Adrian Raspopa - Al treilea titlu de campion al Grupei A!

Publicat in: October 29, 2008, Vizualizari: 3742
Comunicat de Presă

• Ultima etapă a sezonului 2008 a consfinţit cucerirea celui de-al treilea titlu de campion al Grupei A pentru Adrian Răspopa.
• Cu ritm mediu şi fără să rişte nimic, pilotul Companiei Naţionale Poşta Română a încheiat sezonul cu o nouă victorie, ajungând la un total de şase reuşite.

Raliul Iaşi 600 Prista Oil, ultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2008, urma să tranşeze lupta pentru titlul de campion al grupei A, după ce liderul categoriei, Adrian Răspopa a fost urmărit de neşansă în penultima etapă alergată la Cluj.

Într-o cursă în care trebuia să acumuleze un minim de patru puncte pentru a obţine al treilea titlu din carieră la grupa A, Adrian Răspopa a adoptat încă din debutul raliului un ritm mediu pentru a nu-şi asuma riscuri inutile. Chiar şi aşa pilotul Companiei Naţionale Poşta Română a preluat conducerea ostilităţilor după speciala secundă încheiind prima zi în fotoliul de lider. Ziua secundă urma să fie una de conservare a avansului în fruntea clasamentului chiar dacă pentru Adi scopul nu era neapărat victoria. La capătul celor peste 140 de kilometri contra cronometru pilotul Companiei Naţionale Poşta Română a reuşit să-şi treacă în cont a şasea victorie din acest sezon chiar dacă la jumătatea zilei a cedat temporar prima poziţie în ierarhia grupei în favoarea lui Nistor Duval.
Succesul din ultima etapă a consfiinţit obţinerea de către Adrian Răspopa a celui de-al treilea titlu de Campion Naţional al Grupei A după cele din 2005 respectiv 2006.
După ce în ultimii ani a dominat întrecerea automobilelor cu două roţi motrice, pentru 2009 Adrian Răspopa priveşte către lupta de la Grupa N şi vârful ierarhiei generale.
“La Iaşi am încheiat un sezon care pentru noi a început într-un mod excepţional mai ales datorită asocierii cu Compania Naţională Poşta Românâ, care după succesul din acest an şi-a manifestat interesul de a ne fi partener şi în 2009. Practic de-a lungul sezonului am reuşit să construim o echipă profesionistă a cărei muncă a dat roade, iar noi am reuşit să devenim campioni ai Grupei A. Am reuşit să ne atingem target-ul de la începutul sezonului şi chiar dacă nu a fost deloc uşor, am beneficiat la câteva etape de suportul tehnic al unei echipe care pregăteşte şi maşini pentru campionatul mondial. Succesul din acest an ne motivează şi ne dorim foarte mult ca în 2009 să aducem în România o maşină Super 2000 cu ajutorul căreia să concurăm la Grupa N. Această maşină ne-ar permite să concurăm şi în câteva etape internaţionale dorinţa noastră fiind aceea de a merge la două etape din IRC (International Rally Challenge). Pentru moment însă, încă ne aflăm în discuţii cu partenerii noştri şi nu putem să ne pronunţăm asupra maşinii pe care o vom utiliza o dată cu trecerea la Grupa N şi nici asupra etapelor din IRC la care vom lua startul. Cert este că în 2009 ne vom lupta pentru podiumul Grupei N, acesta fiind practic target-ul pentru anul viitor. Pentru Compania Naţională Poşta Română implicarea în raliuri a însemnat un succes încă din primul an, având în vedere că a reuşit să dobândească un titlu de campion al Grupei A şi dorim să le mulţumim pentru suportul oferit în acest sezon. Mulţumim pentru suţinerea din sezonul 2008: B&S Motors Importator Suzuki, ING Asigurari şi casei de discuri Roton.
Chiar dacă sezonul competiţional s-a încheiat, fanii mai ocazia să vadă spectacolul oferit de maşinile de raliu pe 15 noiembrie la Rally Show-ul de la Sibiu unde vom participa şi noi”,
a declarat la finele ultimei etape Adrian Răspopa.

Rally Media Team
PR Officer
Alexandru Tămăşescu

Mobile: +4 0743 335 300
E-mail: info@motormedia.ro
Credit foto: Freelancer

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss