În îndepărtatul an 1969, una din probele calificative pentru prima ediţie a campionatului naţional de raliuri a avut loc pe meleaguri moldave. Åži a fost câștigată de un nativ din zona Neamţului. Îl chema Mircea Ilioaea. Ispravă reușită în compania prematur-dispărutului Gelu Man, alături de care ocupa o mașină a echipei UA Pitești.
Cel în cauză a absolvit cursurile facultăţii de mecanică ale Politehnicii bucureștene. Peste ani va mărturisi că nu a învăţat meserie acolo, pentru că o știa de acasă! A deprins doar latura știinţifică a acesteia, fiind pe tot parcursul carierei profesionale dominat de dualismul cauză-efect. Pe care l-a utilizat în toate acţiunile sale. Inclusiv în competiţiile auto

Åžtia să conducă de la o vârstă la care alţii abia se încumetau să se urce pe o trotinetă sau triciclu. A condus zi-lumină mașini mari pe șantierul hidrocentralei de la Bicaz, unde tatăl său era șofer. Atunci n-avea carnet, dar cine te întreba acolo de așa ceva?

Ajuns la Uzina de Autoturisme de la Colibași, a devenit destul de repede cunoscut de mai toţi pentru talentul și experienţa într-ale pilotajului. El a fost sufletul echipei care a demarat activitatea competiţională. Tot el a fost cel care a pus bazele preparării mașinilor. Dar tot el i-a prăbușit pe piteșteni de pe culmile unui extaz halucinant într-un abis de descumpănire, pierzând acea cursă numită “Raliul României”. Åži odată cu ea, titlul în anul de demaraj al istoriei CNR.

La scurt timp după ratarea performanţei, undeva, pe Mateiaș, a survenit accidentul tragic în care a dispărut navigatorul său. Iar ce a urmat pentru Mircea nu e de dorit nimănui. Au fost ani de tensiuni și stres. A trecut prin crize morale și psihologice pronunţate. Au fost ani sabatici pentru sportivul spectaculos, impulsiv, dar extrem de eficient, care a declanșat scânteia cu efect de big-bang pentru automobilismul argeșean. Întâiul maestru al automobiliștilor “uzinei” avea să fie ţinut ani buni departe de sportul ce-l acaparase. În care știa că poate fi cel mai bun, dar n-a reușit să dovedească fiindcă soarta-i întorsese spatele.

În cursele interne a revenit cu greu, abia în 1975. Åži a făcut-o în compania prietenului său, Ovidiu Scobai, aflat atunci la prima sa “ieșire” adevărată. Come back-ul a fost întârziat și de reţinerea unora care nu uitaseră “episodul Mateiaș”. Scobai s-a urcat lângă Ilioaea și n-a regretat. În prima lor cursă, “Raliul Iașului”, au câștigat clasa. O revenire încurajatoare pentru pilot. Au mai mers împreună și în anul următor, dar rezultate spectaculoase, dătătoare de oxigen, întârziau să apară. Ba era chiar mai rău! Se clasau în urma unor colegi de echipă. Era prea mult pentru un individ de clasa lui. Cu aspiraţiile sale îndreptăţite.

În clipa în care la București se înfiinţează “Institutul Naţional de Motoare Termice”, inginerul Mircea Ilioaea nu are nicio ezitare să părăsească uzina. Dar nu și competiţiile. În secunda a doua după “înrolarea” la INMT, “pune” de o structură destinată competiţiilor. Nici nu ne-am fi putut imagina altceva. Doar avea de dus un “război”. Contra unei soarte nedrepte, care i-a frânt aripile în acel an 1969, destul de controversat pentru el. Dar și împotriva unei formaţii pe care a clădit-o, a iubit-o și în care nu-și mai găsea locul ce i se cuvenea totuși. Prin talent și rezultate.
Dacă anul 1977 a fost unul  de declanșare a pregătirilor “de război”, sezonul următor a angajat lupta sa mai mult decât îndrăzneaţă.

Principalul adversar era cuplul Olteanu-Scobai, aflat într-un sezon absolut divin. Prima ciocnire la vârf are loc la un raliu de casă, hors championnat, în care toată lumea bună își făcea pregătirile în vederea evenimentului major al anului: “Raliul Dunării-Dacia”. Atunci, în competiţia organizată de “Unirea Tricolor”, Mircea bate întreaga trupă a IAP! Åži va mai câștiga o rundă în confruntarea cu echipajul-vedetă al piteștenilor la “Raliul Avram Iancu”.
La finalul campionatului îl vom găsi pe Ilioaea pe podium: pe treapta a doua. După Ilie Olteanu. N-a fost campion, dar a înţeles că se poate bate cu uzina. Evaluase forţa adversarilor, nivelul tehnic, logistica. Nu le invidia nimic. În schimb, i-a venit o idee senzaţională. Să utilizeze în curse o asistenţă tehnică superioară numeric celei a uzinei.

Dacă la vremea respectivă echipa IAP afecta câte o mașină de asistenţă fiecărui automobil de concurs, în anul de graţie 1980 Mircea Ilioaea și-a deplasat pe câmpul de operaţiuni o adevărată armada, de nu mai puţin opt astfel de mașini! Åži toate pentru el!! Du jamais vu! Iar utilitatea lor nu va întârzia să se vadă. Aceasta poate că a fost cheia de boltă ce a înclinat soarta “războiului” în favoarea sa.

Ostilităţile au redemarat cu o victorie excepţională, repurtată în “Raliul Zăpezii”, care beneficia din abundenţă de elementul ce-i dădea numele. Victorie care, prin ecartul dintre el și Szalai, Balint, Olteanu, etc., anunţa un veritabil marș triumfal. Însă, în chiar următoarea întrecere, cea de la Deva, Ilioaea a avut parte de un ghinion uriaș. A rupt puntea-spate. Dar mega-asistenţa își va dovedi eficienţa într-o manieră excepţională, schimbând-o într-un timp ce taie respiraţia: 11 minute!! Chiar și așa, cu o punte defectă ce l-a chinuit pe parcursul a patru probe speciale, Ilioaea a terminat la numai...șase secunde de Ilie Olteanu! Omul en vogue al ultimelor sezoane. O performanţă extraordinară. Care obliga la o întrebare: cine sau ce ar mai putea opri ofensiva acestuia spre titlu? Părea că nimeni și nimic. Angrenajul pus la punct de el funcţiona ireproșabil. În următoarele curse, câștigă sau vine pe locul secund, consolidându-și cu fiecare rundă poziţia de lider autoritar. Iar la finalul sezonului va deveni “numărul unu” absolut. O postură la care visase atâţia ani. Pentru care se pregătise cum nimeni nu o mai făcuse.

După obţinerea strălucitorului succes, a survenit firesasca și inevitabila deconcentrare. Dar și problemele financiare tot mai presante ale firmei, în susţinerea activităţii competiţionale. Mircea, a mai alergat vreo doi ani, dar fără succesul la care-i dădea dreptul imensul său talent. Așa că, s-a oprit.
***
Atunci, din competiţii, ieri din viaţă. Adio, Mircea Ilioaea!
Va fi inmormantat sambata 02.06.2012 la cimitirul Straulesti.REGRETE ETERNE..

În Campionatul Naţional de Raliuri, pilotul Mircea Ilioaea s-a impus de opt ori în clasamentul general de etapa:

1969 RALIUL SUCEVEI         navigator Gelu MAN
1969 RALIUL NARCISELOR      navigator Gelu MAN
1978 RALIUL UNIREA TRICOLOR navigator Paul GEANTÄ‚
1978 RALIUL CASTANILOR      navigator Paul GEANTÄ‚
1979 RALIUL ZÄ‚PEZII         navigator Mihail MARINESCU
1980 RALIUL ZÄ‚PEZII         navigator Nicolae NICOLAU
1980 RALIUL IAÅžULUI         navigator Paul GEANTÄ‚
1981 RALIUL BUCOVINEI       navigator Paul GEANTÄ‚

În 1980 a fost campion naţional absolut, la raliuri.

Materialul a fost extras din DESTINE DE CAMPIONI, carte recent apărută ce poate fi comandată la adresa coni.press@yahoo.fr

"Regret mult disparitia lui Mircea Ilioaea. Eu l-am cunoscut demult, pe vremea generatiei de aur a Institutului National de Motoare Termice, adica pe vremea lui Bibi Ursu, Paul Geanta. Nea Mircea Ilioaea era vestit ca fiind un motorist desavarsit, un om respectat de toata lumea. Am auzit ca a fost primul care a incercat si a reusit sa modifice profilul axelor cu came. E trist sa vezi cum dispar, unul cate unul, oamenii care au facut pionierat in cursele de masini din Romania" a declarat presedintele FRAS, Ovidiu Mazilu.

Echipa Autorally isi exprima condoleantele!