Publicat in: October 6, 2008, Vizualizari: 1698
Comunicat FRAS nr. 59 din 6 octombrie 2008
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
face dreptate Federaţiei Române de Automobilism Sportiv
ICCJ respinge acţiunea ACR ca inadmisibilă, referitoare la anularea avizului de constituire al FRAS nr. 372/2005 emis de ANS.
1. Începând încă din 2005, după o zicală parafrazată „ dacă voi nu mă vreţi, eu vreau să desfiinţez FRAS chiar dacă este constituită conform legii”, ACR a deschis la Curtea de Apel Bucuresti dosarul 9898/2/2006, prin care solicita anularea celor două avize care au stat la baza înfiinţării FRA şi apoi a FRAS. Curtea de Apel a admis cererea ACR, deşi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins printr-o altă decizie rămasă definitivă şi irevocabilă cererea ACR de desfiinţare a avizului nr. 372/2005 acordat FRAS.
Între timp, FRA a fost dizolvată la cererea membrilor săi fondatori.
ACR nu a înţeles că totuşi FRAS este înfiinţată legal şi a continuat târârea acesteia în justiţie la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă strâmb şi i se admite acţiunea prin care cerea desfiinţarea FRAS prin anularea avizului nr. 372/2005 emis de ANS. FRAS, ştiind că are legea şi dreptatea de partea sa, a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti.
Vineri 03 octombrie 2008, s-a judecat recursul FRAS şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) printr-o judecată normală şi dreaptă (neluând în seamă invenţiile şi interpretările ACR) MODIFICĂ sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, prin care se anula avizul nr. 372/2005 de constituire a FRAS emis de Agenţia Naţională pentru Sport, conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 şi respinge acţiunea Automobil Clubului Român ca INADMISIBILĂ.
Iată un „război” declanşat de ACR pe parcursul a cca 4 ani (deşi FRAS i-a propus cooperarea în plan sportiv), prin care a chemat FRAS în justiţie la Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel, Curtea Constituţională, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin sentinţa ICCJ nr. 3254 din 3 octombrie 2008 s-a dovedit că FRAS are legea de partea sa şi astfel acest „război” se încheie cu o victorie fără drept de apel împotriva ACR (Autoritate Sportivă Naţională recunoscută de FIA care de fapt în loc să încurajeze dezvoltarea sportului i-a pus piedici în ultimii 5 ani şi o face în continuare).
Secretariat FRAS