80 de ani de la victoria lui Petre Cristea in Raliul Monte-Carlo

Publicat in: February 6, 2016, Vizualizari: 61

In aceste zile se implinesc opt decenii de la prima si singura victorie a unui echipaj romanesc in cel mai celebru raliu al lumii, Monte-Carlo. Petre Cristea, despre care multi spun ca este cel mai bun pilot roman din toate timpurile, si navigatorul sau Ionel Zamfirescu au castigat intrecerea monegasca la bordul unui Ford V8 48, masina fabricata la uzina Ford din Bucuresti.

Petre Cristea a debutat la Monte-Carlo in 1931, la volanul unui Dodge Victory Six, incheind concursul pe a 11-a pozitie. Capata experienta in legendarul raliu si in 1933, 1934 si 1935, atunci cand piloteaza modelul V8 al producatorului american Ford. In anul care urmeaza, Ford Romania, care avea o fabrica de asamblare in cartierul Floreasca din Bucuresti, ii pune la dispozitie un exemplar nou Ford V8. Cristea si Zamfiresc au modificat drastic masina de serie, pastrand putine componente originale.

Intrecerea a avut startul la Atena iar concurentii au ajuns la Monte-Carlo dupa 4000 km alergati pe soselele Europei. Echipajul Petre Cristea / Ionel Zamfiresc a ajuns in principat fara a acumula vreo penalizare. Castigatorul s-a decis in urma unui concurs de slalom unde Cristea a fost mai rapid cu doar 0.4 secunde decat Laury Scheel, care pilota un mult mai puternic automobil Delahaye. A fost pentru prima data cand un Ford castiga Raliul Monte-Carlo. Petre Cristea a trecut primul linia de finish si in 1937 insa a fost descalificat din cauza aripilor spate considerate de dimensiuni necorespunzatoare (nu acopereau in totalitate rotile masinii).

De-a lungul carierei, Cristea a luat startul in 80 de concursuri auto, din care 35 internationale, obtinand 56 de clasificari pe podium. De amintit este victoria din 1939 de la Nurgburgring. Pentru a omagia implinirea a 80 de ani de la victoria echipajului romanesc de la Monte Carlo, Gabriel Balan si Costel Racu pornesc astazi pe traseul pana la Monte-Carlo si inapoi la bordul unui Ford V8 48.

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss
↑