51 dintre cele 83 de echipaje care s-au înscris la startul Sibiu Rally Challenge, festivalul sporturilor cu motor programat în acest final de săptămână, vor lua startul în cea de-a șasea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop.

Lista candidaţilor la victorie este deschisă de Simone Tempestini, liderul la zi al ierarhiei absolute, pilot care și-a adjudecat patru dintre cele cinci runde de până acum, excepţia reprezentând-o Raliul Moldovei-Moinești, singura etapă în care nu a evoluat la comenzile modelului Ford Fiesta R5. De data aceasta, Simone, care a decis să vină la Sibiu renunţând la etapa de WRC din Germania, va pilota unul dintre cele 5 modele Ford, la fel ca și principalii săi rivali, Edwin Keleti și Bogdan Marișca, ocupanţii poziţiilor doi și trei în clasamentul campionatului. Celelalte două modele Ford Fiesta R5 îi vor avea la comenzi pe Marco Tempestini și Sorin Badea, piloţi care vor încerca și ei să se implice în lupta pentru primele poziţii, la care mai aspiră Gergo Szabo (Mitsubishi Lancer Evo9 R4) și Dan Gîrtofan (Skoda Fabia S2000), care se află în continuare în cursa pentru podiumul campionatului.
La Clasa 3, Horaţiu Savu nu-l va avea ca adversar pe secondantul său în ierarhia din 2015, Manuel Mihalache, dar spectacolul este garantat de prezenţa pe lista de start a lui Rareș Tomiţă și a lui Vali Porcișteanu, campionul naţional din 2011, care revine cu această ocazie în întrecerea internă. O altă surpriză o reprezintă prezenţa lui Florinel Tincescu la această clasă, pilotul Napoca Rally Academy debutând cu acest prilej la volanul unui Subaru Impreza N15.
La Clasa 5/6, pe lista de start figurează șase echipaje. În absenţa lui Adrian Răspopa, Raul Badiu este principalul favorit la victorie, în timp ce Mihai Manole, Cristian Toader, Sebastian Gioarsă și Andrei Mușeţeanu vor lupta pentru celelalte locuri ale podiumului de premiere. Tot la această clasă va lua startul și Sebastian Barbu, care pentru etapa de la Sibiu va pilota un Renault Clio R3.
Ca de fiecare dată, la Clasa 9 înregistrăm cel mai mare număr de înscriși, 21. Nu lipsesc Vlad Cosma, Csongor Szabo, Radu Necula și Alexandru Ardelean, protagoniștii luptei pentru titlul naţional și pentru câștigarea Cupei Suzuki, ori Bogdan Talasman, Vlad Miculici, Adrian Drăgan și Viorel Ivan, piloţi implicaţi în disputa pentru Cupa Dacia. În fine, Romulus Preda și Thomas Abraham se vor duela pentru victoria la Clasa 11, în timp ce Cristian Aconi Vârtaci, Gabriel Stanciu și Andrei Pop își vor disputa supremaţia Clasei 15, ultimii contând și în clasamentul special Sibiu Rally Legends.
În competiţia Open, la care se poate participa cu orice tip de mașină de curse, s-au înscris 10 echipaje. Pe lista de start se numără Alex Filip, dublul campion naţional la 2WD, care se pregătește pentru Barum Czech Rally Zlin, etapă din Campionatul European de Raliuri, un model Dacia 1300 din 1972 preparat de Dan Spuderka și un Ferrari F430 Challenge, care va fi pilotat de Florin Voicu. De asemenea, la start se vor afla și Jean Tatu și Dimitrios Vergitis, care revin cu acest prilej pe traseele de concurs.
Startul festiv din Piaţa Mare și parada pe străzile din centrul orașului Sibiu sunt programate joi seara, 20 august, începând cu ora 20:00. Startul în competiţia de mașini clasice se va da vineri la ora 16:00 din Piaţa Mare, iar la ora 19:00 este programat startul mașinilor din Campionatul Naţional, în program fiind două probe, Păltiniș și Valari. Sâmbătă, spectacolul pe Transfăgărășan va începe la ora 10:23, piloţii urmând să se întreacă pe șase probe speciale, iar festivitatea de premiere este programată la ora 21:00 în Piaţa Mare din Sibiu. Sâmbătă, traficul rutier pe Transfăgărășan este închis între orele 09:00 – 19:30.
Sibiu Rally Challenge este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu și susţinut de Orange România.