![]() |
Despre Paulo Soria putem spune că a debuta în anul 2014 la vârsta de 20 de ani, în una din etapele țării sale natale, mai exact, Rally de Lavalle, unde, secondat de Javier Lopez, argentinianul s-a clasat al patrulea la clasă cu modelul Volkswagen Gol. După 2 ani de la debut, acesta obținea primul său titlu din carieră, la clasa A în cadrul Cupei Mar Y Sierras, ca mai apoi, în sezonul 2020 să debuteze pe pământ european cu ocazia Rally Adriatico din Italia, iar puțin timp după să pornească în cadrul Raliului Sardiniei, parte din Campionatul Mondial de Raliuri
![]() |
Sezonul trecut, Paulo Soria și-a făcut debutul în Campionatul European de Raliuri la volanul unui Renault Clio Rally5, avându-l în dreapta pe același Der Ohannesian. La prima etapă a sezonului, Raliul Poloniei, Soria a făcut o impresie foarte bună, obținând victoria clasei Rally5 și cea în cadrul Cupei Clio susținută de TOK Sport. Deși a doua etapă din Letonia nu i-a adus decât o clasare după podium, Raliul Romei a venit cu o nouă clasare pe podium pentru echipajul argentinian. Ediția cu numărul 50 a Raliului Cehiei i-a adus lui Paulo un rezultat tras la indigo cu cel din Letonia, iar după absențele din Raliul Azorelor și Rally Serras de Fafe, Soria a revenit în forță odată cu Raliul Ungariei, obținând o nouă victorie de senzație la clasă și în cadrul cupei monomarcă.
![]() |
Ultima participare a lui Paulo Soria a avut loc în ultima etapă de european, unde la Raliul Insulelor Canare, argentinianul l-a avut în dreapta pe experimentatul Sergiu-Sebastian Itu, cei doi pornind de la start cu un Renault Clio Rally4, un model de clasă superioară celui cu care Soria participase de-a lungul sezonului. Acum, sportivul din Argentina a ales să-și înceapă sezonul competițional cu Winter Rally Covasna, unde va avea prilejul să piloteze un alt model Rally4, și anume un Peugeot 208 Rally4, lucru ce ne duce cu gândul că Soria vrea să atace ERC3 în acest sezon.
Articol semnat de,
Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv autorally.ro