Se prefigureaza o lupta in cinci
Campionatul de Formula 1 pe 2006 se anunta a fi unul dintre cele mai explozive din ultimii ani. Renault au ramas liderii in ceea ce priveste performanta, dupa cursa Alonso declarand: "masina a functionat foarte bine si m-am concentrat in a nu face nici o greseala". Honda si McLaren sunt foarte aproape. Ferrari sunt in revenire iar Williams par incinsi pe urmele lor. Michael Schumacher s-a aratat surprins de performanta 248 F1-ului: "Daca cineva mi-ar fi spus ca in acest fel vom termina prima cursa a sezonului, nu as fi crezut".
Echipa care a surprins cel mai mult in mod pozitiv in cursa din Bahrein a fost fara indoiala Williams. Multi banuiau ca motorul Cosworth V8 va avea putere dar nimeni nu se astepta la o asemenea fiabilitate. Si intr-adevar intreg pachetul celor de la Williams a functionat fara cusur pe toata durata weekendului. Ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca Nico Rosberg a inregistrat la debutul sau de vis cel mai rapid tur de pista si a reusit sa adune 2 puncte, facandu-si intrarea in Formula 1 intr-un mod spectaculos, cu depasiri frumoase si o cursa aproape perfecta: "Rezultatul final - locul 7 si cel mai rapid tur in cursa - este mai mult decat as fi putut spera pentru prima mea cursa. Azi a fost un inceput excelent si sunt nerabdator pentru urmatoarea cursa". Impreuna cu cele 3 puncte aduse acasa de Mark Webber, Williams a inceput 2006 la egalitate cu Honda in Campionatul Constructorilor, pe locul 4.
McLaren au avut probleme de fiabilitate (asa cum ne-au cam obisnuit) dar in cursa s-au comportat bine si au reusit sa urce pe primul loc la Constructori, alaturi de Renault. Giancarlo Fisichella a fost din nou lovit de probleme si echipa si-a cerut scuze fata de el intr-un weekend pe care italianul va trebui sa-l uite cat mai repede: "partea buna este ca avem inca o cursa in doar o saptamana de acum si masina este clar, foarte rapida".
Ramane acum de vazut cat de "in revenire" sunt Ferrari de fapt. Michael Schumacher le-a adus locul 3 in clasament iar Honda au fost si ei puternici dar au avut probleme cu ambele masini: cutia de viteze pentru Barrichello si ambreiajul pentru Button: "Daca nu as fi avut un start atat de rau, aceasta ar fi putut fi o cursa excelenta pentru noi. Viteza masinii era acolo dar strategia nu a mers din cauza ca am pierdut locuri importante la pornire".
Kimi Raikkonen a avut iar parte de o cursa de recuperare pe care insa a dus-o la bun sfarsit: "Acesta este un rezultat minunat dupa dezamagirea de ieri. Credeam ca avem o sansa la a inscrie niste puncte azi, desi am plecat de pe ultima pozitie a grilei, dar sa ajung pe podium este fantastic".
Avem deci patru echipe in top (Renault, Ferrari, McLaren si Honda), iar lucrurile nu sunt inca clare in privinta a care dintre aceste echipe este cea mai puternica per total. Iar apoi este Williams, care, dintre tot restul echipelor, arata ca cea mai mare amenintare pentru cele 4 de la varf. Daca Williams isi mentin fiabilitatea si mai lucreaza la sasiu pot deveni si ei una din fortele majore de anul acesta. Si bineinteles ca vor face tot posibilul in acest scop ceea ce va duce probabil la o lupta in 5 pentru titlu.
Dezastrul de la Toyota
Marea dezamagire a cursei a fost prestatia echipei Toyota, care cu un buget enorm a ramas sa se lupte in spatele clasamentului cu echipe ca Midland si Squadra Toro Rosso. Tsutomu Tomita, directorul echipei, a declarat socat ca: "a fost un weekend dezamagitor si este departe de ceea la ce ne asteptam venind aici bazandu-ne pe performantele din teste". Japonezii vor trebui sa avanseze mult doar ca sa reuseasca sa se lupte cu Red Bull sau BMW Sauber, dar pare o imposibilitate sa ii vedem luptandu-se anul acesta pentru victorii.
Alte vesti
Michael Schumacher ar fi putut sa-l infranga pe Alonso, conform spuselor sale si ale echipei, daca nu ar fi fost "regula de 110%" impusa de FIA. Din cauza acestei reguli, Michael a inceput cursa cu aproximativ 2.5 litri de combustibil mai putin decat era in plan. Traficul din timpul sesiunii de calificari l-a impiedicat pe german sa stabileasca un timp suficient de bun intr-unul din tururile sale, timpul sau fiind cu peste 110% mai slab decat cel mai bun timp. Din acest motiv, combustibilul consumat in acel tur nu a mai fost adaugat la sfarsitul sesiunii.
Ron Dennis este de parere ca Fernando Alonso nu a semnat cu McLaren pentru 2007 doar pentru bani. Spaniolul are acum un salariu de aproximativ 7.2 milioane de dolari la Renault dar suma oferita de McLaren este cel putin dubla. Dar seful McLaren a declarat ca: "Motivul pentru care a venit la noi nu are nici o legatura cu banii" si a dezvaluit pentru ziarul "Sunday Mirror" ca Alonso ar fi refuzat o imensa contraoferta din partea constructorului francez. Intr-un alt interviu, Ron Dennis a declarat ca Michelin ar putea ramane in Formula 1 si in 2007 si ca: "noi am fi foarte fericiti sa-i avem in continuare".
Si daca tot vorbim de Renault, dupa ce Alonso a castigat Marele Premiu al Bahreinului, acestia au declarat ca deocamdata ar dori sa evite a depune o plangere oficiala catre FIA in ceea ce priveste eleronul spate flexibil al echipei Ferrari, dar ca in viitor anumite componente ar trebui testate mai sever. Nici in acest moment nu exista nici o informatie oficiala asupra a cat de flexibil este de fapt aripa spate a 248 F1-ului dar cert este ca FIA si-a dat acordul in ceea ce-l priveste.
Tot FIA a refuzat sa schimbe (cel putin pentru moment) regulamentul in ceea ce priveste motoarele V10. Performanta lui Squadra Toro Rosso pe parcursul weekend-ului a starnit cateva comentarii din partea marilor constructori, insa pentru moment, FIA doreste sa pastreze restrictia motorului V10 la acelasi nivel.
Inainte spre Sepang
In mai putin de 6 zile se va da startul pe fierbintele circuit Malaezian. Cum vor face fata pilotii si motoarele lor? Cine va fi in top de asta data? Circuitul de la Sepang va fi o proba de rezistenta pentru toate echipele si pilotii lor.
Axonn Echysttas