Lopez revine, Despres trece in frunte
Francisco Lopez a revenit dupa problemele de ieri, iar cilianul care a pornit al 30-lea in etapa zilei, a reusit sa depaseasca aproape 20 dintre adversarii care luasera startul inaintea sa. Daca pentru cei din fata a fost o zi dificila din punct de vedere al navigatiei, Lopez nu a avut nicio problema la acest capitol, avand alti piloti in fata, iar viteza sa a fost excelenta. Cel mai castigat pilot al zilei a fost insa Cyril Despres, a carui experienta in Dakar s-a vazut clar, francezul fiind noul lider, insa fara a fi nevoit sa ia startul primul in etapa urmatoare. Despres are un avans de 2'51" in fata lui Lopez, in timp ce norvegianul de la KTM, Pal Anders Ullevalseter este al treilea, la 4'59" in spatele liderului.
Etapa, care i-a dus pe piloti prin unele din cele mai spectaculoase portiuni ale desertului peruan a modificat substantial clasamentul si l-a vazut pe liderul din ziua precedenta, Joan Barreda Bort, cazand pana pe pozitia a 18-a. Si pilotii KTM Ruben Faria si Juan Pedrero au avut dificultati, din cauza ca au fost intre primii la start si au cazut si ei serios in clasament, pe locurile 11, respectiv 23.
Pentru olandezul Frans Verhoeven lucrurile au luat o turnura si mai dificila decat o faceau conditiile etapei, pilotul Yamaha suferind o cazatura la viteza mare, dar care nu s-a soldat din fericire cu o accidentare serioasa. Verhoeven a spus ca nu a suferit o cazatura atat de serioasa de ani de zile si ca este foarte norocos ca a reusit sa scape fara leziuni grave. El a reusit sa incheie etapa pe un excelent loc 8, iar in clasamentul general urca pana pe sapte.
Peterhansel, in sfarsit in frunte
Nasser Al-Attiyah a fost cel mai rapid pilot al zilei, iar pilotul Qatar Red Bull urca pe pozitia secunda, dupa ce penalizarea despre care se vorbea a fost anulata. Stephane Peterhansel este noul lider, dupa ce a incheiat etapa pe pozitia a treia, in timp ce Robby Gordon si al sau Hummer au incheiat pe doi, recuperand 9 minute din cele 55 pierdute in etapa a doua. Peterhansel preia astfel conducerea, dupa ce credea acest lucru si ieri, insa in urma recalcularii timpului lui Sainz o pierdea in cursul noptii.
Carlos Sainz a avut de aceasta data o zi dificila, problemele electrice costandu-l jumatate de ora, iar spaniolul cade pana pe locul al cincilea, avand o intarziere de 21 de minute fata de noul lider.
Daca Peterhansel a preluat conducerea in clasamentul general, echipa sa nu a avut o zi prea buna, marcata de accidentul lui Krisztof Holowczyk. Acesta a avut o aterizare dura la kilometrul 39, dupa ce Mini-ul sau a sarit de pe o duna, iar pilotul polonez a acuzat dureri la coaste si la spate.
Etapa a patra
Una din cele mai dificile etape sub aspectul navigatiei, sectorul dintre Nazca si Arequipa le-a pus probleme anul trecut lui Stephane Peterhansel si Nani Roma, unii dintre cei mai experimentati piloti ai Dakarului. Dunele se vor succede una dupa alta, iar etapa se prevede chiar mai grea decat anul trecut. Pentru motociclisti va fi cel mai dificil, ei avand de parcurs o panta de 2 km extrem de alunecoasa.
Program TV:
Eurosport 2: Live - 18:15
Eurosport: 00:15; 1:55; 9:45
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally