mai bun timp in ultima sesiune de teste premergatoare debutului de sezon, vineri, pe circuitul de la Barcelona. Intr-o serie de tururi de calificare, in prima parte a zilei, "Schumi" a aratat ca mai are ceva de spus in F1, iar pachetul lasat de Mercedes pentru ultima sesiune de teste a schimbat datele problemei, cand multi incepusera sa se indoiasca de sasiul 2011 al team-ului lui Ross Brawn.
February 24, 2011
Pilotul Renault, Robert Kubica, a fost transferat de la sectia de terapie intensiva a spitalului italian la sectia de recuperare intrucat medicii au considerat ca evolutia sanatatii polonezului este buna si acesta nu mai este in niciun pericol. "Robert este acum in afara pericolului si evolutia starii de sanatate a lui este multumitoare, avand in vedere prin ce a trecut.
February 21, 2011
Testele au luat sfarsit.
February 18, 2011
Pilotul Lotus Renault GP, Robert Kubica, a trecut printr-o noua operatie, cea de-a treia in urma accidentului oribil suferit in urma cu doua saptamani intr-o etapa de raliu in Italia. Internat la spitalul Santa Corona, de langa Genova, Kubica a fost operat la cot miercuri, petrecand opt ore pe masa de operatie.
February 15, 2011
Un nou scandal cu iz publicitar a izbucnit in presezon in Marele Circ, doua echipe disputand aprins numele Lotus, rivalitate ce se va incheia pe 21 martie in sala de judecata. Ne referim, desigur, la Lotus Renault GP si Team Lotus Renault, ambele echipe urmand sa afiseze brand-urile Lotus si Renault la prima cursa din sezon.
February 12, 2011
Robert Kubica si-a revenit dupa cele 2 operatii si chiar a gasit si puterea sa acorde un interviu. Polonezul este foarte ambitios si spune ca se va intoarce pe pista un nou pilot, cu forte proaspete si mult mai ambitios.
February 8, 2011
Probabil multi se intreaba cum a fost posibil un asemenea accident care l-a scos pe Kubica din calendarul competitional 2011. Copilotul polonezului, Jakub Gerber, vine cu explicatii la 2 zile dupa producerea incidentului.
February 7, 2011
Robert Kubica ar putea rata sezonul 2011 de F1 in intregime datorita ranilor grave suferite in accidentul de astazi din Italia. Pilotul polonez a trecut printr-o operatie de 7 ore la spitalul Santa Corona din Pietra Ligure ca urmare a multiplelor fracturi la maini si picioare.
February 6, 2011
Nominalizat si pentru sezonul 2011 in echipa de Renault F1 Team, pilotul polonez - un mare fan al raliurilor, a suferit - duminica, un grav accident in timp ce participa la o etapa de raliu din Italia.
February 2, 2011
Si cei de la Williams si-au facut aparitia in public pe circuitul spaniol si au parcurs cateva tururi de pista cu noul FW33. Noul Williams FW33, cu motorizare Cosworth, a aparut vopsit albastru inchis, insa aceasta este numai un aspect provizoriu, adevaratul colorit al masinii urmand sa fie facut public mai tarziu.
February 2, 2011
Nu a inceput inca sezonul insa cei de la Toro Rosso stiu deja pe ce pozitie vor sa termine anul. La lansarea noului monopost in Valencia, STR6, echipa italiana a spus ca vor sa obtina cel putin locul al 8-lea, dupa ce in 2010 au otinut pozitia a 9-a.
February 1, 2011
Noul design al monopostului Lotus Renault R31 poate lasa pe oricine cu gura cascata. Daca in ultimii ani ne-am obisnuit deja cu galbenul preponderent pe masina francezilor, iata ca in 2011 acestia vin cu o vopsea total diferita.
February 1, 2011
Mercedes GP este a treia echipa care astazi, isi dezveleste monopostul pentru 2011. Dupa ce echipa lui Ross Brawn, Brawn GP, a castigat titlul in 2009, anul 2010 a fost lipsit de noroc pentru germanii de la Mercedes insa toti sunt increzatori ca noul MGP W02 ii va propulsa din nou in fruntea clasamentelor.
February 1, 2011
Una din fortele care propulseaza Marele Circ in directia evolutiei tehnologice este permanenta lupta dintre legiutorii competitiei si ingineri, care incearca sa exploateze regulile la maximum in fiecare moment. Acest lucru inseamna schimbari semnificative in fiecare an, iar cei care fac legile jocului trebuie sa se ingrijeasca de siguranta, primordiala in epoca moderna in F1, si totodata sa mentina atractiva partea sportiva a lucrurilor, indelung contestata in ultimele decenii.
February 1, 2011
Red Bull Racing a lansat la Valencia, pe Circuitul Ricardo Tormo, monopostul pentru 2011 – RB7. Bolidul menit sa apere cu succes cele doua titluri cucerite anul trecut a fost dezvelit pe linia boxelor la ora locala 8:30 de catre Campionul Mondial Sebastian Vettel si de catre colegul sau, Mark Webber.
January 28, 2011
Ferrari a fost prima echipa care si-a prezentat monopostul cu care va concura anul acesta. Onoarea de a dezveli masina a venit evident pilotilor, Massa si Alonso, care sunt increzatori ca aceasta masina ii va conduce spre titlurile mondiale.
January 27, 2011
Au mai ramas 6 saptamani pana la debutul sezonului competitional 2011 si deja echipele se pregatesc sa inceapa ultimele teste si, mai important pentru fanii F1, sa isi prezinte monoposturile cu care vor concura in 2011. Dupa o iarna lunga in care am asteptat cu sufletul la gura noutati si evenimente picante, iata ca asteptarea a luat sfarsit.
November 17, 2010
".
November 14, 2010
Horner: ".
November 14, 2010
Vettel castiga cursa si campionatul.
November 13, 2010
Vettel in ultimul pole-position al sezonului.
November 12, 2010
Pentru prima oara in istoria de 61 de ani a Formulei 1 patru piloti iau startul la ultima etapa cu sanse matematice la titlul mondial. Un semn ca strategia FIA din ultimele sezoane pentru cresterea luptei sportive, care a culminat cu noul sistem de punctare, da roade.
November 7, 2010
Vettel din nou pe prima treapta a podiumului. Sebastian Vettel mai adauga aici 25 de puncte palmaresului sau din acest sezon, victoria acestuia pe circuitul din Brazilia propulsandu-l pe tanarul german pe locul al 3-lea in clasamentul mondial provizoriu al pilotilor.
November 6, 2010
Niko Hulkenberg reuseste primul pole-position din cariera. Debutantul Niko Hulkenberg reuseste un senzational pole-position pe circuitul brazilian, Interlagos, tanarul german reusind sa smulga prima pozitie din mainile pilotilor Red Bull cu numai cateva secunde inainte de finalul sesiunii de calificari.
October 24, 2010
Alonso preia conducerea in clasament, dupa victoria din CoreeaFernando Alonso a preluat conducerea in campionatul mondial al pilotilor dupa o victorie meritata din plin pe circuitul coreean, victorie vaforizata si de abandonul celor 2 piloti Red Bull, Sebastian Vettel fiind fortat sa se retraga cu numai cateva tururi inainte de finalul cursei . Lewis Hamilton a reintrat si el in lupta pentru titlu cu un loc 2 obtinut pe noul circuit din F1.
October 23, 2010
Sebastian Vettel si Mark Webber reusesc pentru a doua oara consecutiv sa ocupe prima linie a grilei de start pe proaspatul circuit venit in F1, circuitul din Korea. Pentru germanul Vettel acesta este al 9-lea pole-position pe care l-a obtinut in sezonul 2010.
October 10, 2010
Vettel- primul intr-o noua dubla Red Bull.
October 9, 2010
Ploaia a dat peste cap calendarul competitional in Japonia. Calificarile pentru Marele Premiu al Japoniei au fost reprogramate pentru dimineata de maine din cauza unei ploi torentiale care s-a abatut peste circuitul de la Suzuka.
September 26, 2010
Fernando Alonso revine pe prima treapta a podiumului de premiere dupa o cursa plina de incidente si cu multe abandonuri cauzate de greseli de pilotaj. Spaniolul a rezistat cu bine atacurilor tot mai dezlantuite spre finalul cursei din partea rivalului direct, Sebastian Vettel.
September 25, 2010
Fernando Alonso revine in frunte dupa victoria din Marele Premiu al Italiei, poate cea mai importanta cursa din calendarul competitional pentru echipa Ferrari, dupa o sesiune de calificari foarte aprinsa si avandu-l urmaritor pe Sebastian Vettel care revine din nou in centrul atentiei dupa ce vreme de mai multe curse a stat in umbra coechipierului sau, Mark Webber. Masinile McLaren Mercedes vor pleca in cursa de maine de pe a doua linie a grilei de start, cu Hamilton clasat al 3-lea, urmat de Button pe pozitia a 4-a.
September 12, 2010
3 x Fernando Alonso.
September 11, 2010
Ferrari revine in Pole dupa aproape 2 ani.
August 29, 2010
Hamilton preia conducerea.
August 28, 2010
Mark Webber revine.
August 17, 2010
Pirelli PZero Formula One Tyres.
August 1, 2010
A 4-a oara Webber.
July 31, 2010
Duble Red Bull & Ferrari. Sebastian Vettel obtine in Ungaria cel de-al 7-lea pole position in acest sezon, dublat in prima linie a grilei de start de coechipierul sau, Mark Webber, mai lent cu aproximativ jumatate de secunda.
July 25, 2010
A doua oara Ferrari.
July 24, 2010
Vettel revine.
July 11, 2010
Webber invingator.
July 10, 2010
Din nou Red Bull.
June 28, 2010
10 piloti penalizati.
June 27, 2010
Vettel revine pe prima treapta a podiumului.
June 26, 2010
Ovidiu Maziliu in studioul formulei 1 la TVRDuminica 27 iunie, incepand cu orele 14:00, pe TVR 2, postul care gazduieste transmisiunile curselor de F1 pe perioada Campionatului Mondial de fotbal, se va difuza emisiunea "Studioul Formula 1". Alaturi de Radu Grozea, realizatorul emisiunii, in studio se vor afla domnul Ovidiu Mazilu, presedintele Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, domnul Lucian Stefan, presedintele clubului Skat Kart, si Mihai Marinescu, tanara speranta a automobilismului romanesc, pilot care activeaza in F2.
June 26, 2010
Red Bull revine!
June 25, 2010
PIRELLI CREEAZĂ "ECHIPA FORMULA 1", DEDICATĂ ÎN ÎNTREGIME DEZVOLTĂRII ŞI PRODUCERII DE PNEURI PENTRU CEL MAI ÎNALT NIVEL ÎN MOTORSPORTUL GLOBAL PNEURILE VOR FI DEZVOLTATE LA CENTRUL DE CERCETARE PIRELLI DE LA MILANO ȘI PRODUSE ÎN FABRICA IZMIT DIN TURCIA, UNDE SUNT FABRICATE ÎN PREZENT ȘI CELELALTE PNEURI PIRELLI PENTRU COMPETIȚIE PROIECTUL FORMULA 1 NU AFECTEAZĂ STRATEGIA FINANCIARĂ ACTUALĂ A COMPANIEI PIRELLI Milano, 24 iunie 2010 - Preşedintele Grupului Pirelli, Marco Tronchetti Provera, şi directorul diviziei Pirelli Tyre, Francesco Gori, au prezentat joi, 24 iunie, în fața mass-media, planurile companiei de furnizare de pneuri pentru Formula 1 pentru o perioadă de trei ani, în perioada 2011-2013. Programul companiei include crearea unei echipe dedicate pentru dezvoltarea şi producerea de pneuri pentru Formula 1.
June 25, 2010
PIRELLI CONFIRMAT CA FURNIZOR EXCLUSIV DE PNEURI PENTRU FORMULA UNU ÎNCEPÂND CU 2011 Firma italiană de pneuri va furniza tuturor echipelor din Formula Unu, în perioada 2011-2013, şase tipuri de pneuri: patru pentru asfalt uscat, unul pentru ploaie şi unul intermediar. Pirelli - care a furnizat în exclusivitate anvelope pentru campionatul GP3 în acest an - va fi, de asemenea, furnizorul campionatului GP2 din 2011, devenind singurul furnizor de anvelope pentru cele mai prestigioase campionate monopost din motorsportul mondial.
June 13, 2010
Inca o dubla McLaren Mercedes.
June 13, 2010
Lewis Hamilton in pole position.
May 30, 2010
2 x McLaren - Hamilton invingator.
May 29, 2010
3 x Webber.
May 17, 2010
De pe 6 pe 12.
May 16, 2010
Dubla Red Bull.
May 15, 2010
Webber se mentine in forma.
May 10, 2010
Webber invinge.
May 8, 2010
Pole position - Webber.
April 29, 2010
Mercedes spera ca schimbarea sasiului de pe masina lui Schumacher sa aduca in sfarsit mult asteptata victorie a multiplului campion mondial. Pana acum, pentru german a fost o lupta intensa de acomodare cu noile monoposturi si cu noile reguli impuse de FIA, cum ar fi cauciucurile frontale mai inguste si cantitatea de combustibil cu care masina trebuie sa ia startul.
April 18, 2010
McLaren Mercedes in top.
April 17, 2010
Din nou dubla Red Bul.
April 10, 2010
Jenson Button : Intai McLaren si apoi Jessica Dupa cursa din Malaezia, campionul mondial en titre a anuntat ca sacrifica o saptamana de concediu cu prietena sa Jessica Michibata pentru a se intoarce in Marea Britanie, la sediul echipei McLaren. Model de “haute couture”, Michibata a plecat la Tokyo pentru o prezentare si pentru a lansa o carte, in timp ce Button efectueaza la Woking diverse teste in simulatorul de cinci milioane de lire sterline.
April 4, 2010
Prima dubla Red Bull. Dupa doua curse terminate in agonie, cei de la Red Bull au spart gheata la Kuala Lumpur.
April 3, 2010
Red Bull continua seria reusitelor cu Mark Webber. Mark Webber continua in acest weekend seria reusitelor in calificari pentru cei de la Red Bull cu o cursa de calificare desfasurata in conditii meteo foarte dificile si o intrerupere de 15 minute cauzata de ploaia torentiala care a persistat pe toata durata calificarilor.
March 28, 2010
Button revine!
March 27, 2010
Din nou Vettel. Pentru a doua oara consecutiv in acest sezon, germanul Vettel reuseste sa obtina din nou pole position-ul, la aproximativ o zecime de secunda de coechipierul sau, Mark Webber.
March 14, 2010
Fernando Alonso - primul invingator in 2010.
March 14, 2010
Vettel in pole position.
March 13, 2010
Echipa McLaren a adus la Bahrein o aripa spate ce poate fi controlata de pilot din cockpit. In momentul in care acesta actioneza un dispozitiv se deschide un tunel de curgere a aerului care face ca aripa spate sa devina rigida si astfel sa furnizeze o mai mare apasare aerodinamica pe liniile drept.
March 13, 2010
Revenirea lui Michael Schumacher in competitie a declansat numeroase reactii. Dupa primele sesiuni de antrenamente libere, in care mai tanarul sau coleg Nico Rosberg a reusit sa-l devanseze de fiecare data, directorul lui Mercedes, Norbert Haug, spune:” cred ca este rezonabil sa-i acordam putin timp.
March 12, 2010
Prima sesiune de antrenamente libere derulate in cadrul Marelui Premiu al Bahrein a marcat intoarcerea in cursele de Grand Prix a celui mai laureat pilot din istorie. Michael Schumacher a cedat tentatiei si revine pe pista la 41 ani, o intoarcere care l-ar putea costa foarte…scump dupa unii sceptici.
March 12, 2010
Formula 1 este un sport care evolueaza cu o viteza fantastica si cheia reusitei e sa tii pasul cu toate aceste modernizari tehnice. Totusi, FIA incearca sa limiteze oarecum avantajeze oferite de noile solutii electronice si sa se puna accentul mai mult pe valoarea pilotului.
March 10, 2010
Doar cateva zile ne mai despart de primul start oficial al sezonului 2010 si echipele deja fac ultimele modificari pentru adaptarea masinilor la climatul statului Bahrain. Grila de start pentru acest sezon a suferit cateva modificari semnificative: japonezii de la Toyota au decis la finele sezonului precedent sa se retraga din competitie, insa in locul lor au intrat 3 echipe noi: Virgin, HTC si Lotus.
February 12, 2010
Dupa 16 ani de pauza, echipa Lotus revine pe pista. Prezentarea monopostului cu care vor concura in sezonul 2010 a avut loc in Anglia, la Londra, iar masina a fost dezvelita de pilotii oficiali ai echipei, Jarno Trulli si Heikki Kovalainen, in prezenta a mai mult de 500 invitati.
February 10, 2010
A doua sesiune de teste din acest sezon a debutat astazi cu lansarea noului monopost Red Bull, RB6. Totusi, pilotii Vettel si Webber nu au alergat astazi, acestia urmand sa isi faca debutul pe pista in a doua zi de teste.
February 9, 2010
"Telul nostru este sa continuam seria reusitelor.
February 5, 2010
Dupa lansarea online de miercuri, eghipa Vrigin si-a facut ieri debutul pe pista, la Silverstone. Monopostul VR-01, pilotat de Timo Glock a oferit spectatorilor un spectacol inedit.
February 5, 2010
1954-55. Prima cochetare a lui Mercedes cu Formula 1 Fragmente din cartea lui Nicolae Cosmescu, „Devoratorii de Mari premii-anii 50”.
February 4, 2010
Mercedes GP au confirmat astazi ca Nick Heidfeld va fi pilotul de teste si pilotul de rezerva pentru sezonul 2010. Heidfeld, care a fost pilotul echipei BMW Sauber in perioada 2006-2009 se va alatura deci conationalilor sai, Nico Rosberg si Michael Schumacher.
February 3, 2010
Inca o zi de foc in Spania.
February 3, 2010
1954-55. Prima cochetare a lui Mercedes cu Formula 1 Fragmente din cartea lui Nicolae Cosmescu, „Devoratorii de Mari premii-anii 50”.
February 2, 2010
Un nou monopost pune stapanire pe circuit. Dupa cum reiese din comunicatul remis redactiei noastre, ziua de ieri a fost una importanta in istoria Scuderiei Toro Rosso, primul monopost dezvoltat integral de aceasta echipa, numit STR5, facandu-si debutul pe circuitele de F1 la Valencia.
February 2, 2010
 Michel Schumacher fericit la primele teste oficiale cu Mercedes GPDesi a fost o zi festiva pentru noul sezon 2010, majoritatea ochilor au fost atintiti asupra lui Michael Schumacher care, dupa o pauza de mai bine de 3 ani, revine la volanul unui monopost de F1, nu alaturi de Ferrari cum s-ar fi asteptat multi, ci alaturi de vechiul sau prieten, Ross Brawn, la Mercedes GP. "Ma simt de parca as fi in 1991.
February 1, 2010
Massa domina! Desi a luat o pauza destul de lunga sezonul precedent, brazilianul Massa a dominat prima zi de teste din 2010, pe pista de al Valencia.
January 31, 2010
Desi la finalul sezonului precedent BMW Sauber anunta ca se vor retrage din lumea F1, iata ca s-au razgandit si astazi au fost cea de-a treia echipa care si-a prezentat in mod oficial masina cu care vor concura in 2010. Pedro de la Rosa si revelatia sezonului 2009, Kamui Kobayashi, au fost astazi protagonistii principali si au avut onoarea sa dezveleasca noul monopost BMW, motorizat de aceasta data de Ferrari.
January 31, 2010
Astazi, odata cu lansarea oficiala a monopostului R30, francezii de la Renault au confirmat si ocupantul celui de-al 2-lea scaun de pilot. Astfel, rusul Vitaly Petrov ii va fi coechipierul, pentru cel putin un an, lui Robert Kubica.
January 29, 2010
La sediul sponsorului principal, Vodafone, McLaren a prezentat astazi noul monopost MP4-25. Echipa spune ca acest monopost este mult superior celui de la finele sezonului 2009 si ca se asteapta sa castige inca de la prima cursa.
January 29, 2010
Ferrari a fost prima echipa care, joi, a prezentat oficial  monopostul care va fi vazut pe grila de start a sezonului 2010. Pilotii care vor alerga anul acest pentru echipa italiana sunt Felipe Massa si, dublul campion mondial, Fernando Alonso.
January 27, 2010
1954-55. Prima cochetare a lui Mercedes cu F1 Fragmente din cartea publicistului Nicolae Cosmescu, „Devoratorii de Mari premii-anii 50”.
January 25, 2010
Noua echipa Mercedes GP Petronas a avut lansarea oficiala la muzeul Mercedes din Stuttgart, eveniment la care au luat parte intreaga echipa, cei doi piloti si peste 600 de invitati, dintre care 200 angajati ai Mercedes. Desi masina pentru sezonul 2010 nu va fi prezentata pana la 1 februarie, cand este programata prima sesiune de teste pe circuitul de la Valencia, noua infatisare a monopostului MGP W01, care plateste tribut vechilor "sageti argintii" a fost prezentata folosind o masina Brawn din 2009.
December 17, 2009
Kobayashi confirmat la BMW Sauber.
December 13, 2009
Button si Brawn si-au primit oficial premiile.
December 12, 2009
10 piloti vor primi puncte in sezonul 2010 Noul presedinte al FIA, francezul Jean Todt, a implementat primele masuri din programul sau eletoral si anume schimbarea sistemului de punctaj in F1. Astfel conform noului sistem locul I va primi 25pct.
December 12, 2009
Semnarea contractului cu MercedesGP o chestine de timp"Semnarea contractului este doar o formalitate. Schumacher este intr-o forma foarte buna si este complet sanatos, ultimele teste la care a fost supus fiind foarte bune.
November 24, 2009
Nico Rosberg va alerga cu "Sagetile Argintii".
November 18, 2009
Raikkonen nu va pilota in Formula 1 sezonul urmatorButton ii va lua locul la McLaren Kimi Raikkonen va lipsi de pe grila de start a Formulei 1 in 2010, dupa ce acesta nu a reusit sa ajunga la un consimtamant cu britanicii de la McLaren. Dupa ca a acceptat sa paraseasca echipa Ferrari cu un an mai devreme decat era stabilit in contract, finlandezul nu a reusit sa se inteleaga cu cei de la McLaren asupra salariului sau si a anuntat ca nu va alerga deloc in Formula 1 in sezonul viitor.
November 16, 2009
Brawn GP se transforma in Mercedes GP!
November 9, 2009
Williams se pregatesc pentru sezonul 2010.
November 6, 2009
RED BULL RACING: locul 2 in clasamentul Formula 1 Piloti si Constructori • 6 GP-uri castigate: China: (Sebastian Vettel), Marea Britanie: (Sebastian Vettel), Germania: (Mark Webber), Japonia: (Sebastian Vettel), Brazilia: (Mark Webber), Abu Dhabi: (Sebastian Vettel).
November 1, 2009
Vettel - primul invingator in Abu Dhabi!
October 31, 2009
Hamilton inscrie primul pole position!
October 30, 2009
Cartile au fost jucate insa lupta continua!
October 23, 2009
In aceasta dupa masa la Paris, Jean Todt a devenit noul presedinte al FIA, dupa ce a fost ales cu 135 voturi pentru si 49 contra, devansindu-l astfel pe Ari Vatanen cu un avans confortabil. Jean Todt vine sa-l inlocuiasca pe Max Mosley, care a fost presedintele forului mondial in ultimii 16 ani.
October 18, 2009
Webber invingator,Button campion!
October 17, 2009
Calificari de cosmar. Barrichello in pole position!
October 16, 2009
Penultima intrecere - Interlagos!
October 9, 2009
Renault Roadshow!
October 4, 2009
Vettel castiga!
October 3, 2009
Vettel in pole!
October 2, 2009
Din nou Suzuka!
September 27, 2009
Hamilton invingator!
September 26, 2009
Din nou Hamilton!
September 24, 2009
Nopti albe in Singapore!
September 22, 2009
Verdict in cazul Renault! Flavio Briatore suspendat pe viata, Pat Symonds pe 5 ani Echipa Renault a fost sanctionata 2 ani cu suspendare, dupa ce WMSC i-a gasit pe francezi vinovati de accidentul de anul trecut din Singapore.
September 13, 2009
A doua victorie pentru Barrichello!
September 12, 2009
Hamilton in pole position!
September 11, 2009
Monza - spirite din ce in ce mai incinse.
September 3, 2009
Giancarlo va termina sezonul la volanul unui Ferrari!
August 30, 2009
Raikkonen din nou pe podium!
August 29, 2009
Surpriza de proportii - Force India in pole position!
August 28, 2009
Belgia - un weekend ploios.
August 23, 2009
Barrichello revine dupa 5 ani!
August 22, 2009
Dubla McLaren!
August 22, 2009
Schimbari la Renault si Ferrari!
August 11, 2009
Michael Schumacher a anuntat ca nu va alerga la Marele Premiu al Europei de la finalul acestei luni. Michael a decis sa renunte la revenire din cauza problemelor cu muschii gatului cauzate de un accident de motocicleta suferit la inceputul anului.
August 7, 2009
Michael Schumacher se pregateste pentru revenire! Michael Schumacher se pregatest in continuare intens pentru cursa ce va ava loc peste aproximativ 2 saptamani la Valencia.
August 1, 2009
Felipe Massa progreseaza!
July 29, 2009
Michael Schumacher se intoarce in Formula 1! La varsta de 40 ani, pilotul german a acceptat sa-l inlocuiasca pe Felipe Massa, accidentat in calificarile de la Hungaroring.
July 29, 2009
BMW Sauber a anuntat intr-un comunicat de presa ca acesta este ultimul sezon in care echipa germana va mai fi prezenta in Formula 1. "Desigur, noi angajatii din Hinwil si München, am fi dorit sa continuam acesta aventura si sa demonstram fanilor ca acest sezon a fost doar o piedica, dupa 3 ani de reusite, dar inteleg de ce a fost luata aceasta decizie din punctul de vedere al companiei.
July 26, 2009
Lewis Hammilton - prima victorie in sezonul 2009!
July 25, 2009
Massa nu va lua startul maine!
July 25, 2009
Alonso - pole position. Felipe Massa accidentat grav!
July 25, 2009
Marele Premiu al Ungariei - zile perfecte pentru cursa.
July 17, 2009
Jean Todt vs. Ari VatanenFostul sef de la Ferrari, Jean Todt,  a anuntat ca va candida pentru functia de presedinte FIA atunci cand postul se va elibera, undeva spre sfarsitul anului 2009.
July 12, 2009
Dubla Red Bull: Webber, Vettel!
July 11, 2009
Pole position: Mark Webber!
July 10, 2009
Nurburgring - legenda motorsportuluiDupa 3 saptamani de pauza, Formula 1 revine pe cel mai celebru circuit european, circuitul de la Nurburgring. Au fost 3 saptamani pline pentru echipe, 3 saptamani in care au putut testa si imbunatatii masinile si astfel spectacolul se poate relansa in orice moment.
June 21, 2009
Dubla Red Bull!
June 20, 2009
Al doilea pole-position consecutiv pentru pilotul Red Bull, Sebastian Vettel.
June 19, 2009
Silverstone - ultima cursa. Silverstone, un circuit cu o istorie bogata, reprezinta "cursa locala" pentru multe echipe de Formula 1 si pentru multi piloti aceasta e o cursa deosebit de importanta.
June 7, 2009
Jenson Button - a 6-a victorie a sezonului.
June 6, 2009
Vettel in pole position.
June 5, 2009
Turcia - Virajul 8. Am urmarit o cursa foarte frumoasa in Monaco, dar este clar ca in Istanbul va fi o lupta mult mai stransa, acum ca italienii de la Ferrari si-au pus la punct monopostul.
May 24, 2009
Inca o dubla Brawn GP!
May 23, 2009
Button - un nou pole position. O noua sesiune de calificari fara greseala pentru pilotul britanic Jenson Button care reuseste al 4-lea pole position al acestui sezon.
May 22, 2009
Monte Carlo - spectacol pe masura.
May 19, 2009
Pe 8 ianuarie 1297 Francois Grimaldi, un pirat italian cunoscut pentru lacomia sa de-a lungul coastei italo-franceze numite Riviera, s-a deghizat in calugar si a reusit sa convinga garzile fortaretei Monaco sa dechida portile. Dupa ce piratii sai au intrat in cetate, arestarea si expulzarea garzilor care pazeau Monaco pentru familia de Genova a fost o simpla formalitate, iar de atunci, cu ajutorul catorva incidente istorice, Principatul Monaco si-a mentinut independenta.
May 17, 2009
Lola revine in Formula 1. Echipa britanica Lola, care a alergat ultima oara in Formula 1 in 1990, si-a anuntat o revenire in campionatul mondial in 2010.
May 13, 2009
AT&T Williams a facut pact cu diavolul HELL Energy Drink Echipa de Formula 1 AT&T Williams a renuntat la doctrina crestina si si-a vandut sufletul diavolului prin semnarea unui important contract de sponsorizare cu HELL Energy Drink. Sfidand climatul economic nefavorabil, semnarea parteneriatului este unul dintre putinele contracte semnate, in ultima vreme, la nivel de constructor de F1.
May 10, 2009
Button: 4 victorii in 5 curse disputate.
May 9, 2009
0.133s il plaseaza pe Button in pole position! Jenson Button, Sebastien Vettel si Rubens Barrichello sunt ocupantii primelor 3 locuri pe grila de start de maine, in Spania. Inca o run
May 8, 2009
Formula 1 revine pe batranul continent.
April 26, 2009
Bahrain - Button revine.
April 25, 2009
Dubla Toyota in calificari.
April 24, 2009
Bahrain - praf si caldura.
April 19, 2009
Vettel castiga MP al ChineiA treia cursa a sezonului 2009 aduce o binemeritata dubla pentru echipa Red Bull. Dupa sesiunea de calificari de ieri in care echipa a mers fara greseala, astazi, in conditii de cursa foarte dificile (ploaie intensa pe toata durata merelui premiu), Sebastian Vettel si Mark Webber ocupa primele doua trepte ale podiumului din China.
April 18, 2009
Sebastian Vettel va pleca din pole position.
April 16, 2009
Brawn GP sub presiune.         Chiar daca ieri difuzorul de aer a fost declarat regulamentar, pilotul echipei Brawn GP, Jenson Button, este convins ca aici, in China, va avea foarte mult de munca.
April 15, 2009
Difuzorul de aer este regulamentar.             Dupa serii lungi de dezbateri si reclamatii , FIA a respins   asta
April 5, 2009
Desi fusese anuntata ploaia, nimeni nu se astepta la asemenea precipitatii si mai ales nimeni nu credea ca acest lucru ar putea duce la oprirea marelui premiu al Malaeziei - dupa doar 32 de ture, steagul rosu a intrerupt agonia pilotilor.
April 4, 2009
Zi fierbinte in Malaezia   O noua victorie pentru nou venita Brawn  GP - Jenson Button din nou in pole position. Malaezia a oferit o etapa de calificari foarte interesanta. Aceleasi
April 3, 2009
Sepang – Oala in care se fierb echipele Brawn GP au ajuns in Malaezia cu gandul ca vor reusi inca o dubla, insa restul echipelor cred ca va fi o lupta mult mai stransa decat in Australia. &bdqu
April 2, 2009
Campionul mondial a fost descalificat in cursa din Australia, dupa descoperirea unor noi probe legate de depasirea lui Jarno Trulli. Oficialii au considerat ca Hamilton i-a indus in eroare in judecarea cazului Trulli si au luat decizia de a-l exclude pe britanic din clasamentul intrecerii, dupa ce initial Jarno fusese cel sanctionat pentru depasire sub steag galben.
April 1, 2009
O băutură energizantă pune pe foc F1Compania producătoare de băuturi energizante Hell, prezentă pe piaţă în 16 ţări, anunţă că este pe cale să finalizeze negocierile pentru implicarea sa ca sponsor cu echipele de Formula 1 Brawn GP şi Williams, semnarea contractului având ca termen sfârşitul lunii aprilie. În consecinţă, atât în Formula 1, cât şi pe piaţa băuturilor energizante se va da startul unei noi şi adevărate competiţii.
March 29, 2009
Prima cursa a sezonului a confirmat surpriza din calificari, echipa Brawn GP, detinatoare a primelor doua locuri pe grila de start, aratand ca este una din echipele de urmarit anul acesta. Jarno Tru
March 28, 2009
Primele doua locuri ale grilei de start ale MP al Australiei au fost monopolizate de pilotii Brawn GP, la prima iesire a masinilor, in timp ce echipele mari s-au chinuitSurpriza in sezonul 2009 chiar de la debut. Calificarile de la Albert Park au plasat echipa debutanta Brawn GP pe primele 2 locuri pe grila de start, in timp ce Ferrari este la mijlocul grilei si McLaren nici macar nu s-a calificat pentru ultima sesiune de calificari si va pleca de undeva din spatele plutonului.
March 28, 2009
A mai ramas foarte putin pana la debutul sezonului de Formula 1 2009. Dupa numeroase contestatii, s-a revenit la vechiul sistem de numire al campionului mondial, modificarea urmand sa intre in vigoare abia din 2010.
March 23, 2009
Noua reglementare privind desemnarea campionului mondial va intra in viguare doar din sezonul 2010Dupa cum se stie in 17 martie FIA a aprobat un nou sistem de punctarea pentru pilotii din Formula 1. Astfel, pilotul cu cele mai multe victorii de-a lungul sezonului urma sa fie declarat campion mondial, urmatoarele pozitii in clasament urmand sa fie stabilite cu sistemul obisnuit de punctare.
March 18, 2009
Pilotul cu cele mai multe victorii in Marele Circ va fi campion!
March 18, 2009
Ce noutati aduce noul sezon de Formula 1 in materie de modificari tehnice? Pentru sezonul 2009 din Marele Circ, au fost adoptate de catre FIA un set de noi reguli, atat pe partea sportiva, cat si pe cea tehnica.
February 27, 2009
RBS se retrageRoyal Bank of Scotland, partener al Williams din 2005, a anuntat ca isi va retrage sponsorizarea odata cu incetarea contractului semnat cu team-ul lui Frank Williams, adica la sfarsitul sezonului 2010. Decizia vine in urma pierderilor suferite de compania bancara pe fundalul crizei economice, iar sprijinul pentru sezoanele 2009 va fi si el redus cu 25%, respectiv 50%.
January 20, 2009
Renault si Williams au prezentat noile masini in PortugaliaRenault si Williams au prezentat masinile cu care vor ataca sezonul 2009 luni, 19 Ianuarie la startul testului care va avea loc saptamana aceasta pe circuitul Algarve Motor Park de langa orasul Portimao, Portugalia.
January 17, 2009
Vineri, 16 Ianuarie, McLaren Mercedes si-a lansat masina cu care Lewis Hamilton isi va apara titlul cucerit anul trecut. Prezentarea noului MP4-24 a avut loc la sediul firmei, in Marea Britanie, la Woking.
January 15, 2009
Toyota a prezentat noul monopost cu care va ataca sezonul 2009 al Campionatului Mondial, modelul TF109, pentru care japonezii au optat pentru o prezentare virtuala, care poate fi vizionata pe site-ul www.
January 13, 2009
The international governing body FIA has published yesterday the starting numbers for the two main world series. In F1 Toro Rosso has not announced yet his second driver while FIA has still Honda as an entry with the hope that someone will buy the team.
January 13, 2009
FIA a publicat ieri numerele de concurs pentru principalele sale campionate. In F1 Toro Rosso trebuie sa anunte al doilea pilot, in timp forul mondial a mentinut inscrierea Honda in speranta ca cineva va cumpara echipa.
January 13, 2009
Echipa Ferrari si-a prezentat noul monopost pentru sezonul 2009 Pentru echipele angrenate in campionatul mondial a inceput numerotarea inversa. In aceasta perioada au loc prezentarile monoposturilor si confirmarea sau reconfirmarea pilotilor dupa care urmeaza perioada testelor in vederea startului in sezonul 2009.
November 20, 2008
Boss-ul Formulei 1 a inceput o batalie fara precedent pentru a-si recastiga la tribunal bunurile ce urmeaza sa faca subiectul partajului cu fosta sa sotie. Slavica Ecclestone a anuntat oficial astazi ca a intentat procedura de divort.
November 3, 2008
Lovitura de teatru in Formula 1, in ultima cursa. Massa a castigat Marele Premiu al Braziliei, iar in ultimul tur Hamilton era pe locul sase, tocmai depasit de Vettel, dupa inceperea ploii si trecerea pe pneuri adecvate.
November 1, 2008
Brazilianul Felipe Massa a reusit cel mai bun timp in calificarile Marelui Premiu de la Interlagos, in timp ce rivalul sau in lupta pentru titlul mondial, Lewis Hamilton, a ocupat doar pozitia a patra. Intre cei doi piloti s-au intercalat Jarno Trulli si Kimi Raikkonen.
October 19, 2008
Plecat din pole position, Lewis Hamilton a castigat de o maniera impresionanta Marele Premiu al Chinei, desfasurat duminica pe circuitul din Shanghai, pilotul echipei McLaren-Mercedes impunandu-se cu un avans de 15 secunde in fata brazilianului Felipe Massa. Cu o etapa inaintea finalului de sezon, Hamilton are un avans de sapte puncte in fata rivalului sau de la Ferrari, care a beneficiat din plin de ajutorul coechipierului sau Kimi Raikkonen, finlandezul facandu-i cadou pozitia secunda lui Massa.
October 18, 2008
Pilotul britanic Lewis Hamilton a stabilit pentru al doilea an la rand cel mai bun timp in calificarile Marelui Premiu al Chinei, echipierul de la McLaren-Mercedes impunandu-se in fata rivalilor de la Ferrari, Kimi Raikkonen si Felipe Massa. Lider al campionatului, Hamilton se afla la a doua plecare consecutiva din prima pozitie a grilei, dupa cea reusita la Fuji in Japonia, acesta fiind al saptelea pole stagional si al 13-lea dintr-o cariera de doar doua sezoane.
October 17, 2008
Liderul campionatului Lewis Hamilton s-a clasat pe prima pozitie in ambele sesiuni de antrenamente libere programate, vineri, in deschiderea Marelui Premiu al Chinei de la Shanghai. Pilotul de la McLaren-Mercedes a inceput ziua in lupta directa cu Felipe Massa, rivalul sau de la Ferrari, diferenta dintre cei doi fiind de 390 de miimi.
October 12, 2008
Fostul campion mondial Fernando Alonso s-a impus, duminica, in Marele Premiu al Japoniei de la Fuji, obtinand astfel a doua victorie consecutiva, dupa cea izbutita in nocturna din Singapore. Podiumul din Japonia a fost completat de Kubica si Raikkonen.
October 11, 2008
Britanicul Lewis Hamilton va pleca din prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Japoniei de la Fuji, dupa ce a stabilit cel mai bun timp in calificarile programate sambata, obtinand astfel al 6-lea pole al sezonului. Echipierul de la McLaren-Mercedes va fi urmat la start de Kimi Raikkonen (Ferrari), coechipierul sau Heikki Kovalainen si spaniolul Fernando Alonso (Renault).
September 28, 2008
Fernando Alonso a cîştigat prima cursa de F1 desfasurata in nocturna Pilotul de la Renault a castigat in Singapore dupa ce a avut parte de o sesiune de calificari dezastruoasa (in Q1 a iesit in decor iar in Q3 i s-a oprit pur si simplu motorul cand se pregatea sa parcurga turul de incalzire) Luand startul departe de « lumea buna » francezul a  fost fericitul beneficiar al prezentei masini de securitate pe pista si a penalizarilor de care au avut parte pilotii fruntasi ai cursei. Incidentul cel mai grav al cursei de noapte din Singapore l-a provocat pilotul brazilian Felipe Massa (pole pozition) care a parasit zona de alimentare cu furtunul de alimentare si mecanicul care efectua alimentarea.
September 27, 2008
Al cincilea pole din cariera pentru brazilian, a treilea al sezonuluiPregatindu-si repetarea victoriei de la Valencia pilotul Ferarri Felipa Massa a reusit un confortabil “pole” in calificarile pentru Marele Premiu de la Singapore. Brazilianul a reusit cel mai bun timp al celei de a treia sesiuni de calificari 1’ 44.
September 26, 2008
Etapa a-XV-a Campionatului Mondial de Formula 1 care va avea loc in week-end-ul care urmeaza in Singapore va fi o premiere pentru acest gen de curse Astfel, Singapore va debuta in lumea Formulei 1 …la lumina reflectoarelor , cursa urmand a se desfasura in nocturna. Pregatirle s-au incheiat , iar organizatorii dau asigurari ca publicul va avea parte de un spectacol garantat.
September 14, 2008
Pilotul german Sebastian Vettel a castigat, duminica, Marele Premiu al Italiei de la Monza, devenind la 21 de ani si 9 luni, cel mai tanar castigator de Grand Prix din istorie, la o zi dupa ce devenise cel mai tanar pilot care reusise un pole position. Reprezentantul echipei Toro Rosso a fost urmat pe podiumul de premiere de Heikki Kovalainen (McLaren-Mercedes) si Robert Kubica (BMW-Sauber).
September 14, 2008
Campionatul Mondial de Formula 1 programeaza, duminica, ultima etapa a sezonului pe Batranul Continent, templul vitezei de la Monza gazduind etapa cu numarul 14 a stagiunii. Din pole position pleaca Sebastian Vettel (Toro Rosso), acesta fiind urmat de Heikki Kovalainen (McLaren).
September 12, 2008
Apelul McLaren în cazul penalizării lui Lewis Hamilton la Spa va fi judecat de FIA Oficialii FIA au anunţat că a­pe­lul echipei McLaren în cazul pe­na­li­zării lui Lewis Hamilton la Spa Francorchamps va fi judecat de Curtea Internaţională de Apel a FIA, iar verdictul va fi dat pînă la sfîr­şitul lunii. Pînă atunci însă, su­biec­tul a generat o serie de con­troverse în lumea Formulei 1, pă­re­ri­le fiind împărţite.
September 7, 2008
Lovitura de teatru dupa festivitatea de premiere al Mareului Premiu al Belgiei !
September 7, 2008
Lewis Hamilton a castigat duminica Marele Premiu al Belgiei, dupa un final de halucinant. Raikkonen a condus toata cursa de la Spa, dar pana a inceput ploaia, cu trei tururi inainte de final.
September 6, 2008
Britanicul Lewis Hamilton va pleca din prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Belgiei programat, duminica, pe circuitul de la Spa-Francorchamps, dupa ce a fost inregistrat cu cel mai bun timp in unica sesiune de calificari. Echipierul de la McLaren-Mercedes a oprit cronometrul dupa 1:47.
August 24, 2008
Pilotul brazilian Felipe Massa a marcat al 100-lea start in Campionatul Mondial de Formula 1 cu o victorie pe noul circuit de la Valencia, echipierul de la Ferrari impunandu-se cu un avans de 5.
August 23, 2008
Brazilian Felipe Massa va pleca din prima pozitie a grilei de start in Marele Premiu al Europei, dupa ce a obtinut cel mai bun timp in sesiunea de calificari programata sambata pe cel mai nou circuit din calendarul Marelui Circ. Pentru pilotul de 27 de ani al echipei Ferrari acesta este al 13-lea pole position al carierei si al patrulea obtinut in acest sezon, dupa Sepang, Istanbul si Monte-Carlo, acesta reusind alte patru plecari din prima linie.
August 12, 2008
Heikki Kovalainen – profilul unuia dintre cei 100 castigatori de Mari Premii in Formula 1 Heikki Kovalainen, nascut pe 19 octombrie 1981 in Suomussalmi, Finlanda, si-a inceput cariera in Formula 1 in 2007, ca pilot de teste la Renault. El a trecut la McLaren in 2008, unde face echipa cu Lewis Hamilton si unde va ramane si in 2009, conform contractului recent incheiat cu ocazia cursei de la Hungaroring.
August 7, 2008
Pilotul brazilian Felipe Massa nu a trecut cu vederea ratarea in extremis a victoriei la Budapesta, unde a abandonat din postura de lider cand mai erau doar trei tururi pana la final, echipierul de la Ferrari opinand ca scuderia italiana nu-si mai poate permite niciun pas gresit in cursele viitoare. "Nu vreau sa uit ce s-a intamplat in Marele Premiu al Ungariei deoarece intr-o anumita masura a fost una dintre cele mai bune curse de cand sunt in Formula 1, dar nu am terminat-o ca pe altele cu o victorie", a declarat Massa.
August 3, 2008
Felipe Massa a oprit pe linia dreapta cu trei tururi inainte de finalul Marelui Premiu al Ungariei, dupa ce reusise un start fulminant si condusese toata cursa. Fara nici o speranta la victorie, Kovalainen a preluat conducerea si a castigat lejer, urmat de Glock si Raikkonen.
August 2, 2008
Pilotul britanic Lewis Hamilton va pleca din pole position in cursa de duminica din Ungaria, staabilind cel mai bun timp din calificarile disputate sambata. Lewis Hamilton va pleca primul in cea de-a 11-a etapa a Marelui Circ, dupa ce sambata a avut cel mai bun timp, 1:20.
July 20, 2008
Pilotul britanic Lewis Hamilton a castigat, duminica, Marele Premiu al Germaniei dominand autoritar de la inceput si pana la sfarsit cursa gazduita de circuitul de la Hockenheim. Podiumul a fost completat de brazilienii Nelson Piquet (Renault) si Felipe Massa (Ferrari).
July 11, 2008
Heikki Kovalainen nu crede ca McLaren vor avea un avantaj in fata rivalilor in cursa din Germania si sustine ca este prea devreme pentru a judeca eficienta noii carcase de motor. McLaren isi indreapta deja atentia spre Marele premiu al Germaniei de la sfarsitul saptamanii viitoare, dupa ce Lewis Hamilton si Heikki Kovalainen au testat in aceasta saptamana la Hockenheim.
July 6, 2008
Pilotul britanic Lewis Hamilton a castigat, duminica, Marele Premiu de la Silverstone, impunandu-se de o maniera categorica dupa ce a condus detasat 56 din cele 60 de tururi programate. Podiumul cursei britanice a fost completat de germanul Nick Heidfeld (BMW) si brazilianul Rubens Barrichello (Honda).
July 5, 2008
Pilotul finlandez Heikki Kovalainen a reusit cel mai bun timp in calificarile Marelui Premiu al Marii Britanii de la Silverstone, urmand a porni pentru prima data in cariera din pole position. Reprezentantul echipei McLaren-Mercedes va fi urmat in prima linie de surprinzatorul australian Mark Webber (Red Bull Racing).
June 23, 2008
Brazilianul Felipe Massa a castigat, duminica, Marele Premiu al Frantei de la Magny-Cours, impunandu-se cu peste 17 secunde in fata coechipierului sau Kimi Raikkonen, podiumul fiind completat de italianul Jarno Trulli. In urma etapei cu numarul opt a sezonului, Massa a preluat pentru prima data in cariera sefia clasamentului general.
June 9, 2008
Polonezul Robert Kubica a castigat, duminica, Marele Premiu al Canadei, a saptea etapa a Campionatului Mondial, trecandu-si astfel in palmares cea dintai victorie in Marele Circ. Succesul pilotului de la BMW a fost dublat de urcarea sa pe prima pozitie in clasamentul pilotilor, cu un total de 42 de puncte.
June 8, 2008
La un an de la prima victorie obtinuta in Marele Circ, Lewis Hamilton a revenit la Montreal pentru o noua editie a Grand Prix-ului Canadei, etapa a Campionatului Mondial care a debutat, vineri, cu primele doua sesiuni de antrenamente libere. Invingator in urma cu doua saptamani in Marele Premiu al Principatului Monaco, la capatul unei curse plina de neprevazut, Hamilton a sosit in Canada cu dorinta de a-si continua seria succeselor, reusind cel mai bun timp al zilei.
May 25, 2008
Britanicul Lewis Hamilton a obtinut, duminica, prima victorie din cariera pe miticul circuit stradal din Monte-Carlo, pilotul echipei McLaren-Mercedes preluand totodata sefia clasamentului pilotilor, cu patru puncte avans in fata finlandezului Kimi Raikkonen. Podiumul din Monaco a fost completat de Robert Kubica (BMW) si Felipe Massa (Ferrari).
May 24, 2008
Kimmi Raikkonen a petrecut o mare parte a celei de-a treia parti a calificarilor pe locul intai. In ultimul tur, finlandezul si-a batut propriul timp, parand ca va incheia primul cu 1:15.
May 11, 2008
Pilotul brazilian al echipei Ferrari, Felipe Massa, a câştigat, duminică, pentru a treia oară consecutiv, Marele Premiu de Formula 1 al Turciei, a cincea etapă a Campionatului Mondial, disputat pe circuitul de la Istanbul. Massa a fost urmat de pilotul echipei McLaren Mercedes, Lewis Hamilton.
April 27, 2008
Pilotii Ferrari au dominat Marele Premiu al Spaniei de duminica. Kimi si-a pastrat pole-ul si a terminat pe locul 1, iar Massa a trecut la start de Alonso si a ramas pe pozitia secunda pana la final.
April 26, 2008
Alonso a dat tot din el pentru a obtine un pole position in fata propriilor fani, la Barcelona, in Spania, insa nu suficient. Kimi Raikkonen i-a batut timpul in ultimul tur, mai rapid cu aproape o secunda.
April 6, 2008
● Felipe Massa a trecut primul linia de sosire in Marele Premiu al Bahrainului● Robert Kubica pornit din pool a ocupat doar locul trei la final● Lewis Hamilton doar locul 13Felipe Massa a castigat Marele Premiu al Bahrainului, dupa o cursa pe care a dominat-o de la inceput.
April 4, 2008
Echipa Ferrari si-a impus ambii piloti in fruntea ierarhiei timpilor in prima sesiune de antrenamente libere contand pentru Marele Premiu al Bahrainului. Brazilianul Felipe Massa a impus timpul etalon in sedinta de dimineata (1:32.
March 24, 2008
Campionul mondial "en titre", Kimi Raikkonen, a cîştigat detaşat la Sepang Kimi Raikkonen şi Ferrari au revenit în forţă în Marele Premiu al Malaieziei, demonstrînd că problemele înregistrate în prima cursă a acestui sezon (Australia) nu au fost decît ceva întîmplător. Kimi a terminat cursa cu un avans mare, de 19.
March 21, 2008
Schimbările de regulament îi obligă acum să înveţe din nou cum să plece de pe loc, să aibă grijă cu acceleraţia în curbe şi să-şi protejeze cît mai mult cutiile de viteze Începînd din acest sezon, toate echipele care participă în “Marele Circ” sînt obligate să-şi doteze bolizii cu acelaşi tip de unitate centrală de control electronic (ECU). Concret, toate monoposturile folosesc un calculator central standardizat şi acelaşi software.
March 17, 2008
Lewis Hamilton a cîştigat liniştit la Melbourne într-o cursă în care s-au înregistrat 15 abandonuri Lewis Hamilton pare mai hotărît ca niciodată să cîştige primul său titlu din carieră. Melbourne a fost întia bornă din actualul sezon, iar britanicul se poate declara în grafic.
March 16, 2008
Marele Premiu al Australiei - doar 7 piloti au trecut linia de sosireLewis Hamilton (McLaren) s-a impus in Marele Premiu al AustralieiO cursa nebuna in care doar sapte piloti au reusit sa treaca linia de sosire.
March 15, 2008
Hamilton va deschide “Circul” Lewis Hamilton a reusit sa stabileasca cel mai bun timp in calificarile Marelui Premiu al Australiei, oprind cronometrul la 1:26.
March 14, 2008
Piloti intervievati: Fernando Alonso (Renault), Lewis Hamilton (McLaren) si Kimi Raikkonen (Ferrari).
February 1, 2008
Renault team boss Flavio Briatore is confident that this season's campaign won't see a repeat of last year's disappointment. Q: After a difficult year in 2007, how much pressure is on the team for the new season?
February 1, 2008
Interviu cu Flavio Briatore Team managerul echipei Renault, Flavio Briatore, este increzator ca insuccesul de anul trecut nu i se va mai intampla echipei sale. Reporter: Dupa un an 2007 dificil va fi mare presiunea pe echipa Renault in sezonul 2008 ?
January 17, 2008
Daca sunteti fani Toyota, cu siguranta sperati ca sezonul 2008 sa fie cel mai bun din istoria echipei nipone. Se poate spune ca mai rau decat in 2007 nu poate fi: cu Williams surclasand evident echipa furnizoare, castigand de 2 ori mai multe puncte cu jumatate din buget.
January 11, 2008
Interviu cu Pascal Vasselon – Manager de sasiuri la Panasonic Toyota Racing Reporter : Cand a inceput dezvoltarea modelului TF108 ? Pascal Vasselon: Am luat primele decizii cu privire la TF108 la sfarsitul sezonului 2006.
December 14, 2007
Sa incercam sa raspundem la cateva intrebari legate de intoarcerea lui Fernando Alonso la echipa ING Renault F1 dupa numai un an petrecut alaturi de Vodafone McLaren Mercedes: Ce s-a schimbat in situatia lui Alonso ? Alonso a parasit Renault dupa triumful din 2006 din cauza unor motive neexprimate.
December 12, 2007
InterviuNico Rosberg reflecteaza asupra deciziei de a ramane la Williams … Reporter: Nico, felicitari pentru noul tau contract cu echipa ! Nico Roscberg: Multumesc.
December 11, 2007
Interviu cu Fernando Alonso care a decis sa se intoarca la Renault dupa numai un sezon la McLarenReporter: Fernando, esti noul pilot al echipei ING Renault F1 in 2008. Fericit ?
October 21, 2007
Marele Premiu al Braziliei -  Raikkonen se impune Ultima etapa a Campionatului Mondial de Formula 1 a avut un dezondamant mai mult sau mai putin asteptat. Kimi Raikkonen a obtinut ceea ce parea
October 21, 2007
Duelul pentru pole-position-ul Marelui Premiu al Braziliei s-a dat intre eroul local, Felipe Massa si pilotul McLaren, Lewis Hamilton. Castig de cauza a avut brazilianul, care in final s-a impus cu doar o zecime de secunda.
October 19, 2007
Prima sesiune de antrenamente premergatoare Marelui Premiu al Braziliei s-a desfasurat sub incidenta ploii. Raikkonen a impus ritmul pe circuitul de la Interlagos, si a parcurs cel mai rapid tur de pista in 1:19.
October 11, 2007
Fernando Alonso a semnat o scrisoare de intentie pentru a se realatura team-ului Renault incepand cu sezonul 2008. Lui Alonso i s-a intocmit un contract pe o perioada de 3 ani(2008-2010), dar numai in conditiile in care campionul mondial va ajunge la o incheiere amiabila a intelegerii cu cei de la McLaren.
October 7, 2007
Grand prix-ul Chinei va ramane cu siguranta in amintirea lui Lewis Hamilton, fiind evenimentul in care si-ar fi putut adjudeca primul titlu de campion mondial din cariera. O eroare de pilotaj a facut ca deznodamantul sa se amane  pentru etapa din Brazilia care va avea loc peste 2 saptamani.
October 6, 2007
Marele Premiu al Chinei- Sesiunea de calificari Lewis Hamilton si-a adjudecat pole- position-ul in cadrul Marelui Premiu al Chinei. Inaintea ultuimului tur cronometrat se afla doar pe pozitia a treia
October 5, 2007
Marele Premiu al Chinei- Prima zi de antrenamentePrima zi de antrenamente pe Shanghai International Circuit s-a incheiat cu Kimi Raikkonen in prim plan. Pilotul Ferrari a stabilit cel mai rapid tur de circuit, parcurgand cei 5.
September 30, 2007
Lewis Hamilton la a patra victorie din acest sezon Grand prix-ul Japonez s-a dovedit a fi o cursa extrem de interesanta, cu Lewis Hamilton castigator dupa o evolutie fara greseala. Cursa de 67 de tur
September 28, 2007
Marele Premiu al Japoniei- sesiunea de calificari:Dupa anularea sesiunii de antrenamente din aceasta dimineata, existau dubii in privinta desfasurarii calificarilor, deoarece conditiile meteo nefavorabile au persistat pe circuitul Fuji Speedway. Totusi, din fericire pentru fani si pentru cei prezenti pe circuit sa urmareasca sesiunea de calificari, aceasta a avut loc dupa programul stabilit.
September 28, 2007
Conditiile meteo nefavorabile au fortat organizatorii japonezi sa anuleze ultima sesiune de antrenamenteA treia sesiune de antrenamente premergatoare Marelui Premiu al Japoniei a fost anulata datorita conditiilor meteorologice potrivnice. Norii desi si ploaia au pus stapanire pe circuitul Fuji Speedway, facand aproape imposibila desfasurarea ultimei pregatiri inainte de calificari.
September 28, 2007
Marele premiu al Japoniei- prima zi de antrenamenteA doua sesiune de antrenamente, premergatoare Marelui Premiu al Japoniei a fost dominata de pilotul McLaren, Lewis Hamilton. El a impus ritmul pe circuitul Fuji Speedway, parcurgand cei 4.
September 16, 2007
Kimi Raikkonen a dominat etapa belgiana de F1Kimi Raikkonen a castigat Grand Prix-ul Belgiei, marindu-si recordul la 3 victorii pe acest circuit. Felipe Massa a facut posibila dubla pentru team-ul Ferrari, sosind al doilea la o diferenta de 5 secunde fata de coechipierul sau.
September 15, 2007
Kimi Raikkonen si Felipe Massa au purtat un duel extrem de interesant in sesiunea de calificari pentru Marele Premiu al Belgiei. Doar 0.
September 14, 2007
Batalia care a captat atentia tuturor pasionatilor de F1, desfasurata intre cele doua mari team-uri, Ferrari si McLaren Mercedes, a continuat astazi pe circuitul de la Spa Francorchamps. De data aceasta, s-a impus Fernando Alonso, care dupa prima zi de antrenamente obtine cel mai bun timp.
September 14, 2007
Consiliul mondial al Federaţiei internaţionale de automobilism a decis joi să retragă echipei McLaren-Mercedes toate punctele sale din clasamentul constructorilor cucerite în acest sezon în Campionatul mondial de Formula 1 şi i-a aplicat o amendă de 100 milioane de dolari, în cadrul afacerii de spionaj împotriva Ferrari. "Consiliul mondial a retras echipei McLaren-Mercedes toate punctele din Campionatul mondial al constructorilor 2007, iar echipa nu va putea să mai marcheze puncte în cursele care au mai rămas din acest sezon.
September 12, 2007
10 intrebari pentru Max Moxley si FIAEste aproape sigur ca echipa McLaren sa fie sanctionata joi in sedinta Consiliului Mondial pentru Motorsport (WMC) in urma acuzatiilor de spionaj. Considerand ca sigura aceasta situatie Max Mosley si FIA trebuie sa raspunda opiniei publice la cateva intrebari pentru pastrarea prestigiului Formulei 1: 1.
September 9, 2007
ALONSO A CASTIGAT MARELE PREMIU AL ITALIEI Pilotul spaniol Fernando Alonso, de la echipa McLaren-Mercedes, a câştigat Marele Premiu al Italiei, care s-a disputat, duminică, pe circuitul de la Monza. Dublul campion mondial a fost urmat de coechipierul său de la McLaren, britanicul Lewis Hamilton, (+6') si de  finlandezului Kimi Raikkonen (Ferrari), (+23').
September 9, 2007
Alonso este primulPilotul lui McLaren a  reuşit ieri cel mai rapid tur de pistă (1:21.
August 29, 2007
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante: Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, Alonso vs Lewis sau Fisico vs Heikki.
August 27, 2007
Massa a cîştigat pentru al doilea an consecutiv la Istanbul, iar Ferrari a reuşit dubla. Cele mai multe depăşiri au avut loc la start.
August 6, 2007
Invingatori si invinsiUn pilot McLaren a castigat cursa, dar echipa McLaren nu a punctat in campionatul constructorilor, lucru care i-ar putea costa titlul mondial.
August 5, 2007
Tensiune in echipa, veselie pe podiumDupa un week end extrem de tensionat in care ambii echipieri s-au certat si au fost certati de managerul Ron Denis, echipa Mc Laren a castigat din nou primul loc la constructori in Marele Premiu al Ungariei. Acest lucru a fost posibil datorita locurilor I si IV obtinute de Lewis Hamilton si Fernando Alonso.
August 5, 2007
Alonso retrogradat cinci pozitiiEchipa Mc Laren penalizata Gestul lui Fernando Alonso de al impiedica pe coechipierul sau Lewis Hamilton sa-si mai "incerce o data norocul"  in ultimele minute ale sesiunii de calificari de sambata, a intrat in atentia FIA si a conducerii cursei.
August 4, 2007
Fernado Aloso (Mc Laren - Mercedes) va pleca din pole position maine in Marele Premiu al Ungariei. Din prima linie va lua startul si coechipierul spaniolului Lewis Hamilton, "podium-ul" grilei de start de maine este completat de Nick Heidfeld (BMW).
August 3, 2007
Marele Premiu al Ungariei la Formula 1, a 11-a etapa a sezonului, va avea loc duminica, incepand cu orele 15.
July 30, 2007
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante: Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, Alonso vs Lewis sau Fisico vs Heikki.
July 23, 2007
Vedeta cursei, Fernando Alonso, Mclaren, castigator Toti pilotii au avut parte de noroc si ghinion in cursa de la Nurburgring, cu exceptia lui Alonso. Dupa un start defectuos spaniolul a speculat conditiile atmosferice, si-a tinut masina pe pista si l-a taxat pe Felipe Massa in momentul favorabil.
July 23, 2007
PeripeţiiCursa de la Nurburgring, cîştigată de Alonso a fost una nebună. Ploaie torenţială şi 9 abandonuri.
July 10, 2007
Bataliile sezonului 2007: SilverstoneIn Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante: Alonso vs Lewis, Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, sau Fisico vs Heikki Se formeaza rivalitati atat pe pista, cat si la boxe .
July 8, 2007
Raikkonen primul pilot care castiga trei mari premii in 2007Al noualea "podium" pentru HamiltonO cursa magistrala de recuperare pentru MassaDupa un inceput in care a mers economicos atat cu combustibilul cat si cu masina, finlandezul s-a dezlantuit la finalul primei treimi al cursei si doar retragerea pentru schimbul de cauciucuri, a lui Hamilton a evitat depasirea "live" al acestuia de catre Raikkonen. Ca pilotul englez a fost surprins de ce vedea in oglinda retrovizoare o demonstreaza si graba cu care a vrut sa paraseasca boxele inainte de OK -ul mecanicului sef.
July 7, 2007
Hamilton of courseDupa o sesiune de calificari spectaculoasa in care Raikkonen "si-a permis" un derepaj la intrarea pe linia de sosire si cu toate astea invingandu-l pe Alonso, britanicul Hamilton a reusit cel mai bun timp fiind ovationat de conationalii sai.
July 6, 2007
Lewis flutura steagul britanicLewis Hamilton s-a ridicat la inaltimea asteptarilor suporterilor britanici in prima sesiune de antrenamente pe circuitul Silverstone. Ca de obicei sesiunea a inceput lent pana cand echipele din coada clasamentului au terminat de curatat pista pentru favoriti.
July 5, 2007
Caravana F1 trece Canalul ManeciiE greu de facut previziuni cu privire la evolutia lui Lewis Hamilton la Silverstone. Se pare ca proaspetii suporteri ai britanicului au fost dezamagiti de faptul ca favoritul lor a terminat “numai” pe 3 la Magny Cours.
July 4, 2007
Bataliile sezonului 2007: Magny CoursIn Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante: Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, Alonso vs Lewis sau Fisico vs Heikki.
July 2, 2007
Piloţii Kimi Raikkonen şi Felipe Massa au fost , ieri, primii doi clasaţi pe circuitul de la Magny Cours, aducând astfel prima dublă în acest sezon pentru echipa lor, Ferrari. Performanţa lor reduce de la 35 la 25 de puncte distanţa pe care Scuderia o are faţă de McLaren în clasamentul constructorilor.
June 29, 2007
„Au revoir” Marelui Premiu al Frantei de la Magny-Cours care se afla in regiunea Nevers. Echipele nu agreaza aceasta locatie, deoarece este in mijlocul pustiului, suporterii nu prea ajung pe acolo, iar cand pilotii concureaza, cu greu se pot realiza depasiri, dar cu toate acestea circuitul este puternic sustinut de catre Bernie Ecclestone.
June 26, 2007
McLaren are o istorie in ceea ce priveste luptele dintre coechipieri. Fernando Alonso versus Lewis Hamilton este ultimul duel care s-a nascut in sanul echipei britanice.
June 21, 2007
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante: Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, Alonso vs Lewis sau Fisico vs Heikki.
June 19, 2007
Ron Dennis are doua saptamani pentru a–l convinge pe Alonso ca echipa McLaren isi sustine pilotii in mod egal, in timp ce Ferrari au 3 zile de teste pentru a salva sezonul .
June 18, 2007
Fernando Alonso avea pana in acest an un bilat nesatisfacator in Statele Unite. In 2007 el a obtnut cel mai bun rezultat, insa coechipierul sau a reusit mult mai mult.
June 18, 2007
Din nou Lewis! Dan Mihalaşcu - Gazeta SporturilorHamilton a obţinut a doua sa victorie într-o cursă dominată categoric de McLaren.
June 17, 2007
Hamilton, din nou Dan Mihalaşcu - Gazeta SporturilorMaşinile McLaren-Mercedes nu au avut rival nici de această dată, aşa că toată atenţia a fost îndreptată asupra duelului dintre Alonso şi Hamilton. Spaniolul începuse bine week-end-ul american, fiind cel mai rapid în toate cele trei sesiuni de antrenamente.
June 14, 2007
Cursa din Statele Unite pare ca urmeaza la numai o jumatate de ora dupa nebunia de la Montreal. McLaren va aborda cursa din pozitia de favoriti.
June 13, 2007
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante: Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, Alonso vs Lewis sau Fisico vs Heikki.
June 12, 2007
Marele Premiu al Canadei a avut de toate: accidente inspaimantatoare, accidente amuzante, animale alergand pe pista, steaguri negre, steaguri verzi, 4 Safety Car-uri, Michael Schumacher si o victorie fenomenala. Starul cursei: Lewis Hamilton, McLaren Jeaques Villeneuve s-a facut inca o data de ras cand l-a criticat pe Lewis inaintea cursei din Canada.
June 6, 2007
Lupta dintre McLaren si Ferrari se va relua la MontrealLupta dintre McLaren si Ferrari se va relua la Montreal, insa toti suntem cu ochii pe duelul Hamilton – Alonso. De la o cursa in care pilotii au trebuit sa fie lenti si precisi, trecem la o cursa in care ei trebuie sa fie rapizi si eficienti pe frane.
June 3, 2007
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante: Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, Alonso vs Lewis sau Fisico vs Heikki.
June 1, 2007
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante: Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, Alonso vs Lewis sau Fisico vs Heikki.
May 24, 2007
Fernando Alonso a stralucit, la propriu si la figurat, in prima sesiune de teste a Marelui Premiu al Principatului Monaco. Avand gravat cu diamante pe noua sa casca “Monaco 2007” , spaniolul a obtinut cel mai bun timp al sesiunii cu 1:16:973.
May 23, 2007
Pilotul echipei McLaren, Lewis Hamilton, descrie un tur de pista pe circuitul stradal de la Monte Carlo. “Deci, primul viraj este foarte denivelat; franezi in urcare sinu prea vezi ce urmeaza, deoarece sunt cativa copaci care formeaza o umbra pe linia dreapta pana sa intri in viraj in zona fara umbra.
May 23, 2007
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante: Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, Alonso vs Lewis sau Fisico vs Heikki.
May 14, 2007
Terminand pe 2 devii noul lider mondial … 1) Sezonul 2007 poate fi mai interesant decat ne-am fi asteptat Cu Raikkonen nereusind sa impresioneze in Spania si cu Fernando Alonso vizibil incomodat de ritmul impus de coechipierul sau, sezonul 2007 devine din ce in ce mai interesant. S-a demonstrat ca daca termini pe 2 poti deveni noul lider al campionatului mondial de Formula 1 .
May 11, 2007
Bernie Ecclestone a anuntat ca Marele Premiu al Spaniei din 2008 va fi gazduit de strazile adiacente portului din Valencia. Distanta dintre cursa din Bahrain si cea din Spania a fost de 4 saptamani, in mod normal Marele Premiu al statului San Marino s-ar fi desfasurat in acest interval.
May 9, 2007
Flavio Briatore crede ca intrecerile din Formula 1 trebuie resuscitate – s-ar putea sa aiba dreptate. Judecand dupa cursa de Moto GP din China, nu e nimic de imprumutat din intrecerea pe doua roti.
April 23, 2007
Bataliile sezonului 2007: Bahrain   In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament.   Renault Bahrain: Fisichella 1 Kovalainen 0 Sezon: Fi
April 16, 2007
Felipa Massa a razbunat ghinionul din Maleizia printr-o mare victorie pentru Ferrari in cursa de duminica de la Bahreuin. Insa, inca o data, toti ochii au fost atintiti asupra lui Lewis Hamilton, tanarul pilot de 22 de ani reusind sa se claseze al doilea la doar 2,3s de invingator.
April 14, 2007
Timpii realizati in prima sesiune de teste: 01 K. Räikkönen Ferrari 1:33.162 - 21 ture02 F. Massa Ferrari 1:33.679 - 17 ture03 L. Hamilton McLaren 1: 34.110 - 17 ture04 F. Alonso McLaren 1:
April 13, 2007
Cursele desfasurate la numai o saptamana distanta sunt foarte dificile pentru echipe, chiar daca sunt in Europa, dar cand se afla in alta parte a globului este o adevarata incercare de logistica. Din Malaezia ne mutam in Bahrain, o alta opera a designer-ului Hermann Tilke.
April 12, 2007
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva dueluri interesante ca de exemplu: Kimi vs Massa, Coulthard vs Webber, Alonso vs Lewis sau Fisico vs Heikki.
April 11, 2007
Lewis Hamilton, McLaren, locul 2   Dupa debutul fulminant din Australia, a urmat o cursa impresionanta. Hamilton a rezistat presiunii exercitate de Massa si Raikkonen si, pana la final, l-a fac
April 9, 2007
DUBLA McLAREN - MERCEDEZEchipierii McLaren - Mercedes au terminat pe primele doua la cursa de "Paste" din Malaezia:1.
April 6, 2007
Pilotul echipei Ferrari, Felipe Massa, a dominat si a doua sesiune de teste de la Sepang, asa cum facuse si in prima sesiune, obtinand un timp de 1:35:780 suficient pentru al depasi pe Giancarlo Fisichella cu 0,130 secunde. Tosusi, timpul lui Massa din a doua sesiune a fost cu 3 zecimi de secunda mai slab decat cel din prima sesiune.
April 6, 2007
Lupta intre Ferrari si McLaren a continuat in timpul primei sesiuni de teste libere a Marelui Premiu al Malaeziei si a fost castigata de Felipe Massa.
April 5, 2007
Dupa ce a dominat in Australia, Ferrari reprezinta echipa care trebuie invinsa. Au avut ei insa o problema la sistemul de racire care sa ofere echipei BMW, lui Hamilton sau lui Kovalainen sansa primei victorii … ?
April 4, 2007
Directorul de sasiuri al echipei Toyota, Pascal Vasselon, analizeaza performanta echipei in Australia si face previziuni pentru Marele Premiu al Malaeziei.
March 20, 2007
F1 - Bataliile sezonului 2007: Melbourne, Australia   In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. Sezonul 2007 a inceput cu definirea catorva due
March 20, 2007
Ron Dennis acuza BMW   Team Managerul echipei McLaren, Ron Dennis, acuza echipa BMW ca l-a privat de castigarea Marelui Premiu al Australiei.   Pilotii echipei McLaren, Fernando Alonso
March 18, 2007
Kimi Raikkonen a cîştigat prima lui cursă pentru Ferrari într-o manieră categorică, dominînd cursa de la Melbourne de la start pînă la final. Finland
March 16, 2007
ALONSO CEL MAI RAPID IN PRIMA SESIUNE DE ANTRENAMENTE OFICIALE DESFASURATA IN CONDITII DE PLOAIE   Fernando Alonso a inceput lupta pentru apararea titlului de campion mondial cu o performanta
March 15, 2007
2007 Incepe un nou sezon de Formula 1. Echipele isi aduc pe circuite motor-home-urile care de care mai grandioase, pentru a fi scaldate in razele soarelui sau privirile uimite ale celor care nu au ma
March 15, 2007
Vettel il va inlocui pe Kubica in prima sesiune de teste de vineri   BMW a declarat ca Sebastian Vettel il va inlocui pe Robert Kubica in prima sesiune de teste din Australia.   Din ac
March 14, 2007
Managerul de sasiuri al echipei de Formula 1 Toyota, Pascal Vasselon, ne ofera o analiza din punct de vedere tehnic al Marelui Premiu al Australiei din debutul sezonului 2007 .
March 13, 2007
Directorul inginerilor de la Renault, Pat Symonds, nu crede ca echipa sa va reusi victoria in Australia in weekendul urmator. R: Pat, echipa ING Renault F1 a castigat la Melbourne in ultimele 2 sezoane.
March 12, 2007
Situatia dupa ultimele teste Desi Red Bull si Toyota au mai rulat cateva sute de kilometri de incercare dupa finalul ultimelor teste si inainte de debutul Campionatului (lucru ce va avea loc pe data de 16 Martie cu antrenamentele, urmate de 17 Martie calificarile si 18 Martie startul primei curse), testele s-au incheiat pentru majoritatea echipelor in urma cu putin peste o saptamana. Mai sunt deci sub 5 zile pana cand V8-urile vor urla din nou pe strazile din Albert Park, Melbourne.
March 12, 2007
Fernando Alonso a vorbit despre testele din presezon ale echipei McLaren, despre sezonul care sta sa incapa si a dezvaluit cateva lucruri inedite despre el. R: McLaren asteapta rezultate importante dupa cooptarea in echipa a campionului mondial en-titre.
February 23, 2007
Noua echipe au fost prezente pe circuitul de la Sakhir in prima zi de teste dintr-o sesiune care va dura 3 zile. Massa a reusit cel mai rapid tur 1.32.346, batandu-l pe Barichello cu 0.224 sec
February 23, 2007
Va reusi Adrian Newey sa dea aripi masinilor Red Bull ?
February 20, 2007
Reporter: Steve, fara nici o cursa din octombrie pana in martie, putem presupune ca departamentul de cursa al echipei Renault a avut o vacanta prelungita ? Steve Nielsen: Departe de noi aceasta vacanta !
February 19, 2007
Va reusi Lewis Hamilton sa-l domine pe Jenson Button ?
February 19, 2007
Fostul campion mondial Jacques Villeneuve a lansat un atac virulent la adresa lui Kimi Raikkonen si Giancarlo Fisichella. Faimos pentru faptul ca spune lucrurilor pe nume, Villeneuve a caracterizat, in ultimul numar al revistei F1 Racing Magazine, pilotii care se vor afla pe grila de start in sezonul 2007 de Formula 1.
February 14, 2007
Reporter: Supranumele tau este "Iceman", nu cred ca in momentul in care ai debutat la Ferrari nu ai simtit o puternica emotie .
February 14, 2007
Va mai amintiti de Juan ? Juan Pablo Montoya a ras cand i s-a oferit un post de pilot la echipa STR (Scuadra Toro Rosso) pentru sezonul 2007 si a spus : „Nu as putea sa conduc o masina al carui nume poate fi tradus ca « Sexually Transmitted Disease »" ?
February 13, 2007
Un salut tuturor suporterilor mei nedespartiti. Traiesc un sentiment ciudat.
February 9, 2007
Se pare ca ideea organizarii unui Mare Premiu in nocturna revine in actualitate. Bernie Ecclestone crede ca astfel va creste gradul de spectaculozitate, in special pentru anumite curse.
February 7, 2007
S-ar putea spune ca Mike Gascoyne nu a fost implicat prea mult in lansarea modelului F8-VII, insa Directorul Tehnic al echipei Spyker are un rol important in realizarea variantei B a monopostului care va fi lansat in Turcia in acest sezon. Reporter : Mike, esti la Spyker de trei luni.
February 4, 2007
Globalizarea Formulei 1 continuă. După Bahrain, China, Malaysia şi Turcia, din 2009 şi Emiratele Arabe Unite vor găzdui un Mare Premiu de Formula 1.
February 3, 2007
Williams si-a prezentat monopostul pentru noul sezon competitional. Motorul Toyota, sponsorii AT&T si Lenovo si Alexander Wurz sunt principale noutati ale britanicilor.
January 31, 2007
Sezonul 2007 ar putea fi cel mai interesant si urmarit sezon din epoca moderna a Formulei 1 daca: 1. Sedinte tehnice de dupa cursa ar fi televizate Aceasta ar fi o alta mutare „strategica" din partea lui Max Mosley.
January 29, 2007
Cu cateva modificari pe ici pe colo si cu cativa potentiali castigatori de curse si de titluri mondiale, sezonul 2007 de Formula 1 promite sa fie mai spectaculos decat cel de anul trecut. Iata de ce : UN campion mondial s-a trasferat la alta echipa dupa un sezon in care a castigat titlul.
January 28, 2007
Cateva lucruri care am vrea sa se intample in 2007 … dar care nu se vor intampla ! Putem spera ca: - Marele Premiu al Australiei sa fie amanat, cu vreo 5 sau 6 ore, ca sa ne putem trezi la o ora rezonabila - TVR sa transmita live toate sesiunile de calificari plus sesiunea de Warm-Up dinaintea cursei de duminica.
January 15, 2007
Monopostul cu care Ferrari va ataca titlul mondial în 2007 se numeşte F2007, italienii revenind la denumirea tradiţională (litera F urmată de anul în curs), după o pauză de un an, în care maşina s-a numit 248 F1. F2007 (foto) este a 53-a maşină din istorie cu care Scuderia Ferrari participă în Formula 1.
January 5, 2007
Boss-ul echipei Ferrari, Jean Todt, a primit a doua decoraţie ca importanţă din Franţa, Legiunea de Onoare în grad de Mare Ofiţer, la acelaşi titlu fiind avansat
December 17, 2006
Ultima privire Nu a mai ramas mult din acest an si de ce sa nu adunam la un loc, in ordine, cate ceva din toata actiunea desfasurata in decursul acestui Campionat. 2006 a fost probabil cel mai dinami
November 23, 2006
Un sezon pe muchie de cutit A fost distractie. A fost tensiune. Au fost scandaluri. Au fost controverse. Au fost penalizari. Au fost accidente, depasiri, rasturnari spectaculoase de situatie, noi cas
November 6, 2006
Vechea garda se destrama Nu doar Michael Schumacher paraseste departamentul Formula 1 al celei mai de succes echipe din istoria sportului. Bunul prieten al germanului, Ross Brawn, alaturi de care Cam
November 3, 2006
Dupa ‘afumatul’ abandon al lui Michael Schumacher din Japonia, o parte a suporterilor campionului german sugerau ca Michael ar fi adevaratul Campion Mondial de Formula 1 in 2006. Urmatoarea investigatie a fost facuta de dragul cunoasterii !
October 31, 2006
Istorie Renault si Fernando Alonso au intrat in cartile de istorie in urma cu o saptamana, castigand pentru al doilea an consecutiv atat Titlul la Piloti cat si cel la Constructori. Astfel, Renault s
October 27, 2006
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. In plus, s-au format o serie de rivalitati atat pe pista cat si la boxe.
October 23, 2006
Ferrari incheie sezonul cu o victorie Daca e sa judecam dupa cum s-a terminat acest campionat, Renault o sa aiba mult de furca la anul. Exceptand problema din calificari, performanta pachetului Ferra
October 23, 2006
Debut cu peripetii Startul in Marele Premiu al Braziliei a fost orice numai linistit nu. La varf, nu au avut loc schimbari, Massa si Raikkonen reusind sa isi fructifice pozitiile de pe grila de start
October 21, 2006
Ultima sansa pentru FerrariScuderia si-a dat din nou cu barda-n punte la capitolul fiabilitate. Anul acesta echipa a fost departe de constanta lui 2004, chiar si 2005.
October 21, 2006
Si-au mai ramas 16Pentru primele cateva minute, doar echipele neimportante s-au aventurat pe pista. Tiago Monteiro a pierdut controlul monopostului si a scos steagurile galbene pentru scurta vreme, dupa care coechipierul sau a reusit cel mai bun timp.
October 21, 2006
Dubla la orizont Tiago Monteiro a fost primul pilot pe pista in aceasta dimineata in Brazilia, dar Takuma Sato a inregistrat primul timp cronometrat, un necompetitiv 1:16.895. Temperaturile au fost a
October 21, 2006
Ferrari: singurul rezultat acceptat: dubla Pentru Scuderie, lupta pentru Titlul la Piloti s-a terminat in urma cu doua saptamani intr-un nor de fum, in momentul in care Schumacher a abandonat din cau
October 20, 2006
Bridgestone in frunteInca de la inceputul celei de-a doua sesiuni de antrenamente a zilei, pilotii s-au apropiat destul de mult de performantele din prima sesiune. Michael Schumacher, care nu intrase deloc pe circuit in acea prima parte, s-a instalat lider pentru o perioada, cu un cel mai bun timp de 1:13.
October 20, 2006
McLaren joaca ultima carteCam ca de obicei, Alexander Wurz si Anthony Davidson au dat startul la timpi competitivi. Dupa primele minute, cei doi au dus timpii tot mai jos, smulgandu-si unul altuia pozitia de lider.
October 20, 2006
Chiar nu mai exista cale de intoarcere? Michael Schumacher nu a parasit inca Formula 1, dar uzina de zvonuri lucreaza din toate balamalele, nascocind idei care de care mai exotice.
October 19, 2006
Vremea Un weekend relativ rece se anunta, cu ploi izolate prognozate pentru zilele de joi si vineri. Vineri se estimeaza maxime de 20 de grade Celsius in timp ce sambata si duminica temperatura va ma
October 19, 2006
Ferrari vor construi motoare pentru 3 echipe Consiliul Mondial al Motorsportului a pecetuit soarta ultimului fabricant independent de motoare din Formula 1: Cosworth. Desi compania britanica a esuat
October 18, 2006
In goana dupa victorie Giancarlo Fisichella urmareste cea de-a doua sa victorie a sezonului. Vesnic optimistul italian (imitand parca exemplul locotenentului Barrichello pe vremea cand acesta era la
October 17, 2006
"Profetiile" lui Niki Lauda Triplul Campion Mondial austriac este de parere ca problemele celor de la Ferrari abia au inceput. Referindu-se si la pauza de un an pe care directorul tehnic Ro
October 14, 2006
Michael Schumacher - dominatie absolutaInca de marti, Jerez a fost sub conducerea celor de la Ferrari. In timp ce Renault si Spyker MF1 si-au defasurat testele pe pista de la Silverstone din Marea Britanie, majoritatea echipelor au incheiat ultimul test al sezonului pe meleagurile Spaniei.
October 13, 2006
Problema elucidata Ferrari au aflat motivul pentru care motorul lui Michael Schumacher a cedat in timpul Marelui Premiu al Chinei din urma cu cateva zile, distrugandu-i practic toate sansele de a mai
October 11, 2006
Locul lui Pedro de la Rosa este amenintat Desi inca se ezita mult pe aceasta tema, nu este inca exclus ca Lewis Hamilton, Campionul en-titre al seriei GP2, sa concureze in Brazilia la bordul unuia di
October 11, 2006
Motor nemuritor Acum ca sunt din nou lideri atat in clasamentul la Piloti cat si in cel la Constructori, ba chiar cu 10 si respectiv 9 puncte, cu doar o cursa ramasa, Renault au practic Titlurile in
October 10, 2006
Cameleonul Fernando Alonso si-a schimbat total atitudinea fata de propria sa echipa dupa ce propulsorul din monopostul Ferrari pilotat de Michael Schumacher i-a facut cadou victoria. Spaniolul si-a a
October 10, 2006
In Formula 1 cel mai periculos adversar este pilotul care concureaza cu acelasi echipament. In plus, s-au format o serie de rivalitati atat pe pista cat si la boxe.
October 8, 2006
Start nesurprinzator Debutul cursei nu a adus mari schimbari la varf. Felipe Massa, Michael Schumacher si Ralf Schumacher au luat un start in regula, reusind sa-si pastreze pozitiile in fata atacului
October 7, 2006
Ferrari se pregatesc sa dea lovitura Este a cincea oara in acest sezon cand Ferrari blocheaza primul rand al grilei de start. Cand ne uitam la performantele Scuderiei in calificarile din ultimii 3 an
October 7, 2006
Bridgestone la ei acasa Deja inca de la inceputul calificarilor a fost clar: Bridgestone sunt supremi in Japonia, in conditii de pista uscata. Si pista uscata este cam singura sansa pe care o au, pen
October 7, 2006
Bridgestone in forma la ei acasaTakuma Sato, aflat la Marele sau Premiu de casa (ca si coechipierul sau Sakon Yamamoto si majoritatea echipei Super Auguri, daca nu cu nationalitatea atunci cu sufletul), a fost primul pilot care sa inregistreze un timp astazi de dimineata in Japonia. L-au urmat pe circuit Albers si Monteiro pentru tururi de instalare, precum si alti piloti mai putin implicati in lupta pentru puncte.
October 7, 2006
Reprosurile aduse de Fernando Alonso propriei sale echipe inainte de Marele Premiu al Japoniei ar putea insemna o importanta cumpana in desfasurarea sezonului 2006 in Formula 1. Nu se putea obtine nici cum un prolog mai interesant pentru Marele Premiu care urmeaza in acest weekend.
October 6, 2006
Renault incep bine Fernando Alonso si coechipierul sau italian au terminat antrenamentele de astazi pe pozitiile 1 si 4, reusind sa aduca un rezultat incurajator gruparii constructorului francez care
October 6, 2006
Pilotii "secunzi" in frunte Antrenamentele in Japonia au continuat pe o pista umeda, pentru o vreme. Anthony Davidson a revendicat pozitia lider pentru o mare parte din ultimele antrenament
October 6, 2006
Plictis Japonia a intampinat astazi Formula 1 cu dusurile ceresti deschise. In aer temperaturile au respectat prognozele (22 de grade Celsius) in timp ce teperatura la suprafata pistei a fost de doar
October 5, 2006
Vremea Astazi a plouat la Suzuka, si se anunta maxime de 22 de grade Celsius. Vineri vor fi conditii similare dar temperaturile vor mai scadea cu un grad. Totusi, sambata vremea se va mai incalzi (ma
October 5, 2006
Diferente minimale Ferrari si Renault duc o lupta extrem de stransa in clasamentul la Constructori: francezii conduc cu 179 de puncte fata de cele 178 adunate pana acum de echipa din Maranello. Dar e
October 5, 2006
 Ultimul an? Circuitul de la Suzuka este considerat unul dintre cele mai dificile din Formula 1 dat fiind ca include fiecare tip de viraj, de la ace de par pana al curbe largi si de viteza.
October 5, 2006
Pentru un pilot de Formula 1 cel mai periculos adversar este cel care concureaza cu acelasi echipament. Ferrari Shanghai: Schumacher 1 Massa 0 Sezon: Schumacher 14 Massa 2 Inca doua astfel de curse si Schumacher nu numai ca va castiga campionatul dar va sterge memoria contestatarilor sai, cei care, in a doua jumatate a acestui sezon, l-au criticat vehement.
October 5, 2006
Pneuri noi pentru Japonia Dupa performantele deplorabile pe care pilotii echipati cu gume Bridgestone le-au afisat in decursul calificarilor pentru Marele Premiu al Chinei (asta dupa ce nici in Ungar
October 4, 2006
Michael Schumacher Nimic nu mai conteaza pentru pilotul Ferrari decat rezultatele in urmatoarele doua curse, dar germanul ramane prevazator, desi este acum lider in Campionatul la Piloti: "Nu e
October 4, 2006
Fernando Alonso Pilotul Renault a dat vina pe propria sa echipa dupa infrangerea suferita la Shanghai. Atitudinea l-ar putea costa scump pe iberic, ce echipa este loiala unui pilot care nu-i respecta
October 3, 2006
7 ani, din 2010 Bernie Ecclestone, presedintele grupului de Management al Formulei 1 (FOM) si Park Joon-Young, guvernatorul provinciei Jeolla de Sud, au semnat un contract pentru a gazdui o cursa de
October 2, 2006
Ferrari scapa cu basmaua curata Ferrari au fost la un pas de necaz in China. Felipe Massa a avut probleme cu propulsorul si, colac peste pupaza, pneurile Bridgestone s-au comportat groaznic in califi
October 1, 2006
Un inceput greu pentru Ferrari O victorie a lui Michael Schumacher in Marele Premiu al Chinei parea la debutul cursei mai improbabila decat o victorie a lui Rubens Barrichello. Calificarile de ieri a
September 30, 2006
Renault se pregatesc sa dea lovitura de gratie Cursa de maine ar putea fi pentru Renault diferenta dintre locul 1 si locul 2 la final de an. Alonso si Fisichella pornesc din pozitiile perfecte si au
September 30, 2006
Catastrofa pentru Bridgestone si FerrariToti pilotii (mai putin Albers de la Spyker MF1 si cei doi de la Ferrari) au intrat pe pista inca de la debutul sesiunii de calificari, in ploaia care uda circuitul de la Shanghai. Din cauza asfaltului completamente ud, multi piloti au gresit mai mult sau mai putin grav.
September 30, 2006
Ploaie la Shanghai Ultimele antrenamente au debutat pe o pista umeda, lucru ce a cam intors pe dos programul de teste al tuturor echipelor. Pilotii Toyota s-au grabit sa evalueze situatia mai bine, f
September 30, 2006
Ferrari in continuare in forma Una buna si una rea pentru echipa din Maranello. Desi astazi in China, Felipe Massa a fost cel mai rapid pilot care va concura si un cursa, brazilianul a facut-o cu un
September 29, 2006
Inceput bun pentru Williams shi Bridgestone A doua sesiune de antrenamente a zilei de vineri a vazut multa actiune. Dupa ce Nick Heidfeld s-a instalat in postura de lider, Felipe Massa a realizat dou
September 29, 2006
Primele antrenamente Dupa cum era de asteptat, mare parte a antrenamentelor de vineri dimineata de la Shaghai a fost destul de plictisitoare. Foarte putini piloti care vor concura si in cursa au ales
September 28, 2006
Vremea Amenintarea ploilor ramane in joc: la Shanghai se prezinta sanse de furtuni izolate in timpul zilei de duminica. Vineri si sambata se prognozeaza un cer partial acoperit si maxime de 24 de gra
September 28, 2006
Schumi nu e pregatit sa ne spuna ce intentioneaza sa faca in viitor dupa ultimul sau mare premiu de Formula 1 din cariera, Interlagos, insa intre timp noi putem sa ne dam cu parerea. Noua cariera a lui Schumi Va forma o echipa Ferrari pentru cucerirea titlului la Le Mans in cursa de 24 de ore in urmatoarea componenta : Schumacher, Badoer si Massa.
September 27, 2006
Nou venitii in Formula 1 vaneaza un motor competitiv Olandezii de la Spyker nu stau degeaba. Echipa de management a trecut deja la treaba cu multe luni in urma si rezultatele indica un viitor mai int
September 26, 2006
Pareri despre Formula 1 FIA, si partenerii lor tehnologici, AMD (concurenta celor de la Intel in domeniul microprocesoarelor), au dat publicatii rezultatele celui mai mare sondaj din gama sa in domen
September 25, 2006
Maranello Ferrari conduc in clipa de fata in Campionatul la Constructori iar Michael Schumacher mai are doar doua puncte de recuperat fata de Fernando Alonso la Piloti. Desi si-a anuntat retragerea d
September 23, 2006
Silverstone Saptamana care tocmai se incheie a adus echipelor una dintre ultimele posibilitati de a-si testa monoposturile pentru cursele de sfarsit de sezon. Cele mai multe grupari au folosit pista
September 21, 2006
O propunere interesanta Conform ultimelor vesti, Bridgestone au facut FIA cateva sugestii provocatoare pentru a creste spectaculozitatea si eficienta in Formula 1. Se propune ca Formula 1 sa urmeze u
September 21, 2006
Mike Gascoyne se intoarce Odata cu cumpararea echipei Midland de catre Spyker, marca olandeza producatoare de masini sport, vom vedea si un aspect nou al monoposturilor echipei: Tiago Monteiro si Chr
September 19, 2006
Inca o era se apropie de sfarsit Finalul anului 2006 nu aduce cu sine doar retragerea celui mai de succes pilot din istoria sportului, Michael Schumacher, ci, se pare, si a unuia dintre cei mai celeb
September 19, 2006
Lumea Formulei 1 isi exprima opinia cu privire la retragerea unei legende din sport …. Fernando Alonso, cel mai trist om dupa retragerea germanului: « O mare parte a celor implicati in Formula 1 nu vor fi foarte fericiti din cauza ca nu va mai exista un pilot care sa aiba atata carisma in curse.
September 18, 2006
Noi modificari de regulament pentru anul acesta si viitor Se pare ca Max Mosley nu se mai satura de la a zgandari echipele si inginerii acestora cu reguli noi sau reguli vechi pe care doreste sa le i
September 18, 2006
Felipe Massa a reusit un rezultat inedit in fata leaderului echipei Ferrari, in vreme ce Christian Klien si oficialii turci sau luptat pentru titlul de “Trompeta cursei”. Pentru un pilot de  Formula 1 cel mai periculos adversar este cel care concureaza cu acelasi echipament.
September 15, 2006
Jerez Acum ca finalul sezonului 2006 se apropie cu pasi repezi, unele echipe au fost ocupate in ultimele zile cu implementarea si testarea imbunatirilor finale pentru monoposturi. Cea mai mare parte
September 14, 2006
China - ultima sansa Cei de la Honda raman ferm decisi in hotararea lor de a concura cu motoarele de specificatie 2007, ceea ce inseamna ca in China echipa va folosi iarasi noile propulsoare. La Monz
September 13, 2006
Un gol de umplut.
September 12, 2006
Reactii Anuntul de retragere al lui Michael Schumacher a facut inconjurul lumii motorsportului precum un tsunami. Presa italiana si cea germana au fost cele mai afectate. Italienii de la Gazetta Dell
September 11, 2006
Sfarsitul unei epoci Poate multi vor respira usurati... echipa care a inregistrat cea mai de durata dominatie absoluta a Formulei 1 se destrama... incepand cu Michael Schumacher care si-a anunta
September 11, 2006
Adio Schumacher Retragerea lui Michael Schumacher din sanul echipei italiene va lasa un gol enorm in ceea ce a fost cea mai de succes colaborare din istoria Formulei 1. Chiar daca germanul va ramane
September 10, 2006
McLaren din nou in frunteChiar daca anul asta au fost departe de asteptari si nu au castigat nici o cursa, McLaren mai sar din cand in cand cu ocazionala surpriza, de fiecare data prin Kimi Raikkonen, omul care astazi a luat Pole Position-ul dupa un tur pe care el insusi il considera incomplet. Acest lucru ne lasa sa ne intrebam oare care ar fi fost diferenta dintre el si Schumacher daca turul ar fi fost perfect.
September 9, 2006
Din nou steaguri rosiiDavid Coulthard si Vitantonio Liuzzi conduceau ostilitatile in momentul in care lui Sakon Yamamoto i-a cedat pneul stanga-spate. Sesiunea a fost oprita pentru cateva minute ca urmare a acestui incident, pentru a ingadui personalului circuitului sa curete pista de fragmente de pneu.
September 9, 2006
Felipe Massa varf de atacLa inceputul sesiunii, cand doar cele doua monoposturi Super Auguri inregistrasera un timp cronometrat, Michael Schumacher a efectuat o bizara intrare pe pista, instalanadu-se (evident) in pozitia de lider. Dupa ce si-a imbunatatit performanta de trei ori la rand, germanul s-a intors la boxe.
September 8, 2006
Ferrari Nu este un secret ca in clipa de fata, cel mai rapid monopost este 248 F1-ul echipei din Maranello. Formula 1 a ajuns acum la Marele Premiu de casa al celor de la Ferrari si lucrurile arata b
September 8, 2006
In realitate, Ferrari sunt cei mai rapizi Antrenamentele de dupa-masa au debutat intr-o atmosfera doar putin mai calduroasa decat cea a diminetii: 32 de grade Celsius. Pista totusi, a fost mai fierb
September 8, 2006
Pilotii de teste fac legea Nici n-au inceput bine antrenamentele de dimineata ca s-au si fluturat primele steaguri rosii pe pista de la Monza. Inainte ca vreun pilot sa parcurga macar un tur intreg,
September 7, 2006
Istorie In cateva zile se va da startul pe unul dintre cele mai vechi circuite de automobilism din lume. Monza, principalul centru automobilistic din Italia, dateaza din 1922, autodromul fiind al tre
September 7, 2006
Vremea Pentru a doua oara in acest an, sunt din nou sanse de ploaie la o cursa. Maximele sunt estimate la 27 de grade Celsius pentru ziua de vineri, zi in care sunt sanse de 80% ca aversele sa loveas
September 6, 2006
Promovare pentru Heikki Kovalainen Echipa franceza a facut astazi public un comunicat prin care isi dezvaluie structura personalului pentru anul 2007. Stirea are trasaturi senzationale nu neaparat pr
September 5, 2006
Momind suporterii Organizatorii Marelui Premiu al Angliei au venit cu o oferta interesanta pentru cursa din 2007: daca Jenson Button va castiga intrecerea, toti cei care au cumparat un bilet pentru a
September 4, 2006
Nod in papura Cand inginerii nu mai prea au ce inventa pentru a trece in fruntea unei echipe rivale, se pare ca se apuca sa demonteze inovatiile adversarului. Nu au trecut bine scandalurile eleroanel
September 3, 2006
Renault Francezii au profitat la maxim de prilejul oferit de sesiunea de teste de la Monza, fiind una dintre echipele care au parcurs cei mai multi kilometri si cu siguranta mai multi decat principal
August 31, 2006
Felipe Massa Castigatorul ultimului Mare Premiu a terminat pe primul loc al listelor de timpi in prima zi de teste de la Monza. Ferrari trebuie sa fi fost fericiti, caci imediat in spatele lui Massa,
August 30, 2006
Toata lumea asteapta dupa Ferrari In mai putin de 10 zile, dominoul miscarilor de piloti pe anul 2006 ar putea fi trimis intr-o reactie in lant de catre cea mai grea piesa in piata transferurilor. Ev
August 29, 2006
Campionatul Mondial de Formula 1, 2007 Dupa un vot prin fax al Consiliului Mondial al Motor Sport-ului, au fost aprobate datele disputarii Marilor Premii ale anului viitor. Au disparut din calendar M
August 28, 2006
Ferrari castiga cu pilotul "gresit" Victoria lui Massa a fost frumoasa, meritata si surprinzatoare deopotriva. Dar totusi, Ferrari au castigat practic cu pilotul gresit. Nu ca n-ar fi fost
August 28, 2006
Start cu nabadai Un start exploziv in Marele Premiu al Turciei era sa ii faca in dar lui Alonso locul 2 inca din primul viraj, dar Michael Schumacher si-a aparat pozitia cu abilitate. Coechipierul lu
August 27, 2006
Marele Premiu al TurcieiAnul trecut, cel mai nou circuit al renumitului arhitect Herman Tilke, a debutat cu succes. A fost una dintre cele mai spectaculoase evenimente ale lui 2005 si virajul numarul 8 a ajuns deja notoriu.
August 26, 2006
Primii eliminati Dupa cum era de asteptat, cei de la Ferrari au dominat prima sesiune a calificarilor, dar nu in ordinea in care ne-am fi asteptat: Felipe Massa a fost cel care s-a aflat in Pole Posi
August 26, 2006
Ferrari de neoprit Antrenamentele de sambata au debutat intr-un ritm foarte lent. Dupa aproape 20 de minute de la inceputul sesiunii, doar 2 piloti inregistrasera un timp cronometrat. Dar imediat dup
August 25, 2006
Felipe Massa cel mai rapid pilot de cursa Primii timpi ai celei de-a doua sesiuni de antrenamente au fost destul de modesti. Anthony Davidson a devenit lider cu 1:30.665 iar Sebastian Vettel a reusit
August 25, 2006
O dimineata fierbinte si linistita Dupa o pauza de aproape trei saptamani, Formula 1 s-a reunit in Turcia, pe circuitul de la Istanbul. Weekend-ul competitional a debutat in aceasta dimineata prin pr
August 24, 2006
Vremea Dupa sincopa din Ungaria, lucrurile se vor intoarce la normal pentru Marele Premiu al Turciei. Prongoza indica o vreme superba, soare si sanse minime de ploaie. Vineri sunt anuntate maxime de
August 24, 2006
Provocarea logistica Pentru evenimentul competitional din Turcia, majoritatea echipelor si-au adus echipamentele la locatia circuitului nu pe calea aerului si nici pe cea a pamantului... ci pe calea
August 23, 2006
Curtea Internationala de Apel decide in favoarea FIA Renault si toate echipele care mai folosesc amortizoare de vibratii, pot sa-si ia la revedere de la controversata componenta. Astazi, FIA a dat pu
August 22, 2006
Inainte de Marele Premiu al Turciei Odata cu promovarea polonezului Robert Kubica in rolul de pilot titular, BMW au ramas fara pilot de teste pentru zilele de vineri. Acum aproape 3 saptamani, in dec
August 21, 2006
In continuare, pasionat de alcool Kimi Raikkonen, binecunoscutul chefliu al Formulei 1, a facut-o lata din nou, dar de asta data, o va si simti. Dupa Marele Premiu al Ungariei, pilotul McLaren a part
August 18, 2006
Dupa victoria de la Hungaroring Acum este oficial. Geoff Willis nu mai lucreaza pentru Honda. In urma cu aproape doua luni, echipa l-a suspendat pe directorul tehnic iar acum, relatia profesionala di
August 17, 2006
2 in 1 Parteneriatul dintre Mercedes si McLaren este pe cale sa se incheie intr-o singura companie, constructorul german fiind pregatit sa acapareze gruparea britanica. Mercedes detine in clipa de fa
August 16, 2006
Michael Schumacher si Kimi Raikkonen Desi mai sunt doar cateva saptamani pana cand cartile se vor da pe fata in ceea ce priveste pilotii Scuderiei pe anul viitor, uzina de zvonuri continua sa raga di
August 15, 2006
GPMA se destrama? Intr-o declaratie de presa eliberata ieri, Toyota au confirmat faptul ca vor parasi GPMA (Grand Prix Manufacturers Association).
August 15, 2006
In Formula 1 cel mai periculos adversar este cel care concureaza cu acelasi echipament. In plus, in lumea Formulei 1 s-au creat mai multe rivalitati, atat la standuri cat si pe pista.
August 14, 2006
John Watson toarna putina apa peste focul din Marea Britanie Fostul pilot britanic de Formula 1, castigator a cinci Mari Premii in anii '70 shi '80, a mai racorit putin atmosfera din Anglia. Dupa vic
August 11, 2006
Probleme de popularitate? Va primi Formula 1 o lovitura de popularitate odata cu retragerea din activitate a celui mai de succes pilot din istoria acestui sport?
August 10, 2006
Lupta pentru amortizoarele de masa Pe data de 22 August, Curtea Internationala de Apel va audia cazul "FIA contra FIA". Pentru cei ce nu sunt prea informati despre acest subiect, pe scurt:
August 9, 2006
Inca o piesa din puzzle Intr-un comunicat recent, Red Bull a confirmat ca noul coechipier al lui David Coulthard pentru anul 2007 va fi nimeni altul decat Mark Webber. Dupa cum era de asteptat, Webbe
August 8, 2006
FIA a ajuns la o intelegere cu echipele Desi in trecut, majoritatea membrilor GPMA (Mercedes, Honda, BMW, Toyota) au refuzat ideea inghetarii dezvoltarii motoarelor pentru mai multi ani, constructori
August 7, 2006
Stralucirea Hondei Echipa constructorului nipon a reusit ieri acolo unde fostii Campioni au gresit sau au fost ghinionisti. Fara sa intentionez a lua vreun gram din succesul lui Button, trebuie sa re
August 7, 2006
Robert Kubica titularizat pentru restul de 5 curse Talentul polonez poate sa respire usurat, va fi coechipierul lui Nick Heidfeld pentru restul de 5 curse ramase din acest sezon de Formula 1, dat fii
August 6, 2006
Michael Schumacher primeste 1 punct "post-abandon"Polonezul de la Sauber BMW a ramas fara cele doua puncte pe care le-a marcat la debutul sau in Formula 1, ca urmare a unei sanctiuni primite in urma inspectiei tehnice a monopostului sau, dupa cursa. F1.
August 6, 2006
Prima victorie din cariera lui ButtonPutini s-ar fi asteptat la asa o cursa extraordinara in Ungaria. Primele semne s-au aratat dupa calificarile de ieri in urma carora Alonso si Schumacher au fost azvarliti de catre comisarii de cursa undeva in mijlocul plutonului.
August 6, 2006
Tot mai aproape de final Am trecut binisor de mijlocul sezonului si lupta s-a incins intre Ferrari si Renault. Asa cum era de asteptat, McLaren si Honda au contat tot mai putin in aceasta batalie. Co
August 5, 2006
Marele Premiu al UngarieiHungaroring este una dintre cele mai inguste piste de pe parcursul calendarului competitional si de asemenea, asfaltul circuitul are o aderenta foarte scazuta. Din aceste motive, depasirile sunt foarte riscante si greu de realizat.
August 5, 2006
Penalizare si pentru SchumacherKimi Raikkonen si Fernando Alonso conduceau sesiunea cu 5 minute inainte de final, finlandezul reusind sa termine un tur de pista in doar 1:20.
August 5, 2006
Ferrari fac legea in UngariaIn urma verdictului dat ieri de catre comisarii de cursa ca urmare a comportarii lui Alonso din antrenamente, in urma caruia spaniolul a fost penalizat cu adaugarea a cate 2 secunde la toti timpii sai cronometrati din calificari, Renault au schimbat strategia pentru ziua de sambata.
August 5, 2006
Adio sanse la podium.
August 5, 2006
Ferrari raman puternici Desi pneurile Bridgestone au parut a fi intr-un mic dezavantaj ca urmare a temperaturilor mai scazute de astazi, Ferrari au reusit al doilea cel mai bun timp al zilei prin Fel
August 4, 2006
Felipe Massa face legea in a doua sesiune A doua sesiune de antrenamente a debutat cu o serie de tururi rapide din partea lui Anthony Davidson. Britanicul s-a instalat in fruntea clasamentului tempor
August 4, 2006
Frig cu garnitura de plictis Weekend-ul competitional a debutat astazi dimineata cu prima sesiune de antrenamente la Hungaroring. Alexander Wurz si Anthony Davidson au fost primii piloti in pista, an
August 3, 2006
Vremea Desi Ungaria obisnuia sa fie un loc fierbinte si umed, lucrurile par sa ia o alta intorsatura anul acesta. Astazi, ploi sporadice au fost anuntate iar maine si poimaine sunt din nou mari sanse
August 2, 2006
Surpriza: Wurz si Rosberg vor reprezenta echipa anul viitor Mark Webber nu va mai concura pentru Williams in 2007. Echipa britanica a dat astazi publicitatii un comunicat prin care a anuntat pilotii
August 2, 2006
O sansa unica pentru Kubica Pentru prima oara, Polonia are un pilot care va lua startul intr-o cursa de Formula 1. Este vorba de pilotul de teste al echipei Sauber BMW. Dupa accidentul suferit de cat
August 1, 2006
Vorbind despre pneuri, piloti si viitor Dupa cum era de asteptat, managerul echipei Ferrari, cel ce a indrumat echipa catre ultimele 6 titluri la Constructori, a fost intr-o dispozitie optimista dupa
July 31, 2006
Ferrari se mentin A treia victorie consecutiva pentru Schumacher, Ferrari si Bridgestone trebuie sa fi aprins un beculet rosu in sediile Renault. Cei doi piloti ai echipei din Maranello au avut la un
July 30, 2006
O noua batalie castigata Evident, Renault-urile au luat un start bun astazi, recuperand cate o pozitie. Fisichella si-a pierdut insa avantajul dupa cativa kilometri, fiind depasit de catre Jenson But
July 29, 2006
Marele Premiu al Germaniei Este aproape sigur ultima intalnire cu Hockenheim pentru urmatorii doi ani, dat fiind ca Bernie Ecclestone i-a pus gand rau in ceea ce priveste admiterea in Calendarul pent
July 29, 2006
Primele victime Dupa cum s-a putut ghici inca de dimineata, este o zi fierbinte la Hockenheim. Putin dupa ora 14, erau 47 de grade Celisus la suprafata asfaltului si 29 in aer. Canicula se face simti
July 29, 2006
Massa incepe bine Tiago Monteiro si debutantul de la Super Auguri, Sakon Yamamoto, au fost primii piloti care au intrat pe pista intr-o dimineata frumoasa la Hockenheim. Vremea a anuntat o noua zi ca
July 28, 2006
Ferrari in forma Pentru moment, Ferrari par a fi in continuare stapani pe situatie si celor de la Renault probabil nu le va mai fi atat de usor sa revina in frunte precum le-a fost in urma cu doua lu
July 28, 2006
Vreme variabila Cea de-a doua sesiune de antrenamente a zilei a inceput cu o pista uda, dupa ce Hockenheim-ul a fost spalat de o ploaie sanatoasa. Caldura s-a mai domolit cu aceasta ocazie, 25 de gra
July 27, 2006
Istoric Pista germana a fost construita de catre Mercedes in 1939 cu scopul de circuit de teste. Prima aparitie in Calendarul Formula 1 a avut loc in 1970 iar acum intrecerea este la o editie cu numa
July 27, 2006
Vremea Ca si in restul Europei, canicula arde regiunea Mannheim. Vineri si sambata maximele vor scadea totusi pana la 29, respectiv 27 de grade Celsius. Duminica, maximele vor mai urca doua grade. Pe
July 26, 2006
Nurburgring si Hockenheim, circuite de Formula 1, cu schimbul Datorita faptului ca noi tari doresc sa gazduiasca Mari Premii de Formula 1 si Calendarul a ajuns deja la 18 curse, Bernie Ecclestone se
July 25, 2006
Adio aripioare BMW, unii dintre cei mai puternici membri ai GPMA si critici duri ai lui Max Mosley in dorintele acestuia de a ingheta dezvoltarea motoarelor pentru 3 ani, au fost plezniti de catre FI
July 24, 2006
Vor avea McLaren de castigat? Incepand cu 2008, software-ul care controleaza anumite comportamente ale monoposturilor (de la control al tractiunii pana la verificari ale diversilor senzori) va fi furnizat de catre unitatea ECU.
July 22, 2006
Jerez Joi si vineri, echipele prezente la Jerez si-au continuat programele de teste preparatorii pentru urmatoarele 3 Mari Premii (Germania, Turcia, Italia).  Ieri, in lista celor mai buni timpi
July 21, 2006
In Formula 1 cel mai periculos adversar este cel care concureaza cu acelasi echipament. In plus, in lumea Formulei 1 s-au creat mai multe rivalitati.
July 20, 2006
O fosta glorie a Formulei 1 nu mai gaseste resursele necesare pentru a lupta la varf Dupa o campanie fara rezultate in America, la Magny Cours, echipa britanica a suferit din cauza unor probleme cu p
July 19, 2006
Jerez Majoritatea echipelor din Formula 1 vor testa in aceasta saptamana din greu, dat fiind ca este ultimul prilej inainte ca interdictia de vara sa intre in vigoare, testele nemaifiind permise deca
July 19, 2006
Articol aparut in cotidianul “Gazeta Sporturilor” din 19.
July 18, 2006
Dezvoltarea monopostului 248 F1 va continua Designer-ul sef al celor de la Ferrari, Aldo Costa, a declarat la Magny Cours ca "o gramada de modificari" sunt pe drum pentru monopostul 248 F1:
July 18, 2006
Michael Schumacher mai bate un record Germanul tocmai a devenit ieri primul pilot din istoria Formulei 1 care sa castige de 8 ori pe acelasi circuit. Felipe Massa era cat pe ce sa asigure dubla, dar
July 16, 2006
Felipe Massa straluceste In momentul in care luminile rosii s-au stins, Felipe Massa si Michael Schumacher au pornit excelent, brazilianul reusind sa-l tina pe Alonso in spatele sau. Spaniolul a ince
July 16, 2006
Ferrari si BridgestoneDubla Ferrari in calificari. Si cu asta, si un rezultat foarte bun pentru Bridgestone, care si-au infipt 16 cauciucuri in primele 20: este vorba de cauciucurile lui Michael Schumacher, Felipe Massa, Jarno Trulli si Ralf Schumacher.
July 15, 2006
Partea I-a Nick Heidfeld a devenit primul lider pe parcursul mansei a-ntaia a calificarilor. Michael Schumacher a iesit si el pe pista chiar la inceputul sesiunii, probabil pentru a testa comportarea
July 15, 2006
Temperaturi fierbinti din nou la Magny Cours Dimineata zilei de sambata a debutat cu temperaturi foarte ridicate pentru ora 11: 30 de grade Celsius in aer si 41 la suprafata asfaltului. Pilotii au ab
July 14, 2006
Renault inapoi la normal Fernando Alonso a fost cel mai rapid pilot "de cursa" al zilei, in timp ce Giancarlo Fisichella a reusit al cincelea timp, in fata ambilor rivali de la Ferrari. Est
July 14, 2006
Caldura mare la Magny Cours A doua sesiune de antrenamente a debutat in conditii toride in Franta: 35 de grade Celsius in aer si 51 la suprafata pistei (mai tarziu, temperatura deasupra asfaltului a
July 14, 2006
Start bun pentru Sauber BMW Alexander Wurz a fost primul pilot care sa inregistreze un timp in dimineata zilei de vineri pe pista de la Magny Cours, 1:20.991-ul austriacului aflandu-se la peste 5 sec
July 13, 2006
Vremea Vineri, cerul senin va aduce maxime de 31 de grade Celsius. Ziua urmatoare, norii ar trebui sa faca temperaturile sa coboare pana prin vecinatatea valorii de 29 de grade in timp ce duminica te
July 13, 2006
Aerodinamica In mai putin de trei zile, se va da startul in Marele Premiu al Frantei. Va fi intrecerea de casa atat pentru Renault cat si pentru Michelin. Ferrari au o sarcina extrem de dificila in f
July 12, 2006
20 de cai putere Dupa ce Renault au facut pasi inainte cu motorizarea monopostului R26 la Indianapolis (lucru de care va beneficia si Fernando Alonso la Magny Cours), iata ca nici Ferrari nu stau cu
July 11, 2006
McLaren si Montoya se despart Dupa ce in urma cu doar cateva zeci de ore Montoya a anuntat ca va concura din 2007 in NASCAR si vestea a facut inconjurul lumii curselor auto, a venit si raspunsul celo
July 10, 2006
Mici schimbari la calificarile "knock-out" incepand cu Magny Cours Mai sunt mai putin de patru zile pana la debutul unui nou weekend competitional: Marele Premiu al Frantei. FIA a decis sa
July 7, 2006
Actiune inainte de Magny Cours Saptamana aceasta, pista spaniola a fost locul de desfasurare al unei ample sesiuni de teste. Marti la Jerez, Pedro De La Rosa a stabilit cel mai bun timp pentru McLare
July 7, 2006
Cel mai periculos inamic este cel care concureaza cu acelasi echipament.
July 6, 2006
Bridgestone pentru viitor Bridgestone au fost alesi pentru a fi furnizorul principal de cauciucuri din anul 2008, a declarat Consiliul Mondial dupa o sedinta incheiata ieri dimineata la Paris. "
July 5, 2006
Ce s-ar fi intamplat daca Michelin ar fi avut din nou probleme la Indianapolis? Conform publicatiei "Auto Motor Und Sport" din Germania, pe pista din Statele Unite, Michelin au scapat la limita de un nou scandal.
July 4, 2006
Putere crescuta pentru Campionul Mondial en-titre Dupa ce Fisichella a testat cu succes la Indianapolis noul V8 produs de Renault, in mai putin de doua saptamani, in Marele Premiu al Frantei, Alonso
July 3, 2006
Ferrari isi pastreaza sperantele in viata Indianapolis era cam ultima sansa pentru ca Ferrari sa-si mentina sansele in Campionate. Ceea ce este bine e ca au facut-o cu succes. Asadar, spectacolul in
July 3, 2006
Start necrutator Startul in Marele Premiu al Statelor Unite a fost unul dintre cele mai brutale din ultimele sezoane. Doua accidente in lant au scos Safety Car-ul pe pista. Pe parcursul acestui sezon
July 2, 2006
Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii Este timpul ca Formula 1 sa faca pace cu Indianapolis si sa ofere spectatorilor un spectacol pe cinste. Cel putin pana acum, se pare ca gumele aduse de ca
July 1, 2006
Midland isi castiga drumul in a doua parte a calificarilor Prima surpriza a mansei a-ntaia a calificarilor a fost timpul obtinut de Christijan Albers de la Midland, care a reusit sa se instaleze in P
July 1, 2006
Massa rapid la inceputul partii a doua a sesiunii Pilotii nu s-au grabit sa profite de ultima sesiune de antrenamente. Putini au intrat pe pista in primele 10 minute, si doar pentru tururi de instala
July 1, 2006
Ultima sansa pentru Ferrari Inainte ca Septuplul Campion Mondial sa ajunga blocat in nisip in prima sesiune de antrenamente, a stabilit cel de-al doilea timp al zilei, fiind cel mai rapid pilot care
June 30, 2006
Semne bune pentru Michelin Robert Kubica si Anthony Davidson au dominat prima parte a celei de-a doua sesiuni de antrenamente a weekend-ului. Pilotul Sauber BMW s-a mentinut in frunte pentru prima tr
June 30, 2006
Activitate scazuta Dimineata Americana a intampinat Formula 1 cu temperaturi ridicate pentru ora 11: 29 de grade Celsius in aer si 45 la suprafata pistei. Este deci clar ca sesiunea de dupa-masa va a
June 30, 2006
Vremea Desi temperaturile au fost destul de calduroase in statul Indiana, cateva furtuni cu descarcari electrice au avut totusi loc in ultimele zile. Pentru ziua de vineri, maximele prognozate au fos
June 29, 2006
Cel mai periculos inamic este cel care concureaza cu acelasi echipament. Exista rivalitati atat la standuri, cat si pe pista intre piloti acelorasi echipe.
June 29, 2006
13: ucigasul de pneuri Imaginea din stanga exemplifica mult mai bine decat cuvintele ar putea-o face, modul in care un pneu poate sa arate dupa negocierea virajului 13 cu viteza maxima. Echipele ce a
June 29, 2006
Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii Urmeaza Indianapolis, unde pneurile conteaza mai mult decat oriunde, lucru ce a fost dovedit anul trecut, cand toti concurentii care erau echipati cu gume
June 28, 2006
Sezonul 2 - Episodul 1741 Desi FIA a interzis folosirea eleroanelor spate flexibile prin modificarea regulamentului si obligarea echipelor la instalarea unor elemente de prindere pe aceste componente
June 27, 2006
Jean Todt Seful de la Ferrari admite ca Renault sunt superiori in clipa de fata dar inca mai spera ca echipa sa va putea castiga Titlul la Constructori in acest an si, poate chiar si cel la Piloti: &
June 26, 2006
Renault au cumva abonament la locul 1? Si daca au, cand va expira?
June 25, 2006
Debut cu peripetii La cateva secunde dupa ce luminile rosii s-au stins, Kimi Raikkonen a reusit sa treaca de Giancarlo Fisichella inca din primul viraj, dupa ce italianul a furat startul si a pornit
June 25, 2006
Marele Premiu al Canadei Prima cursa de pe continentul Nord American se desfasoara pe insula Notre-Dame din Montreal, un loc extrem de iubit de lumea Formulei 1. Totdeauna ospitalieri, pasionati de c
June 24, 2006
Primii piloti "knocked-out" Mansa intai a calificarilor nu a adus nici un incident major. Dupa performante solide din partea lui Raikkonen, Heidfeld si Fisichella, a venit randul lui Alonso
June 24, 2006
McLaren in forma Ultimele antrenamente ale weekend-ului s-au desfasurat intr-un climat mai cald decat sesiunea intai de antrenamente de ieri, desi primele monoposturi au intrat pe pista cu o ora mai
June 24, 2006
Renault in frunte Daca il excludem pe Robert Kubica (pilot de teste) din clasamentul ultimelor antrenamente de astazi, Fernando Alonso a inchiat ziua cu cel mai bun timp. Fisichella a reusit un loc 6
June 23, 2006
A doua sesiune de antrenamente de vineri Dupa ce in primele minute Anthony Davidson, Alexander Wurz si Jarno Trulli s-au perindat succesiv la conducerea clasamentului temporar, Robert Kubica si-a adu
June 23, 2006
Kubica si BMW domina clar prima sesiune de antrenamente Astazi de dimineata pe pista din Montreal, ca in aproape toate sesiunile de antrenamente de vineri, Anthony Davidson si Alexander Wurz au fost
June 22, 2006
Vremea Vineri si sambata, cerul va fi relativ inorat, cu temperaturi in vecinatatea a 24 de grade Celsius. Duminica se asteapta a fi o zi plina de soare, desi cu temperaturi putintel mai scazute. Exi
June 22, 2006
Aerodinamica si franele Cu patru zone de franare unde viteza trebuie sa coboare de la peste 300 de kilometri pe ora, circuitul Canadian, gazda a urmatorului Mare Premiu, este o pista unde capacitatea
June 21, 2006
Sansele pentru a recupera deficitul din Campionate scad de la o saptamana la alta Ferrari au nevoie de o victorie la Montreal mai mult decat de orice altceva. Si trebuie sa fie o victorie care sa-l v
June 19, 2006
Mateschitz vrea mai mult decat un motor de client Supremul celor de la Red Bull a readus in atentia presei faptul ca echipa sa este in continuare in cautarea unui mare producator care sa ii furnizeze
June 18, 2006
A patra forta de pe esalon Datorita faptului ca sunt foarte putine sanse ca cele trei echipe de varf la ora actuala in Formula 1 (Renault, McLaren si Ferrari), sa fie ajunse din urma la capitolul per
June 16, 2006
Regulament modificat pentru Montreal si viitor Delegatul tehnic al FIA pentru Formula 1, Charlie Whiting, a trimis saptamana aceasta o directiva echipelor, explicand modificarea facuta la regulament:
June 15, 2006
Italia Pe circuitul de la Monza, a inceput alaltaieri o noua sesiune de teste. Echipele prezente au desfasurat programe preparatorii pentru Marele Premiu al Canadei dar si evaluari si colectare de da
June 14, 2006
Nu este numai o lupta intre Ferrari, McLaren sau Renault pentru titlul la contructori - si nici o lupta intre Schumi, Kimi si Alonso pentru titlul pilotilor.  Pe fostul aeroport Silvestone batalia a fost mai putin "sangeroasa" decat in anii trecuti.
June 14, 2006
Pat Symonds Directorul pe probleme de inginerie al echipei constructorului francez a negat faptul ca restul Campionatului ar putea fi abordat cu rezervare. Acum ca au avantaje substantiale in ambele
June 13, 2006
Finlandezul nu mai spera la victorii in 2006 Se pare ca pilotul McLaren nu mai are nici o asteptare de la monopostul MP4-21. Raikkonen a declarat ca: "Nu am fost suficient de rapizi. Locul trei
June 12, 2006
Alonso a zdrobit competitia Renault au obtinut a treia victorie consecutiva intr-o cursa istorica: al doua sutelea lor start intr-un Mare Premiu. Pe langa faptul ca masinile galben-albastre au condus
June 11, 2006
Performanta Renault surprinde Startul in cursa de la Silverstone nu a adus nici o schimbare la varf, desi Michael Schumacher a incercat sa treaca de Kimi Raikkonen, nereusind insa in manevra sa de de
June 10, 2006
Marele Premiu al Regatului Unit al Marii Britanii Cursa de maine este ultima din prima sectiune Calendarului de intreceri care se desfasoara in Europa, Marele Circ urmand sa-si abandoneze temporar co
June 10, 2006
Abandonuri de marca Calificarile au debutat in temperaturi ridicate, 44 de grade Celsius la suprafata asfaltului si 28 in aer, conditii propice asadar pentru stabilirea unor performante superioare ce
June 10, 2006
Michael Schumacher, primul in antrenamentele dinaintea calificarilor Pentru primele minute ale ultimei sesiuni de antrenamente a weekend-ului, pista a apartinut celor doi piloti de la Super Auguri. C
June 9, 2006
Protagonistii isi ascund performanta Macar vineri, pilotii "secunzi" ai Renault si Ferrari si-au dominat ilustrii coechipieri, Fisichella terminand in fata lui Alonso iar Massa inaintea lui
June 9, 2006
Ceva mai multa actiune A doua sesiune de antrenamente a zilei a inceput tot ca si prima, cu Anthony Davidson pe prima pozitie. De asta data insa, cativa piloti care vor alerga si in cursa, au intrat
June 9, 2006
Pilotii de teste domina Anthony Davidson de la Honda si Alexander Wurz de la Williams au fost primii piloti care au inregistrat timpi, in ceea ce a fost o dimineata calduroasa in Marea Britanie, cu 2
June 8, 2006
Vremea Desi sunt sanse pentru precipitatii izolate in fiecare din urmatoarele zile, mare parte din amenintarea vremii rele de la inceputul saptamanii a disparut. Temperaturile ar trebui sa se situeze
June 8, 2006
Motoarele V8 schimba ecuatia Anul acesta, datorita introducerii motoarelor V8, abordarea circuitului de la Silverstone se modifica destul de mult. Conform sefului dezvoltarii motorului Renault, Denni
June 7, 2006
Propulsoare japoneze pentru 2007 Echipa lui Frank Williams si Patrick Head va renunta la motorizarea Cosworth incepand de anul viitor, conform unor rapoarte de ieri. Website-ul revistei britanice &qu
June 6, 2006
Montoya ingrijorat Desi numarul de cai putere ai motoarelor a scazut in acest an datorita introducerii propulsoarelor V8, vitezele cu care se iau virajele au crescut cu pana la 20 de kilometri pe ora
June 5, 2006
Jenson Button spera intr-o pista uda la Silverstone Prognozele timpurii pentru weekend-ul competitional de la Silverstone din Marea Britanie arata destul de sumbru: metereologii se asteapta ca norii
June 2, 2006
Michael Schumacher doboara recordul pe tur Pilotul Ferrari a terminat ziua de ieri in fruntea listelor de timpi, doborand si recordul neoficial de pe circuitul de la Barcelona, in partea de dupa-masa
June 1, 2006
8 echipe la teste Ieri a demarat in Spania o noua sesiune de antrenamente, pe circuitul de la Montmelot. Dintre pilotii celor 8 echipe prezente, Felipe Massa a fost cel mai rapid, cu timpul sau de 1:
June 1, 2006
Nu este numai o lupta intre Ferrari, McLaren sau Renault pentru titlul la contructori - nici o lupta intre Schumi, Kimi, Button si Alonso pentru titlul pilotilor.  In lumea ultra-competitiva a Formulei 1 se dau lupte grele atat pe pista, cat si la standuri, pe durata intregului sezon.
May 30, 2006
Fernando Alonso si Lewis Hamilton Acum aproximativ 2 ani, se credea ca Juan Pablo Montoya si Kimi Raikkonen vor fi cea mai buna echipa de piloti din Formula 1. Daca finlandezul a reusit sa impresione
May 29, 2006
Departe in frunte Odata cu interecerea de ieri, Renault s-au distantat si mai mult de rivalii lor in ambele Campionate. Alonso a condus cursa de la un capat la celalalt si a redus ritmul pe ultima pa
May 28, 2006
Presiune puternica din partea lui Raikkonen Startul nu a adus nici o surpriza la varf. Fernando Alonso, Mark Webber si Kimi Raikkonen si-au aparat cu succes pozitiile de atacurile competitorilor. Un
May 27, 2006
Penalizare pentru septuplul Campion Mondial Michael Schumacher a fost penalizat de catre comisarii de cursa de la Monte Carlo cu peste 8 ore de la castigarea Pole Position-ului. Decizia a fost facuta
May 27, 2006
Marele Premiu al principatului Monaco Dupa doua saptamani lungi, Formula 1 se reuneste din nou pentru unul dintre cele mai prestigioase Mari Premii: cel ce se disputa pe circuitul stradal de la Monte
May 27, 2006
Cu 6 mai putin 20 de monoposturi au intrat in pista pentru a parcurge primele tururi cronometrate ale sesiunii de calificari. Cei doi piloti ai echipei Ferrari nu au iesit decat dupa primele 7 minute
May 27, 2006
Recordul din 2004 facut praf Primele tururi cronometrate ale zilei au venit la 7 minute dupa inceputul sesiunii, de la BMW-ul lui Jaques Villeneuve, care a parcurs patru tururi tot mai rapide, instal
May 26, 2006
Asfaltul Suprafata strazilor care constituie circuitul monegasc este una dintre cele mai fine din calendarul competitional al Campionatului. Din acest motiv, atat Bridgestone cat si Michelin au adus
May 25, 2006
McLaren mai sus Juan Pablo Montoya si Kimi Raikkonen au incheiat ziua pe locurile 3 si 6, niste pozitii mult mai bune decat performantele cu care ne-au obisnuit McLaren in antrenamente. S-ar parea ca
May 25, 2006
Multe incidente Primul timp competitiv al sesiunii de antrenamente de dupa-masa de la Monte Carlo a fost stabilit de catre Anthony Davidson. Acesta a preluat conducerea de la ceilalti piloti mult mai
May 25, 2006
Primele antrenamente Dimineata zilei de joi, momentul primelor antrenamente pentru Marele Premiu al principatului Monaco, a venit cu temperaturi de 24 de grade Celsius in aer si 37 la suprafata piste
May 23, 2006
Vremea Se pare ca ploaia nu va incurca socotelile nimanui. Maine, spune prognoza, cerul va fi predominant acoperit de nori grosi cu temperaturi estimate la 22 de grade Celsius. Vineri, sambata si dum
May 23, 2006
Monte Carlo Urmatoarea etapa a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest an, este de departe cea mai prestigioasa intrecere din calendar, avand loc de peste 80 de ani, pe faimosul circuit de la Mo
May 22, 2006
Dupa ani de zile.
May 22, 2006
Team Managerul echipei Renault, Flavio Briatore, este una din cele mai interesante figuri din paddock-ul Formulei 1. El are o parere clara despre majoritatea problemelor din F1 si despre viitorul acestui sport.
May 19, 2006
Vallelunga, Fiorano, Paul Ricard Pe circuitul de langa Roma, Honda si-a incheiat ieri programul de teste. Jenson Button si Rubens Barrichello s-au aflat la Vallelunga ieri si au parcurs impreuna pest
May 18, 2006
Paul Ricard Dubla Renault, ieri in antrenamentele de pe pista de la Le Castellet. Fernando Alonso si Heikki Kovalainen au terminat ziua in fruntea clasamentelor neoficiale, parcurgand impreuna 233 de
May 17, 2006
In Formula 1 cel mai puternic inamic este cel care concureaza cu acelasi echipament. Sunt cateva rivalitati care merita urmarite indeaproape.
May 17, 2006
Teste la Paul Ricard, Fiorano si Vallelunga Renault, Ferrari, McLaren Mercedes, BMW Sauber, Toyota, Red Bull si Squadra Toro Rosso au purces ieri la teste pe pista de la Le Castellet, din Franta. Pe
May 16, 2006
Un vot majoritar al echipelor a fost respins Mai avem de asteptat pana cand in Formula 1 va fi pace. O noua galceava a izbucnit intre FIA si echipe. Mai multe grupari au votat pentru abandonarea plan
May 15, 2006
Renault raman in continuare fiabili si competitivi In ciuda faptului ca si-au gasit in Ferrari un adversar de temut, Renault au plimbat-o fara frica ieri pe circuitul catalan. Desi italienii au fost
May 14, 2006
Prima victorie in Marele Premiu al Spaniei pentru eroul local Campionul Mondial en-titre a iesit invingator dupa cele 66 de tururi ale intrecerii de pe pista de la Mont Melot. Spaniolul a reusit sa c
May 13, 2006
Marele Premiu al Spaniei Iata-ne ajunsi la cursa care marcheaza consumarea a o treime din intrecerile Campionatului Mondial de Formula 1 pe anul 2006. Va fi cu siguranta o cursa interesanta, dar care
May 13, 2006
Mansa I Cu 44 de grade Celsius la suprafata pistei si 27 in aer, sesiunea de calificari s-a dovedit a fi cea mai calda perioada de pana acum pe parcursul acestui weekend competitional in Spania. Dupa
May 13, 2006
Germanul termina pe primul loc dar cu mai putin de o jumatate de sutime avantaj Ultimele antrenamente ale weekend-ului au debutat in dimineata zilei de sambata, din nou cu temperaturi destul de scazu
May 12, 2006
Renault au rulat mai mult decat de obicei Pat Symonds, director tehnic la Renault, a admis ca datorita faptului ca la Barcelona alegerea pneurilor este de o importanta critica, programul de teste al
May 12, 2006
Pilotii de teste la conducere A doua sesiune de antrenamente a zilei a sosit cu conditii metereologice mult imbunatatite. Temperatura aerului a crescut cu cateva grade, pana in dreptul valorii 23, ia
May 12, 2006
Un inceput foarte putin spectaculos Pista de la Barcelona a intampinat azi monoposturile cu o suprafata destul de rece, in parte datorita ploii care a vizitat circuitul in aceasta dimineata. Din aces
May 11, 2006
Vremea In decursul zilei de vineri, cand se vor desfasura si primele antrenamente, exista sanse de aproximativ 30% pentru averse izolate de scurta durata. Maximele se vor situa in jurul valorii de 19
May 11, 2006
Bridgestone pune tinta pe Michelin Michael Schumacher va avea inca un motiv sa spere la succes in lupta sa pentru victoria in Marele Premiu al Spaniei de peste 3 zile. Conform cotidianului "Bild
May 10, 2006
Sosirea lui Alonso provoaca tensiune Cand Juan Pablo Montoya a fost anuntat ca si coechipier pentru Kimi Raikkonen, multi au fost de parere ca McLaren vor fi printre principalii pretendenti la Titlur
May 9, 2006
Schumi este incurajat de competitivitatea echipei sale Cu doua victorii la activ in acest sezon, luni, germanul de la Ferrari s-a intors acasa pentru cateva zile de relaxare inainte de cursa din Span
May 8, 2006
Ferrari si Michael Schumacher s-au intors Nu mai incape nici o indoiala: Scuderia e inapoi pe primul esalon si pilotul lor cel mai de succes este la fel de infometat de victorii ca si in primii sai a
May 8, 2006
Felipe Massa reprezinta cheia aspiratiior lui Michael Schumacher la titlu, Ferrari avand nevoie ca brazilianul sa-l bata pe Alonso pe pista pentru ca Schumacher sa castige un nou titlu de campion mondial.
May 7, 2006
Michael Schumacher il infrange pe Alonso la Nurburgring Iata ca pana la urma, cei de la Ferrari au avut dreptate. Intr-adevar, pentru ei, sezonul a inceput abia la Imola, asa cum au si declarat. Intr
May 7, 2006
Marele Premiu al Europei Se anunta o cursa cu spectacol maxim, in care duelul Fernando Alonso - Michael Schumacher, din urma cu doua saptamani, are toate sansele de a fi reeditat, dar de asta data, p
May 6, 2006
6 piloti scosi din lupta Surpriza facuta de Squadra Toro Rosso in ultima sesiune de antrenamente a continuat si in prima parte a calificarilor, cu Liuzzi reusind sa stabileasca cel mai bun timp, mai
May 6, 2006
Tensiune maxima in primele 50 de minute A treia sesiune de antrenamente a weekend-ului a inceput sub conducerea celor de la Toyota. Dupa ce Trulli s-a instalat la conducere, Ralf Schumacher l-a intre
May 5, 2006
Renault intr-o pozitie buna Desi se plang de lipsa de aderenta, cei de la Renault au reusit sa termine a doua sesiune de antrenamente pe locul 2. Dar avand in vedere ca pilotul de pe locul 1 (Alexand
May 5, 2006
Alonso si Schumacher monopolizeaza temporar primele doua pozitii Startul in ultima sesiune de antrenamente a zilei a fost mult mai dinamic decat cu 3 ore in urma, cu 9 monoposturi iesite pe pista inc
May 5, 2006
Un inceput lent Dintre pilotii din cursa, putini s-au aventurat pe pista la inceputul sesiunii, asteptand ca pilotii de teste sa ruleze mai mult pe circuit, pentru a depune guma pe asfalt. Pe o supra
May 4, 2006
Vremea Nu am mai avut placerea sa vedem o cursa pe ploaie de aproximativ 2 ani. Desi anul trecut Marele Premiu al Belgiei s-a desfasurat pe o pista uda spre umeda, nu am avut parte de ploaie in timpu
May 4, 2006
Un circuit complet Pista germana este cunoscuta drept un circuit complet. Exista viraje de inalta viteza, sicane de viteza medie care pot destabiliza echilibrul monopostului si cateva viraje foarte l
May 3, 2006
Renault optimisti inainte de Nurburgring Dupa ce Ferrari a intrerupt sirul victoriilor echipei franceze, directorul tehnic de la Renault, Bob Bell, a explicat ca echipa este pregatita sa lupte la max
May 2, 2006
Mercedes doreste o victorie pe teren propriu Mai sunt doar cateva zile pana la startul in Marele Premiu al Europei, ce se va disputa la Nurburgring in Germania. Pentru McLaren Mercedes, aceasta este
May 2, 2006
Ferrari nu cedeaza Directorul tehnic al Scuderiei, Ross Brawn, i-a asigurat pe jurnalistii de la "Auto Motor Und Sport" ca aripa monopostului Ferrari este perfect in limita regulamentelor F
April 28, 2006
Piesele sunt asezate pentru viitorul Formulei 1 Fostul sef al echipei BAR Honda, David Richards, se poate intoarce in paddock ca patron de echipa dupa ce Federatia Internationala de Automobilism a ac
April 27, 2006
Actiune la Silverstone Alaltaieri pe circuitul din Marea Britanie a demarat sesiunea de teste dinaintea Marelui Premiu al Europei care va avea loc in Germania, pe pista de la Nurburgring. Montoya a t
April 26, 2006
Ross Brawn fericit ca mai este o luna pana la Marele Premiu al Principatului Monte Carlo Directorul tehnic al Scuderiei se simte usurat ca Marele Premiu monegasc va avea loc abia peste o luna, datori
April 26, 2006
Nu este numai o lupta intre Ferrari, McLaren sau Renault pentru titlul la contructori - nici o lupta intre Schumi, Kimi, Button si Alonso pentru titlul pilotilor.  Nu, in lumea ultra-competitiva a Formulei 1 se dau lupte grele atat pe pista, cat si la standuri, pe durata intregului sezon.
April 25, 2006
Opinii realiste dupa Marele Premiu al statului San Marino Flavio Briatore de la Renault nu crede ca Michael Schumacher va fi in lupta pentru titlul de Campion Mondial in acest an, excluzandu-l din li
April 24, 2006
Ferrari reusesc sa rupa sirul victoriilor RenaultMichael Schumacher si-a trecut ieri in cont a 85-a victorie a carierei (a saptea astfel de performanta obtinuta pe circuitul de la Imola), cu o zi dupa ce a batut recordul de Pole Position-uri al lui Ayrton Senna. Chiar inainte de ultima sa oprire la boxe, germanul a rezistat catorva atacuri din partea mai tanarului sau rival, Fernando Alonso, facand fata unei presiuni sustinute din partea spaniolului pe ultimele 20 de tururi, dupa iesirea de la realimentare.
April 23, 2006
Un prim tur tulbureLa start Alonso a reusit sa castige o pozitie pe cand Barrichello a pierdut doua locuri, fiind depasit atat de catre Felipe Massa cat si de spaniol. Christjan Albers a suferit un accident puternic, fiind lovit din spate de debutantul japonez de la Super Auguri, Yuji Ide.
April 22, 2006
Marele Premiu al statului San Marino Odata cu intrecerea de pe circuitul de la Imola, incepe si prima parte a sezonului European, continentul unde s-a nascut Formula 1 in urma cu peste 56 de ani. Ace
April 22, 2006
Primii cazuti In cele 5 minute de inceput doar codasii clasamentului au intrat pe pista, fiind dat ca aproape sigur faptul ca multi dintre acestia vor fi eliminati dupa aceasta prima parte a califica
April 22, 2006
Ferrari in forma excelenta Dimineata zilei de sambata permite echipelor sa desfasoare ultimele antrenamente inainte de calificari. La inceputul sesiunii, Ralf Schumacher a fost cel care a inregistrat
April 21, 2006
Cum s-au descurcat principalele echipe vineri? Michael Schumacher a adus Ferrari in frunte la inceputul weekend-ului competitional, stabilind cel mai bun tur al zilei in prima sesiune de antrenamente, cu doar 4 minute inainte de finalul acesteia: "Suntem fericiti cu munca depusa azi, lucru care mi-a adus buna dispozitie.
April 21, 2006
Ferrari in revenire de forma A doua sesiune de antrenamente a zilei a inceput cu Anthony Davidson aducand Honda la conducere in primele minute cu 1:28.509, un timp cu aproape 4 secunde mai incet deca
April 21, 2006
Un inceput prea calm Sfarsitul de saptamana a inceput deja pentru fanii Formula 1 astazi la 12 fix, ora Romaniei, cand, la Imola, primele monoposturi au iesit pe circuit pentru a incepe programele de
April 21, 2006
Vremea Prognoza pentru ziua de vineri este similara cu cea de ieri... si anume: sunt sanse de ploaie. Temperaturile maxime se invart in jurul valorii de 21 de grade Celsius. Maine se anunta o vreme c
April 21, 2006
Motoarele V8 sub stres puternic In mai putin de doua zile, vor avea loc primele antrenamente pe circuitul de la Imola. Motorul este supus unor presiuni suplimentare pe aceasta pista, datorita faptulu
April 20, 2006
Inca un upgrade pentru monopostul FW28, la Imola Echipa Williams este increzatoare ca a reusit sa scape de problemele la cutia de viteza ce au pus capat cursei lui Mark Webber in timpul Marelui Premi
April 18, 2006
Campionul Mondial en-titre in cautarea mentinerii avantajului in Campionat Anul trecut, Fernando Alonso a reusit sa castige Marele Premiu al Statului San Marino, dupa ce l-a tinut pe Michael Schumach
April 17, 2006
Cautand mai multe puncte Echipa nipona lucreaza asiduu pentru imbunatatirea perfomantelor. Pana acum au aratat ca pot avansa intr-un ritm mai alert decat alte echipe. Dupa podiumul obtinut de catre R
April 17, 2006
Michael Schumacher, pilotul echipei Ferrari, a fost prezent de foarte multe ori in stirile ultimelor saptamani si, chiar daca aceste stiri pot fi simple speculatii, se pare ca viitorul il preocupa pe marele pilot german.
April 14, 2006
Trulli aduce Bridgestone in frunte Desi ieri top 10-ul in testele de pe circuitul Catalan din Spania a apartinut in intregime celor de la Michelin, lucrurile s-au schimbat mult pana la sfarsitul zile
April 13, 2006
Renault si Michelin domina peste tot Marti, pe circuitul Catalan din Spania, a demarat o noua sesiune de teste, ultimul mare antrenament dinaintea Marelui Premiu al Statului San Marino. Gene de la Fe
April 12, 2006
Contract semnat de peste un an Pauza de trei saptamani dintre partea extra-Europeana a sezonului si Marele Premiu al Statului San Marino da presei o gramada de timp pentru carcoteli, zvonuri si barfe
April 11, 2006
Un an de prelungire pentru contractul germanului? Pe tema retragerii lui Michael Schumacher din Formula 1 s-au scris sute de articole si zeci de mii de cuvinte.
April 10, 2006
Echipa rusa in cautare de personal de varf Fosta echipa Jordan, acum Midland Formula 1 Racing, este interesata de serviciile lui Mike Gascoyne. Britanicul este sub contract la Toyota pana in luna Noi
April 7, 2006
McLaren pe drumul cel bun Potrivit lui Ron Dennis, echipa va face foarte curand un salt notabil la capitolul performanta. Seful McLaren este entuziast in legatura cu imbunatatirile pe care monopostul
April 6, 2006
Actiune italiana Circuitul de la Vallelunga a fost scena mai multor teste in ultimele zile. Honda si Ferrari au fost in actiune marti iar miercuri li s-au alaturat si cei de la Williams. Echipa brita
April 5, 2006
Cum spuneam si cu alta ocazie, cel mai periculos combatant pentru un pilot de F1 este cel care concureaza cu acelasi echipament tehnic.
April 5, 2006
Restructurari masive O stire bomba de la Koln, Germania: se pare ca Mike Gascoyne a parasit echipa Toyota! Englezul ocupa pozitia de Director Tehnic si este unul dintre cei mai bine cotati oameni din
April 4, 2006
In Australia, totul a fost o chestiune de temperatura pneurilor Jean Todt de la Ferrari a insistat, dupa Marele Premiu al Australiei care s-a dovedit dezastruos pentru Scuderie, ca: "A fost doar
April 3, 2006
Marsul triumfal al lui Alonso si Renault Dupa trei curse, cand ma uit la clasament, tot ce pot sa zic este ca Alonso si Renault se plimba prin Campionat ca la ei acasa. In afara de ocazionalele ghini
April 2, 2006
Start intarziat Tete-a-coe-ul lui Montoya din turul de incalzire a prevestit parca o cursa plina de incidente. Pilotul McLaren incerca sa-shi incalzeasca pneurile pentru start, dar nu a luat suficien
April 1, 2006
Marele Premiu al Australiei La mii de kilometri departare de noi si peste mai putin de 14 ore, se va da startul in a treia cursa a sezonului. Deocamdata, se anunta vreme uscata dar destul de friguroa
April 1, 2006
Prima lupta Calificarile au inceput cu temperaturi mult mai calde decat in antrenamentele de dimineata, cu 28 de grade Celsius la suprafata pistei dar numai 18 grade in aer. Prima mansa a debutat cu
April 1, 2006
Antrenamentele deranjate de ploaie Sesiunea de antrenamente de sambata de la Melbourne a inceput cu o pista umeda si temperaturi foarte scazute: 16 grade Celsius in aer si 18 grade la suprafata piste
March 31, 2006
David Coulthard si morcovul.
March 31, 2006
Honda si Williams in frunte in a doua sesiune de antrenamente de vineri A doua sesiune de antrenamente a inceput asa cum s-a terminat prima: Anthony Davidson pe primul loc. Britanicul este pilotul ca
March 31, 2006
Prima sesiune de antrenamente a weekend-ului de la Melbourne Ca de obicei, ziua de vineri a apartinut in marea ei majoritate, pilotilor de teste ai echipelor carora le este permisa rularea cu trei pi
March 30, 2006
Vremea Dupa cum pasionatii deja stiu, Melbourne vine in intampinarea Marelui Circ cu temperaturi foarte scazute fata de climatul cu care Australia ne-a obisnuit in anii trecuti. Datorita mutarii curs
March 30, 2006
Pneurile Bridgestone din nou la radacina problemei Directorul tehnic al echipei Ferrari, Ross Brawn, avertizeaza ca Scuderia s-ar putea indrepta spre un weekend dificil in friguroasa Australie. Dator
March 29, 2006
Cosworth au rezolvat problemele la motorul V8 Dupa un test ce s-a desfasurat pe durata a trei zile la Valencia, saptamana trecuta, Cosworth sunt increzatori ca au gasit solutia pentru problema ce a c
March 27, 2006
Michelin anticipeaza un avantaj Etapa Australiana a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest an nu va mai avea loc in timpul verii precum in anii trecuti. Echipele si pilotii vor fi intampinati d
March 24, 2006
Echipele sub presiune Formula 1 se pregateste sa treaca prin schimbari majore. In sezonul 2008 si urmatoarele doua ce vor urma, Federatia Internationala de Automobilism, prin Max Mosley, va introduce
March 23, 2006
Regulamentul exploatat la limita ar putea duce Formula 1 intr-un scandal de amploare Totul a inceput cu eleroanele flexibile folosite de Ferrari. Dupa zile bune de discutii si speculatii, primii care
March 23, 2006
Nu este numai o lupta intre Ferrari, McLaren, Renault si celelalte echipe pentru titlul la contructori si nici doar o lupta intre Schumi, Kimi, Button sau Alonso pentru cucerirea titlului la piloti .
March 22, 2006
Nu e totdeauna nevoie de buget enorm pentru un motor bun. Dovada.
March 22, 2006
Max Mosley in urmarirea scaderii costurilor Cu cat mai mult incearca Mosley sa scada costurile pe care o echipa trebuie sa le indure pentru a participa la un inalt nivel competitiv in Formula 1, cu a
March 21, 2006
McLaren si BMW isi vor modifica eleroanele O stire de ultima ora in disputa fierbinte ce a rascolit Formula 1 in ultimele aproape doua saptamani, este ca echipele McLaren Mercedes si Sauber BMW vor a
March 21, 2006
Ayrton Senna da Silva s-a nascut pe 21 Martie 1960 intr-o familie braziliana bogata, a avut un frate si o sora si s-a bucurat de o educatie aleasa. Nu a avut niciodata nevoie sa concureze pentru bani, insa atractia profunda pentru curse a inceput de la un mini-cart pe care tatal sau i l-a facut cadou la varsta de 4 ani.
March 21, 2006
Monopostul Scuderiei nu este singurul suspectat.
March 21, 2006
Theissen propune modificari in programul weekend-ului de cursa Dupa confuzia generala care a domnit in paddock-ul din Malaezia in ziua de sambata, directorul BMW, Mario Theissen, a propus ca FIA sa p
March 21, 2006
Dupa frustrantul start de sezon din Bahrain, MF1 a realizat un important pas inainte in Malaezia, cu cele doua masini trecand linia de sosire. S-ar putea sa nu fie prea dese ocaziile in care masinile echipei sa se plaseze pe grila de start in fata echipelor Honda, Toyota sau Ferrari, insa penalizarile pe care le-au suferit aceste echipe au impins monoposturile Midland catre varf.
March 20, 2006
Ferrari sub lupa Directorul Ferrari, Jean Todt, a refuzat sa spuna daca echipa sa va ceda presiunilor si va modifica elementele controversate ale monopostului 248 F1 inainte de Marele Premiu al Austr
March 20, 2006
Renault isi consolideaza pozitia de lideri in ambele Campionate Dupa dubla obtinuta ieri, Renault si-a asigurat un avans solid, mai ales in Campionatul Constructorilor. Pentru francezi, este un eveni
March 19, 2006
Start ideal la sezon pentru Renault Dupa un start excelent prin care Alonso a castigat patru locuri, ajungand pe pozitia a 3-a, echipa Renault a condus aproape toata cursa, fie prin Fisichella, fie p
March 19, 2006
Opt echipe se pregatesc sa protesteze In afara de Ferrari, Red Bull (care folosesc motoare Ferrari) si Toro Squadra Rosso (detinuti de Red Bull), restul echipelor implicate in Formula 1 au comunicat
March 18, 2006
Marele Premiu al Malaeziei La doar o saptamana dupa cursa din Bahrein, desfasurata in temperaturi destul de ridicate, echipele impreuna cu pilotii, monoposturile si motoarele lor, s-au gasit aruncate
March 18, 2006
Primele eliminari Desi Michael Schumacher a obtinut un timp excelent in antrenamentele de azi dimineata, lucrurile nu stau prea bine pentru Scuderie, deoarece atat germanul cat si Felipe Massa vor fi
March 18, 2006
Suspans in exces in ultima sesiune de antrenamente a weekendului Antrenamentele de sambata dimineata au inceput sub dominatia celor de la Renault, Alonso instalandu-se in postura de lider si foarte a
March 17, 2006
Pareri dupa antrenamente Ca de obicei, pilotii de teste au dominat antrenamentele de vineri. Acest lucru nu trebuie sa mire pe nimeni, dat fiind ca acestia isi pot forta monoposturile la maximum. Ant
March 17, 2006
Cald la Sepang: 43 de grade Celsius pe pista, 37 in aer A doua parte a antrenamentelor de vineri a inceput asa cum s-a terminat prima: Alexander Wurz, Anthony Davidson si Robert Kubica obtinand unul
March 17, 2006
Batalia de dimineata Astazi, la 5, ora Romaniei, 11, ora Malaeziei, pe pista din Sepang, s-au desfasurat primele antrenamente oficiale ale weekend-ului. Echipele de la coada clasamentului au deschis
March 16, 2006
Vremea Ca de obicei, la Sepang, temperaturile sunt ridicate si atmosfera este incarcata de umiditate. Astazi maximele au urcat la 36 de grade Celsius dar pe restul weekend-ului sunt estimate temperat
March 16, 2006
Renault atacati de propriul lor scandal Dupa discutiile iscate in principal de catre Renault cu privire la aripa spate a monopostului 248 F1 al echipei Ferrari (despre care spuneau ca se indoaie la m
March 16, 2006
Frank Williams nu este de acord cu risipa de combustibil Potrivit spuselor englezului, formatul calificarilor in Formula 1, supus deja la nenumarate modificari, pare a se indrepta spre o noua schimba
March 16, 2006
Se pare ca englezul nu se mai gandeste la retragere Desi acum ceva vreme se zvonea ca Newey, in varsta de 47 de ani, planuieste sa se retraga complet din Formula 1, acesta a dezvaluit recent ca de fa
March 15, 2006
Jean Todt Directorul Ferrari s-a aratat indignat si batjocoritor fata de comentariile iscate prin paddock saptamana trecuta in Bahrein si in cercurile Formulei 1 cu privire la aripa spate flexibila a
March 15, 2006
Nici un contract nu a fost semnat deocamdata Kimi Raikkonen a daramat ultimele speculatii conform carora trecerea lui la Ferrari pentru anul 2007 este deja semnata si validata. Revista "Bild&quo
March 15, 2006
Pe urmele unei noi victorii Echipa Renault merge in Malezia cu un moral ridicat dupa ce in urma cu doar cateva zile au castigat cursa de la Sakhir, din Bahrein. Dupa spusele echipei, R26-le ar trebui
March 15, 2006
Avand in vedere faptul ca intr-un tur de pista 72% motoarele lucreaza in turatie maxima, Sepang devine unul din circuitele cele mai solicitante pentru motoare din calendarul Formulei 1. Acest lucru se datoreaza configuratiei circuitului malaezian cu multe viraje de mare viteza.
March 14, 2006
Pilotul echipei Red Bull, David Couthard, a terminat in Bahrain pe pozitia a 10-a. Scotianul, foarte frustrat datorita cursei dificile pe care a avut-o, va trebui sa mai suporte si o penalizare de 10 pozitii pe grila de start in Malaezia datorita schimbarii motorului Ferrari care i-a explodat imediat dupa ce a trecut linia de sosire in Bahrain.
March 14, 2006
Viitorul sportului ar putea iesi de sub norul negru al GPMA De ani de zile, grupul GPMA, format din 5 mari constructori de automobile (Renault, Mercedes-Benz, Honda, BWM si Toyota), ameninta ca de la
March 14, 2006
Cosworth revine in grupul de elita in Formula 1 Desi Renault a castigat cursa din Bahrein, rivalele Ferrari, Honda si McLaren au parut toate capabile de victorie la inceputul de sezon. Jean Todt, dir
March 14, 2006
O echipa de vis? Potrivit unor publicatii din Germania, Michael Schumacher ar fi semnat un nou contract cu Ferrari, pe o durata de doi ani, pentru a ramane in Formula 1 pana la sfarsitul lui 2008.
March 13, 2006
Se prefigureaza o lupta in cinci Campionatul de Formula 1 pe 2006 se anunta a fi unul dintre cele mai explozive din ultimii ani. Renault au ramas liderii in ceea ce priveste performanta, dupa cu
March 12, 2006
Startul sezonului In urma cu putin timp s-a dat startul in primul Mare Premiu al Campionatului Mondial de Formula 1 din 2006. Cu Michael Schumacher pornind din Pole Position, urmat de Felipe Massa, J
March 12, 2006
Rivalii aduc in atentie flexarea eleronului spate al monopostului 248 F1 Mai putem gasi oare inca un motiv pentru plusul in performanta inregistrat de Scuderie in putinele zile care au trecut de la i
March 11, 2006
Marele Premiu al Bahrein-ului Iata-ne ajunsi in sfarsit in fata primei curse din noul sezon de Formula 1. Acum urmeaza momentul cand vom putea trage primele concluzii la inceput de sezon si vom avea
March 11, 2006
22 - 6 = 16 Lupta pilotilor pentru a evita eliminarea din sesiunea de calificari a inceput cu o batalie intre Super Aguri, Toro Rosso si Midland. Barrichello si Ralf Schumacher fiind singurii pilot
March 11, 2006
Super Auguri schimba planul FIA a decis ca in urma intrarii echipei Super Auguri in lupta calificarilor, sa mareasca numarul de monoposturi eliminate in primele 2 parti ale calificarilor "knockout".
March 11, 2006
Lupta incinsa in ultimele minute Anul acesta regulamentul s-a schimbat putin in ceea ce priveste sesiunile de antrenament de sambata. In anii trecuti, se desfasurau doua sesiuni de cate 45 de minute
March 10, 2006
Kimi Raikkonen tradat din nou Finlandezul de la McLaren si-a inceput weekendul cu probleme la electronica masinii sale, ramanand blocat pe pista in cea de-a doua jumatate a ultimei sesiuni de antrena
March 10, 2006
O privire de ansamblu Dupa cum ne-au obisnuit sesiunile de antrenamente (mai ales cele de vineri), aproape toti pilotii de la echipele importante care vor rula in cursa au ales sa iasa pe pista doar
March 9, 2006
Ferrari vrea revansa Dupa un sezon in care moralul le-a fost pus la grea incercare, italienii vor sa isi revina la forma aratata in anii trecuti. Echipa este increzatoare ca greselile facute anul tre
March 9, 2006
Marele Premiu al Bahrainului va fi cel de-al 751-lea Mare Premiu din al 57-lea sezon de Formula 1.  Amanunte despre Bahrain:- Cursa din acest weekend va fi prima cursa din 2006, in a doua saptamana a lunii Martie si al treilea Mare Premiu care se desfasoara in Bahrain - Bahrain, care este una din tarile democratice din zona Golfului Persic, este un regat care cuprinde mai mult de 30 de insule si acopera o arie de 665 kilometrii patrati.
March 9, 2006
Va reusi McLaren de aceasta data sa-i dea lui Raikkonen un monopost fiabil si rapid? Pilotul McLaren a recunoscut ca este probabil ca se va chinui sa-i infranga pe Renault si Honda in primele Mari Premii ale lui 2006.
March 8, 2006
Trei noi piloti In Campionatul Mondial de Formula 1 din acest an, asa ca si aproape in fiecare alt an, avem cativa piloti care vor lua pentru prima oara startul intr-un Mare Premiu. Ei vor primi bote
March 8, 2006
Inca un sezon greu pentru Scuderie? Michael Schumacher a recunoscut ca Ferrari-ul 248F1 ar putea fi incapabil de a castiga "putinele" curse de inceput ale Sezonului.
March 7, 2006
Calificari knockout Dupa ce in anii 2004 si 2005, calificarile au primit critici puternice atat din partea echipelor si pilotilor cat si din partea fanilor, Federatia Internationala de Automobilism a
March 7, 2006
Calmul dinaintea furtunii Mai este doar o saptamana pana la inceputul unui nou sezon de Formula 1. Marele Circ isi deschide din nou portile, de aceasta data prima cursa avand loc in indepartatele nis
March 6, 2006
Asteptarea este aproape gata, iar sezonul 2006 este foarte aproape de noi. Chiar daca riscam sa facem obicei din faptul ca speram inca din 2002 ca acest sezon sa fie unul foarte strans, dam curs acestui imbold aproape sinucigas.
March 6, 2006
In acest an, Ralf Schumacher incepe al doilea sezon in culorile echipei Toyota. Dupa un rezultat bun in 2005, echipa cu sediul la Koln spera sa se lupte pentru locurile pe podium si in acest an, chiar daca nimeni nu se asteapta in acest moment ca ei sa poate lupta pentru titlul de campioni.
March 1, 2006
Prodrive isi va face publice planurile referitor la o posibila participare in Formula 1 incepand cu sezon 2008, un anunt in acest sens urmand sa fie facut in cursul acestei saptamani. Speculatiile in acest sens au aparut inca de la salonul "Autosport International" din luna ianuarie cand boss-ul de la Prodrive, David Richards - implicat in anii trecuti in Formula 1 alaturi de echipele Benetton si BAR - a declarat ca incearca sa formeze o echipa de Formula 1 privata.
February 28, 2006
Tiago Monteiro a avut cel mai bun randament din Formula 1 anul trecut in ceea ce priveste terminarea curselor. De asemenea, a reusit sa treaca linia de sosire in prima sa cursa de Formula 1, a urcat pe podium la Indianapolis si a adus echipei Jordan un punct in Belgia.
February 27, 2006
Presedintele Federatiei Internationale de Automobilism (FIA), Max Mosley, a declarat, marti, ca Marele Premiu al Belgiei la Formula 1, retras din calendarul pe 2006, va reveni in 2007 si va trebui sa dureze.
February 27, 2006
Presedintele Federatiei Internationale de Automobilism (FIA), Max Mosley, a declarat ca ar dori sa instaureze pina in 2008 un sistem de promovare-retrogradare intre Formula 1, considerata a fi prima divizie, si o a doua divizie.
February 24, 2006
Inginerul sef de la Super Aguri, Mark Preston este de parere ca echipa sa se va descurca onorabil in etapa de debut din noul sezon de Formula 1, Marele Premiu al Bahreinului care se va desfasura peste doar doua saptamani, in ciuda faptului ca primele teste ale echipei au inceput abia in aceasta saptamana in Spania. Dupa o decizie tarzie de a intra in Formula 1, Super Aguri Formula 1 Team si-a facut prima aparitie pe circuit in aceasta saptamana la Barcelona, monopostul testat SA05 urmand sa fie folosit in primele trei curse.
February 22, 2006
Dupa o zi de pauza (sambata) Ferrari a continuat programul de teste de pe circuitul din Bahrein inca trei zile cu Michael Schumacher si Felipe Massa. Duminica Michael a continuat lucrul la dezvoltarea monopostului 248F1, efectuand si cateva teste de anvelope si a pachetului aerodinamic.
February 22, 2006
La volanul monopostului Williams FW28, Mark Webber a stabilit cel mai rapid tur ce circuit in cursul primei zile de teste pe Circuitul Catalunia din Spania. Ploaia si-a facut insa aparitia dupa amiaza astfel ca nu au mai fost posibile inbunatatiri ale timpilor stabiliti anterior.
February 19, 2006
Tot mai multe zvonuri indica faptul ca Michael Schumacher ar dori sa puna capat carierei sale din Formula 1 la sfarsitul contractului curent, insa mai nou se speculeaza ca germanul ar ramane implicat in acest sport prin infiintarea propriei sale echipe. Intr-un articol din ziarul britanic The Sun este citat Eddie Jordan, fostul proprietar al echipei Eddie Jordan, care crede ca Schumacher se gandeste serios la retragere la sfarsitul acestui sezon pentru a-si infiinta propria sa echipa impreuna cu Ross Brawn si a ramane astfel implicat in acest sport.
February 18, 2006
In conditii meteo vitrege pe circuitul Vallelunga Panasonic Toyota Racing a terminat joi testele pe circuitul Autodromo di Vallelunga, la nord de Roma, in Italia. Scopul principal al testelor de sap
February 17, 2006
Nigel Mansell si-a aratat sprijinul fata de noile regulamente adoptate de FIA pentru Formula 1 declarand ca sezonul 2006 va fi cel mai competitiv sezon al ultimilor ani. Vorbind la o conferinta de presa legata de activitatea competitionala a fiilor sai (Leo si Greg Mansell vor alerga in Formula BMW UK in 2006), campionul mondial din 1992 a declarat ca sezonul 2006 va fi "cel mai bun din ultimii ani", cu atat de multe echipe capabile sa se bata pentru victorie si titlul mondial.
February 17, 2006
Excluderea circuitului de la Spa, un avertisment pentru Silverstone British Racing Drivers Club (BRDC) - clubul pilotilor de curse din Marea Britanie - si-a avertizat membrii ca excluderea circuitul
February 16, 2006
Raikkonen s-a oprit pe pista Ieri a avut loc a doua zi de teste din aceasta saptamana pe circuitul Valencia din Spania. In ciuda faptului ca s-a simtit rau din cauza unei intoxicatii alimentare Nico
February 15, 2006
Echipa de Formula 1 Super Aguri i-a confirmat oficial astazi ca Takuma Sato si Yuji Ide vor fi pilotii echipei pentru sezonul 2006. Despre Sato se stia deja ca va fi pilotul echipei Super Aguri inca de la plecarea sa de la Honda - odata cu sosirea lui Barrichelo - semnarea unui contract nu era insa posibila pentru ca echipa nu se inscrisese inca oficial in campionat.
February 15, 2006
"Vor fi mai multe opriri la boxe si mai multa varietate"  Care va fi impactul schimbarilor de regulament din 2006 in Formula 1? Interviu cu Pat Symonds.
February 14, 2006
Trei echipe testeaza pe circuitul din Bahrain Testele din Formula 1 au inceput pe Circuitul International din Bahrein cu trei echipe prezente: Scuderia Ferrari, Honda 1 Racing Team si Scuderia Toro R
February 13, 2006
Fosti campioni din Formula 1, cum ar fi Jackie Stewart, Emerson Fittipaldi sau Nelson Piquet, considera ca germanul Michael Schumacher va avea un sezon 2006 foarte bun si va fi un adversar foarte dificil pentru Fernando Alonso si Kimi Raikkonen, informeaza Marca. "Ar fi o mare greseala sa nu-l incluzi si pe Schumacher in pronosticurile pentru acest sezon.
February 13, 2006
Echipa de Formula 1 McLaren Mercedes a facut publice primele fotografii oficiale cu noua "uniforma" care va decora monopostul in viitoarele sezoane. Noua infatisare beneficiaza de o suprafata cu un invelis inovativ capabil sa ofere un nivel ridicat al reflexiei.
February 10, 2006
Juan Pablo Montoya ar putea parasi echipa McLaren pentru a lua locul lui Fernando Alonso la Renault, speculeaza presa din Spania. Se pare ca managerul lui Montoya se afla deja in discutii cu echipa Renault F1 dupa ce McLaren nu a luat inca o decizie oficiala cu privire la situatia pentru sezonul 2007.
February 10, 2006
Ultima zi de teste din cele trei programate de echipa Panasonic Toyota Racing pe Circuito Permanente de Jerez s-a terminat sub un cer gri cu sanse foarte mari de ploaie. Totusi cerul a fost generos si nu a lasat ploaia sa cada, permitand lui Ralf Schumacher si lui Jarno Trulli sa finalizeze testul anvelopelor programat pentru aceasta saptamana.
February 9, 2006
In urma unui anunt facut de FIA joi, Grand Prix-ul Belgiei desfasurat la Spa Francorchamps a fost anulat din calendarul Formula1 2006. Acesta masura a fost luata pentru ca FIA si Bernie Ecclestone au cerut Autoritatii Nationale pentru Sport din Belgia efectuarea unor lucrari de imbunatatire ale circuitului, care costa in jur de 20 milioane de euro.
February 6, 2006
"Ne va fi mai greu" Volubil ca de obicei, directorul general Flavio Briatore crede ca Renault F1 Team va primi o replica foarte puternica din partea lui Ferrari in acest sezon. Amabil ca de obicei,
February 1, 2006
Pentru echipa Renault F1, obiectivul principal din 2006 este continuitatea. Incepem anul cu neschimbari in managment si componenta echipei.
January 27, 2006
Echipa de Formula 1 Honda Racing F1 Team a lansat in aceasta saptamana noua masina de concurs pentru sezonul 2006 in Spania prezentand oficial si noii sai piloti, Jenson Button si Rubens Barrichello. Aceasta revenire marcheaza un pas important in evolutia echipei Honda, japonezii lansand prima masina de uzina in Formula 1 in anul 1968.
January 13, 2006
Michael Schumacher a pus capat zvonurilor conform carora ar urma sa paraseasca echipa Ferrari pentru un loc in cadrul altei echipe facand recent publice planurile sale dupa sezonul 2007. "Am spus ca la jumatatea sezonului ma voi decide daca voi continua sau nu, si 99% voi merge tot cu Ferrari daca va fi sa continui.
December 23, 2005
Pe 22 decembrie se implinesc exact 6 luni de cand BMW a anuntat preluarea pachetului majoritar de actiuni la Sauber.
November 29, 2005
Campionul DTM din 2005, Gary Paffett a stabilit cel mai bun timp in sesiunile de teste programate de echipele participante in F1 pe circuitul Catalunia din Spania. Paffett a pilotat masina de teste a celor de la McLaren - modelul MP4-20B - care a fost pregatit special pentru a testa noul motor Mercedes V8 care va fi folosit in 2006.
November 23, 2005
Adriano Morini, proprietarul echipei Draco Formula 3000, fostul sef al lui Felipe Massa a declarat pentru F1racing: "Din punctul de vedere al talentului, Massa este cel mai bun. Ii lasa pe toti in spate atunci cand masina este bine setata.
October 6, 2005
Dupa multe luni de speculatii si asteptari, Fernando Alonso a castigat in Brazilia titlul de campion mondial al pilotilor, devanind cel mai tanar campion mondial din toate timpurile.
September 27, 2005
Chiar daca Juan Pablo Montoya a castigat Marele Premiu al Braziliei, iar McLaren a obtinut dubla, circuitul Intelagos a devenit decisiv pentru Fernando Alonso, al carui loc III a fost suficient pentru a-l face cel mai tanar campion mondial din istorie.
September 27, 2005
La mai putin de 6 ani de cand a urmarit primul Mare Premiu de Formula 1, spaniolul Fernando Alonso este incoronat drept Campionul Mondial cel mai tanar din istoria competitiei. Alonso stia foarte putine despre numele de legenda carora li se va adauga numele sau, tineri invingatori precum Emerson Fittipaldi si Jim Clark, atunci cand schimba televizorul pentru a-i urmari pe Michael Schumacher si Mika Hakkinen in plina batalie pentru titlul din 1999.
September 26, 2005
Clasat pe locul 3 la Interlagos, spaniolul a castigat titlul mondial la 24 de ani si 59 de zile. Fara sa fie creditat cu cele mai mari sanse la inceputul sezonului, Alonso a reusit sa-si treaca in cont primul titlu mondial.
September 22, 2005
Spectatori posionati, un circuit sinuos si pe care se concureaza in sensul invenrs al acelor de ceasornic si o vreme imprevizibila, acestea sunt "ingredientele" Marelui Premiu al Braziliei. Oamenii de la volan explica atractia faimosului circuit de la Sao Paolo.
September 22, 2005
Brazilia. Formula 1.
September 21, 2005
Circuitul Interlagos din apropierea capitalei braziliene Sao Paolo gazduieste cel de-al 17-lea Mare Premiu de Formula 1 din sezonul 2005. Cu doar 3 Mari Premii inainte de finalul sezonului, incluzand Brazilia, echipa McLaren Mercedes se afla inca in cursa pentru castigarea celor doua titluri.
September 15, 2005
Pilotul de teste al celor de la Williams F1, Nico Rosberg, fiul campionului mondial din 1982 Keke Rosberg, este personajul principal al zvonurilor prinvind participarea lui la ultimile doua mari premii ale anului, respectiv cursele de la Suzuka si Shanghai. Cum ocupantul "de drept" al unuia din cele doua monoposturi, Nick Heidfeld, este in continuare incert, iar pt Interlagos se pare ca Antonio Pizzonia e "titular" , n-ar fi exclus ca zvonurile din presa italiana si finlandeza sa se adevereasca.
September 14, 2005
Posibile modificari ale regulamentului de Formula 1 pentru 2008: 1. Eleroanele vor fi validate de noul regulament nu prin prisma dimensiunilor, ci prin prisma fortelor ce se exercita asupr
September 11, 2005
Kimi Raikkonen isi mentine vii sperantele pentru titlul de campion mondial, dupa ce a castigat duminica Marele Premiu al Belgiei. Colegul de la McLaren, Juan Pablo Montoya, a condus majoritatea cursei, insa a iesit in decord la putin timp dupa ce Raikkonen il depasise.
September 4, 2005
Pilotul columbian al echipei McLaren Mercedes, Juan Pablo Montoya, a triumfat pe circuitul de la Monza, dupa o cursa pe care dominat-o autoritar, de la un capat la altul. Montoya, plecat din pole-position, dupa retrogradarea coechipierului sau Kimi Raikkonen, nu a avut nici o problema in a se impune pe circuitul italian, parasind prima pozitie doar in momentele in care monopostul era la standuri pentru realimentare.
September 4, 2005
Din nou a decis motorul Pentru a treia oara in acest sezon, Raikkonen a fost tradat de propulsor. Desi a fost cel mai rapid in calificari, el va lua startul de pe pozitia 11. Cind mai era o bruma de
August 29, 2005
Cotidianul german scrie ca finlandezul a semnat o intelegere cu Ferrari incepind cu sezonul 2007, contractul lui Michael Schumacher cu teamul italian expirind la finele anului 2006. Acum citeva zile, acelasi cotidian publicase o stire potrivit careia Schumi a discutat cu Norbert Haug, boss-ul de motorsport de la Mercedes, trecerea sa la McLaren.
August 25, 2005
Pedro De La Rosa acuza echipa Renault Cursa de Formula 1 din Turcia i-a avut in prim-plan pe pilotii McLaren-Mercedes si Renault. Dupa start, telespectatorii au auzit cum staff-ul lui Renault i-a cer
August 22, 2005
Alonso a iesit in castig Spaniolul are un avans de 24 de puncte la "general" fata de Kimi Raikkonen. Cu toate ca a fost atacat la start de pilotii Renault, Kimi Raikkonen a castigat prima editie a Ma
August 21, 2005
Pilotul echipei McLaren Mercedes, Kimi Raikkonen, a castigat prima editie a Marelui Premiu al Turciei, a 14-a etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, incheiata in urma cu cateva minute, pe circuitul de la Istanbul. Pilotul finlandez aflat la al cincilea succes in acest sezon, a fost urmat de Fernando Alonso (Renault), Juan Pablo Montoya (McLaren Mercedes) si coechipierul sau Giancarlo Fisichella.
August 21, 2005
Nemultumit de cauciucuri, finlandezul a ales altele si a obtinut cel mai bun timp in calificarile de ieri. Superioritatea monoposturilor McLaren-Mercedes a fost dovedita si in calificarile de ieri, cand Kimi Raikkonen a reusit cel mai bun timp (1:26,797 pe un tur de circuit), iar Juan Pablo Montoya va pleca de pe a doua linie a grilei de start.
August 19, 2005
Fortareata de pe Bosfor Pentru Marele Premiu al Turciei, din acest week-end, autoritatile au luat masuri de siguranta exceptionale. Dupa ani de eforturi intense la toate nivelurile, Marele Premiu al
August 18, 2005
Provocarea necunoscutuluiNetestat inca de piloti, Istanbul Otodrom va face cunostinta, incepand de maine, cu "herghelia" de cai-putere a "Marelui Circ". Duminica, Formula 1 va consemna o premiera absoluta: Marele Circ va poposi pentru prima data in Turcia, unde se va desfasura a 14-a etapa a sezonului.
August 16, 2005
Asa cum se si zvonea de ceva vreme in lumea Formulei 1, Rubens Barichello a semnat un contract pe mai multi ani cu echipa BAR-Honda, incepand cu sezonul viitor. Transferul brazilianului de la Ferrari este de multa vreme subiectul numarul 1 al verii, un acord intre acesta si echipa BAR-Honda fiind prefigurat inca de la "Marele Premiu al Ungariei" inainte de mini-vacanta de vara.
August 15, 2005
Jordan promoveaza un pilot turc la Istanbul Cu ocazia Marelui Premiu al Turciei, care se va desfasura in week-end-ul viitor, echipa Jordan va apela la serviciile lui Jason Tahincioglu. Acesta va fi p
August 10, 2005
Marele Circ in nocturna? Asociatia constructorilor care urmaresc realizarea unei competitii alternative Formulei 1, daca nu se va ajunge la un consens cu organizatorii in ceea ce priveste impartirea veniturilor, nu exclude solutiiile radicale pentru atragerea spectatorilor.
August 3, 2005
Rubens Barichello va parasi echipa de Formula 1 Ferrari la sfarsitul acestui sezon, a anuntat ieri echipa italiana, brazilianul fiind inlocuit cu conationalul acestuia, Felipe Massa. "Rubens Barichello va parasi echipa la sfarsitul sezonului 2005, punand capat unei colaborari de succes care a inceput in 2000 si ne-a ajutat sa castigam cinci titluri mondiale la constructori", a fost specificat in comunicatul de presa publicat pe site-ul oficial al echipei.
August 2, 2005
Massa la Ferrari? Simbata, in timpul calificarilor, postul TV brazilian Rete Globo anunta plecarea lui Rubens Barrichello la echipa BAR la sfirsitul acestui sezon, adica mai devreme cu un an de expirarea contractului cu Ferrari.
August 1, 2005
Kimi relanseaza campionatul In ciuda unui meritoriu loc doi, Schumi nu a reusit sa convinga pe nimeni de faptul ca problemele masinii sale ar fi de domeniul trecutului. Si de data aceasta, Michael nu
July 29, 2005
Button plateste Desi a semnat cu Williams un contract pentru 2006, Jenson s-a razgandit si vrea sa continue la BAR-Honda. Incepand din sezonul urmator, talentatul pilot britanic ar trebui sa treaca l
July 25, 2005
Motorul l-a invins Finlandezul Kimi Raikkonen a abandonat a treia oara in acest sezon intr-un moment in care conducea autoritar cursa. De departe cel mai rapid, finlandezul a fost inca o data tradat
July 24, 2005
Spaniolul Fernando Alonso de la Renault a reusit sa se impuna in Marele Premiu al Germaniei desfasurat pe circuitul de la Hockenheim. Spaniolul a rulat jumatate de cursa la mare distanta de rivalul sau Kimi Raikkonen, care a abandonat in turul 35 din cauza unor probleme mecanice.
July 23, 2005
Kimi Raikkonen pleaca din pole-position la HockenheimPilotul lui McLaren, finlandezul Kimi Raikkonen, va ocupa prima pozicie pe grila de start a Marelui Premiu al Germaniei, a 12-a etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, care se va desfasura maine pe circuitul de la Hockenheim. Raikkonen, care a obcinut al saptelea pole-position din cariera si al patrulea in acest sezon, a fost cel mai rapid in sedinta de calificari de azi, devansandu-i pe pilotii Jenson Button (BAR-Honda) si Fernando Alonso (Renault) Grila de start:1.
July 19, 2005
DECIZIE. Coulthard & Co vor face greva daca securitatea lor nu va fi ameliorata.
July 11, 2005
Pilotii de la McLaren-Mercedes si-au dovedit clasa, terminind pe podium. Nici cursa de ieri, de la Silverstone, nu s-a remarcat prin ceva deosebit, ea fiind la fel de terna ca aceea de la Magny-Cours.
July 10, 2005
Acum citeva zile, Kimi Raikkonen isi anunta revansa. Vineri, finlandezul a avut alte probleme tehnice.
July 8, 2005
Scotianul David Coulthard critica retrogradarea cu zece locuri in cazul schimbarii motorului. Cunoscut drept un pilot slobod la gura, David Coulthard nu a ezitat sa-si prezinte punctele de vedere in ceea ce priveste viitorul Marelui Circ.
July 7, 2005
Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, a 11-a etapa a Campionatului Mondial, ce va avea loc duminica pe circuitul din Silverstone, au dat asigurari azi, la citeva ore dupa producerea atentatelor de la Londra, ca securitatea va fi garantata tuturor persoanelor care vor fi prezente la cursa. Organizatorii nu au pus in discutie in nici un moment desfasurarea cursei.
July 4, 2005
Ieri, Alonso si Raikkonen au demonstrat de ce domina autoritar campionatul. Primul a condus cursa de la un capat la celalalt, nepierzand sceptrul nici macar cand a realimentat.
July 2, 2005
Fernando Alonso in pole-positionAlonso in pole-position pentru a treia oara in acest sezon, Michael Schumacher pe locul 3. Iata grila de start pentru cursa de maine:1  F.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss