Publicat in: October 13, 2008, Vizualizari: 2498
Motoarele încinse, derapajele controlate şi răsturnările de situaţie au făcut, din nou, casă bună, la ultima etapă a Campionatului Naţional de slalom paralel, competiţie ce a avut loc sîmbătă, la Sibiu, pe terenul de autocross, din cartierul Ştrand.
Tîrnovean e campion
Fără îndoială, una dintre cele mai interesante curse s-a petrecut la clasa juniorilor, acolo unde Octavian Târnovean şi Florin Tincescu s-au luptat pentru titlul de campioni naţionali. Cum înainte de această etapă, cei doi erau la egalitate de puncte, era clar că manşele de sâmbătă, urmau să decidă încotro va merge marele titlu.
În mare formă, Târnovean a dominat cursa de la un capăt la celălalt, mai mult, în manşa semifinală a stabilit un senzaţional 1'54 pe circuit, ceea ce reprezintă record absolut pentru juniori. Nici în finală, sibianul n-a avut nici o problemă, învingândul pe Tincescu cu un avans de peste două secunde. „
Sunt foarte bucuros. Atât pentru loc,
dar mai ales pentru evoluţia mea. Este încurajator“, spune Târnovean.
Tomiţă e campion
La clasa maşinilor cu o pacitate cilindrică mai mică de 1.600 cmc, Rareş Tomiţă n-a avut nici o emoţie în a-şi adjudeca victoria. Fără să se menajeze, tânărul pilot sibian a pornit ceva mai slab, dar, de la manşă la manşă a reuşit să dea câteva secunde în jos, astfel că cel mai bun timp al său a fost de 1'49, un rezultat foarte bun, în condiţiile în care la speciala integrată în Raliul Sibiului puţine sunt echipajele care reuşesc să coboare sub limita celor 1'50 de secunde. În finală, Tomiţă l-a depăşit clar pe Dan Gruncă, care a fost mai lent cu 10 secunde decât adversarul său direct. Ultima treptă a podiumului i-a revenit lui Nicolae Băncioiu. În urma acestor rezultate, Tomiţă a intrat şi în posesia titlului de campion al sezonului.
Victorie norocoasă Una dintre cele mai interesante lupte s-a dat la clasa maşinilor cu o capacitate între 1.600 şi 2.000 cmc. Surprinzător, marele învingător a ieşit Horaţiu Baghiu. Acesta a profitat atât în semifinală, cât şi în finală de

abandonul adversarilor direcţi. Mai întâi, în semifinală, Baghiu, plecat cu şansa a doua n-a avut de îndeplinit decât o simplă formalitate în condiţiile în care Dan Nirişteanu a abandonat după primii metri de la start, având probleme cu cutia de viteze. În finală, Baghiu, care a avea un timp mai slab cu şase secunde decât Mihai Pleşa a mers constant, fără să forţeze inutil şi a trecut primul linia de sosire, după ce Pleşa a ieşit în decor
. „Sincer nu mă aşteptam să înving. Mi-ar fi părut mai bine de acest loc I dacă reuşeam să-i bat pe pistă şi nu să ajung pe primul loc datorită abandonurilor lor“, spune Baghiu.
Record de pistă Una dintre cele mai animate dispute s-a petrecut la clasa maşinilor cu o capacitate de peste 2.000 cmc, unde au luat startul nu mai puţin de patru Mitsubishi Evo de concurs. Evoluţiile lor au fost excelente. Fără doar şi poate, performerul etapei a fost Tavi Popa, care a reuşit în semifinala cu Grigore Anton să stabilească un nou record al pistei, cu timpul de 1'46'400. În marea finală, Popa l-a avut adversar direct pe Victor Dimtriu. Primul a greşit la start, ratând plecarea, dar a recuperat pe parcurs. În schimb, Dimitriu a greşit pe final, când a intrat cu prea mare viteză într-unul din ultimele viraje şi a avut parte de o uşoară ieşire în decor.