CNR Dunlop 2015 - Best Of (1)

Publicat in: December 24, 2015, Vizualizari: 30

1. Tess Rally 44 Brasov - 27-28.03.2015


Simone Tempestini, la limita aderentei.

 
Edwin Keleti ridica un "nor" de apa de pe drum, pe speciala a sasea, Cheia, in drum spre victoria de poba. Dupa discutii aprinse in regruparea de la Cheia, unde un numar de piloti, intre care si Keleti, au cerut insistent anularea probei a sasea din cauza conditiilor periculoase, pilotul BCR Leasing isi demonstreaza punctul de vedere, protestand in cel mai original mod cu putinta: castigand proba.


Daca cele doua speciale de pe "Babarunca" au consfintit victoria lui Simone Tempestini, lovitura a dat-o Adi Raspopa, plecat din service pe pneuri de zapada. "Gumele" bacauanului s-au comportat excelent pe siroaiele create de ploaia torentiala, iar Adi a atacat nebuneste, reusind al doilea timp in PS5 si performanta de a depasi pe proba "integrala" lui Manu Mihalache, plecat cu un minut inaintea sa..


Dan Girtofan este pe podium pentru al doilea an consecutiv in raliul de casa, insa fara Adrian Berghea, disparut prematur, dupa o boala necrutatoare, cu o luna inainte de raliu. Giri: "Vreau sa stie ca a avut o amprenta pozitiva asupra mea si ca imi pare rau ca nu mai poate fi alaturi de mine. O sa fac tot ce pot pentru ca el sa fie, acolo sus, mandru de mine."


Simone Tempestini primeste Trofeul Ludovic Balint de la Mihaela Balint, fiica regretatului campion brasovean. Trofeul rasplateste victoria pe prima proba din campionat, urcarea catre Poiana Brasov. Simone avea sa adauge alte 54 (!) de victorii de proba pana la finalul campionatului, din totalul de 80, un procent fabulos: 68,75%, care ilustreaza dominatia categorica a celui mai tanar campion national.


Conditiile meteo extreme, specifice intrecerii de la Brasov, de aceasta data materializate doar sub forma de ploaie, au adus o serie de abandonuri spectaculoase. In imagine, incursiunea in decor a lui Florin Tincescu, care i-a adus abandonul in PS5-Babarunca.

 
Simone sarbatoreste prima victorie din cariera. In ciuda declaratiilor adversarilor sai putina lume se astepta in acel moment ca tanarul clujean sa domine sezonul 2015 in felul in care avea sa o faca.

 

2. Raliul Aradului Atrium Mall - 8-9.05.2015


Simone Tempestini isi continua galopul, iar in etapa de la Arad, prima pe macadam in tara cu noul Ford Fiesta R5, arata cat de rapid poate fi: isi trece in cont toate cele 11 probe ale intrecerii.



Sebi Barbu a fost singurul adversar al lui Simone pe primele trei probe, insa raliul sibianului a luat o turnura nefasta, problemele de transmisie facandu-l sa incheie in final doar al saptelea.


Raul Badiu - Adrian Raspopa 1:1. Avansul ramane, pentru moment, la bacauan, care beneficiaza de punctele "mari" de la Brasov, aferente coeficientului de 1.2, insa tanarul sibian este omul de urmarit.


Revenire: Gergo Szabo se intoarce la Evo IX, masina cu care a castigat doua titluri de campion national si incheie pe podium, dupa absenta de un an si jumatate si un sezon catastrofal, in care nu a incheiat nicio cursa cu Evo X 


Debut cu dreptul la volanul Ford-ului Fiesta R5 pentru Bogdan Marisca: "Ne-am imprietenit foarte repede, imi da o senzatie de parca mergem de foarte mult timp impreuna." 


Martin Koci, o prezenta exotica, venit la Arad pentru etapa de ERT, cu un Peugeot 208 T16. Slovacul, care ocupa locul doi in etapa de trofeu dupa ziua intai, nu a ajuns insa la finalul intrecerii, abandonand in speciala Conop, prima din ziua secunda.

3. Danube Delta Rally - 5-6-.06.2015


Edwin Keleti si Bogdan Marisca duc un duel atat de strans, incat au timpi identici atat dupa prima, cat si dupa cea de-a doua proba din ziua secunda. Keleti este cel care cedeaza, rupand un brat in momentul din imagine, cand a intrat prea mult pe interiorul unui viraj.


Bogdan Marisca in actiune - clujeanul se simte excelent cu noua sa masina si incheie intrecerea pe locul secund. Foto: Attila Szabo - sursa


Cucerit de raliurile din Romania, Rashid Al-Ketbi ia startul si in etapa de la Tulcea, dupa doi ani consecutivi de Raliul Aradului. Pilotul din Dubai incheie pe doi intrecerea contand pentru etapa a cincea din ERT, in fata lui Dan Girtofan.


100% pentru Manu Mihalache: a doua victorie la clasa 3 din doua participari


Raul Badiu trece in fruntea clasamentului 2WD, unde avea sa ramana pana la finalul campionatului. Principalul sau adversar, Adi Raspopa pleaca fara puncte, tradat de cutia de viteze, in proba a doua.

 

4.Raliul Moldovei - Moinesti - 26-27.06.2015
 


Raliu amar pentru Simone: dupa trei victorii fara drept de apel, juniorul NRA trece la Citroen DS3 R3T, pentru a se antrena in vederea Raliului Poloniei, insa pierde mai mult decat castiga. Este subiectul unei excluderi controversate pentru nerespectarea traseului pe o etapa de legatura si minusurile sunt numeroase: rateaza o zi de concurs cu 80 de km de proba, pleaca fara puncte si va pierde alte 25 de puncte, conform regulamentului.


Raliul Moldovei va ramane prima si singura victorie a lui Alin Neagoe, cel care si-a pierdut viata la sfarsitul lui septembrie, intr-un accident de girocopter. Bucuresteanul si-a trecut in cont victoria la clasa 11, la comenzile unui Subaru Impreza, avandu-l in dreapta pe Sorin Colceriu, in ceea ce avea sa fie ultimul raliu pentru acest echipaj.


Back in business: Gergo Szabo revine pe primul loc al unei etape de campionat national, dupa aproape doi ani de pauza, iar intoarcerea la Evo IX ii aduce al treilea podium consecutiv.


Edwin Keleti incheie pe doi, dupa un final frustrant de raliu, in care motorul masinii sale s-a oprit de mai multe ori, neputand sa ii dea replica lui Gergo Szabo, cel care isi construise avansul pe probele cu mult noroi, din debutul raliului


Duelul de la doua roti motrice creste si mai mult in intensitate, insa tot Raul Badiu iese castigat, ducandu-si avansul la 30 de puncte, la jumatatea sezonului. Dupa ce este penalizat in prima zi pentru intarzierea la un punct de control orar, avand probleme la motor, sibianul primeste prima pozitie inapoi, de la Zeita Fortuna: Adi Raspopa face pana la 5 km de la startul probei Moinesti 2, antepenultima a intrecerii.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss