Publicat in: June 10, 2010, Vizualizari: 1470
Jackie Ickx este unul dintre recordmanii victorilor in celebra cursa de 24 ore cu cele sase reusite ale sale. In ultimii ani, performanta sa avea sa fie depasita de Tom Kristensen cu 8 victorii. Referitor la calificarile pentru cursa de 24 ore, Ickx a spus:” desigur ca locul pe grila de start nu are nici o importanta sportiva pentru o cursa de anduranta. Are insa o mare insemnatate pentru duelul psihologic dintre piloti si obtinerea celui mai bun timp da incredere atat pilotilor, cat si echipelor”. Chiar daca nu mai este pilot activ, Ickx este prezent la Le Mans datorita fiicei sale Vanina. Aceasta face parte din echipajul prototipului Lola Aston Martin LMP 1 008.
Cele patru ore de antrenamente libere derulate miercuri au avut loc fara prea multe evenimente. Iesirea lui Romain Grosjean – Ford GT LMPGT 1 60 a dus la interuperea sesiunii pentru 15 minute, in timp ce echipajul 100% feminin format din Cyndie Allemann / Natacha Gaghnang / Rahel Frey (singurul de acest fel din competitie) a sifonat masina Ford LMPGT 1 nr 61, autoarea fiind Allemann.
Lupta pentru victorie se va da inca odata intre Peugeot si Audi. In ce priveste calificarile cele doua echipe mizeaza pe performantele pe tur ale lui Stephane Sarrazin, francezul obtinind pole position in ultimele trei editii, iar Audi pe Alan McNish, liderul autoritar al pilotilor echipei germane. Joi se va stabili grila de start pentru ca sunt prevazute doua sesiuni de calificari. Prima intre 19.00 – 21.00, iar a doua intre 22.00 – 24.00. In sesiunea derulata miercuri noaptea, Peugeot a dominat cu autoritate ocupind primele patru locuri. Sesiunea de doua ore, care s-a incheiat la miezul noptii, a fost intrerupta de doua ori. Vremea va juca un rol esential, in caz pe ploaie timpii de miercuri seara urmind sa decida grila de start.
Radu Roman
Le Mans
1. Bourdais / Pagenaud / Lamy – Peugeot 908 3:19,711
2. Wurz / Gene / Davidson – Peugeot 908 3:20,317
3. Sarrazin / Montagny / Minassian – Peugeot 908 3:20,325
4. Lapierre / Panis / Duval – Peugeot 908 Oreca 3:21,192
5. Dumas / Bernhard / Rockenfeller – Audi R15+ 3:23,578
6. Treluyer / Lotterrer / Fassler – Audi R15+ 3:24,430
7. McNish / Kristensen / Capello – Audi R15+ 3:24,688
8. Fernandez / Mucke / Primat – Lola Aston Martin 3:26,680
9. Mailleux / Ickx / Ragues – Lola Aston Martin 3:29,774
10.Ayari / Andre / Meyrick – Oreca AIM 3:30,056