Campionatul naţional de raliuri debutează la Brașov, la finalul lunii martie

Publicat in: February 24, 2016, Vizualizari: 19

A mai rămas o luna până la startul în sezonul 2016 al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop. Brașov, orașul care a sărbătorit în toamana anului trecut 50 de ani de raliuri, va găzdui în ultimul weekend al lunii martie cea de-a 45-a ediţie a Raliului Brașovului, întrecere ce va purta în acest an numele Tess Rally 45 Pro-X. Cel mai longeviv raliu din istoria României va oferi și în 2016 spectatorilor și sportivilor un spectacol agreabil, pigmentat ca în fiecare an și de rolul jucat de vreme.

Simone Tempestini & Dorin Pulpea (Ford Fiesta R5) la Tess Rally 44
Foto: Rally Cow

Ediţia aniversară debutează vineri, 25 martie, cu startul festiv și prezentarea echipajelor ce va avea loc în Piaţa Sfatului începând cu orele 20:00. Sâmbătă, 26 martie, este programată prima zi de concurs, ce include binecunoscutele probe speciale din jurul Brașovului și din judeţul învecinat Prahova (Pârâul Rece, Râșnov, Babarunca/Cheia). Finalul zilei de sâmbătă este dat de desfășurarea superspecialei Brașov Rally Show care va avea loc în centrul orașului. Dimineaţa zilei de duminică, 27 martie, propune încă două probe speciale printre care și "proba regină" Poiana, ce are rolul de power stage. Pentru prima dată în campionatul naţional, primele trei clasate echipaje ale power stage-ului vor primi puncte adiţionale, asemenea regulamentului din Campionatul Mondial de Raliuri.

Pe lângă tradiţională gazdă a evenimentului, Hotel Aro Palace, punctul central al Tess Rally 45 Pro-X devine Coresi Shopping Resort, care a ales să sărbătorească un an de la deschidere și prin găzduirea raliului brașovean.

"Suntem onoraţi de calitatea de partener oficial al Tess Rally 45 și credem că această postura este o consecinţă firească a implicării noastre entuziaste dar și responsabile, în competiţiile automobilistice." a declarat Dan Daniliuc, General Manager Chemsol Group.

"În 2013, an în care am decis să promovăm în motorsport produsele Pro-X, am constatat că avem valori comune cu acest sport nobil. Am început  printr-un simplu exerciţiu de imagine care, în următorii ani, s-a transformat în pasiune pentru competiţie și  performanţă. Am încercat să transferăm reţeta succesului nostru în spectaculoasa lume a raliurilor și credem acum că am reușit. Faptul că suntem parteneri al celui mai longeviv raliu din cadrul campionatului naţional, certifica acest lucru. Ne bucurăm că în doar trei ani de când am hotărât să promovăm produsele Pro-X în aria acestui sport, am ajuns să ne facem cunoscuţi publicului din România în așa manieră încât suntem prezenţi în peste 2000 de locaţii: pe rafturile numeroaselor supermarketuri și hipermarketuri, în staţii de alimentare cu combustibil, în majoritatea spălătoriilor auto. Mai mult, am promovat și vom promova în continuare conceptul „Fabricat în România” încercând să dovedim că putem produce la standarde înalte de calitate, și în același timp aducându-ne, prin crearea de locuri de muncă, plata impozitelor și taxelor, un aport serios la bunăstarea noastră. Revenind la evenimentul mult așteptat de la Brașov, sperăm că prin prezenţa noastră să sprijinim organizatorii să asigure cele mai bune condiţii de desfășurare atât pentru sportivi cât și pentru spectatorii pe care îi așteptăm în număr cât mai mare pe probele speciale” a încheiat domnul Daniliuc.

Gelu Dumitru, Directorul General Tess Brașov, distribuitor Volkswagen și Audi a declarat:
"Tess este un sustinator al sportului cu motor, de 12 ani fiind alaturi de Raliul Brasovului.
Raliul Brasovului si-a schimbat denumirea, in Tess Rally,  aceasta fiind cea mai buna dovada ca implicarea companiei in acest eveniment emblematic este maxima.
Sunt bucuros că și la acesta ediţie aniversară compania Tess Brașov  poate fi alături de organizatori în demersul lor de a face mereu un eveniment mai bun. Urăm succes participanţilor și  invitam toti iubitorii acestui sport la un spectacol automibilistic de exceptie."

Teodor Meșter, în calitate de Director General al Lubexpert România – importator și distribuitor autorizat ExxonMobil, a declarat:
"Lubexpert România susţine sportul auto românesc, iar parteneriatul cu Raliul Brașovului a devenit deja o tradiţie pentru noi fiind o excelentă oportunitate de a demonstra această susţinere. Sperăm ca ediţia aniversară a 45 de ani să marcheze un nou succes organizatoric și sportiv, așa cum ne-am obișnuit la fiecare din ediţiile anterioare. Le urăm mult succes participanţilor!"

"Ne bucuram ca editia din acest an a Tess Rally 45 Pro-X sa fie gazduita de Coresi Shopping Resort chiar la ceas aniversar, complexul comercial brasovean sarbatorind in weekendul 25-27 martie un an de la inaugurare. Cu un trafic de 1 milion de vizitatori in prima luna de la deschidere si cu unul estimat de aproximativ 8 milioane in primul an, Coresi Shopping Resort este un partener de incredere pentru reusita Tess Rally 45 Pro-X 2016." – Iulian Turuianu, director Coresi Shopping Resort

Program Tess Rally 45 Pro-X:

Vineri 25.03.2016
12:00 - Shakedown Tărlungeni - Budila (DJ103B)
20:00 - Start festiv / prezentarea echipajelor - Piaţa Sfatului Brașov

Sâmbătă 26.03.2016
09:51 - PS1 Pârâul Rece 1
10:20 - PS2 Râșnov 1
12:33 - PS3 Râșnov 2
13:43 - PS4 Babarunca
16:19 - PS5 Cheia
18:25 - PS6 SS Brașov Rally Show

Duminică 27.03.2016
09:11 - PS7 Pârâul Rece
09:54 - PS8 Poiana Brașov (Power Stage)
12:30 - Festivitate de premiere - Coresi Shopping Resort

Tess Rally 45 Pro-X este organizat de Auto Blic cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Partener oficial al evenimentului este Pro-X iar parteneri principali sunt Tess Brașov, distribuitor Volkswagen și Audi, și Lubexpert, importator și distribuitor Mobil 1 în România. Parteneri: Hotel Aro Palace, Comprest Brașov, Silnef Security, Selgros Cash&Carry, Pell Collection. Partener tehnic este Cyclon Brașov.

Tess Rally 45 PRO-X nu se poate desfășura fără sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră Brașov și Prahova, R.A.T. Brașov, Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Brașov și Prahova, a Grupării de Jandarmi Mobile Brașov și a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.

Găzduit de Coresi Shopping Resort. Parteneri media: Kiss FM și autorally.ro

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss