
„Va fi o cursă interesantă, sunt probe variate, în prima zi mai rapide, în a doua zi atât cu secțiuni rapide, cât și cu secțiuni lente. Va fi un challenge pentru toată lumea. Eu sper să fie un spectacol sportiv reușit şi toată lumea să aibă bucuria de a conduce şi de a genera acest spectacol, pentru că sportul acesta are multe de oferit celor care îl urmăresc. Noi ne dorim să fim concentrați, atenţi, să nu greşim, pentru că foarte uşor poţi să greşeşti, şi să avem un rezultat cât mai bun”, a spus Bogdan Marişca, pilot care a câştigat Raliul Aradului în 2017, alături de Carmen Poenaru, an în care a devenit şi campion naţional absolut.

De această dată, Bogdan va lua startul la Arad alături de Sebastian Itu. „Îmi place macadamul. La Arad sunt probe rapide, pe gustul meu, tehnice, ceea ce îmi place, mult praf... şi asta îmi place. Ce mai!? Aştept cu nerăbdare să luăm startul! Îmi doresc, dacă se poate, un loc pe podium, pentru noi ca echipaj, şi un rezultat cât mai bun pentru echipa NRA. Va fi o luptă frumoasă pe probe, sunt convins de asta”, a sintetizat Sebastian Itu.
Raliul Aradului a ajuns la cea de-a 11-a ediţie şi se desfăşoară în zilele de 24 şi 25 mai. Suprafaţa de concurs reprezintă 98,07% macadam, 1,93% asfalt. Lungimea totală a raliului este de 498,29 km, vor fi 9 probe speciale cu o lungime de 134,57 km şi o Super Specială.

Echipajul Bogdan Marişca – Sebastian Itu este susţinut în sezonul 2019 de Banca Transilvania, OMV MaxxMotion, Telekom, Ford, NTT Data, DeLonghi, Primăria Cluj, Visit Cluj, Leaseplan, P1, Europa FM.
Comunicat de presă