Bouffier va lua startul la Sibiu

Publicat in: July 18, 2013, Vizualizari: 5
Pilotul francez Bryan Bouffier a confirmat pentru revista Auto Hebdo ca va fi la startul Sibiu Rally, intrecere programata sa debuteze peste o saptamana. Invingatorul din Turul Corsicii, al treilea clasat in clasamentul general ERC la jumatatea sezonului, Bouffier va pilota un Peugeot 207 S2000, inscris de echipa italiana Delta Rally.

Desi nu apare pe lista de inscriere publicata de website-ul oficial al competitiei, fostul castigator al Rallye Monte-Carlo a declarat pentru editia virtuala a revistei franceze Auto Hebdo ca se va afla la startul etapei sibiene. El incearca astfel sa profite de absenta lui Craig Breen, care are 15 puncte avans, si sa il devanseze pe irlandez in clasament, unde ocupa pozitia a doua.

"Sunt fericit sa revin pe macadam cu un Peugeot 207. Pare un eveniment fantastic si tinta mea, ca in orice raliu in care iau startul, va fi sa incerc sa castig. Stiu insa ca va fi dificil cu Frnacois Delecour si el cu un Peugeot 207 si Jan Kopecky, la comenzile Skodei de uzina" a spus Bouffier.

Francezul nascut de ziua nationala a Romaniei si care va implini anul acesta 35 de ani are state vechi in Campionatul European, unde a participat intaia oara in 2006, facand parte din echipa Peugeot Spania. El este poate unul din cei mai buni cunoscatori ai Peugeot-ului 207 S2000, cu care alearga de sapte sezoane si care i-a adus mai multe titluri. Bouffier a fost campion al Frantei in campionatul de asfalt in 2010 si in cel de macadam in 2007 si a obtinut trei titluri nationale in Polonia, doua cu Peugeot si unul cu Mitsubishi Lancer Evo IX.

Bouffier s-a clasat al cincilea la Monte-Carlo in acest sezon, prima oara cand a luat startul aici cu o masina WRC, un Citroen DS3, in intrecerea care si-a trecut-o in palmares in 2011, cand facea parte din IRC.

Adrian Diaconescu
Echipa Autorally
 

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss