85 de echipaje pe macadamul din Portugalia

Publicat in: April 1, 2014, Vizualizari: 22

Dupa o incursiune in America de Sud pentru Raliul Mexicului, Campionatul Mondial de Raliuri revine in Europa. Cea de-a patra runda din WRC si cea de-a doua de macadam dintr-o serie de sase etape consecutive, se va desfasura in sudul Portugaliei si a atras 85 de echipaje pe lista de inscrieri.

15 masini WRC vor lua startul in Raliul Portugaliei, dintre care 3 Volkswagen Polo R WRC (Sebastien Ogier, Jari-Matti Latvala, Andreas Mikkelsen), 3 Citroen DS3 WRC (Mads Ostberg, Kris Meeke, Khalid Al Qassimi), 3 Hyundai i20 WRC (Thierry Neuville, Dani Sordo, Juho Hanninen) si 6 Ford Fiesta RS WRC (Mikko Hirvonen, Elfyn Evans, Robert Kubica, Ott Tanak, Martin Prokop, Henning Solberg). Categoria WRC-2 include 17 echipaje, cea mai populara masina fiind Ford-ul Fiesta R5. Dintre pilotii WRC-2 ii amintim pe Jari Ketomaa, Nasser Al-Attiyah, Pontus Tidemand, Yuriy Protasov sau Karl Kruuda.

Rally de Portugal inseamna si prima etapa a campionatului Junior WRC, acolo unde 14 echipaje se vor lupta pe masini identitice (Citroen DS3 R3T) pentru titlul dedicat noilor talente. La mai putin de o saptamana de la participare in Rally Acropolis (anul acesta runda in ERC), Simone Tempestini va reprezenta Romania in toate etapele Junior WRC. Si in Portugalia, in dreapta lui Simone se va afla navigatorul Dorin Pulpea.

Intrecerea din Portugalia va debuta joi seara, cu populara superspeciala de pe strazile Lisabonei. Raliul incepe efectiv vineri, zi in care sunt programate 6 probe ce insumeaza 146 km. Tot 6 speciale si tot 146 km vor fi de parcurs si sambata, urmand ca raliul sa se incheie duminica, dupa parcurgerea a inca 3 speciale (43,87
km).

Competitia lusitana are unele dintre cele mai tehnice probe de macadam. Sectiunile largi si rapide alterneaza cu zonele inguste si sunt "condimentate" cu creste fara vizibilitate si interioare de viraje cu bolovani.

Situatia din clasamentul general ne arata o lupta stransa intre cei doi piloti principali ai VW Motorsport. Ogier are un avans de doar 3 puncte in fata lui Latvala si este interesant de vazut batalia interna dintre cei doi. Mads Ostberg este deocamdata "best of the rest", insa are jumatate din punctele pilotilor Volkswagen. Cu siguranta ca lucrurile se vor schimba in clasament de la a treia pozitie in jos. Este de vazut insa cum.

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss