Cars & Coffee România: un eveniment ce merită retrăit

Publicat in: October 27, 2017, Vizualizari: 2

A venit timpul să aflăm povestea co-fondatorilor, Alex Arhire și Luigi Lungu. Este vorba despre doi proaspăt absolvenți de facultate, a căror pasiune i-a determinat nu numai să viseze, ci să transforme în realitate unul dintre cele mai așteptate evenimente auto din România. Totul a început când unul dintre ei și-a scris lucrarea de licență tocmai pe acest subiect, fapt ce le-a dovedit amândurora că se poate.

Acum, după luni întregi de pregătire, o echipă extraordinară de oameni, mulți parteneri dornici să susțină o inițiativă fresh și multă pasiune, Cars & Coffee România se poate numi unul dintre evenimentele cunoscute ale țării.

Ziua de sâmbătă a fost așa cum organizatorii evenimentului anunțaseră: plină de adrenalină, fun și oameni grozav de pasionați. 37 de mașini participante, dintre care 4 masini ce participă în Campionatul Național de Viteză în Coastă ne-au încântat privirile. Printre acestea s-au numarăt mașina campionului absolut a anului 2017, mașina campioană la clasa Oldtimer și două modele Ferrari Challenge. Nu putem uita de cei 800 de spectatori ce au fost alături de echipa Cars & Coffee România și care au menținut atmosfera și energia pe toată durata evenimentului.

Ai ratat acest minunat event? Nu ai de ce să îți faci griji. Pe pagina de Facebook Cars & Coffee România găsești cele mai proaspete informații, iar echipa de organizare anunță un an 2018 plin de surprize!

Sursă și imagini: Comunicat de presă.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss