Cum a obținut Victor Ponta opt titluri de campion ca navigator al lui Edwin Keleti

Publicat in: May 27, 2025, Vizualizari: 196

Prezența lui Victor Ponta pe lista de înscrieri provizorie și (încă) neoficială a Transalpina Challenge ne arată încă odată că pasiunea pentru automobilismul sportiv nu se stinge, și oricâți ani ar trece, revii la ceea ce iubești

Edwin Keleti (stânga) și Victor Ponta (dreapta)

Sunt puține aspecte cunoscute despre Ponta, iar acestea sunt că în 2008 a cucerit Cupa Dacia, iar în 2010 a fost protagonistul unui accident în Raliul Iașului, un moment ce fusese ironizat de toată lumea la acel moment, inclusiv de președintele țării de la acel moment. Puțini cunosc însă și faptul că în doar 3 sezoane, Victor Ponta obținea alături de pilotul său nu mai puțin de 8 titluri, o performanță care în zilele noastre este tot mai greu de atins în naționalul de raliuri, asta dacă nu rezumăm la numele mari ce țin prima pagină a Winner Rally. 

Anul 2008, primul din cariera sa de navigator, îi aducea lui Ponta două titluri naționale: cel în cadrul Cupei Dacia, respectiv cel în cadrul clasei N2. Primul succes din acel an venea la Brașov, în cadrul TESS Rally unde echipajul #99 obținea victoria Cupei Dacia și un loc secund la clasa mai sus amintită. În etapa următoare, Raliul Banatului Montan, Keleti și Ponta repetau performanța în cadrul aceleiași cupe monomarcă, încheindu-și parcursul și cu un loc 3 la clasă. A urmat apoi deplasarea la Hunedoara, unde podiumul la clasă nu a mai venit, însă pentru a treia etapă consecutivă, perechea clujeano-gorjeană rămânea neînvinsă la Cupa Dacia, în vreme ce la Cluj - acasă la Keleti, cei doi echiperi bifau o dublă victorie [cupă și clasă]. Șirul reușitelor avea să se sfârșească în etapa de pe Cibin, dar perseverența acestora avea să fie răsplătită într-una dintre cele mai frumoase etape de macadam care au fost organizate vreodată în țara noastră. Edwin și Victor urcau din nou pe podium la capătul Raliului Țara Bârsei, ca mai apoi, la o lună distanță, reveniți pentru o nouă ediție a etapei clujene, să bifeze încă un succes dublu. Ultima etapă a sezonului, Raliul Iașului, i-a găsit pe podiumul Cupei Dacia, iar astfel cei doi sportivi și-au asigurat titlurile în cadrul cupei monomarcă dar și a clasei N2. Totuși, ceea ce trebuie menționat este faptul că Edwin și Victor au format o pereche în mașina de concurs încă din anul de debut al Cupei Dacia, în 2007, însă în acel an au participat exclusiv ca deschizători. Abia anul următor [2008] avea să marcheze primul sezon competitiv pentru cei doi.

Edwin Keleti și Victor Ponta, împreună cu echipa tehnică, în anul 2008

Anul 2009 avea să-i găsească pe cei doi în aceeași formulă, dar la comenzile unei mașini noi: un Renault Clio R3 asemănător celui pe care Ponta îl va pilota în week-end la Transalpina Challenge. Schimbarea materialului de concurs a fost de bun-augur pentru echipajul ce-și păstra numărul de concurs #99. Astfel, deși în prima etapă a sezonului, de la Brașov, erau siliți la abandon tehnic, cei doi reveneau în forță la etapa imediat următoare desfășurată la Timiș, unde își adjudecau o triplă victorie în ierarhia mașinilor cu două roți motrice, grupei A și clasei A7. Aceeași performanță a fost repetată și în etapele de la Țara Bârsei, Arad respectiv Argeș, perechea Keleti-Ponta fiind foarte aproape să încheie cu același rezultat și etapa clujeană, unde însă au obținut un loc secund la două roți motrice și victoria în celelalte clase. Ultima competiție a celor doi din acel an avea să fie în cadrul Sibiu Rally Show, unde însă fiecare a concurat la volan. Finalul sezonului avea să fie impresionant, cu nu mai puțin de trei titluri în palmares: 2WD, A și A7, dar și o participare externă, în RallyRACC Catalunya, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri unde cei doi au fost aproape de podium, încheind pe poziția a patra a clasei R3 și pe 28 la general dintr-un total de 52 de echipaje ce au terminat raliul. 

Edwin Keleti și Victor Ponta la Raliul Țara Bârsei 2010

Un an mai târziu, în 2010, Edwin Keleti și Victor Ponta reușeau să-și apere coroana, cucerind aceleași clasamente la bordul nelipsitului Renault Clio R3, mașină pe care au dus-o și în acel an pe probele de asfalt din Spania, terminând etapa cu o un loc secund la clasă și pe 21 la general, la care se adaugă și cel mai bun timp al mașinilor cu două roți motrice pe ultima probă a raliului, un P13 absolut. În ceea ce privește evoluția din campionatul intern, cei doi aveau să-și ia revanșa în etapa de asfalt de la Brașov, fiind imbatabili în cadrul categoriilor despre care am tot menționat, preț de 6 etape consecutive [Brașov, Argeș, Mureș, Cluj, Sibiu, Brașov - Țara Bârsei]. Tot aici trebuie menționat și faptul că perechea clujeano-gorjeană a avut o evoluție ce i-a menținut în permanență în TOP10-le etapelor enumerate anterior, inclusiv în cele din 2009. Mai mult, în același an 2010 - care avea să fie și ultimul cu modelul Clio R3, cei doi au adus la start un Ford Focus WRC '01 pilotat până la acel moment de "Dodo" Pițigoi, însă cu care nu au reușit să ajungă la final, având parte de abandon pe a doua trecere a specialei "Cioca Boca".

Edwin Keleti și Victor Ponta la finalul RallyRACC Catalunya 2010

Cariera de navigator a lui Ponta avea să se pună pe pauză la finalul anului următor. Deși 2011 le adusese o mașină nouă lui și lui Keleti, un Mitsubishi Lancer Evo X - cu care Victor a participat inclusiv în etapa de viteză în coastă de la Sinaia - ascensiunea profesională a copilotului l-a determinat să-și întreruptă activitatea sportivă, lăsând liber locul de navigator din dreapta pilotului clujean, loc ce avea să fie ocupat mai apoi de Botond Csomortani. Doi ani mai târziu, în 2013, precum și-n 2014, Ponta a revenit la start, însă alături de Titi Aur, împreună cu care a avut rol de deschizător în câte-o etapă a sezoanelor respective.

Acum, nu rămâne decât întrebarea: îl vom mai revedea pe Victor Ponta dictând în dreapta lui Edwin Keleti, într-o etapă de raliu ? Desigur, răspunsul la această întrebare va veni, după etapa gorjeană, dacă sportivul ne va acorda un scurt interviu. 

Foto - arhiva personală Edwin Keleti

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss