Publicat in: January 15, 2010, Vizualizari: 3707
Penultima zi a Dakarului mentine suspansul atat in categoria auto, cat si in cea moto, unde liderul este detasat, insa lupta pentru pozitia secunda se dovedeste captivanta. Perdantii zilei de ieri au iesit la atac astazi, Al-Attiyah luandu-i 2'32" lui Sainz, in timp ce Ullevalseter trece pe doi la general in urma victoriei de astazi.jpg)
Doua minute si 48 de secunde masoara avansul lui
Carlos Sainz inaintea zilei finale, a carei sectiune cronometrata masoara 206 Km. Chiar daca spaniolul pleaca cu prima sansa, cartile sunt departe de a fi jucate, in timp ce Kris Niessen, boss-ul VW Motorsport nu poate fi banuit de a influenta lupta pentru victorie, dupa ce i-a dat mana libera lui Al-Attiyah sa-si atace coechipierul. Etapa zilei a consemnat o noua victorie BMW X-raid, cu
Peterhansel obtinand al patrulea succes al acestei editii, in timp ce
Guerlain Chicherit a dus al doilea BMW pe pozitia a treia, intre Al-Attiyah si Sainz.
La clasa moto norvegianul
Pal Anders Ullevalseter obtine prima sa victorie, una pe care o astepta de multa vreme. Desi un veteran al cursei, aflandu-se la opta participare, Ullevalseter a fost intotdeauna al doilea sau al treilea, arbitrand de multe ori disputa dintre Depres si Coma, iar victoria l-a ocolit. Astazi insa era nevoit sa treaca la atac pentru a-si recupera locul doi pierdut ieri in fata lui
Francis
co Lopez, lucru pe care l-a si facut. Dupa sectiunea de dune de inceput, norvegianul s-a simtit excelent in partea de viteza care a alcatuit mare parte a probei, unde motorul de 690 cmc avea un avantaj, iar viteza trecea pe alocuri de 160 km/h. El obtine astfel mult asteptata victorie de etapa si ia o optiune serioasa pentru a ajunge al doilea la Buenos Aires, avand un avans de 4'24" in fata lui Lopez.
Cyril Depres incheie al doilea etapa si 700 de Km il mai despart de victorie, avansul de o ora din fruntea ierarhiei asigurandu-i o ultima zi lipsita de emotii.
La camioane
Firdaus Kabirov este invingatorul zilei in fata coechipierului sau
Vladimir Chagin, intr-o noua dubla Kamaz.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally