49 de echipaje și un număr impresionant de modele Rally2/R5 la Raliul Sibiului 2026

Publicat in: July 6, 2026, Vizualizari: 288

Raliul Sibiului deschide în acest weekend sezonul de macadam al Campionatului Național de Raliuri, odată cu cea de-a cincea etapă a sezonului. Cu un coeficient de 1.2 și statutul de primă rundă din seria celor trei programate pe suprafață mobilă, competiția sibiană promite să joace un rol important în lupta pentru titlurile naționale, iar lista de înscrieri confirmă interesul ridicat pentru una dintre cele mai spectaculoase etape ale anului.

Un număr de 49 de echipaje și-au anunțat participarea - lucru care îi va avantaja și pe organizatori prin distribuția acestora în parcul de service, categoria regină stabilind un nou record pentru etapa sibiană: 16 automobile Rally2/R5 se vor afla la startul întrecerii sibiene.

Campionatul arată din ce în ce mai bine

Dacă în urmă cu doar câțiva ani era greu să găsești zece mașini de top la startul unei etape de campionat, Raliul Sibiului se implică direct în rescrierea statisticilor. Nu mai puțin de 16 modele Rally2 și R5 se aliniază la start, un record absolut pentru etapa sibiană, fiind a doua etapă după Raliul Maramureșului din 2025 care aduce la start atâtea modele la clasa regină. 

În fruntea listei se află liderii campionatului, cu Simone Tempestini și Carmen Poenaru, care revin pe macadam la comenzile modelului Skoda Fabia RS Rally2, automobilul cu care legendarul pilot nu a cunoscut înfrângerea pe probele de macadam din România. Lor li se alătură principalii adversari din lupta pentru titlu, precum Norbert Maior sau Andrei Gîrtofan, dar și protagoniști ai TOP 5-ului general, precum Sebastian Scîrlet sau Bogdan Gheorghiu. Lista este completată de Bogdan Talașman, Valentin Porcișteanu, Victor Dimitriu, Ștefan Timișică, Jean Tatu Jr., dar și Eduard Grigoriu și Raul Badiu, ceea ce transformă categoria RO2 într-una dintre cele mai puternice din ultimii ani.

Lista înscrierilor aduce însă și câteva reveniri importante. Bogdan Cuzma, absent din primele etape ale sezonului intern, revine în Campionatul Național după participarea la Rally Adriatico din Italia și va concura alături de același Marc Banca pe o Skoda Fabia RS Rally2, în veme ce, la bordul unui model similar, Cătălin Grigoriu reface echipajul alături de Bogdan Rotaru. Tot la prima apariție din acest sezon îl regăsim și pe Răzvan Nechifor, care păstrează Ford-ul Fiesta R5, însă începe un nou parteneriat cu navigatorul Rareș Badea. O altă apariție interesantă este cea a soților Răzvan și Manuela Trișnevschi, care vor debuta la comenzile unei Skoda Fabia R5, în timp ce Florin Crișan revine în Campionatul Național după un deceniu de absență. Clujeanul va pilota un spectaculos Ford Fiesta Proto R4T, având-o în dreapta pe soția sa, Mara Olivia.

Totuși, printre atâtea reveniri și debuturi la cel mai înalt nivel, trebuie să precizăm și faptul că lista de înscrieri nu-l include nici pe Mihai Manole, a cărui mașină nu este pregătită după accidentul din etapa clujeană, dar nici pe Andrei Gheorghiu sau seniorul Jean Tatu. Mai mult, lipsesc de la start nume obișnuite ale macadamului autohton, cum ar fi Cristi Dolofan sau Eugen Cărăgui, lucru care ar duce numărul modelelor de top la peste 20.

Întoarcerea la Rally3

Schimbările nu lipsesc nici din rândul echipajelor deja consacrate. După două evoluții excelente în Super Rally și o prestație solidă la Raliul Clujului cu Hyundai i20 N Rally2 al tatălui său, Alexandra Teslovan revine pe Ford Fiesta Rally3 Evo. Și categoriile inferioare se anunță extrem de disputate. În clasamentul mașinilor de top al categoriei două roți motrice vor lua startul, printre alții, Reis Suliman, proaspăt revenitul Paul Popa, dar și Niculae Șorodoc sau Mihai Dumitrescu, care asemenea multor piloți prezenți pe lista de înscrieri, a efectuat deja o serie de teste premergătoare, în cadrul Trofeului Comandău din week-end-ul precedent.

Macadamul readuce în atenție și spectaculoasele modele Side-by-Side, unde, pe lângă echipajele românești, își face apariția și un echipaj din Ungaria, format din Miklós Trébitsch și Gergely Zsolt Szabó, semn că etapa sibiană continuă să atragă concurenți și din afara granițelor.

RO6: Acolo unde se formează viitorii piloți

Dacă RO2 reprezintă prezentul campionatului, RO6 continuă să fie categoria care produce viitoarele nume importante ale raliurilor românești. Cu numeroase Suzuki Swift Sport și Dacia Logan la start, clasa adună din nou cel mai numeros pluton al etapei și îi aduce în premieră în Campionatul Național pe David Barna și Gheorghe Ianis. Alături de ei îi regăsim pe Mihnea Hanea, Dragoș Tuluc, Eduard Bîrloiu, Laurențiu Sanda, Luca Racoviță și mulți alții, semn că baza campionatului rămâne una extrem de sănătoasă.

Lista de înscrieri

Programul Raliului Sibiului: start într-o nouă locație, probe clasice și un mesaj care ar trebui să dea de gândit

Raliul Sibiului va debuta oficial vineri, 10 iulie, odată cu sesiunea de teste oficiale, organizată în acest an pe un traseu nou, în zona Cisnădie. Va fi prima oportunitate pentru echipaje de a găsi setările ideale înaintea debutului pe macadam, într-o etapă care deschide seria celor trei runde consecutive desfășurate pe suprafață mobilă. După shakedown, atenția se mută în centrul orașului pentru Startul Festiv, programat de la ora 18:00. Există însă o schimbare importantă față de edițiile precedente: ceremonia nu va mai avea loc nici măcar în Piața Mică, darămite Piața Mare, ci în Piața Unirii, o mutare care ridică din nou semne de întrebare privind locul pe care administrația sibiană îl acordă sporturilor cu motor.

Din păcate, nu este un caz izolat. În ultimii ani, competițiile automobilistice par să fie împinse, treptat, în afara celor mai reprezentative spații publice, în timp ce centrul orașelor este rezervat aproape exclusiv evenimentelor culturale. Este o abordare greu de înțeles, mai ales în condițiile în care cele două domenii nu se exclud reciproc, ci pot coexista și chiar se pot completa. Mai mult decât atât, impactul economic al unor competiții precum Raliul Sibiului este incontestabil. Zeci de echipaje, sute de membri ai asistențelor tehnice, oficiali, reprezentanți ai echipelor și mii de spectatori înseamnă hoteluri ocupate, restaurante pline și venituri consistente pentru economia locală. Este exact modelul demonstrat, an de an, și de Red Bull Romaniacs, un eveniment devenit unul dintre cele mai importante motoare turistice ale Sibiului.

Tocmai de aceea, mutarea Startului Festiv din Piața Mare sau Piața Mică transmite un semnal care nu poate fi ignorat. Motorsportul nu ar trebui tratat ca un inconvenient administrativ, ci ca un eveniment capabil să aducă valoare orașului, atât din punct de vedere economic, cât și din perspectiva imaginii. Cu atât mai mult trebuie apreciat efortul organizatorilor sibieni, care continuă să mențină competiția la un nivel ridicat, în ciuda obstacolelor logistice și administrative întâlnite în ultimii ani.

Spectacolul începe însă chiar în aceeași seară. După ora 21:00, primele secunde ale ediției 2026 vor fi cronometrate pe tradiționala Superspecială organizată în Piața Unirii și în zona Hotelului Ramada, acolo unde publicul va avea ocazia să urmărească de aproape cele 49 de echipaje înscrise înainte ca acestea să intre în adevărata provocare a macadamului sibian.

Ziua de sâmbătă aduce primul contact cu probele clasice ale raliului. Echipajele vor parcurge două bucle identice, fiecare alcătuită din specialele Cheile Cibinului (11,85 km), Gâtul Berbecului (18,34 km) și Rășinari (12 km). După regrupare și parcul de service, cele trei probe vor fi reluate, înainte ca ziua să se încheie spectaculos cu Șanta, proba de noapte în lungime de 4,96 kilometri, una dintre cele mai apreciate de spectatori.

Duminică este rezervată decisivului. De două ori, concurenții vor înfrunta cei 22,7 kilometri ai specialei Șanta Max, cea mai lungă probă a raliului, un traseu tehnic și solicitant care include inclusiv o porțiune de asfalt și care are toate șansele să stabilească ordinea finală a clasamentului.

La final, după aproape 140 de kilometri de probe speciale și un nou weekend de spectacol pe macadamul sibian, echipajele vor reveni în Piața Mare, acolo unde, începând cu ora 16:00, este programată Festivitatea de Premiere, momentul care va încheia cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Raliuri.

Documente și program pe www.raliul-sibiului.ro

 

Un articol semnat de Cristian Oltean - republicarea strict interzisă!

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss