Calin Fagadar este unul dintre pilotii care au impresionat prin evolutia sa din prima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2019, urcand pe podiumul categoriei E2/3000 si terminand pe a sasea pozitie a clasamentului general, dupa ce a fost al patrulea in prima mansa de concurs. Desi joi schimba turbina si ambreiajul masinii sale, care au cedat in urma unui test, pilotul maramuresean a reusit sa ajunga la startul editiei inaugurale a Cupei Cheile Gradistei - TOTAL. Calin ne-a acordat un interviu dupa prima urcare de recunoasteri.

In primul rand, felicitari pentru startul bun de sezon! Ai fost unul dintre remarcatii primei etape. Cum a fost la Rasnov?
Multumesc! A fost destul de bine dar, ca intotdeauna, putea fi si mai bine. Am inceput sa ma inteleg mai bine cu masina si sper sa fie din ce in ce mai bine. Sa vedem cum va fi aici, unde avem un traseul nou, dar este nou pentru toata lumea.
Chiar asa, cum ti se pare traseul de la Cheile Gradistei?
Mi se pare un traseu greu. Este tehnic; nu stiu cum va fi, dar va avea de castigat cel care se obisnuieste cel mai bine cu masina si cu traseul. Conditiile sunt destul de inselatoare si s-ar putea sa avem surprize in clasament. La prima urcare nu am avut aderenta pe care speram sa o am. Am pus anvelope noi, unele dintre cele mai bune modele, dar totusi a alunecat destul de tare. Traseul era destul de murdar acum, in prima mansa de recunoasteri, dar probabil ca se va curata pe parcursul zilei. In rest, sper sa tina masina. Ca daca tine masina, facem treaba!
Cum iti doresti sa fie vremea maine, in concurs? Pilotezi o integrala, vrei ploaie?
Nu. Sincer, imi doresc sa fie uscat. Nu ma pot lauda cu un pilotaj foarte bun pe ploaie, desi am cauciucuri bune de ploaie. Imi doresc sa fie uscat si pentru ca mi-am achizitionat niste anvelope de uscat foarte bune si despre care cred ca se vor potrivi foarte bine pe acest traseu, iar asta poate duce la un rezultat bun. Deocamdata sunt la inceput de drum in viteza in coasta, deci nu ma grabesc nicaieri. In plus, ma dau pe banii mei, nu am sponsori, asa ca nu imi permit riscuri inutile. Recunosc, pe anumite zone, unde consider ca este riscant, prefer sa o las mai moale. Daca aveam o masina de care sa nu imi pese, probabil ca mi-as fi asumat mai multe riscuri si, cu siguranta, ar fi venit si rezultate mult mai bune.
Cum vezi actuala editie de campionat?
Este prematur sa imi fac o parere dar cred ca va fi un campionat strans.
Care este obiectivul tau?
Poate suna putin ciudat insa obiectivul meu este acelasi ca si anul trecut. Asta si pentru ca intre timp nivelul a crescut, au aparut masini noi, concurenti noi, monoposturi. Eu imi doresc sa termin fiecare etapa intre primii 10 in clasamentul OPEN. Ma intereseaza mai mult OPEN-ul decat grupa in care sunt. Am reusit o clasare in top 10 OPEN in prima etapa de anul asta si in fiecare etapa de anul trecut, asa ca asta imi doresc si anul asta.
Dan Terea
Echipa Autorally