Campionatul Mondial de Turisme a ajuns pe celebrul circuit de la Brands Hatch, in Anglia. SEAT vine in postura de lider in ambele clasamente insa balastul obtinut in urma performantelor din ultimele trei etape isi va spune raspicat cuvantul. Cele 40 de kilograme in plus au facut ca primele modele Leon TDI pe grila de start sa fie pe locurile 5, respectiv 6, reusite de Rickard Rydell si Gabriele Tarquini. In fata lor se vor afla doua BMW-uri 320SI pilotate de Andy Priaulx si Augusto Farfus, ultimul fiind cel care se va bate probabil pentru titlu anul acesta. Cei care au performat cel mai bine in calificari au fost pilotii Chevrolet, Alain Menu si Robert Huff, facand astfel prima linie a grilei complet albastra.
Vaduvit de prezenta unor marci precum Alfa Romeo, Honda sau chiar Ford si Peugeot, Campionatul Mondial de Turisme atrage totusi sporadic prezenta constructorului Volvo. La Brands Hatch, vor concura doua modele C30 pilotate de Robert Dalhlgren si Tommy Rustad insa nu vor puncta in clasamente. O figura frumoasa a facut reprezentantul Ungariei, Norbert Michelisz care si-a postat SEAT-ul Leon TFSI in pozitia 9-a dupa retrogradarea impusa lui Jorg Muller ( BMW ), insa este primul din categoria pilotilor independenti. Michelisz vine din seria Leon Eurocup care se dovedeste un campionat din ce in ce mai competitiv.
Cursele vor fi transmise in direct de Eurosport, duminica de la orele 13.45, prima cursa si 15.30, cea de-a doua.
Nota
Felicitari lui Ernest Mulner, care la fel ca SEAT in WTCC, VW in Dakar si Audi/Peugeot in Le Mans ne-a aratat inca o data ca se poate cu diesel!
Andrei Mitrasca
Specialist Marketing dealeri SEAT
0726 343 178
andrei.mitrasca@porsche.ro