A doua etapa a Campionatului Mondial de Raliuri 2021 se va desfasura in acest weekend in Finlanda. In trecut, Raliul Finlandei avea loc in august, prin paduri, pe trasee de macadam ce ii confereau statutul de "cea mai rapida runda WRC". Conditiile globale curente au dus la anularea etapei finalndeze din 2020 si la o reorientare in acest an. Asadar, in 2021, Raliul Finlandei se va desfasura la cercul polar, pe trasee de gheata si zapada, dar cu sanse mari sa doboare recordul vitezei medii din campionatul mondial.

Rovaniemi, recunoscut ca orasul lui Mos Craciun, va fi punctul central al Arctic Rally Finland si va reprezenta cel mai nordic loc de desfasurare al unei etape WRC din istorie. Atunci cand vorbim despre drumuri acoperite de gheata si zapada, noi, oamenii normali, ne gandim la precautie. Bineinteles, pilotii de raliuri nu sunt oameni normali. Iar aceste conditii extreme pot oferi locul perfect pentru a bate recordul de viteza al unei etape WRC. "Cu cat e viteza mai mare, cu atat pneurile cu cuie musca mai bine din suprafata, iar aderenta creste. De asemenea, cu cat creste viteza cu atat se genereaza mai multa forta de apasare" explica Craig Breen.
Recordul vitezei medii in WRC este detinut momentan de Raliul Finlandei 2016, Kris Meeke reusind sa il incheie cu 126,62 km/h. Kalle Rovanpera, unul dintre favoritii la victoria raliului din acest weekend, a pilotat modelul Yaris WRC pe aceste drumuri, intr-un raliu mai mic, avand pe unele sectoare o medie de 143,90 km/h! Toyota vine cu sansele cele mai mari la victorie. Pe langa Rovanpera, care a crescut participand la raliuri in astfel de conditii, si ceilalti piloti ai sai avand statut de favoriti. Sebastien Ogier este liderul clasamentului general, castigand la Monte Carlo, iar Elfyn Evans fiind cel care a obtinut anul trecut prima victorie cu Toyota in WRC, chiar pe zapada, in Suedia.

Craig Breen, de care aminteam mai sus, li se alatura in aceasta etapa lui Thierry Neuville si Ott Tanak, echipa Hyundai incercand sa obtina prima victorie din sezon. Fordurile Fiesta WRC vor fi pilotate de Teemu Suninen, Gus Greensmith si Lorenzo Bertelli. Acesta din urma va reveni in WRC pentru prima data din 2019.
Arctic Rally Finland va debuta vineri, cand sunt programate primele doua speciale. Ziua cea mai lunga este cea de sambata, cand concurentii vor parcurge doua bucle formate din cate 3 probe, duminica urmand sa fie desemnati castigatorii, dupa parcurgerea a inca doua speciale.
Dan Terea
Echipa Autorally