Citroen este peste tot

Publicat in: November 6, 2008, Vizualizari: 8157

Loeb testeaza un monopost de Formula 1
Dupa ce a obtinut al 5-lea trofeu mondial la capatul Raliului Japoniei, Sebastien Loeb a primit un cadou inedit din partea lui Red Bull, partener oficial al echipei Citroen Sport. Red Bull Racing ii va oferi francezului sansa de a testa un monopost RB4 de F1 in testele oficiale programate la Barcelona in 17 noiembrie. Inainte, Loeb va merge la sediul echipei din Anglia, de la Milton Keynes, pentru a intalni echipa si a pregati testul. El isi va face acomodarea cu monopostul in testele preliminare de la Silverstone. “Sunt absolut incantat de cadoul facut de Red Bull pentru a sarbatori titlul mondial. Am avut ocazia de a testa F1 anul trecut, dar de data aceasta circumstantele sunt altele. Ma voi afla in mijlocul pilotilor de F1, in cadrul unui test comun. Sper sa nu ma fac de ras! Pe de alta parte voi participa doar pentru o zi. Si doresc sa indepartez orice fel de speculatii privitoare la F1. Anul viitor voi pilota un Citroen”.

Si tot Loeb va pilota un prototip Le Mans
Pe 27 noiembrie cele doua departamente sportive ale grupului PSA, Citroen si Peugeot, se vor reuni pe circuitul Le Castellet, din sudul Frantei. Motivul il constituie intalnirea dintre doi piloti si doua automobile de renume mondial. Stephane Sarrazin va pilota automobilul Citroen C4 WRC pe drumurile de pamant din apropierea circuitului, pentru ca apoi, pe circuit, Sebastien Loeb sa treaca la volanul prototipului Peugeot 908 HDI FAP. Cei doi piloti au vizitat deja sediile echipelor de competitii, pentru a-si lua masura la scaun si ambii asteapta cu nerabdare testul.

GB este marea sansa a lui Ogier
Dupa spusele directorului Citroen Sport, Wales Rally GB reprezinta marea sansa pentru recentul campion mondial JWRC sa-si dovedeasca calitatile. “Este prima ocazie sa dovedeasca cat de bun este”, a declarat Olivier Quesnel in Japonia. “Nu stim inca ce poate, dar stim ca este campionul juniorilor. Intrecerea JWRC nu a fost atat de puternica in acest sezon si Sebastien nu are o prea mare experienta. A pilotat in 32 raliuri si in mai mult de jumatate a folosit automobile mici Peugeot”, a spus Quesnel. Pana la Wales Rally GB, Ogier va pilota in acest weekend un C2R2 in Rallye de Condroz, ultima etapa din campionatul belgian.

Viitorul lui Citroen Sport
Dupa ce Citroen a confirmat participarea in categoria Manufacturers (M) in 2009, managerul francez Olivier Quesnel spera ca programul client (MT) sa mearga mai departe. “Banii vor spune cine va avea ocazia de a pilota C4 WRC. Vom anunta planurile de viitor inainte de Marea Britanie”, a incheiat el. Acest anunt vine dupa ce in urma cu cateva zile celebrul L’Equipe publica un interviu sumbru cu vicepresendintele executiv al lui Automobiles Citroen. Referindu-se la planurile lui Citroen Sport dupa incheierea angajamentului cu WRC, la finele lui 2009, Gilles Michel a spus:” Nu vom lua o decizie pozitiva fara asigurarea a trei lucruri esentiale. Cresterea competitiei prin atragerea mai multor constructori, o mai mare acoperire media decat in prezent si o agenda sportiva care sa corespunda cu interesele constructorilor”.

3mmm

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss