Am stat în cumpana daca sa mai scriu si eu despre Acropolis Rally, "Raliul lu' D-zo", pentru ca a scris Dan Terea (colegul meu) cam tot ce se putea scrie despre acest subiect.

Am hotarât totusi sa scriu câteva rânduri mai ales ca pentru mine e o recidiva participarea la acest raliu. Daca în 2011 nu am înteles mare lucru, în 2013 am ajuns cu doua zile mai devreme si am vazut totul. De la instalarea mamutilor de camioane de asistenta si hospitality si pâna la ultimul moment în care într-o parte se decernau cupele iar în cealalta, cartierul general se demonta în pregatirea sa de a pleca spre Sardinia.

Am tot stat si m-am întrebat ce ne lipseste noua pentru a iesi totul ca la carte asa cum le iese acestor greci care îsi afiseaza pe toate vitrinele ca între ora 13 si 17 îsi fac siesta, devenind astfel aproape imposibil sa gasesti un loc de unde sa cumperi macar apa, dar care totusi nu par a fi atât de speriati de ziua de mâine.

Joi 30 mai
Prima zi avea sa fie pentru shakedown si pentru calificarile care stabileau ordinea de start. Ora 7 dimineata, drumeagul care se întepa în proba era deja ticsit de masini ale celor care ajunsesera cu noaptea în cap pentru a vedea un spectacol desavârsit.
Nu poate fi descris în cuvinte zumzetul acestor masini care pe cât de subtire si neputincios pare, pe atât de impresionant este atunci când trece ca un glont pe lânga urechile tale.
Daca la noi este plin de jandarmi, aflati ca la acest raliu singurele locuri unde era personal de ordine erau locurile cele mai "alese", locuri unde erau sute de oameni pe un singur viraj. Un alt aspect este acela ca pe majoritatea acestor tineri era scris mare VOLUNTAR.
Sunt indisciplinati, de 3 ori mai indisciplinati decât sunt românii la orice cursa vreti voi, dar e o indisciplina frumoasa daca o urmaresti din prisma fanatismului cu care trăiesc cursa, de la mimica fetei pana la gesturi. În 2011 eram convins ca majoritatea sunt beti de încearca sa atinga cu mâna masinile de concurs, dar de data asta am urmarit atent cum se pregatesc pentru ce urmeaza sa faca si am constatat ca nu e alcool, e pasiune. Un grup de fani, nu foarte îngrijiti discutau cu un fotograf de la Londra într-o engleza stâlcita, cel mai rasarit fiind translatorul celorlalti. Vorbeau despre istoria raliurilor, vorbeau despre accidente, vorbeau despre campioni si vorbeau de cei peste 20 ani de când sunt pe aceste probe.

S-a mers la shakedown asa cum se merge în concurs, nici cel mai mare expert nu ar fi putut spune raspicat ca sunt antrenamente. La Qualifying Stage elicopterele au survolat zona, masinile de securitate inscriptionate cu FIA, evident cu delegatii lor, au trecut în încercarea de a securiza traseul. Grecii nu sar la ciondaneala cu organizatorii, grecii se duc acolo unde sunt trimisi iar când cursa incepe se întorc la locurile pe care le-au ales initial chiar daca sunt constienti de pericolul la care se expun.

Ca sa concluzionez aceasta zi de joi, as spune ca nu mediatizarea acestui eveniment îi aduce pe probe ci pasiunea pentru acest sport care iti face piele de gaina la fiecare masina care trece.

Vineri 31 mai
Pentru ca vorbeam de mediatizare, va spun ca nu am vazut nicio reclama la TV în toata saptamâna premergatoare evenimentului, la fel cum la radio nu am auzit nici macacar un spot. Ba mai mult, asa cum deja stiam de scurtarea raliului fata de anul trecut, la fata locului ne-am convins ca este un raliu de criza cu buget scazut, pentru ca inclusiv bannerele erau aceleasi de câtiva ani, fiind acoperite si înlocuite doar data si anul.
Peste 70 de kilometri de proba în prima zi, aproape cât un raliu întreg la noi... Cele câteva sute de spectatori se transformasera în mii, chiar daca era vineri si teoretic lumea înca ar fi trebit sa fie la munca.
Daca în rândurile de mai sus am discutat despre pasiune, vineri as discuta despre accesul pe proba, fiind cel putin 4-5 locuri unde te-ai fi putut intepa în proba, ceea ce te scutea de ora jumatate care la noi te împiedica sa mai vezi ceva daca ai ajuns prea târziu. Evident ca nici aici nu ai fi prins mare lucru din cauza parcarii la Cuca Macaii, locurile bune fiind deja luate, însa aveai posibilitatea sa nu încurci pe nimeni si totusi sa ajungi unde trebuie. Erau mii de oameni prezenti pentru 2 probe, care (atentie!!!) se repetau în proportie de 50%.
Voi amesteca putin lurcurile si am sa revin la ziua de joi unde în parc fiecare echipa a avut conferinta si unde pentru ca s-au aliniat planetele ne-am trezit în mijlocul echipei M-Sport Qatar. Neuville, Ostberg, Novikov, Al Attiyah si bossul Wilson erau acolo si povesteau cu toata lumea. Se pozau cu ei si ofereau autografe cu zâmbetul pe buze, lucru care la noi nu se prea intampla. Era prezenta spuma fotografilor de raliu, pentru ale caror poze înghitim în sec si ne dorim sa fim prezenti pe probe pentru a surprinde macar o data senzatia unei etape de mondial.

Sâmbata 01 iunie
Aproape 150 de km de proba, 149.56 mai exact si din nou miile de specatori care cu greu erau stâpâniti sa nu intre pe probe de cei câtiva voluntari. O zi superba, fara soare arzator dar destul de calduta pentru a da savoare unei curse spectaculoase. Mastile chirurgicale si cele de constructii erau pe fetele majoritatii celor prezenti, fiecare ramânând neclintit la norii de praf ridicati de fiecare masina care trecea.
Pe fiecare proba unde intrai erau rulote care îti puteau stâmpara setea si foamea la niste preturi care pentru un venit normal din România ar fi ramas neatinse, dar care acolo erau într-o permanenta forfota.
Muntii dezgoliti îti ofereau o panorama impresionanta la care se adaugau cei peste 3 kilometri în care vedeai efectiv norul de praf care se apropia, însotit de zumzetul masinilor. Nu a trecut nicio masina care sa ramâna neîncurajata fie ca a fost vorba de Ogier sau de cineva din campionatul local.

Ca tot am adus vorba de local, am ajuns la concluzia ca masinile din România sunt mult, mult peste cele prezente în campionatul elen, în afara de clasicele Mitsube si Subaru care sunt si la noi, este plin de Corsa, Yaris si tot felul de masini pentru care noi nu ne-am deranja sa mergem pe probe. Despre masini S2000 nici nu poate fi vorba, sau poate nu le-am vazut la aceasta etapa, desi îmi e greu sa cred ca ar fi cineva atât de nebun sa nu participe la o etapa alaturi de zeii raliurilor.

Duminica 02 iunie
La fel de organizati si buluc pe probe, box-uri pline cu gheata, racoritoate si râuri de cafea carate din greu pe probe în sus si in jos. Un gospodar vindea sepci contrafacute si striga cat il tineu plamanii ca te protejeaza de soare. Copilandrii isi asezau pe cate-o piatra telefoanele sa filmeze "bondarii" ce aveau sa treaca pe acolo si evident sa le spulbere pentru ca muscau intr-un mare fel de interioare.
Nu foarte mare mizerie in urma lor, e normal sa existe si uscaturi, insa una peste alta prietenosi si amabili, nu strambau din nas cand le ziceam ca suntem din Romania cum de altfel ne asteptam sa se intample...

Criza, raliu de criza, dar una peste alta un raliu adevarat, un raliu in care se pare ca interesul primordial al celor care pun umarul la asta este acela de a face treaba cum trebuie. Inca nu sunt invatati sa profite cu adevarat de pe seama unui astfel de eveniment, sa tina magazinele deschise mai mult in cele 3 zile, sa fie pe booking toate hotelurile si mai ales sa lucreze putin la ospitalitate. Dupa astfel de etape încep sa înteleg de ce nu suntem bagati în seama, desi avem potentialul necesar organizarii unui astfel de eveniment...

Rally Cow
Echipa Autorally