Jenson Button si echipa McLaren au avut parte de un start foarte slab in sezonul 2013 a Campionatului Mondial de Formula 1. Problemele avute in testele din iarna s-au continuat si in prima cursa, Button fiind mai incet cu aproximativ o secunda si jumatate decat pilotii din fata, reusind doar un loc 9. In Malaezia, chiar daca pilotul britanic a avut un parcurs mai bun, a iesit din puncte (abandonand intr-un final) din cauza neglijentei echipei sale in prinderea unei roti.
In aceste conditii, campionul din 2009 are in acest moment doar 2 puncte din 50 posibile, cu 38 mai putine decat liderul clasamentului, Sebastian Vettel. Totusi, Button inca are acelasi obiectiv pentru 2013, si anume titlul mondial, dupa cum a declarat recent publicatiei 'Mirror'.
"In ceea ce ma priveste, tinta ramane titlul mondial. Cu siguranta. Sebastian aproape ca m-a batut in lupta pentru titlul din 2009 iar in primele patru curse nu a punctat deloc. Este o intorsatura mare pentru noi. In cea mai marea parte a cursei de la Sepang am fost mai rapizi decat cei de la Lotus si decat cei de la Ferrari. Cine ar fi crezut asta cu doar cinci zile inainte?" a declarat Jenson Button. "A fost un weekend pozitiv pana la pit stop si a durut cand m-am trezit a doua zi stiind ca nu am obtinut niciun punct cand puteam sa terminam, in cel mai rau caz, pe a cincea pozitie. Asta este."
Button este incantat ca echipa a reusit sa imbunatateasca performantele monopostului sau si spera ca pana la urmatoarea etapa sa continue acest lucru. Marele Premiu al Chinei, cea de-a treia runda a sezonului, se va desfasura in perioada 12-14 aprilie pe circuitul de la Shangai.
Dan Terea
Echipa Autorally