M-am gândit într-o zi la un lucru, cât de acută să fie starea de demenţă, care să te facă să mergi pe alte meleaguri să urmărești o competiţie automobilistică de nivel mondial. Nu am ajuns la nicio concluzie, motivul e simplu probabil, nu există niciun nebun care să admită că e nebun.

Pentru că tot se apropie Acropolis Rally, îmi amintesc cu piele de găină de anul 2011, se băteau grecii într-o parte cu forţele de ordine, iar la 200 de metri se lua startul la „Rally of Gods”, nimeni nu era pe tarlaua nimănui și fiecare își vedea de propria-i treabă.

Se pare că această criză și această instabilitate nu a facut ca FIA să întoarcă spatele Greciei și să renunţe la probele și la spectatorii atât de numeroși, care arată că le pasă de acest sport, care sunt de dimineaţa până seara pe probe și care cunosc noţiunea de respect.

Plăcerea de a vedea sportivi de talie mondială este de nedescris, o rumoare bântuia prima specială, deși motoarele nu mai sunt așa mari, s-a auzit un zgomot de departe, lumea a amuţit, imediat a început praful să se ridice peste pădure, câteva secunde și Loeb într-o glisadă spectaculoasă a scos lumea din minţi, urlau extaziaţi, erau disperaţi să fluture steaguri și să atingă mașina campionului mondial, erau sute de spectatori pe un singur viraj, iar atmosfera era ca la revoluţie.

Nebunia de care discutam mai devreme?, am început să o înţeleg în cele din urmă, e vorba de senzaţii pe care nu le poţi descrie în cuvinte, până și măștile de praf sunt parte a spectacolului, aplauzele și ovaţiile erau cu precizie chirurgicală, securitate era elegant depășită cu câţiva pași de retragere,  după trecerea elicopterelor, apropierea de trasă fiind înspăimântătoare.

Tricouri cu piloţii erau la toate mașinile, fiecare își reprezenta „culorile” cum știa mai bine fără să atragă priviri de mânie din parte celorlalţi. Din kit-ul de raliu al elenilor nu lipsea Frappe-ul, că era la bidon, că era la pahar, oricum era în mâinile tuturor, închipuiţi-vă că aveau înclusiv mixere manuale pentru a amesteca ingredientele necesare.

Acalmia a dispărut odată cu trecerea lui Hirvonen, care a zburat controlat peste niște stânci, într-un cor perfect s-a auzit „ooooooo” apoi din nou aplauze. A trecut Latvala, au trecut Solberg, Sordo, Ogier, Al Attiah și întreg alaiul de sportivi, au rămas neclinţiţi, ţintuiţi pe marginea drumului până a trecut mașina care anunţa că ultimul concurent a trecut. Probabil se naște întrebarea ce a rămas în urma lor la plecare, păi nu a ramas mare lucru deoarece majoritatea(aprox 95%)aveau saci în care și-au încărcat mizeria, restul a fost depusă în coșurile amenajate de organizatori.

Pe întreaga ședere nu am avut nici măcar o dată senzaţia că suntem jecmăniţi în vreun fel, am avut impresia că toţi își doresc să revenim și că sunt conștienţi de serviciile pe care le oferă. Ne-au auzit vorbind, ne-au văzut întreaga activitate și nu ne-au deranjat cu un pai, ne-au îndrumat și ne-au explicat cum s-au priceput atunci când am avut nevoie de ajutor, probabil de aici nebunia de a merge în altă ţară la astfel de competiţii, probabil de aici înţelegerea noţiunii de respect în ceea ce privește sportul.

Rally Cow
Echipa Autorally