Documente Masters (6) - Trofeul Poiana Brașov |
• Regulament Particular |
• Program (RO) |
• Program (EN) |
• Harta Traseu |
• Declaratie Invitat |
• Cerere Acreditare Media |
• Cazare |
Lucian Radut este castigatorul Trofeului Campulung Muscel
Trofeul Câmpulung Muscel, penultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă 2015, a oferit un adevărat show automobilistic. Un traseu cu o lungime de 3 km, desfășurat in localitatea Lerești, pe sectorul de drum Câmpulung - Voina (DJ734) a atras nu mai puţin de 58 de concurenţi la start.
Credit foto: rallyphoto.ro
Lucian Radut a câștigat Trofeul Câmpulung Muscel. La comenzile unui Mitsubishi Lancer Evo VIII, pilotul bucureștean a dominat ambele manșe de concurs (2:57.689). Al doilea loc pe podiumul clasamentului Open i-a revenit lui Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO IX). Paul a fost cel mai rapid pilot al grupei H în antrenamentele cronometrate. Răduţ a fost mai rapid decât Andronic pe ambele urcări ale concursului, diferenţa cumulată dintre cei doi fiind de aproape două secunde și jumătate. Ultima poziţie pe podiumul clasamentului Open a obţinut-o Andrei Dumitrescu la comenzile unui monopost Tatuss, care a încheiat în faţa lui Costi Stratnic (BMW 135d), Șerban Andrei (Skoda Fabia) și a lui Dan Prepeliţă (Audi RS4).
Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer Evo VIII) a câștigat grupa N, devansându-i pe Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X) cu o jumătate de secundă și pe Raul Szene (Mitsubishi Lancer Evo IX) cu aproape o secundă si jumătate. Cel mai rapid pilot al grupei N din antrenamentele cronometrate a fost Alexandru Mitroi, devansându-l pe Ion Nicolae cu mai puţin de o secundă.
Grupa A a fost dominată de Adi Sotingeanu (Subaru Impreza GC8), fiind mai rapid cu 1.2 secunde decât Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer Evo IX) și cu 1.35 secunde de Radu Ortelecan (Mitsubishi Lancer Evo VI).
Clasamentul mașinilor cu două roţi motrice este condus de Andrei Șerban (Skoda Fabia), urmat de Alex Mirea (Honda Civic EP3) și Claudiu Ciucă (Renaul Megane), iar în clasamentul mașinilor cu doua roţi motrice cu peste 3000 de cmc, se impune Costi Stratnic (BMW 135d), urmat de Florin Voicu (Ferrari 430 Challenge).
Întrecerea automonilistică de la Câmpulung Muscel a avut pe lista de înscrieri și câteva bijuterii clasice. Alfa Romeo Alfetta GTV pilotată de Cătălin Cedric Ghigea a fost cea mai rapidă "istorică", pilotul bucureștean devenind campionul grupei I2 înainte de ultima etapă. Dorin Alexandrescu (VW Golf GTI) a terminat pe doi, iar Costin Gănescu (Fiat X1/9) pe trei în această categorie. Singurul concurent înscris în grupa I1 a fost Gunther Graef, la bordul unui BMW 1602.
Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lerești, Nurvil-Audi, Pasteur Caroseria, M- Carbon Parts, Pentarom, DJTS Argeș, Kilicom, Magic Safe Security!
Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop este programată să se desfășoare la Brașov în perioadă 3-4 octombrie. Mai multe detalii despre evenimentul automobilistic desfășurat pe Drumul Poienii găsiţi pe pagina de facebook Marele Premiu al Orașului Brașov.
Cristi Andrei
Echipa Autorally