Zilele trecute s-a desfasurat ultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, Raliul Harghitei. Dupa un sezon dominat de Francois Deleour, titlul clasamentului general era stabilit inca din urma cu cateva etape, insa intrecerea de la Odorheiu Secuiesc urma sa stabileasca invingatorii altor cateva categorii.
Clasa 3 este una dintre cele mai importante ale campionatului, iar faptul ca titlul acesteia inca se juca a condimentat etapa finala. Principalul favorit inainte de Raliul Harghitei era Rares Tomita, desi a fost foarte dificil pentru tanarul pilot sibian sa stranga bugetul necesar pentru acest sezon, neluand startul in toate etapele. Faptul ca a ajuns la finish-ul majoritatii raliurilor la care a participat (de doua ori pe primul loc), cumulat cu multiplele abandonuri ale adversarilor, il facea pe Rares Tomita invingator al clasei 3 in cazul in care obtinea cel putin un loc 4 la Harghita.
Cel care mai avea inca sanse la titlul clasei era Edwin Keleti. Acesta a inceput foarte bine sezonul dar a avut o a doua jumatate de cosmar, cu 3 abandonuri in 4 raliuri. Amandoi pilotii au ales sa mearga tare la Harghita, un raliu care se anunta un concurent serios al Sibiului in ceea ce priveste duritatea probelor de macadam. Mai mult decat atat, Keleti s-a gandit ca doar o victorie in clasa 3 nu ar fi de ajuns pentru finalul de campionat si a decis sa lupte la victoria clasamentului general. Acolo avea de infruntat masini mai puternice, un S2000 si mai multe R4.
Sub privirile numerosilor spectatori de pe margine, Keleti a pilotat intr-un mare stil, terminand primele 5 probe in primii 3 la general. Momentul x al clasei 3 la Raliul Harghitei s-a intamplat cand Rares Tomita a lovit radiatorul masinii sale si a fost nevoit sa abandoneze. Edwin Keleti facea un raliu excelent, iar la finalul PS6 se afla la mai putin de doua secunde in urma liderului David Botka! Faptul ca Botka a pierdut timp din cauza unei planetare rupte nu stirbeste cu nimic din performanta lui Keleti. A ales sa mearga la capacitate maxima si sa isi demonstreze inca o data cat este de rapid.
Anuntul ca adversarul sau s-a retras, l-a facut Pe Keleti sa joace cartea conservarii rezutatului, dar chiar si asa a terminat pe 2 in clasamentul general. Ne bucuram ca am fost spectatorii unui duel atat de intens. Felicitari Edwin Keleti / Botond Csomortani pentru pastrarea titlului la clasa 3 si pentru abordarea acestui raliu! Rares Tomita / Levente Csegzy, capul sus, aveti tot timpul inainte!
Clasament clasa 3 CNRD 2013 (Top 10):
1. Edwin Keleti
2. Rares Tomita
3. Horatiu Savu
4. Bogdan Marisca
5. Adrian Dragan
6. George Grigorescu
7. Zoltan Juhos
8. Razvan Trisnevschi
9. Istvan Soos
10. Andrei Cascaval
Dan Terea
Echipa Autorally