
Deși la etapa din Valea Uzului am făcut cunoștință cu campionul acestui sezon, acolo unde Erik Zsolt Fazakas și-a adjudecat cel de-al doilea titlu național absolut în cadrul diviziei secunde a Campionatului Național de Viteză în Coastă, harghiteanul va absenta de la ultima etapă, întrucât nu mai are nimic de câștigat sau de pierdut. Decise în penultima etapă, titlurile la clase merg către Bogdan Duma la A1, care își trece în cont în acest an și titlul la Juniori, către același ErikZsolt Fazakas la A2 și către Andrei Petrescu la A3, în timp ce pilotul originar din Odorheiu Secuiesc - Attila Jakab, revine la volanul modelului Subaru Impreza WRX STI pentru o ultimă demonstrație de senzație a acestui sezon, pe coastele munților din România, acesta fiind deja campion la grupa B. Absența de la start a lui Andrei Tabarcea face ca lupta la titlul debutanților să se închidă, Alexandru Andreoiu devenind campionul acestui sezon la debutanți.

Aruncând un ochi asupra listei de start, pe lângă cei mai buni și activi sportivi ai diviziei secunde, regăsim trei brașoveni foarte talentați și experimentați. Florin Durche lasă pentru moment replica Citroën C2 Super1600 și trece la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo IX RS, pentru a-i testa limitele, în timp ce Octavian Ciovică face scurta deplasare la Șugaș-Băi pentru a face ultimele reglaje și a fi sigur că modelul Radical SR8 este gata să-i aducă victoria și totodată titlul mult râvnit din acest sezon, odată cu ultima etapă a primului eșalon din CNVC, Trofeul Audi Brașov. Și dacă am zis trei, evident mai trebuie să vorbim despre cineva, deosebitul pilot Ciprian Lupu, devenit campion național la debutanți în Campionatul Național de Raliuri, urmând să ocupe scaunul de pilot în cealaltă mașină a sa, modelul Volkswagen Golf 6 GTI.

Fost campion național la viteză în coastă 2 în sezonul 2018, Adorján Zölde, unul din cei mai activi sportivi și promotori ai automobilismului sportiv în județul Covasna, urcă la volanul modelului Seat Ibiza Cupra, în lupta victoriei la A3, covăsneanul pierzând șansele la titlu după absența de la primele etape ale sezonului, cărora li se adaugă și abandonul de la Reșița. Și dacă vorbim despre covăsneni, fiind la o aruncătură de băț, Csongor Szabó se va întrece la volanul modelului Peugeot 208 R2.

Pe lângă cei enumerați anterior, pe lista de înscrieri îl regăsim și pe sibianul Paul Popa, care va pilota la aceasta etapă modelul Renault Clio Rally5, dar și pe Emil Ghinea care face deplasarea de la Mangalia cu modelul Renault Clio Trophy, în timp ce Sabrina Nora Camarda, va fi singura prezență feminină de la startul ultimei etape de viteză în coastă 2.

Credite foto: Andrei Pădure, Attila Balázs, Flavius Croitoriu
Articol semnat de,
Cristian OLTEAN.