Abandon "en fanfare"

Publicat in: July 23, 2007, Vizualizari: 2946
Comunicat de presa echipaj A.Filip/ Ghe.Nemes

Aflat la cea de-a saptea etapa, Campionatul de Raliuri al Romaniei a poposit la Sibiu. Raliul Sibiului Pirelli, o competitie ce-si merita renumele de cea mai bine organizata etapa a CRR a debutat joi, 19 iulie cu o parada, urmata de o expunere a masinilor de concurs timp de cateva ore in Piata Mare a Capitalei Culturale Europene.
Proba super speciala din cartierul Strand avea sa deschida competitia, urmata de parcurgerea pe timp de noapte a probei speciale Santa, sub privirile a mii si mii de spectatori. Echipajul 79 FILIP/NEMES s-a prezentat la startul acestei competitii cu o masina noua – CITROEN C2R2 asimilata de grupa A.
Am debutat in Raliul Sibiului Pirelli cu gandul sa ma acomodez cu noua masina si sa adaptez stilul de pilotaj pe care aceasta il impune – franarea cu piciorul stang, rotirea cat mai fina a volanului, schimbarea treptelor de viteza fara apasarea pedalei de ambreiaj si folosirea atipica a schimbatorului de viteze. Ma simt excelent la volanul noului nostru CITROEN si abia astept ‘specialele’ de maine pentru a continua imprietenirea cu noua noastra arma’ spunea Alex dupa prima zi de concurs.
A doua zi avea sa debuteze cu doua probe speciale, dintre care una in urcare, iar cealalta in coborare. Sosise deja momentul ca echipajul 79 FILIP/NEMES sa iasa la rampa si sa surprinda cu timpi remarcabili, comparativ cu cei ai adversarilor lor - pe vestita proba speciala Santa, Alex si Gicu au reusit sa obtina al 7-lea timp al clasamentului general si au sosit mai repede cu peste 11 secunde fata de competitorii directi de la grupa A. Din pacate insa, evolutia celor doi a fost oprita dupa cea de-a 5-a proba speciala a raliului de ruperea schimbatorului de viteze, o eroare de fabricatie cauzand aceasta defectiune. Doar o sudura temeinic facuta si masina este gata pentru urmatoarea competitie…
‘Sunt fericit pentru ca am petrecut clipe fantastice la volanul micutului, dar puternicului CITROEN C2R2. Procesul de adaptare va mai dura, insa scopul nostru este sa pregatim cat se poate de bine sezonul competitional 2008. Vreau sa multumesc tuturor celor care au incredere in noi, ne sustin si ne ajuta. In mod special vreau sa-i multumesc lui Philippe Bugalski, multiplu campion de raliu al Frantei si invingator a mai multor etape de campionat mondial de raliu pentru sfaturile si informatiile pe care mi le-a dat, lui Mugurel Pirscoveanu care este in exclusivitate ‘vinovat’ de sosirea in tara noastra a marelui pilot francez, cat si echipei ProMotor Rm Valcea care a pregatit intr-un mod profesional masina noastra de concurs. De asemnea vreau sa subliniez ca acest raliu a avut oaspeti de marca – domnul Guillaume Croset, director general Citroen Romania si domnul Alexandru Gusetoaia, director comercial Citroen Romania care au luat pulsul Campionatului nostru si carora, de asemenea, le multumesc pentru incurajare’ a spus Alex la festivitatea de premiere , unde i s-a oferit de catre organizator premiul ‘fair play’
La randul sau Gicu adauga ‘Viteza de deplasare pe probele speciale este net superioara celei cu care eram obisnuit in CITROEN-ul Saxo. Asteptam cu nerabdare startul de la Raliul Brasovului care va avea loc intre 24 si 25 august, dar intre timp, va trebui sa facem teste si simulari cu aceasta masina senzationala pentru a deveni din ce in ce mai rapizi’
Echipajul 79 FILIP/NEMES multumeste sponsorilor PneuMaxx by Cefin & Pirelli, Orange Romania si Famiro – partener Orange, partenerilor tehnici ProMotor Rm. Valcea – concesionar CITROEN, Castrol, Colina Motors, Avantgarde, Aldo Graphics, Sama Service, Pilot Power Tuning, ATS – concesionar CITROEN cat si partenerilor media Revista Supercar, Photo Magazine si Ciao!

PR TEAM
Rally Crew FILIP/NEMES
www.alexandrufilip.ro

credit foto: Balazs Attila

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss