Deși își anunțase prezența la prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă de la Cheile Grădiștei, Alex Mirea a fost nevoit să renunțe la participare din cauza amânării etapei pe motive meteorologice. Totuși, pilotul a revenit pe traseul viteză în coastă de la Rânca, cu modelul Radical SR8.
Alex și-a început cu dreptul sezonul din acest an de viteză în coastă, reușind să stabilească cei mai buni timpi în cele două manșe de antrenament de sâmbătă: 2:39,584 (prima manșă) și 2:37,312 (a doua manșă), terminând prima zi în fruntea plutonului. Cu toate acestea, cel mai bun timp în manșele de recunoașteri a fost stabilit de Silviu Dumitrescu (Osella PA 2000 Evo).

Ziua de duminică a început bine pentru același Silviu Dumitrescu, reușind să încheie prima manșă de recunoașteri cu un timp de 2:41,006, mai slab însă decât timpii realizați cu o zi înainte. Prima manșă de concurs a fost adjudecată de Alex Mirea, cu un timp de 2:36,264, fiind urmat de Silviu Dumitrescu la 1,85 secunde diferență și de brașoveanul Octavian Ciovică la 2,92 secunde. Astfel după prima manșă de concurs, era evident între cine se va da lupta pentru victoria de la Rânca, având în vedere că ocupantul poziției a 4-a, Emil Ghinea, era la 7 secunde în spatele lui Mirea. Lucrurile s-au concretizat imediat ce Alex Mirea a încheiat a doua manșă de concurs, realizând un timp total de 05:11,889, fiind urmat îndeaproape de Silviu Dumitrescu la o diferență de numai 1,68 secunde și de brașoveanul Octavian Ciovică la 9,22 secunde diferență.
În clasamentul clasei GT, Mihai Leu (Ferrari Challenge Evo) s-a impus fără emoții, fiind urmat de Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) și de Florin Voicu (Ferrari 458 Challenge Evo). Grupa A l-a desemnat câștigător pe Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer Evo VII), acesta fiind urmat de Marc Banca (Peugeot 208 R2) și tânărul Matei Voicu (Peugeot 208 R2), revenit după accidentul de ieri. În cadrul grupei N, câștigătorul de la Râșnov, Călin Manițiu (Subaru Impreza) reușește să se impună, fiind urmat de Dudu Șenchea (Mitsubishi Lancer Evo VIII) și Claudiu Erhan (Mitsubishi Lancer Evo IX).
În cadrul grupei CN/E2-SC nu mai este de nimic spus, clasamentul fiind identic cu clasamentul general. Radu Benea (Mitsubishi Lancer Evo RS) se impune în cadrul grupei CN/E2+3000, fiind urmat de Horia Gheorghe (Mitsubishi Lancer Evo IX) și Dan Maghețiu (Nissan GT-R R35). După cum era de așteptat, Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) câștigă grupa CN/E2-3000, pe poziția secundă avându-l pe Adrian Măduță (Peugeot 306 HDI) iar pe trei încheie Mihai Pleșa (Honda Type R). Grupa CN/E2-2000 este adjudecată de către Andrei Șerban (Skoda Fabia S2000), urmat de către Cosmin Gruba (Volkswagen Golf IV). Bulgarul Pavel Shenkov (VAZ 2107) s-a impus în cadrul grupei CN/E2-1600, urmat fiind de grecul Theodoros Perimenis (Peugeot 106) și Florin Durche (Citroën C2 Super1600).
Singurul competitor în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru Vehicule Electrice, Dominic Marcu își îmbunătățește abilitățile de pilotaj, reușind să aibă un parcurs foarte curat și eficient, cu modelul Mini Cooper SE. Eduard Tontsch (BMW 2002) se impune în clasamentul general pentru vehicule istorice, fiind urmat de Adrian Voicu (Dacia 1310L) și Mihail Alexandrescu (Dacia 1310).
Clasament OPEN:
Clasament GT:
Clasament CN/E2-SC:
Clasament CN/E2-1600:
Clasament CN/E2-2000:
Clasament CN/E2-3000:
Clasament CN/E2+3000:
Clasament Grupa A:
Clasament Grupa N:
Clasament DIESEL:
Clasament ELECTRICE:
Clasament CNVCI:
Clasamentul final complet poate fi accesat aici.
Credit foto : RallyCow
Articol semnat de,
Cristian OLTEAN