Despres domina
Cyril Despres a avut parte de o etapa foarte buna in cea mai lunga proba a intrecerii, si poate lua o optiune foarte buna pentru victorie, chiar daca nu detine prima pozitie. Francezul a atacat, intr-o proba dificila pentru pneuri si frane si a reusit o victorie foarte importanta, care il aduce pe locul doi, noul lider fiind secundul sau, Ruben Faria. Aceasta situatie ciudata se datoreaza insa faptului ca Despres a primit o penalizare de 15 minute pentru schimbarea de motor din etapa precedenta, avand astfel o intarziere de 5'23" in spatele portughezului. Al treilea clasat este Francisco Lopez, cel care a reusit sa se mentina departe de probleme mari in etapa dintre Tucuman si Cordoba, in ciuda unei cazaturi care l-a facut sa piarda 16 minute fata de Despres.
Mai multi piloti au avut probleme astazi, cea mai importanta schimbare de clasament fiind caderea lui David Casteu, fostul lider, pana pe pozitia a 21-a, dupa ce francezul a avut o zi extrem de dificila. El a pierdut doua ore dupa numeroasele probleme, care au debutat in urma coliziunii cu o vaca la km 120 al probei speciale si care au avut ca urmare un umar dizlocat si un rezervor gaurit. Casteu a fost nevoit sa faca mai multe opriri, ultima cu 15 km inainte de sosire, iar francezul a putut vedea cum sansele sale pentru victorie se evapora.
Al doilea in etapa zilei a fost Joan Barreda, care a cazut si el in debutul probei, ceea ce spune multe despre dificultatea etapei. Spaniolul de la Husqvarna a incheiat totusi la 4 minute in urma invingatorului, devansandu-si coechipierul Botturi cu un minut.
Peterhansel, lider detasat
Stephane Peterhansel a incheiat pe pozitia
secunda etapa a noua, insa, mai important pentru francez, principalul sau adversar, Nasser Al-Attiyah a avut parte de o zi de cosmar, suferind o pierdere masiva de timp. Astfel, Peterhansel conduce acum detasat, cu un avans de 49 de minute in fata celui mai apropiat urmaritor, Giniel De Villiers (Toyota), in timp ce Leonid Novitskiy (Mini X-raid) ocupa pozitia a treia.
In intrecerea camioanelor, chiar daca traseul probei speciale a fost mult mai scurt decat in cazul celorlalte categorii, avand 293 de km, ziua a vazut si aici o schimbare importanta de clasament, cu rusul Eduard Nikolaev trecand in frunte. Fostul lider, Gerard De Rooy a pierdut o ora si jumatate, fiind incetinit de mai multe probleme de-a lungul etapei si cade pana pe pozitia a patra, cu o intarziere de o ora in spatele noului lider. De Rooy a avut mai intai probleme de turbo, inca de la inceputul probei, fiind apoi incetinit de probleme la directie si o pana de cauciuc.
Etapa a zecea: Cordoba - La Rioja - 353km proba speciala/280 km etapa de legatura
Program TV:
Eurosport LIVE 19:30 (30 min); 00:15 (39 min)
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally