Publicat in: November 13, 2012, Vizualizari: 3760
București, 12 noiembrie 2012 - BCR Leasing Rally Team se poate bucura, în sfârșit, de un titlu binemeritat: Comisa de Apel a F.R.A.S. a luat decizia corectă, BCR Leasing Rally Team fiind declarată câștigătoarea titlului naţional la echipe.
BCR Leasing Rally Team începea primul său sezon competiţional încrezătoare în performanţele pe care urma să le stabilească, bazându-se pe experienţa și profesionalismul tuturor membrilor săi. Debutul excelent la prima etapă, Raliul Brașovului, a reprezentat confirmarea obiectivelor îndrăzneţe, dar realiste, pe care echipa și le-a propus la începerea campionatului. Toate echipajele membre au dovedit că sunt capabile de performanţă încă de la primul raliu, cele trei locuri întâi la fiecare dintre clasele la care concurau și prima treaptă a podiumului pentru echipă, fiind rezultate nu doar binemeritate, ci și foarte motivante pentru sezonul care urma.
Probele speciale tehnice, ritmul alert, publicul numeros, echipa tehnică permanent pregătită, evoluţia consistentă, competiţia valoroasă și partenerii de încredere au fost apoi constantele fiecărei etape din sezonul 2012, în care echipa s-a menţinut permanent pe locul întâi, sezon încheiat de către BCR Leasing Rally Team cu rezultate extraordinare: două titluri de Campion Naţional asigurate cu două etape înainte de finalul campionatului - de către echipajele Edwin Keleti / Botond Csomortani, clasa 3 și Alex Filip / Bogdan Iancu, clasa 5, titlul de vicecampion naţional, obţinut de echipajul Valentin Porcișteanu / Dan Dobre și câștigarea titlului naţional la echipe.
„Ne bucură decizia, firească dealtfel, pe care Comisia de Apel a luat-o astăzi și faptul că BCR Leasing Rally Team este, oficial, câștigătoarea titlului naţional la echipe. Deși am condus în clasamentul echipelor pe tot parcursul anului, nu a fost chiar atât de simplu pe cât ar putea părea. Am avut totuși un sezon extraordinar: plin, dificil, foarte disputat, cu o competiţie puternică, multe realizări, dar și cu momente dificile. De fiecare dată însă, sportivii noștri au dat dovadă de profesionalism și maturitate, având o evoluţie constantă pe toată durata sezonului competiţional, toţi membrii staff-ului s-au mobilizat exemplar, de aceea titlul obţinut reprezintă nu doar îndeplinirea unui obiectiv pentru BCR Leasing Rally Team, ci confirmă eforturile unei întregi echipe. Sunt onorat să le pot mulţumi tuturor partenerilor echipei campioane a CNRD 2012 – BCR Leasing, Mobil 1 prin Star Lubricants, Pirelli, Orange, Omniasig, Life Care, Cronus eBusiness, membrilor echipei tehnice și administrative Colina Motorsport și sunt convins că împreună vom obţine rezultate excelente în continuare.”– Alexandru Piţigoi, Manager BCR Leasing Rally Team.
„Este un rezultat meritat, după un campionat în care BCR Leasing Rally Team a fost pe locul întâi în cele opt etape. Îi felicit pe membrii echipajelor pentru profesionalism, îndrăzneală și seriozitate, pentru excelenta abordare tactică a competiţiilor și, nu în ultimul rând, pentru fair-play. În anul 2012, prin intermediul echipei BCR Leasing – prin acţiunile sale, prin întâlnirile avute în unele dintre cele mai mari orașe ale ţării, prin rezultatele echipei – compania noastră a reușit să transmită un mesaj important clienţilor și partenerilor: susţinem performanţa și proiectele ambiţioase. Oricât de dificil ar părea – iar victoria de astăzi este una obţinută cu multă trudă – BCR Leasing este întotdeauna alături de oamenii care au curaj și alături de proiectele în care crede.” – Bogdan Speteanu, Director General BCR Leasing.
Echipa Autorally