BCR Leasing RT intr-o noua formula pentru 2014

Publicat in: March 13, 2014, Vizualizari: 25
București, 12 martie 2014  – BCR Leasing Rally Team continuă și în 2014 povestea frumoasă a participărilor sale în Campionatul Naţional de Raliuri, o experienţă minunată începută în urmă cu doi ani. Partenerilor tradiţionali ai echipei – BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Colina Motorsport, Pirelli - li s-au adăugat în acest an și alte nume puternice ca Dolce Sport, Energobit, Veteco, Frontline Combo, Defi, Pigna, Biosafe, Kristal Glamclub, Autocar service și mulţi alţii. Managementul echipei, pregătirea mașinilor de concurs și asistenţa tehnică „on event” va fi asigurată, ca și până acum, de Colina Motorsport.
„Nivelul Campionatului Naţional a crescut în ultimul an, atât datorită participării unor piloţi străini, cu multă experienţă, dar și datorită prezenţei unor automobile mai performante. Obiectivele BCR Leasing Rally Team ramân la fel de ambiţioase și în 2014, astfel că noul sezon aduce schimbări importante atât în componenţa echipei, cât și în ceea ce privește materialul de concurs. Avem convingerea că am reușit să construim o echipă mai puternică și suntem foarte bucuroși că am reușit totodată să aducem în echipă automobile foarte performante, de tipul R5 sau S2000” a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.
La debutul în cel de al treilea sezon, BCR Leasing Rally Team va alinia la start patru mașini și echipaje, într-o formulă modificată faţă de cea a anilor precedenţi. Astfel, echipajului Edwin Keleti & Botond Csomortani, li se vor alătura în acest an Gergo Szabo & Karoly Borbely, Sorin Badea & Florin Dorca, Adrian Teslovan & Cseh Vajk Imre. Cele patru echipaje menţionate anterior vor reprezenta echipa în Campionatul Naţional de Raliuri al României. Acestora li se va adăuga echipajul Alexandru Filip & Bogdan Iancu, care a decis să participe la cinci etape din cadrul Campionatul European de Raliuri 2014, la volanul aceluiași Renault Clio R3 Maxi Evo cu care a concurat și în ultimii ani în campionatul intern.
Dublu Campioni Naţionali la clasa 3, în 2012 și 2013, Edwin Keleti & Botond Csomortani se vor afla în 2014 la al treilea an de participare în cadrul BCR Leasing Rally Team. Ei vor concura în acest sezon al Campionatului Naţional de Raliuri la volanul unui Ford Fiesta R5 - cel mai nou model de raliu dezvoltat de Ford în colaborare cu M-Sport. „Un nou sezon - un nou început! Cu toate că partenerii nostri sunt cei din ultimele două sezoane,și vreau să le mulţumesc și pe această cale pentru constanţă, dedicare și încredere, trecerea la o nouă mașină este întotdeauna o plăcere în plus, iar faptul că ajungem să concurăm la categoria cea mai înaltă, clasa 2, ne onoreazăși ne împlinește un deziderat sportiv la care aspiră fiecare competitor indiferent de ramura sportivă la care concurează.Îmi doresc să ne obișnuim cât mai repede cu Ford-ul Fiesta R5 al echipei Colina Motorsport și să reușim să ne apropiem de primele 3 locuri ale clasamentului general.
La nivel de echipă, iată că am ajuns să fiu veteranul acesteia din punct de vedere al prezenţei în cadrul ei în fiecare sezon de la lansareși le urez bun venit noilor colegi. Cu Gergo Szabo am fost coleg și la Jack Daniel's rally team, când am și câștigat campionatul la echipe, astfel încât îmi doresc săîncercăm să reedităm acest succes.
 
Va fi, sunt sigur, CEL mai disputat campionat din ultimii 15 ani, așa că sperăm ca și spectacolul să fie pe cinste!
 
Mulţumesc încă o dată partenerilor, echipei tehnice și copilotului meu Boti Csomortani pentru că se află alături de mine în această cea mai înaltă bătălie care ne așteaptă!” - Edwin Keleti.
Gergo Szabo, Campion Naţional Absolut al României în 2009 și 2010, îl va avea ca navigator în acest sezon pe Karoly Borbely, împreună cu care concurează din 2012 și alături de care a reușit să se claseze în Top 5 al clasamentului general în toată această perioadă. În 2014, ei vor concura cu două automobile de competiţie: Skoda Fabia S2000 și Mitsubishi Lancer Evo X R4 de grupa N. Startul în prima etapă îl vor lua la volanul Mitsubishi-ului, urmând ca pentru celelalte etape să se decidă ulterior asupra mașinii de concurs.
“Sunt foarte bucuros să concurez pentru BCR Leasing Rally Team, o echipă care și-a dovedit deja profesionalismul în primii doi ani de existenţă. De asemenea, sunt încântat că vom începe colaborarea cu Colina Motorsport, companie care reprezintă un nume pentru motorsportul din România. Pregătirea pe care am acumulat-o în scoala de motorsport din Ungaria, combinată cu experienţa Colina Motorsport din competiţiile interne și internaţionale vor fi pentru noi două argumente importante pentru a face performanţă în acest sezon.
Obiectivele noastre pentru 2014 sunt clasarea pe podium în clasamentul general al fiecăre etape și podiumul la final de campionat. Așadar, mă declar foarte optimist și de-abia aștept să iau startul la prima etapă!” – a declarat Gergo Szabo.
O altă nouă „achiziţie” BCR Leasing Rally Team 2014, Sorin Badea & Florin Dorca, vor pilota un Mitsubishi Lancer Evo VII de grupa H: “Debutul în anul competiţional 2014 mă găsește alături de copilotul meu din sezonul trecut - Dl Florin Dorca, în faţa unui proiect ambiţios - BCR Leasing Rally Team, într-o companie foarte selectă - alături de 2 Campioni: Gergo și Edwin, ceea ce în mod evident mă onorează și, în același timp, mă obligă d.p.d.v. sportiv la o evoluţie constant bună pe tot parcursul sezonului.
 Invitaţia de a mă alătura echipei, pe care am primit-o cu bucurie de la Dl. Alexandru Piţigoi - iniţiatorul și conducătorul acestui frumos proiect,  a venit într-un moment aniversar, în anul în care sărbătoresc 10 ani de colaborare cu echipa tehnică Colina Motorsport. Începând din anul 2003 această companie a fost familia mea în tot ceea ce înseamnă motorsport.
Avem acum la dispoziţie un Mitsubishi Lancer Evo 7 într-o configuraţie foarte competitivă pentru Clasa 11 (grupa H), mașina pe care am avut șansa de a o cunoaște încă din faza de construcţie în atelierele Colina. 
Sunt sigur că o sa depășim încă la testele de săptămana aceasta faza de acomodare cu noua mașină și o să ne aliniem la startul Raliului Brașovului fără emoţii, doar cu dorinţa puternică de a obţine un rezultat notabil. Atât eu, cât și Florin, ne simţim foarte bine. Venim după o perioadă de câteva saptamâni de preparare fizică intensă, ceea ce ne permite să fim optimiști si încrezători în șansele noastre.
Echipajul nostru este susţinut în acest sezon competiţional de BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1, Veteco cu Frontline Combo si Biosafe, Colina Motorsport și vom folosi anvelope DMack” – Sorin Badea.
Cel de-al patrulea echipaj pe care BCR Leasing și Colina Motorsport îl aliniază la start în acest an este format din Adrian Teslovan &Cseh Vajk Imre. Cei doi sportivi vor concura la volanul unui automobil Dacia Logan Cup și vor reprezenta echipa înclusiv în Cupa Dacia Logan unde speră să obţină puncte importante pentru echipă.
“Suntem bucuroși și totodată deosebit de onoraţi să facem parte din echipa “BCR Leasing Rally Team”, să fim alături de niște piloţi de top, într-o echipă de top din Campionatul Naţional de Raliuri. Este o provocare pentru noi, nu ne-am fi gândit niciodată ca vom face parte dintr-o echipă de asemenea calibru. Bineînţeles că pe lângă acest sentiment unic de mândrie amestecat cu bucurie simţim și o mare responsabilitate de a ne ridica la nivelul deosebit al coechipierilor. Ne dorim să ajutăm echipa cât de mult putem pentru a reedita succesul din 2012, când BCR Leasing Rally Team a cucerit Titlul Naţional la echipe.” – Adrian Teslovan.
Promotor al performanţei, BCR Leasing este prima companie de leasing din România care a susţinut în calitate de partener principal o echipă de raliuri, dând și numele acestei echipe.„Suntem onoraţi să fim alături de BCR Leasing Rally Team în debutul unui nou sezon competiţional, într-o formaţie nouă, cel puţin la fel de talentată și experimentată ca și precedenta. Parteneriatul nostru are deja o „istorie” de succes, demonstrată în ultimii doi ani atât prin rezultate sportive notabile cât și prin numărul tot mai mare de suporteri pe care echipa îi atrage cu fiecare sezon din rândul publicului dar și în mod specific, din rândul clienţilor, partenerilor și angajaţilor nostri. Pentru noi nu este surprinzator acest lucru pentru că, atât BCR Leasing cât și Echipa evoluează pe terenul comun al valorilor perene din sport și din business: spirit de competiţie, dorinţa de depășire a limitelor, pasiunea pentru lucrul bine făcut. Urăm succes echipajelor noastre în Campionatul Naţional de Raliuri 2014!” – a declarat Bogdan Speteanu, Director General BCR Leasing.
Prima etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri 2014 la care va lua startul și BCR Leasing Rally Team, va fi Tess Rally și se va desfășura în perioada 21-22 martie, la Brasov.
Echipa Autorally
 
 

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss