Sportul cu motor are o istorie mult mai indelungata la Odorheiu Secuiesc decat cele doua editii ale Raliului Harghitei, care au fost gazduite aici dupa reeditarea competitiei din 2013. Un ziar local a descoperit ca municipiul a facut parte din itinerariul unei intreceri organizate de Automobil Clubul Regal din Ungaria cu un secol in urma, avand startul si sosirea la Budapesta si un traseu lung de 2500 de km, sub titulatura "Tura prin Carpati" (Kárpáti Túra).

Bulevardul Kossuth Lajos, centrul nevralgic al Raliului Harghitei, unde protagonistii, echipajele si masinile lor, au putut fi vazuti in 2014 indeaproape, a jucat si cu 100 ani mai devreme un rol central in vizita Turei prin Carpati la Odorheiu Secuiesc. Aici, in 27 mai 1914, in cadrul etapei a patra, din totalul de sapte cate a avut intrecerea, orasul de pe Tarnava Mare a servit ca pauza de pranz participantilor, 35 la numar la sosirea la Odorhei, regulamentul competitiei stipuland o perioada de odihna obligatorie de o ora.
Potrivit ziarelor timpului, evenimentul a fost unul foarte important pentru comunitatea locala, care a tratat trecerea "trasurilor fara cai", o raritate in acele vremuri, ca pe o sarbatoare. Orasul a intrat intr-o curatenie generala pret de trei zile, iar in ziua intrecerii circulatia trasurilor a fost interzisa. Pe durata sosirii concurentilor interesul a fost atat de ridicat, incat pompierii au facut un cordon viu intre spectatori si drum, iar participantii au fost intampinati de taraful lui Konya Jancsi si de oficialitatile locale, in frunte cu prefectul Ugron Janos.
Intrecerea cu startul si sosirea la Budapesta a trecut si prin alte orase din tara, itinerariul complet fiind: Budapesta-Munkács, Munkács-Vatra Dornei, Vatra Dornei-Sovata, Sovata-Brasov, Brasov-Baile Herculane, Baile Herculane-Arad si Arad-Budapesta.
Articolul original a aparut sub semnatura lui Katona Zoltan.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally