Aur pentru Citroen in Germania

Publicat in: August 18, 2008, Vizualizari: 6240
Echipajele Citroën, Sébastien Loeb/Daniel Elena si Dani Sordo/Marc Martí, au terminat Raliul Germaniei pe primele doua locuri. Pentru Citroën aceasta este a opta victorie in Raliul Germaniei, un record absolut, incluzand-o aici si pe cea a echipajului Philippe Bugalski / Jean Paul Chiaroni cu un Xsara WRC in 2001. In urma acestui succes, Sébastien Loeb a trecut pe primul loc in clasamentul pilotilor, iar Citroën ocupa prima pozitie in ierarhia constructorilor din Campionatul Mondial de Raliuri.

Raliul Germaniei, etapa a 10-a din Campionatul Mondial de Raliuri 2008, a fost, inca din start, o afacere Citroën. Sébastien Loeb si Daniel Elena, de sase ori castigatori ai acestui raliu, s-au instalat la conducere inca din prima zi reusind sa castige toate probele speciale. Dani Sordo si Marc Marti au avut si ei o evolutie excelenta si au terminat prima zi pe pozitia secunda. "M-am simtit foarte bine in masina inca de la inceput si am putut merge la limita de pe primii kilometri. A fost o zi buna pentru noi, dar un avans de 19,9 secunde nu este inca suficient”, a spus Sébastien Loeb, la finalul primei zile din Raliul Germaniei.

Ziua a doua, cea mai lunga din Raliul Germaniei, s-a terminat identic ca si prima pentru cele doua echipaje Ctroën Total. Sébastien Loeb si Daniel Elena au castigat 7 probe speciale, in timp ce Dani Sordo si Marc Martí si-au trecut in cont victoria pe ultima proba a zilei. "Am avut o zi excelenta. Am reusit sa ne distantam si mai mult de rivalii nostri si acest lucru este perfect pentru noi”, a declarat Sébastien Loeb, dupa parcurgerea celor 159,76 de kilometri de proba speciala din ziua a doua.

Ultima zi a Raliului Germaniei a fost una scurta, cu doar 84,97 km de proba speciala, iar echipajele Citroën au terminat etapa a 10-a a sezonului fara nicio problema. "In Raliul Finlandei am fost considerati outsideri, dar am reusit sa terminam pe prima pozitie. Aici, dimpotriva, toata lumea ne-a privit ca marii favoriti si aceasta ne-a pus putin sub presiune. Sunt mandru ca toti cei de la Citroën Sport si-au facut treaba excelent si am reusit astfel sa obtinem prima dubla din acest sezon. Este un rezultat incurajator pentru ultimele cinci etape ale sezonului. Sébastien si Daniel au mers impecabil, iar Dani si Marc au demonstrat ca pot aduce puncte importante pentru echipa noastra. Citroën Sport a stabilit noi recorduri in Germania si in urma acestor performante am urcat pe primele locuri in clasamentul constructorilor si in clasamentul pilotilor. A fost un sfarsit de saptamana perfect, dar asta nu inseamna ca acum ne vom relaxa. Ne asteapta cateva luni foarte aglomerate si lupta nu este inca castigata”, a spus Olivier Quesnel, directorul Citroën Sport.


Laura ANTONOV
Director Comunicare
Tel : (021) 208 9222
E-mail: laura.antonov@citroen.com

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss