Publicat in: May 7, 2003, Vizualizari: 14
Astazi, 7 mai 2003, ora 16, a avut loc la show-room-ul Contempo - Brasov conferinta de presa organizata cu ocazia debutului Campionatului National de Viteza pe Traseu Montan la Brasov. Dupa cum stiti week-end-ul acesta se vor desfasura primele doua etape de VTM din acest an, sub organizarea Auto Blic. Organizatorul a prezentat programul competitiei si a atras inca o data atentia reprezentantilor mass-media de a semnala in articolele publicate importanta disciplinei publicului la cursele auto, pentru a se evita incidentele de orice fel care pot pune in pericol atat viata pilotilor dar mai ales a spectatorilor. Anul acesta cursa se va muta de pe traseul obisnuit pana acum Poiana Brasov-Rasnov, pe asfaltul de mai buna calitate de pe Brasov-Poiana Brasov. Astfel circulatia va fi inchisa vineri si duminica pe acest sector de drum, dupa programul pe care il gasiti si pe pagina autorally.ro, cu pauze de o ora intre mansele de concurs.
Aceasta conferinta de presa a avut o dubla insemnatate, pe langa prezentarea propriu-zisa a chestiunilor legate de organizarea din acest an a celor doua etape de VTM avand loc si re-lansarea in lumea curselor auto a bine cunoscutului pilot brasovean Dorin Toma, pe o masina BMW M3 DTM, categoria superturisme, grupa H. Aceasta va fi prima cursa la care Dodo va participa dupa teribilul accident suferit anul trecut la Raliul Romaniei, sperand ca va putea anul acesta sa alature la celelalte titluri castigate pana acum in bogata sa activitate sportiva si titlul de campion national la VTM. Pilotul brasovean este sprijinit in atingerea acestui obiectiv de cei doi sponsori principali ATLANTA HOUSE Brasov si CONTEMPO Brasov precum si de REAL EXPORT-IMPORT, ROSSIGNOL, PRESTO si MIPA.
Masina de concurs este BMW M3 DTM, a participat in 1995-1996 in Campionatul german de superturisme pe circuit (DTM) avand un pret aproximativ de 35.000 euro si va constitui cu siguranta o atractie deosebita pentru spectatorii de curse brasoveni. Motorul este de M5, capacitate cilindrica 3800 cmc dezvoltand o putere de cca 400 CP si avand o greutate de 960 kg. Masina de antrenament a lui Dodo este BMW 330 Xi.
Galeria foto de la acest eveniment o puteti gasi pe site la rubrica "
galerie foto", categoria "Toate evenimentele".