Chiar dacă pe lista de înscrieri erau trecute 3 mașini Ferrari, la linia de start s-au prezentat numai două, mașina lui Armando Battocchi fiind una dintre ele.
Când am purtat prima discuţie cu el, am rămas impresionat de cât de bine scrie în limba română și apoi am avut ocazia să purtam o discuţie care m-a impresionat din nou, Armando vorbind la fel de bine limba noastră. Pentru ca nu puteam rata ocazia, ne-am gândit să îi adresăm câteva întrebări câștigătorului clasei 2WD, pilotul având amabilitatea să își rupă din programul încărcat să ne răspundă.
Rally Cow: Sa începem cu o întrebare despre Armando Battocchi, cine este Armando si ce face în viata de zi cu zi?
Armando Battocchi: La acest capitol nu am foarte multe de spus, sunt din 2005 în România, stau la București și activez in domeniul imobiliar, iar când am nevoie de liniște mă retrag la Târgu Mureș unde am o proprietate.
RC: Cand a aparut pasiunea pentru masini si unde ati mai concurat, pentru ca rezultatul de la Brasov nu poate fi al unui necunoscator!
AB: Pasiunea cu mașinile o am din copilărie însă în adevăratul sens al cuvântului am început să merg în 1999, atunci când am intrat în Cupa Ferrari, iar în România am mers doar la off-road cu un Mitshubishi Pajero și weekend-ul trecut la Marele Premiu al Orașului Brașov cu acest Ferrari 458 Challenge.
RC: Ca masina este exotica si nu tocmai întâlnita pe drumurile din Romania este evident, dar ce ne puteti spune despre ea?
AB: O mașină cu tehnologie de vârf, foarte puternică și fiabilă. 458-ul este foarte ușor de condus însă este nevoie de antrenament și de a cunoaște mașina foarte bine pentru a putea obţine rezultate bune. Senzaţia pe care o resimţi la volan este unică, iar adrenalina persistă din prima până în ultima clipă.
RC: Cum a parut cursa si atmosfera din spatele volanului, dar pilotii cu care ati avut de luptat?
AB: Cuvintele care ar putea descrie ce s-a întâmplat la Brașov sunt pasiunea desăvârșită pentru fenomenul auto și amabilitatea celor prezenţi. Vreau să multumesc câtova persoane prezente și aș începe cu Paul Andronic, care deși mi-a fost adversar s-a ocupat și mi-a pregătit mașina pentru a obţine timpi buni. Îi mulţumesc de asemenea lui Horaţiu Ionescu Cristea, un pilot adevărat care m-a pregatit pentru cursă cu sfaturi care au dat roade în traseu și nu în ultimul rând lui Dodo Toma, care m-a ajutat explicându-mi proba și care a parcurs-o cu mine în mașina de stradă.
RC: V-au convins condiţiile de desfășurare și cei prezenţi să reveniţi?
AB: Locul 1 la 2WD, timpul obţinut in a doua manșă de concurs și experienţa avută la Brașov mă fac să mă gândesc la revenire și la posibilitatea de a mai face câteva etape anul acesta. Cu antrenament și cu recunoașteri ale traseului, sunt convins că aș putea obţine rezultate mult mai bune în această competiţie.
Încă o dată aș vrea să sublinez că am avut parte de un weekend foarte frumos, înconjurat de piloţi deosebiţi și fairplay.
Mulţumim și succes
Echipa Autorally