Publicat in: March 14, 2008, Vizualizari: 2051
Cursă cu peripeţii
În urmă cu un an, Manuel Mihalache câştiga etapa inaugurală a campionatului la grupa H, la Braşov, şi mai mult decât atât obţinea un timp foarte bun faţă de ocupantul poziţiei secunde în ierarhia generală, Bogdan Marişca.
Dacă echipa Viola BkP ar fi rămas în competitţe până la finalul anului, „Manu” încheia stagiunea cu titlul naţional în palmares. Însă cu toate astea, cu doar trei curse la activ, şi-a adjudecat poziţia a treia a clasamentului pe 2007, demonstrând din nou că este unul dintre piloţii de top ai întrecerii interne.
Runda de debut a editiei 2008 a fost Tess Rally, în care Manu şi navigatorul, Janos Soos, beneficiază de un Mitsubishi Lancer Evo IX de Grupa N şi vizează poziţiile fruntaşe ale ierarhiei absolute. În faţa celor peste 3.000 de spectatori care au asistat la Superspeciala Tess, cei doi au făcut spectacol şi au încheiat proba la 1,6 secunde de învingător. În PS2, prima „specială” a zilei finale, au terminat pe locul 4, la 2,7 secunde de lider, astfel că în acel moment ocupau poziţia a treia a podiumului competiţiei.
„În acel moment ne-am propus să forţăm pentru a urca spre vârful ierarhiei, asta şi datorită avantajului creat de anvelopele BF Goodrich, ce s-au comportat perfect în toate condiţiile întâlnite, încât să putem aborda probele lungi, Babarunca şi Cheia, de pe o poziţie privilegiată. Ce a urmat însă, este greu de descris în cuvinte”, spune Manu. Din pricina unui nit care a cedat, coloana de direcţie s-a desprins la peste 160 de km/h, astfel că, Manu a trebuit să ţină locul suporţilor şi, în acelaşi timp, să piloteze la nivelul maxim posibil. Şi-a făcut treaba remarcabil în condiţiile date, dovadă că după această probă era la numai 14, 3 secunde de Claudiu David, ocupantul primei poziţii.
Din păcate, în service, mecanicii n-au putut remedia defecţiunea în cele 20 de minute alocate. Întârzierea de un minut a adus, potrivit regulamentului, o penalizare de 10 secunde care avea să schimbe radical lucrurile în ceea ce priveşte poziţia ocupată la finele competiţiei. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât speranţa de a recupera timpul pierdut cu o prestaţie bună pe probele lungi a fost spulberată de anularea acestor speciale din cauza unui TIR care a blocat drumul ce leagă Săcele de Cheia.
În ultimele două probe, mai ales datorită anvelopelor furnizate de BF Goodrich care au crescut aderenţa semnificativ, Mihalache şi Soos au fost între protagonişti şi au încheiat întrecerea cu un deficit de 19,6 secunde faţă de câştigătorul întrecerii, Jarkko Miettinen. Însă, din pricina penalizării de 10 secunde au retrogradat de pe locul 5 până pe locul 8 în clasamentul general, iar în Cupa Mitsubishi Lancer, au pierdut poziţia a treia.
Manu Mihalache mulţumeşte sponsorilor : D.O. SECURITY, BF GOODRICH, KRAFTWERK, GATMO Motorsport, Presto, La Nelu.