A noua victorie consecutiva a lui Vettel incheie era motoarelor V8

Publicat in: November 24, 2013, Vizualizari: 37

Astazi s-a desfasurat pe circuitul de la Interlagos, ultima cursa a sezonului 2013 din Formula 1. Cei doi piloti Red Bull au fost in prin plan de la inceputul acestui weekend si pana la festivitatea de premiere. Si nu doar pentru ca au terminat pe primele doua pozitii. Prin victoria din Marele Premiu al Braziliei, Sebastian Vettel a egalat inca doua recorduri, cel al lui Alberto Ascari de noua victorii consecutive si cel al lui Michael Schumacher de treisprezece victorii intr-un singur sezon. Mark Webber a trait si el un moment emotionant la Interlagos, parcurgand ultimele sale tururi din cariera in Formula 1. Dupa 12 sezoane petrecute in Marele Circ (dintre care 7 la Red Bull), Webber a decis sa se retraga si sa participe in 2014 in cursele de anduranta la revenirea Porsche in aceste competitii.

Cursa braziliana din acest an a marcat inca un moment final. Motorizarea V8 de 2.4 litri. prezenta incepand cu 2006 in Formula 1, va fi inlocuita de anul viitor cu propulsoarele V6 de 1.6 litri. Este asadar sfarsitul unui capitol important din istoria moderna a Formulei 1.

Cursa de astazi a inceput sub amenintarea unor nori de ploaie, insa desi a picurat in mai multe randuri, pilotii nu au ajuns sa foloseasca deloc pneurile intermediare sau cele de ploaie. Sebastian Vettel a ratat startul si a fost depasit de Nico Rosberg. Campionul mondial nu a stat prea mult timp in spatele rivalului de la Mercedes si si-a reluat prima pozitie in cursa dupa doar un tur. Fernando Alonso a depasit si el in primul tur si a ajuns pe 3, in fata lui Lewis Hamilton. Mark Webber a trecut la randul sau de Hamilton. Nici Nico Rosberg nu a putut sa se mentina in fata lui Alonso si Webber, fiind destul de repede ajuns si depasit. Intre Webber si Alonso s-a dat un duel intens. Alonso a reusit in prima faza sa il tina pe Webber in spate insa, in turul 13, pilotul australian a reusit sa treaca de cel spaniol. Schimbul ratat de pneuri in care una dintre roti a avut probleme la montarea pe monopostul Red Bull RB9 l-a adus din nou pe Alonso in fata. Dupa alte cateva tururi Mark Webber l-a depasit insa din nou pe Alonso, stabilind si ordinea finala.

Nu a fost cea mai buna zi pentru mecanicii echipei Red Bull, acestia gresind si in momentul in care Sebastian Vettel a intrat la boxe. O roata uitata in garaj l-a facut pe Vettel sa piarda peste 10 secunde. Se pare ca echipa il astepta pe Webber sa intre prima data, australianul facandu-si aparitia chiar in spatele lui Vettel. Desi timpii dintre primele 3 pozitii s-au strans in urma acestui incident, ordinea a ramas aceeasi pana la final.

Multi piloti importanti au avut parte de probleme. Romain Grosjean, cel care a fost foarte constant in ultimele curse, a fost nevoit sa abandoneze dupa ce motorul Renault al monopostului Lotus a facut explozie. Felipe Massa si Lewis Hamilton au ajuns sa se lupte pentru a patra pozitie insa in incercarea de se apropia de podium, pilotul brazilian a incalcat liniile care delimitau intrarea la pit stop si a fost penalizat cu o trecere pe la boxe. Aceeasi pedeapsa a primit-o si Hamilton insa pentru ca l-a acrosat pe Bottas in incercarea de a-si mentine pozitia in fata acestuia. Pilotul Williams a fost nevoit sa abandoneze in urma acestui incident.

In aceste conditii, locul 4 i-a revenit lui Jenson Button, reprezentand cea mai buna clasare din acest an pentru cei de la McLaren. Sergio Perez isi ia ramas bun de la echipa McLaren cu o clasare pe locul 6. Intre cei doi echipieri s-a clasat Nico Rosberg. Felipe Massa si-a luat si el ramas bun de la Ferrari, terminand pe 7. Nico Hulkenberg termina pe 8 si incheie campionatul pe 10 in clasamentul general. Lewis Hamilton obtine doar 2 puncte in Brazilia si pierde podiumul acestui campionat in favoarea lui Mark Webber. Ultimul punct pus in joc i-a revenit viitorului pilot Red Bull, Daniel Ricciardo.

Dupa 19 curse, editia 2013 a Campionatului Mondial de Formula 1 a ajuns la final. Desi a inceput spectaculos, dominarea extraordinara a lui Vettel din a doua jumatate nu a mai dat nicio sansa contracandidatilor la titlu. Pilotul german a acumulat pana acum 4 titluri, doua castigate la limita, in ultima etapa, fiecare urmat de cate un sezon de dominare. Si macar din acest punct de vedere ne putem astepta ca la anul sa avem parte de o lupta mai stransa. In ecuatia campionatului din 2014 intervin si schimbarile legate de noua motorizare dar si celelalte schimbari de regulament si noul sistem ERS. Inca nu este definitivat calendarul competitional insa cu siguranta vom vedea doua noi curse, Rusia si Austria.

Rezultatele Marelui Premiu al Braziliei:

poz. pilot          echipa                     timp
 1.  Vettel         Red Bull-Renault           1h32:36.300
 2.  Webber         Red Bull-Renault           +    10.452
 3.  Alonso         Ferrari                    +      18.9
 4.  Button         McLaren-Mercedes           +      37.3
 5.  Rosberg        Mercedes                   +      39.0
 6.  Perez          McLaren-Mercedes           +      44.0
 7.  Massa          Ferrari                    +      49.1
 8.  Hulkenberg     Sauber-Ferrari             +    1:04.2
 9.  Hamilton       Mercedes                   +    1:12.9
10.  Ricciardo      Toro Rosso-Ferrari         +     1 tur
11.  Di Resta       Force India-Mercedes       +     1 tur
12.  Gutierrez      Sauber-Ferrari             +     1 tur
13.  Sutil          Force India-Mercedes       +     1 tur
14.  Kovalainen     Lotus-Renault              +     1 tur
15.  Vergne         Toro Rosso-Ferrari         +     1 tur
16.  Maldonado      Williams-Renault           +     1 tur
17.  Bianchi        Marussia-Cosworth          +  2 tururi
18.  van der Garde  Caterham-Renault           +  2 tururi
19.  Chilton        Marussia-Cosworth          +  2 tururi

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss