Rallye Monte Carlo deschide IRC 2009. Ce lovitura pentru WRC !
Pentru publicul obisnuit diferenta dintre IRC si WRC este greu de facut. Ce daca unii folosesc automobile Super 2000, iar ceilalti world rally car, iar in viitor Super 2000 +. Important este spectacolul si, in vremurile noastre, mediatizarea lui. Iar responsabilii Eurosport, in frunte cu fostul sef al lui Peugeot Sport – Jean Pierre Nicolas, stiu care este reteta succesului.
Sase ore "live" pe Eurosport
Pe plan mondial opinia publica tresara la auzul numelui a patru competitii automobilistice: 24 ore Le Mans, Grand Prix de Monaco, 500 miles Indianapolis si Rallye Automobile Monte Carlo. Ultima va deschide sezonul unui campionat recent aparut, aflat in doar al treilea an de existenta. Invatind parca din nereusitele si frustrarile WRC-ului, unde David Richards, iar mai apoi ISC s-au tot chinuit cu transmisia in direct a probelor speciale si n-au obtinut mare lucru, IRC intra in forta pe scena competitilor mediatizate. Sase ore de transmisie in direct pe canalele Eurosport ! Un lucru care a lasat FIA si “pensionarii de lux” ai Comisiei de WRC, prea ocupati cu sistemul rotatiei etapelor si al incasarii primelor de la organizatori, cu gura cascata ! In frunte cu presedintele, simpaticul neozelandez Morrie Chandler.
Inapoi la traditie
Scapati de rigorile absurde ale regulamentului WRC, organizatorii de la Automobile Club de Monaco s-au intors la traditie. Raliul se desfasoara din nou in mijlocul saptamanii, s-a revenit la probe celebre din Ardeche si nu lipsesc “clasicele” St Nazaire le Desert, St Jean en Royans sau St Bonnet le Froid. Adica acolo unde s-a scris istoria acestui raliu de catre Sandro Munari, Bernard Darniche, Walter Rohrl, Henri Toivonen, Didier Auriol sau Tommi Makinen. Iar in ultima etapa nu sunt admisi la start decat primii 60 clasati. Daca ar exista si etapa de concentrare, mai ca ne-am intoarce in vremea glorioasa a raliurilor.
Insa marea noutate o reprezinta revenirea “Noptii lui Col de Turini”. Ocazie pe care Eurosport nu o rateaza si transmite in direct toate cele patru probe speciale. Astfel ca aceasta a 77-a editie a raliului are un suport “live” receptionat pe intreg globul si de o amploare cum nu a mai avut niciodata. Motiv de a crea dupa raliu un concurs pentru multi telespectatori neutri: Cine este mai celebru ? Sebastien Loeb sau Nicolas Vouiiloz ?
Pe plan sportiv, trei constructori se bat pentru victorie: Peugeot, Fiat si Skoda. Daca numaram si Mitsubishi, campionatul este peste valoarea celui mondial. Iar in timpul sezonului nu este exclus ca Opel, Proton sau VW sa intre in competitie.
In cele din urma fara Loeb
Singurul regret al organizatorilor este lipsa lui Sebastien Loeb. Recordmanul victoriilor nu s-a lasat induplecat de ofertele avute, cu toate ca echipa Citroen nu s-a opus. Pana la urma insa adversitatea sa fata de modelele Super 2000 fara turbo a constituit principalul motiv al absentei. Astfel ca Loeb nu isi va putea apara cele cinci trofee castigate, dar nici nu va face parte dintr-un Rallye Monte Carlo care se intoarce la traditie.
3mmm
foto: Wittmann Jr pe Col de Turini