January 17, 2026
Ca la fiecare final de Dakar, suntem datori să-i mulțumim omului ce ne reprezintă an de an pe cele mai dificile trasee de rally-raid. Și asta pentru că o face cu multă determinare, pasiune dar mai ales, eforturi uriașe.
January 16, 2026
Cea de-a 48-a ediție a Raliului Dakar se află la doar o zi distanță de punctul final din Yanbu, aceeași locație de unde, în urmă cu două săptămâni, se dădea startul. În condiții normale - adică fără defecțiuni tehnice sau alte piedici - este aproape inevitabil ca liderii clasamentelor să mai poată pierde victoria printre degete. Dar pentru că orice cursă se încheie cu ultima linie de sosire, imprevizibilul Dakar ne mai poate oferi surprize chiar și-n ultima zi.. nu că n-ar mai fi făcut-o.
January 15, 2026
Ne aflăm la finalul celei de-a 11-a etape a acestei ediții, ceea ce ne aduce la doar două zile distanță de ultima linie de sosire a Raliului Dakar din 2026. De la ultima noastră intervenție și până acum s-au derulat o multitudine de evenimente care au schimbat mai mult sau mai puțin situația în clasamentele diferitelor categorii.
Cel mai important aspect pe care trebuie să-l amintim înainte de orice este faptul că Emanuel Gyenes continuă eroic această cursă, în pofida problemelor cu vederea, fiind clasat imediat în spatele TOP 3-ului de la Original by Motul. Totodată, echipa The Dacia Sandriders conduce clasamentul absolut FIA prin echipajul Nasser Al-Attiyah și Fabian Lurquin, în vreme ce Sébastien Loeb și Édouard Boulanger s-a apropiat de TOP 3.
January 11, 2026
Ediția 48 a Raliului Dakar a repornit motoarele duminică dis-de-dimineață, după o bine-meritată zi de odihnă în capitala Riad, unde toată lumea a avut sarcinile împărțite și atent îndeplinite. Echipele de asistență s-au asigurat că materialele de concurs sunt readuse la starea de dinaintea startului din Yanbu, și între timp, pilotul Yazeed Al-Rajhi - unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, care din nefericire s-a retras în prima parte a etapei maraton, a continuat tradiția de a organiza masa festivă de la mijlocul competiției, într-un din locațiile sale extravagante, sportivii bucurându-se de ospitalitatea saudită. De cealaltă parte, Emanuel Gyenes și-a petrecut ziua în bivuac, fiind vizitat de mai mulți români, printre aceștia aflându-se inclusiv omul de afaceri Marcel Butuza, fost sportiv și concurent în Dakar, în prezent fiind unul dintre cei mai importanți susținători ai lui Mani, în deosebi la participările internaționale precum Raliul Dakar, Raliul Marocului la rally-raid și multe altele.
January 10, 2026
Zilele se scurg rapid atunci când ești prins de vraja Dakarului și urmărești fiecare amănunt îndeaproape. Nu știm dacă este la fel de ușor și pentru concurenți, dar înclinăm să credem că nu. Prima săptămână a ediție 48 s-a încheiat odată cu sosirea în bivuacul din capitala Arabiei Saudite, Riad, unde absolut toți cei angrenați și participanți ai acestei curse, se bucură de o bine-meritată zinde odihnă - mai puțin cei ce trebuie să facă ordine în locurile prin care a trecut cravana competiției.
January 8, 2026
Ziua de 8 ianuarie a adus finalul primei etape maraton programate pentru ediția 48 a Raliului Dakar, etapa cu numărul 5 oferind câteva schimbări de lideri dar și exemple că unele victorii nu sunt simple coincidențe. Spectaculoasa cursă de anduranță va continua și mâine cu cea mai lungă etapă din acest an, urmând ca sâmbătă să se consume ziua de odihnă, în bivuacul din capitala țării gazde, Riad.
January 7, 2026
Prima provocare mai amplă de la această ediție a Raliului Dakar este etapa maraton de la AlUla la Ha'il, cu oprire de-o seară în bivuacuri îndepărtate, în mijlocul pustiului. Și-n timp ce pentru unii, prima parte a etapei maraton programate pentru această săptămână, a fost un motiv de forcing și strategie, pentru alții a însemnat finalul prematur, inclusiv pentru câștigătorul de anul trecut, Yazeed Al-Rajhi
January 6, 2026
Dakarul confirmă din nou reputația de competiție a extremelor. Fără accidentări majore – din fericire – dar cu o luptă atât de intensă încât nimic nu pare garantat, iar începutul acestei ediții merită deja consemnat în istorie.
January 5, 2026
Astăzi, 5 ianuarie 2026, Raliul Dakar s-a îndreptat spre nord, concurenții ajungând în zona AlUla, loc unde vor campa pentru următoarele trei zile. Până atunci însă, situația s-a schimbat aproape în toate clasamentele, iar echipajele și sportivii se pregătesc ușor de prima etapă maraton a ediției, care va debuta miercuri.
January 4, 2026
Prima etapă a ediției 48 de la Raliul Dakar a însemnat și ultima în zona Yanbu pentru următoarele 10 zile. Concurenții au pornit în prima provocare adevărată din acest an și au experimentat un traseu complex, chiar dacă vorbim despre debutul competiției
January 4, 2026
Primul raliu al acestui an s-a desfășurat în Austria, Jännerrallye fiind prima etapă a campionatului intern. Simon Wagner s-a menținut în fruntea clasamentului absolut și a obținut o victorie clară, în vreme ce Mads Østberg a tras tare pentru a termina pe podium prima sa cursă din 2026
January 4, 2026
Comunitatea automobilistică din țara noastră este cuprinsă din nou de doliu, la doar câteva zile de la începutului anului. Maestru al sportului și multiplu campion național în epoca de aur a automobilismului sportiv, Dan Necula, s-a stins din viață la onorabila vârstă de 72 de ani.
January 3, 2026
În ceea ce privește Jännerrallye, primul raliu al anului 2026 și etapa de debut a Campionatului Austriac de Raliuri, lucrurile înclină în favoarea cvintuplului campion absolut, Simon Wagner, care este lider provizoriu după 10 probe speciale, în vreme ce Mads Østberg se poate declara câștigător având în vedere cele două pene de cauciuc care îl putea costa mult mai multe poziții
January 3, 2026
Ediția 48 a Raliului Dakar a debutat oficial, astăzi - 3 ianuarie 2026, cu prologul de la țărmul Mării Roșii, unde sportivii individuali și echipajele au avut de efectuat o probă de 22 kilometri care a generat ordinea de start pentru prima etapă care se va desfășura mâine - 4 ianuarie 2026, în buclă cu start și sosirea în bivuacul din Yanbu.
January 2, 2026
Chiar dacă noul an este abia a început, motorsportul reintră în acțiune cu o multitudine de evenimente ce merită urmărite. Dintre toate se remarcă celebrul Raliul Dakar - considerat cel mai complex și dificil raliu-raid de pe mapamond, Raliul Monte Carlo - etapa de debut a sezonului mondial de raliuri de 15 ani încoace și cea mai veche etapă din WRC, fiind totodată și locul unde acest campionat a debutat în anul 1973.
December 24, 2025
Auto Blic Brașov și Autorally vă urează Sărbători Binecuvântate, încărcate de liniște, sănătate și fericire. Vă mulțumim pentru un an deosebit și vă promitem un an nou cu și mai multe reușite și satisfacții.
December 11, 2025
Calendarele provizorii pentru sezonul 2026 din Campionatul Naţional de Raliuri, Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, Campionatul Naţional de Super Rally, Campionatul Național Rally Start, Campionatul Național de Drift și Campionatul Național de Time Attack și Romanian Touring Masters au fost stabilite și vor fi validate în următorul Consiliu Federal FRAS.
November 26, 2025
Prima ediție a Raliului Arabiei Saudite va marca finalul unuia dintre cele mai disputate sezoane ale Campionatului Mondial de Raliuri, unde francezul Sébastien Ogier se îndreaptă spre cel de-al nouălea titlu mondial - lucru care ar egala recordul deținut de Sébastien Loeb, în vreme ce galezul Elfyn Evans se află la a doua și probabil ultima sa șansă de a mai fi atât de aproape de primul titlul absolut.
November 11, 2025
Clubul Sportiv SAVU RACING, în parteneriat cu Asociația CARS Academy, a lansat azi Campania CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță, o inițiativă civică având ca scop dezvoltarea unei culturi a responsabilității la volan și reducerea numărului de accidente rutiere prin acțiuni de conștientizare, educație rutieră și implicare activă a comunității.
November 10, 2025
Gala Campionilor FRAS 2025 va avea loc la Timișoara, în 29 noiembrie, la VENUE Ballroom & Events.
November 2, 2025
Raliul Argeșului powered by Citroën, ediția 28, a reprezentat finalul acestui sezon al Campionatului Național de Raliuri - competiția majoră în automobilismul sportiv românesc
Etapa de coeficient 1.2 a adus la start un număr mai mic de echipaje decât se preconiza, însă n-au lipsit echipajele de top ce-au ținut prima pagină în etapele anterioare. Dintre acestea, unul singur s-a evidențiat prin prestația absolut dominantă, frații Norbert și Francesca Maior reușind să-și adjudece 9 din cele 11 probe speciale, bifând al doilea lor succes absolut și astfel asigurându-și titlul de vicecampioni absoluți
October 28, 2025
Multiple titluri se decid în acest weekend în cadrul evenimentului care se extinde în două județe: Argeș și Dâmbovița
Raliul Argeșului va da clasamentele finale ale Campionatului Național de Raliuri
Peste 100 de sportivi din cinci țări: România, Turcia, Bulgaria, Italia si Slovenia
October 21, 2025
După numai 4 ani de la debutul în Campionatul Național de Raliuri, juniorul Sebastian Scîrlet a reușit performanța carierei, obținând matematic titlul de campion național în clasamentul dedicat sportivilor sub 26 ani.
Aflat la al doilea sezon consecutiv cu modelul de ultimă generație Peugeot 208 Rally4, sportivul originar din Moinești, s-a impus în 4 din cele 7 etape desfășurate până la acest moment – cel mai recent la sfârșitul săptămânii trecute, în TESS Rally Brașov & Tg. Secuiesc, asigurându-și majoritatea de puncte cu care devine noul campion la juniori în stagiunea 2025 a celei mai importante competiții automobilistice din țara noastră.
October 20, 2025
TESS Rally Brașov & Tg. Secuiesc powered by PRO-X și-a consumat și cea de-a 54-a ediție, dovedind pentru al doilea an consecutiv că un raliu poate fi organizat de-a lungul a trei județe într-un mod corespunzător, respectându-se toate condițiile pentru cei angrenați într-un asemenea eveniment de clasă internațională.
După ce la finalul ediției precedente reușea să-și adjudece prima victorie absolută a carierei, brașoveanul Andrei Gîrtofan ”a recidivat”, rămând cel mai rapid sportiv al probelor brașovene și covăsnene pentru al doilea an consecutiv. Acum însă, victoria a fost mult mai dulce, și asta pentru că sportivul echipei ProRally Team a împărțit podiumul inclusiv cu tatăl său, veteranul Dan Gîrtofan, care s-a clasat pe poziția secundă.
October 7, 2025
Sezonul competițional 2025 s-a încheiat spectaculos pentru pilotul Dominic Marcu, care a obținut un rezultat impresionant: 8 victorii din 8 etape la Categoria 3 și două victorii absolute la general în Campionatul Național de Viteză în Coastă, performanțe unice în Europa pentru o mașină 100% electrică.
October 1, 2025
Ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă – Trofeul Poiana Brașov – ce urmează să se desfășoare la finalul acestei săptămâni, îl readuce la start pe harghiteanul Ferencz Csaba, organizatorul Raliului Harghitei și președinte al clubului sportiv Maxx Racing
September 30, 2025
În acest weekend, 4-5 octombrie, are loc Trofeul Brașov, ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă 2025. Evenimentul promite spectacol total pe un traseu spectaculos și tehnic, iar pentru Dominic Marcu reprezintă ocazia de a încheia un sezon istoric. Cursa se desfășoară pe drumul care leagă Brașov de Poiana Brașov, pe sectorul Livada Poștei – Drumul Poienii, pe un traseu de 5,000 m, unul dintre cele mai spectaculoase și tehnice din campionat.
September 28, 2025
Principalul pilot al echipei clujene Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, a scris din nou istorie, devenind campion național absolut de raliuri pentru a 10-a oară, doborându-și propriul record de anul trecut când îl depășea în această ierarhie pe legendarul Titi Aur
September 26, 2025
Ediția din acest an a Raliului Vâlcii poate desemna nu doar campionul pe macadam și pe cel absolut, și asta pentru că Simone Tempestini, liderul la zi al clasamentul general, nu are nevoie decât de 18,8 puncte pentru a-și doborî propriul record.
September 22, 2025
După trei sezoane consecutive în care etapa brașoveană de raliu – considerată cea mai longevivă din Campionatul Național – s-a desfășurat integral pe macadam, începând din acest an, aceasta revine pe suprafața asfaltică
Pentru a oferi sportivilor angrenați în Campionatul Național de Raliuri noi oportunități de spectacol și performanță, TESS Rally își continuă și în 2025 tradiția periplului interjudețean, ediția cu numărul 54 a „bătrânului” raliu urmând să poposească pentru o zi în județul Covasna, cu extensie și în județul Harghita, având ca punct central municipiul Târgu Secuiesc – orașul curților
September 17, 2025
Pentru al doilea an consecutiv, etapa brașoveană va reprezenta penultima oprire a sezonului pentru sportivii Campionatului Național de Raliuri al României, cel mai longeviv raliu din țară urmând să se desfășoare de-a lungul a trei județe: Brașov, Covasna respectiv Harghita
Spre deosebire de ultimele trei ediții, cea de anul acesta se va derula exclusiv pe asfalt, organizatorii mizând pe probe noi și inedite, precum și pe o locație complet nouă, întrucât TESS Rally va porni în acest an din municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna
September 17, 2025
În weekendul 20-21 septembrie, acțiunea se mută la Râșnov, unde are loc Râșnov – Brașov Challenge, etapa care a înlocuit Trofeul Baia Mare. Este penultima provocare din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2025, iar spectacolul se anunță unul electrizant.
September 16, 2025
Dacă este septembrie, este Mamaia Rally Show. Conceptul unic din țara noastră care îmbină sportul profesionist cu distracția sub forma unui festival al spectacolului pe patru roți se va desfășura luna aceasta, în perioada 19-21 septembrie, chiar pe țărmul Mării Negre
September 8, 2025
Clujenii de la Napoca Rally Academy - echipa campioană a ultimelor sezoane în naționalul de raliuri - a dominat categoric etapa a cincea din CNR, completând integral podiumul absolut al Raliului Iașului, repetând astfel performanța din urmă cu șapte ani, de la Harghita
September 6, 2025
Simone Tempestini și Carmen Poenaru (Škoda Fabia RS Rally2) au reușit să se impună pe a doua probă a zilei de sâmbătă, asta după ce pe prima o pierduseră în fața colegilor de echipă Norbert și Francesca Maior (Citroën C3 Rally2), preluând șefia provizorie
September 6, 2025
Campionul absolut de raliuri al ultimelor 7 sezoane, Simone Tempestini, reușește să-și adjudece ambele probe din a doua jumătate a zilei de sâmbătă, consolidându-și poziția de lider absolut înaintea ultimei probe de astăzi, ce urmează să se desfășoare exclusiv la lumina farurilor
September 1, 2025
Pare-se că pilotul sinăian s-a obișnuit cu cea mai înaltă treaptă a podiumului absolut, și asta pentru că la doar câteva luni distanță de la primul său triumf în clasamentul open obținut la Râșnov, Dominic Marcu a recidivat și s-a impus și în Cupa Mediașului, după o zi secundă ploioasă și asfalt complet ud
August 31, 2025
Dedicată antrenamentelor, ziua de sâmbătă de la Cupa Mediașului a devenit ziua recordurilor de traseu, și asta după ce Emil Ghinea s-a evidențiat prin cel mai bun timp al traseului - 1:24.334, iar timișoreanul Radu Benea a doborât recordul la turisme, coborând până la un timp de 1:29.812
August 31, 2025
Echipa de uzină Toyota Gazoo Racing a dominat în întregime cea de-a doua zi de concurs din Raliul Paraguayului, Sébastien Ogier și Kalle Rovanperä adjudecându-și toate cele 7 probe speciale consumate sâmbătă
August 30, 2025
După șase etape consecutive consumate pe bătrânul continent, Campionatul Mondial de Raliuri a traversat Atlanticul (n.r. oceanul), poposind în Paraguay pentru prima oară în istoria sa de peste 50 de sezoane
August 21, 2025
În weekend-ul care urmează, doamnele care își doresc să performeze la volan, într-un cadru sigur şi organizat, se vor alinia la start, în Cluj-Napoca, unde Women Rally și-a început activitatea în urmă cu 8 ani. Acest eveniment autentic reușește să adune doamne și domnișoare pasionate de automobilism din întreaga țară.
August 4, 2025
Opt ani - atât au fost nevoiți să aștepte fanii finlandezi ca un pilot local să cucerească etapa de mondial din țara lor. După două ediții nereușite în care a ieșit din lupta pentru victorie chiar din postura de lider, Kalle Rovanperä (Toyota) s-a evidențiat și a rupt blestemul, câștigând a doua sa etapă din acest sezon, dar mai important, și-a trecut în palmares primul succes pe teren propriu, în fața propriilor fani. Ultimul succes al unui pilot finlandez în etapa de casă data din 2017, atunci când Esapekka Lappi obținea victoria chiar alături de echipa japoneză
Victoria lui Kalle Rovanperä și Jonne Halltunen alături de Toyota Gazoo Racing este cu atât mai specială cu cât, constructorul japonez având sediul chiar în Jyväskylä - "cartierul" general al Raliului Finlandei - este neînvins de trei ediții încoace în etapa nordică. Mai mult, Toyota a stabilit și un nou record în istoria modernă a Campionatului Mondial de Raliuri, terminând etapa finlandeză în TOP5 cu toate cele cinci mașini înscrise în competiție - performanță stabilită în trecut de un singur constructor, respectiv Lancia la ediția din 1990 a Raliului Portugaliei
August 3, 2025
După două ediții de coșmar în care a abandonat chiar din postura de lider, Kalle Rovanperä se află din nou în fața primei sale victorii în legendara etapă de mondial, la el acasă
Dublul campion mondial de raliuri nu doar că și-a păstrat poziția în clasamentul absolut, dar a beneficiat din plin și de ghinionul rivalilor cu care 'împărțea' TOP3-ul la finalul zilei de vineri, avantajul său majorându-se la peste jumătate de minut
August 1, 2025
Campionatul Național de Viteză în Coastă suferă câteva modificări în structura sa calendaristică după ce organizatorul maramureșean ACS Dr. Brown's a anunțat Federația Română de Automobilism Sportiv că renunță la organizarea etapei de pe Gutin.
Astfel, Biroul Executiv al FRAS s-a întrunit în cel mai scurt timp posibil pentru a decide soarta finalului de sezon într-unul din cele mai importante campionate automobilistice de la noi. Drept urmare, actuala stagiune va avea o nouă etapă desfășurată pe drumul dintre Râșnov și Poiana Brașov, iar ca organizator a fost desemnat clubul sportiv SIM 13 Motorsport
August 1, 2025
Finlandezii au dominat ziua de vineri a etapei lor de casă, Kalle Rovanperä fiind lider provizoriu în clasamentul absolut, respectiv Roope Korhonen conducând în categoria suport WRC2. Singura excepție de la această 'regulă' este cea de la WRC3 - și implicit Junior WRC, unde lider este australianul Taylor Gill
July 29, 2025
Etapa de acasă a lui Dominic Marcu, singura etapă urbană a Campionatului Național de Viteză în Coastă, s-a transformat într-un adevărat spectacol de motorsport, pasiune și inovație. Pentru Dominic, Trofeul Sinaia a fost, din nou, locul unde emoția se împletește cu performanța, iar limitele sunt depășite.
July 28, 2025
Seria imbatabilă a lui Jerome France din actuala stagiune a naționalului de viteză în coastă a continuat în week-end-ul ce tocmai a trecut, francezul adjudecându-și al patrulea succes consecutiv, ceea ce-i consolidează poziția de lider autoritar al clasamentului absolut
July 25, 2025
Un vis născut încă de la debutul în Campionatul Național de Raliuri se transformă în realitate pentru Sebastian Scîrlet la finalul săptămânii următoare, când este programată a cincea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă
Tânărul pilot al echipei Delta Racing Team România va lăsa în garaj modelul Peugeot 208 Rally4 cu care participă în etapele de raliu, urmând să se alinieze la startul Trofeului Sinaia cu o mașină mult mai performantă și total-diferită, o Škoda Fabia Rally2 Evo
July 24, 2025
Weekendul acesta, la Trofeul Sinaia, etapa „de acasă” pentru Dominic Marcu, pilotul care scrie istorie în motorsportul din România revine pe traseul care i-a marcat debutul și evoluția profesională.
July 21, 2025
La 20 de ani distanță de la ultima etapă mondială câștigată de "un Solberg", ediția din acest an a Raliului Estoniei a fost cucerită de nimeni-altul decât Oliver Solberg, fiul fostului campion mondial de raliuri, Petter Solberg.
Mai mult, imnul Regatului Suedez s-a auzit din nou într-o etapă a Campionatului Mondial de Raliuri, după mai bine de 28 de ani de la ultimul succes al unui pilot suedez, Kenneth Eriksson obținând ultima victorie pentru Suedia în 1997 la Raliul Noii-Zeelande
July 15, 2025
Anunț trist în automobilismul sportiv românesc: Luiza Mincu Răspopa – organizator al Raliului Moldovei și președinte al clubului Rally Spirit Onești – s-a stins din viață la 49 de ani, după o lungă și grea suferință.
July 12, 2025
Simone Tempestini rămâne neînvins în Raliul Sibiului pentru al 6-lea an consecutiv, adjudecându-și o victorie mai mult decât clară în fața adversarilor săi
July 10, 2025
Campionatul Național de Raliuri Winner, organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și Agenției Naționale pentru Sport, revine în acțiune la finalul acestei săptămâni cu o nouă ediție plină de spectacol și noutăți a Raliului Sibiului Bilstein
Acest lucru înseamnă că sezonul național de raliuri se mută pe suprafața mobilă a macadamului, un element descriptiv și sinonim al etapei din Munții Cindrel
July 9, 2025
Reșița, 6-7 iulie 2025 – Dominic Marcu urcă din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Categoria 3, în etapa a IV-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă – Memorialul Werner Hirschvogel, desfășurată pe spectaculosul traseu de pe Valea Domanului.
July 8, 2025
Finalul săptămânii anterioare i-a readus pe sportivii Campionatului Național de Viteză în Coastă pe traseul reșițean, în cea de-a patra etapă a sezonului
Memorialul Werner Hirschvogel a numărat puțin peste 60 de concurenți, fiind o etapă cu încărcătură emoțională puternică, toți sportivii alergând cu gândul la Mihai Leu, care s-a stins din viață în săptămâna cursei
July 4, 2025
Unii oameni îți trăiesc viața pe linia de start, alții îți transformă viața într-o cursă demnă de povestit. Mihai Leu nu a fost doar campion mondial la box, a fost unul dintre pionierii motorsportului românesc.
July 4, 2025
Ediția din acest an a etapei reșițene aduce la start un număr de 69 de sportivi din toate categoriile vitezei în coastă, aceștia urmând să alerge In Memoriam Mihai Leu
July 3, 2025
În acest weekend, pe 5-6 iulie, Reșița devine epicentrul motorsportului românesc, odată cu desfășurarea etapei a IV-a din Campionatul Național de Viteză în Coastă – Memorialul Werner Hirschvogel.
July 2, 2025
România a pierdut un erou al ringului și al motorsportului. O stea s-a stins pe cerul sportului românesc. Mihai Leu, primul campion mondial al României în boxul profesionist și multiplu campion în automobilism, a murit la vârsta de 57 de ani, după o luptă crâncenă cu o boală necruțătoare, pe care a dus-o pe picioare cu discreție și curaj mai bine de un deceniu.
June 30, 2025
Actualul sezon al Campionatului Național de Raliuri Winner rămâne mai 'sărac' cu o etapă ca urmare a anulării celei de-a 15-a ediții a Raliului Moldovei Bacău
June 28, 2025
Surprinzător - sau nu - situația din clasamentele etapei greci a Campionatului Mondial de Raliuri rămâne aproape neschimbată și după ziua de sâmbătă, cu Ott Tänak lider autoritar în ierarhia absolută, respectiv cu Oliver Solberg în fruntea categoriei suport WRC2 și Ali Türkkan cel mai rapid junior
June 27, 2025
După debutul de joi seara pe Super Speciala din Atena, Raliul Acropolelor s-a mutat vineri pe drumurile grele de macadam din nord-vestul capitalei, punând la grea încercare toate cele 67 de echipaje înscrise în etapa ce marchează prima jumătate a sezonului în Campionatul Mondial de Raliuri
June 23, 2025
Multiplul campion național absolut și maestru emerit al sportului, Simone Tempestini rămâne neînvins în etapa sa de casă pentru al patrulea an la rând, bifând astfel un rezultat istoric atât pentru el cât și pentru Raliul Clujului
Aflat la comenzile modelului Porsche 997 RGT, pilotul echipei clujene Napoca Rally Academy l-a egalat pe Constantin Aur la capitolul victorii în etapa clujeană, surclasându-l pe vasluian în ierarhia victoriilor din CNR
June 18, 2025
Sezonul Campionatului Național de Viteză în Coastă • Hot Spins Racing readuce cei mai rapizi sportivi ai disciplinei pe tradiționalul traseu de concurs de pe Valea Domanului, în una dintre cele mai consacrate etape ale României
June 18, 2025
Etapa clujeană sărbătorește în acest an jumătate de secol de la primul raliu organizat, aducând la start cel mai mare număr de echipaje din acest sezon într-o etapă națională de raliuri
73 de echipaje, dintre care 67 în CNRWR respectiv restul de 6 în CNRIWR, se vor întrece pe cele 9 probe speciale pregătite de Clubul Sportiv SAVU Racing în parteneriat cu autoritățile locale și județene, respectiv partenerii care susțin nemijlocit a doua cea mai longevivă etapă de raliu din România
June 16, 2025
Record după record, așa a fost sfârșitul de săptămână pentru Jerome France și echipa sa, spectaculosul pilot francez bifând nu doar primul succes al etapei harghitene la prima prezență, ci și noul record al traseului - 1:28,583, devenind noul "King of the Hill"
June 12, 2025
Constructorul japonez are toate motivele să se gândească la un nou titlu mondial atât la echipe dar mai ales la piloți, grație unei dominații categorice de 6 etape din tot atâtea consumate
Sébastien Ogier n-a renunțat nici în acest an la participările în mondialul de raliuri [și bine a făcut], alegând să continue sub aceeași formă ca și-n ultimele sezoane: program parțial. Doar că, puțini și-ar fi imaginat ca după doar 6 etape și 4 prezențe la start ale francezului, acesta să aibă trei succese și să ocupe poziția secundă a ierarhiei la zi
June 6, 2025
Pentru prima oară în istoria sa, orașul aflat la poalele Carpaților de Curbură va găzdui o etapă de hard enduro, competiția fiind organizată de clubul sportiv Après Snow Racing Team sub egida Federației Române de Motociclism, în perioada 6-8 iunie 2025
June 3, 2025
Transalpina Challenge 2025, a doua etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă (CNVC), s-a încheiat cu un nou rezultat solid pentru Dominic Marcu, aflat la volanul singurei Tesla Model S Plaid de curse din Europa: Locul 1 la Categoria 3, Locul 8 în clasamentul general, Locul 3 pentru echipa Bergenbier Fără Alcool.
June 3, 2025
Rotaract Kronstadt, te invită în data de 7 iunie 2025, în Piața Sfântu Ioan din municipiul Brașov pentru a lua parte la campania dedicată informării și conștientizării asupra siguranței auto.
June 2, 2025
Miercurea Ciuc, 13-15 iunie 2025 – Lumea palpitantă a curselor de viteză în coastă revine în Harghita Băi cu ocazia mult-așteptatei etape – Harghita Challenge, care reprezintă cea de-a treia cursă din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Evenimentul va avea loc în perioada 13-15 iunie, atrăgând atât piloți experiementați consacrați, cât și piloți pasionați, aflați la începutul aventurii din lumea motorsportului.
June 2, 2025
Campionatul Național de Viteză în Coastă Hot Spins Racing a readus Drumul Regelui în prim-plan, Transalpina Challenge făcând obiectul celei de-a doua etape a sezonului 2025
După problemele la sistemul electronic care l-au împiedicat să termine etapa râșnoveană, Jerome France a revenit în forță la etapa desfășurată pe șoseaua aflată la cea mai înaltă altitudine din țară, dominând și implicit, cucerind ediția din acest an a etapei gorjene
May 29, 2025
În urma deciziilor cu indicativele #7 respectiv #8 emise de către Colegiul Comisarilor Sportivi al Raliului Harghitei, privind nerespectarea regulamentului privitor la combustibilul utilizat, echipajele vizate - Andrei Gîrtofan/Tudor Mârza și Sebastian Barbu/Bogdan Iancu - au formulat contestații la Comisia de Competiții a FRAS în vederea unei posibile soluționări pozitive
May 27, 2025
Fost prim-ministru al României în perioada 2012-2015 și recent candidat independent la funcția de președinte al României, Victor-Viorel Ponta revine pe scena automobilismului sportiv românesc în cadrul Transalpina Challenge, etapă la care își făcea debutul ca pilot în urmă cu aproape 18 ani [în 2007]
May 27, 2025
Prezența lui Victor Ponta pe lista de înscrieri provizorie și (încă) neoficială a Transalpina Challenge ne arată încă odată că pasiunea pentru automobilismul sportiv nu se stinge, și oricâți ani ar trece, revii la ceea ce iubești
May 25, 2025
Multiplul campion național absolut și deținătorul recordului pentru cele mai multe titluri absolute în Campionatul Național de Raliuri - 9 la număr - s-a impus pentru al treilea an consecutiv în Raliul Maramureșului, preluând șefia provizorie în clasamentul la zi al Winner Rally
May 25, 2025
Lumea motorsportului românesc este, de ieri, mai săracă. Fostul mare campion de viteză în coastă și viteză pe circuit, Constantin Ciucă, cunoscut și ca "Puiu" Ciucă, s-a stins din viață la onorabila vârstă de 77 de ani.
May 24, 2025
Recordmenul titlurilor absolute în naționalul de raliuri n-a avut adversar în prima zi a etapei maramureșene, dominând întregul program prin victoria tuturor celor 3 probe speciale, în condiții meteorologice total potrivnice materialului său de concurs
May 23, 2025
După o pauză de mai bine de patru săptămâni, Campionatul Național de Raliuri Winner Rally revine în acțiune cu cea mai nordică etapă din calendar, Raliul Maramureșului fiind a doua etapă a actualei stagiuni
Asemenea ediției precedente, prezența la start nu este una deosebit de numeroasă, lista de înscrieri numărând doar 51 de echipaje, însă din acest total, nu mai puțin de 16 perechi vor concura cu modele de specificație R5/Rally2, marcându-se astfel un nou record absolut pentru naționalul de raliuri
May 19, 2025
Sezonul competițional al mondialului de raliuri este în plină desfășurare, cea de-a cincea etapă a actualei stagiuni consumându-se la finalul săptămânii ce tocmai a trecut, Raliul Portugaliei fiind adjudecat de nimeni-altul decât Sébastien Ogier după o luptă intensă cu Ott Tänak, cel ce-a fost trădat de servodirecția mașinii sale spre finalul penultimei zile
May 12, 2025
Cea de-a doua etapă a sezonului european de raliuri, desfășurată pe macadamul de lângă Veszprém și Székesfehérvár [Ungaria] a oferit una dintre cele mai spectaculoase, intense și încărcate de dramatism etape din ultima perioadă
La prima apariție în Campionatul European de Raliuri, finlandezul Roope Korhonen secondat de Anssi Viinikka (Toyota GR Yaris Rally2) a reușit să țină ritmul cu greii competiției de pe bătrânul continent pentru ca în final să-și adjudece succesul absolut
May 11, 2025
Ziua de sâmbătă de la Raliul Ungariei a oferit bătălii spectaculoase dar și momente dramatice pentru foarte multe echipaje, inclusiv pentru câteva dintre cele ce reprezintă țara noastră
Grație unui ritm foarte-foarte bun, italianul Andrea Mabellini rămâne lider înaintea zilei decisive, fiind urmat în TOP3 de finlandezul Roope Korhonen respectiv de cel mai bine clasat român până la acest moment - Simone Tempestini
May 10, 2025
Cea de-a șasea ediție a Raliului Ungariei, contând ca a doua etapă a actualei stagiuni din Campionatul European de Raliuri, a debutat vineri seara cu superspeciala de la Királyszentistván, unde echipajele au concurat în paralel - în perechi de câte două mașini - cel mai bun timp revenindu-i lui Simone Tempestini
May 9, 2025
Campionatul European de Raliuri, ce a debutat în urmă cu o lună pe asfaltul spaniol, continuă la sfârșitul acestei săptămâni cu Raliul Ungariei, etapa secundă a actualei stagiuni
Raliul din țara vecină va avea la start un total de 92 de echipaje, dintre care 64 vor puncta în ierarhiile ERC. Printre toate aceste perechi se numără 6 echipaje 100% românești, respectiv o navigatoare care îl va seconda pe un pilot eston
May 6, 2025
Colegiul Comisarilor Sportivi care a activat în cadrul ediției din acest an a Raliului Harghitei a emis Decizia 7 respectiv Decizia 8, care îi vizează în mod direct pe concurenții cu numărul de concurs 40, respectiv 2 - acesta din urmă fiind chiar câștigătorul etapei harghitene
May 4, 2025
Comunitatea sportiv automobilistică din Italia este din nou în doliu după ce astăzi, 4 mai 2025, pilotul Massimiliano Ponzetti în vârstă de 54 de ani s-a stins din viață în timpul Rally Valle d'Aosta
April 30, 2025
Dominic Marcu a început sezonul 2025 cu o performanță istorică la Trofeul Râșnov, devenind primul pilot din Europa care câștigă o etapă oficială de viteză în coastă la volanul unei mașini electrice. La bordul primei Tesla Model S Plaid de curse din Europa, Dominic a dominat fără drept de apel etapa de deschidere a Campionatului Național de Viteză în Coastă, câștigând locul 1 absolut.
April 28, 2025
Sinăianul Dominic Marcu și-a văzut visul împlinit la trei ani distanță de la debutul cu puternicele modele Tesla. În premieră cu Model S Plaid pe traseul râșnovean, sportivul a dominat ziua secundă a competiției, reușind să-și adjudece ambele manșe de concurs pentru a se impune categoric în clasamentul absolut al primei etape din HotSpins Racing.
Finalul Trofeului Râșnov powered by Pro-X 2025 a fost spectaculos, podiumul absolut fiind compus din câștigătorii celor trei categorii generale ale vitezei în coastă românești: Dominic Marcu - locul 1 în clasamentul absolut și câștigător al categoriei III, Julian Răduță - locul 2 în clasamentul absolut și câștigător al categoriei II, respectiv Costel Cășuneanu - locul 3 în clasamentul absolut și câștigător al categoriei I.
April 26, 2025
Jerome France și Dominic Marcu au ținut prima pagină a zilei de antrenamente de la Trofeul Râșnov powered by Pro-X - ediția 56, cel dintâi fiind cel mai rapid sportiv pe asfaltul uscat al traseului de concurs de pe Valea Cetății, în vreme ce, cel de-al doilea an dominat competiția după ce ploaia și-a făcut simțită prezența de-a lungul întregului traseu
April 25, 2025
Începutul sezonului 2025 marchează diferite momente speciale pentru unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți piloți de viteză în coastă din România: Dominic Marcu. Pilotul sinăian își începe cel de-al patrulea sezon la comenzile unui model de competiție Tesla, etapa râșnoveană fiind nimic-altceva decât locul unde, în urmă cu 3 ani [în anul 2022] începea povestea sa cu puternicele automobile electrice. Mai mult, pe traseul dintre stațiunile Râșnov și Poiana Brașov, ce șerpuiește verdele natural al pădurii, Dominic Marcu va accelera - în premieră - spre cel mai bun timp cu puternica Tesla Model S Plaid, o mașină despre care putem spune fără nicio reținere faptul că este cea mai puternică de până acum, pe traseul dat.
April 24, 2025
În acest sezon, prietenia accelerează pe traseu. Dominic Marcu, Emil Ghinea și Antonia Ioana Tănasie își unesc forțele într-o echipă specială susținută de Bergenbier Fără Alcool, brandul care aduce împreună oamenii pasionați de motorsport și transformă fiecare cursă într un moment de neuitat.
April 23, 2025
Campionatul Național de Viteză în Coastă - Hot Spins Racing revine la structura unei singure competiții pe traseele montane din România, sezonul competițional debutând la Trofeul Râșnov powered by Pro-X, etapă organizată de Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov
Una dintre cele mai importante ramuri sportive ale automobilismului românesc - viteza în coastă - va debuta la sfârșitul acestei săptămâni pe traseul de concurs de pe Valea Cetății din Râșnov. Ajuns la ediția cu numărul 56, Trofeul Râșnov powered by Pro-X va aduce la start un număr impresionant de piloți - 91, cărora li se adaugă cei 2 deschizători precum și 10 membri ai clubului Porsche Club România, ce vor realiza manșe demonstrative cu cele mai noi și potente modele de stradă ale producătorului din Stuttgart.
April 16, 2025
Sezonul nou de viteză în coastă pornește în forță, iar Trofeul Râșnov 2025 – prima etapă din calendar – vine cu o surpriză fresh: Bergenbier Fără Alcool se alătură oficial evenimentului în calitate de partener!
April 15, 2025
Compania brașoveană Pro-X, specializată în producția de articole pentru cosmetică și întreținere auto, rămâne partenerul principal al competiției Trofeul Râșnov și în acest an, consolidându-și poziția de pilon strategic în organizarea evenimentelor aflate sub cupola clubului sportiv Auto Blic Brașov
April 5, 2025
Nikolay Gryazin (Škoda Fabia RS Rally2) își menține poziția de lider a Rally Sierra Morena, prima etapă a sezonului european de raliuri, pilotul rus reușind 2 victorii de probă specială pentru a încheia penultima zi de concurs cu un avantaj de 28,8 secunde în fața adversarului direct, ibericul José Antonio Suárez (Škoda Fabia RS Rally2)
April 3, 2025
Sezonul 2025 din automobilismul sportiv românesc începe să prindă 'viață' din ce în ce mai mult, drept dovadă stând și debutul unui nou campionat - cel de la Rally Start - al cărui concept se aseamănă foarte mult cu cel al etapelor 'Ronde' din Italia, unde scopul principal al competiției este cel de a-i familiariza cu raliurile și rigorile acestei ramuri sportive pe acei tineri sportivi care până acum frecventau alte ramuri precum slalom paralel, rally-cross sau îndemânare auto
March 28, 2025
Pentru al patrulea an consecutiv, Trofeul Râșnov powered by Pro-X va fi etapa care pornește motoarele unui nou sezon în Campionatul Național de Viteză în Coastă, care, începând din acest sezon se va numi Hot Spins Racing datorită noului parteneriat al Federației Române de Automobilism Sportiv cu Winner - operator de top în industria jocurilor de noroc
March 26, 2025
Momentul așteptat de atâta timp, atât de către noi dar mai ales, de către voi, cititorii noștri, a sosit. Începând de astăzi, 26 Martie 2025, AutoRally.ro are un aspect nou, modern și mult mai interactiv - totul, datorită lui Niculae Șorodoc și Team First Software.
February 27, 2025
Cea de-a patra etapă a pornit de la Al-Futtaim oferind o provocare mai mult decât istovitoare pe unele dintre cele mai mari dune din lume care au avut ca punct final bivuacul din zona fortificației de la Al Dhafra