Autorally îți aduce rezumate zilnice de la Raliul Dakar și în acest an

Publicat in: January 2, 2024, Vizualizari: 32

Cea mai mare publicație de știri din motorsportul românesc te conectează cu acțiunea celei mai dificile competiții auto-moto de pe mapamond: Raliul Dakar, ediția 2024


Organizată pentru a cincea oară pe continentul asiatic, mai precis în Arabia Saudită, temuta competiție va presupune 14 zile competiționale. Mai mult decât atât, organizatorii din Orientul Mijlociu au fost bucuroși să promoveze evenimentul ca fiind cea mai dificilă ediție dintre toate ce s-au consumat până la acest moment în deșertul arab.

"Cea de-a cincea ediție a Dakarului din Arabia Saudită promite să testeze la maxim atât capacitatea omului cât și rezistența materialul de concurs. După prima săptămână, în care concurenții vor simți căldura arzătoare din timpul zilei, cu start în AlUla, traseul va străbate deja tradiționalul Empty Quarter care introduce un concept nou-nouț: o etapă cronometrată de 48 ore, desfășurată pe parcursul a două zile în care concurenții, împrăștiați în opt bivuacuri, vor fi efectiv lăsați în voia lor. Ziua de odihnă din Riad va oferi doar un scurt răgaz, deoarece suprafața variată dintre acel punct și finalul din Yanbu este plin de provocări de navigație care ar putea schimba echilibrul puterii în orice moment." - au scris aceștia

Trofeele ediției precedente

Programul competiției a fost primul care a suferit câteva modificări în ceea ce privește perioada desfășurării, asta după ce organizatorii au decis ca prima etapă a Campionatului Mondial de Rally Raid să se deruleze integral în luna ianuarie a anului 2024, și nu începând de la finalul lunii decembrie a anului ce tocmai s-a încheiat. Astfel, Raliul Dakar - Ediția 2024, se va derula începând cu 5 ianuarie - atunci când este programat prologul și prezentarea rând pe rând a tuturor sportivilor și echipajelor prezente. Un aspect ce a fost eliminat din program este Startul Festiv, motivarea neoficială a saudiților fiind aceea că nu vor să se iște conflicte interetnice sau religioase. Mai mult decât atât, înainte ca echipele să-și transporte mașinile de concurs, de asistență sau chiar și cele auxiliare în porturile de unde toate aceste vehicule au luat calea portului din Yanbu, Arabia Saudită, organizatorii le-au solicitat tuturor că ar fi "spre binele și siguranța lor" să elimine însemnele naționale de pe mașini, motociclete, quad-uri și camioane. Cu alte cuvinte, sportivii din afara Orientului Mijlociu au fost îndemnați, fără vreun document oficial, să nu evidențieze însemnele țării pentru care concurează. Ce este mai ciudat este faptul că aceste îndemnuri au venit pe surse și nicidecum pe căi oficiale, ceea ce face ca sportul să devină un loc în care politica și conflictele internaționale își fac loc din ce în ce mai mult.

 

  • 1 prolog, 12 etape și 14 zile de foc

 

Revenind la programul evenimentului, în urma unei ediții solicitante care a scos la iveală capacitatea de rezistență a concurenților, Dakarul din 2024 își păstrează blazonul, respectând pe de-a-ntregul așteptările celor ce și-au trecut numele pe lista de înscrieri. Întregul traseul va acoperi o distanță totală de aproape 8.000 de kilometri, din care aproape 5.000 de kilometri însemnând probele speciale ce vor continua explorarea teritoriului saudit început în 2020, cu 60% din trasee complet noi. Un total de nouă bivuacuri vor fi amenajate de-a lungul axei vest-est, străbătând traseul în ambele direcții, finalul fiind în orașul portuar Yanbu, pe țărmul Mării Roșii.

Harta rutei pentru ediția 2024 a Raliului Dakar
  •  48 de ore, singuri dar uniți în "Pătrimea Goală" (n.r. The Empty Quarter)

Văzând că traseul și programul celor 4 ediții precedente nu-i mai surprinde cu nimic pe concurenți, organizatorii s-au gândit la un nou format de etapă, disputată pe parcursul a două zile, sub regula unei etape maraton. Cu toate acestea, concurenții au dreptul să se ajute între ei în timpul serii. Doar că de această dată, nu va mai exista cantină sau echipe de asistență, întrucât sportivii și echipajele vor fi repartizate de-a lungul a opt bivuacuri diferite. Mai mult, când ceasurile acestora vor indica ora 16, toate vehiculele vor fi obligate să se oprească la următorul bivuac pe care îl întâlnesc. Neavând vreo șansă de a analiza performanțele rivalilor lor, fiind complet deconectați de la orice conexiune cu lumea, concurenții vor campa peste noapte și vor porni din nou la ora 7 dimineața următoare, pentru a parcurge secțiunea rămasă a traseului.

 

  • 436 înscrieri confirmate și noi denumiri ale categoriilor

 

Ilustrație de la ediția precedentă

   Lista de înscrieri pentru această ediție numără un total de 436 echipaje individuale. Dintre acestea, 199 sunt echipaje pe patru roți, înscrise sub egida FIA. Aici deschidem o paranteză necesară, căci categoriile de concurs au suferit modificări în ceea ce privește denumirea. Propriu-zis, categoriile T1 și T2, dedicate automobilelor de uzină în diferite configurații și specificații, au devenit Ultimate - pentru mașinile de uzină, respectiv Stock - pentru automobilele de fabrică, ce nu au suferit modificări. La ediția din acest an a Raliului Dakar regăsim un total de 70 de automobile în cadrul categoriei Ultimate - recunoscute pentru numărul de concurs format din trei cifre având configurația 2xx, în timp ce alte 3 se vor întrece la categoria Stock - având de asemenea un număr de concurs din trei cifre, cu formatul 5xx (fostul format dedicat camioanelor în anii anteriori).

   Nici categoria prototipurilor ușoare de top Side by Side nu a scăpat de actualizarea denumirii. Astfel, de la T3, începând cu Raliul Dakar 2024 se trece la grupa Challenger, acolo unde vom avea un total de 43 de echipaje. Acestea vor avea un număr de concurs format din trei cifre, în configurația 3xx. Vechea categorie T4 - dedicată clasicelor modele Side by Side de uzină, devine SSV - iar prima competiție, Raliul Dakar 2024, în care se vor regăsi sub această nouă denumire găsim 36 de echipaje, care se diferențiază de celelalte modele construite foarte asemănător prin numărul de concurs având formatul 4xx. Ultima dar nu cea din urmă categorie care se va regăsi sub o nouă denumire începând cu Raliul Dakar 2024, este vechea T5, care începând cu evenimentul saudit se va numi Truck, unde regăsim camioanele. Pentru competiția ce va debuta cu prologul în ziua de vineri,5 ianuarie, și-au anunțat prezența un număr de 47 de echipaje, care pot fi identificate cu numărul din trei cifre având formatul 6xx

 

  • 146 sportivi în șaua motocicletelor și quad-urilor: sătmăreanul Mani Gyenes, singurul reprezentant al României

Emanuel Gyenes pe podiumul final al ediției precedente

Lista sportivilor înscriși sub egida FIM este și aceasta una numeroasă, cu nu mai puțin de 146 sportivi prezenți în cadrul categoriilor RallyGP - cu 23 de motocicliști, Rally2 - cu 113 de motocicliști - printre aceștia regăsindu-se și sportivii ce aleargă fără asistență tehnică în cadrul Malle Moto Original by Motul, țara noastră având un singur reprezentant la această competiție în persoana sătmăreanului Emanuel "Mani" Gyenes, care va alerga cu numărul de concurs 34 în șaua unui KTM 450 Rally Replica. Tuturor motocicliștilor pe două roți se alătură și alți 10 sportivi pe patru roți, care vor concura cu Quad-uri Yamaha - 9 la număr, respectiv un model CF Moto.

   După ce odinioară străbăteau traseele africane și sud-americane, acum își dau întrecere într-o categorie special dedicată lor. Automobilele și camioanele istorice nu vor lipsi nici de la a cincea ediție a Raliului Dakar organizat în Arabia Saudită, cu 65 automobile clasice și istorice înscrise în concurs sub indicativul al cărui format include trei cifre și este pe modelul 7xx. Cele 16 camioane clasice se vor diferenția de cele moderne prin indicativul 9xx. Și pentru că organizatorii se gândesc an de an la categoria modelelor clasice, începând din acest an au dedicat și o categorie ce se concentrează pe dezvoltarea automobilelor propulsate de energii regenerabile. Astfel s-a născut competiția Dakar Future Mission1000, cu numere de concurs în formatul 10xx, unde regăsim 6 sportivi în șaua motocicletelor electrice, 4 echipaje la bordul unor modele cu hidrogen și hibride, respectiv un alt echipaj la comenzile unui camion hibrid. 

 

C.O.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss