Cea de-a saptea etapa din Dakar 2020 a fost una tragica, motociclistul Paulo Goncalves pierzandu-si viata in urma unui accident intamplat la kilometrul 276. Portugezul era un concurent experimentat, participand de 13 ori in Dakar si incheind de patru ori in top 10 in editiile precedente.
Astazi s-a desfasurat in Arabia Saudita cea de-a saptea etapa a Dakarului, prima de dupa ziua de pauza. Motociclistul Paulo Goncalves a suferit un accident fatal dupa 276 km parcursi. Organizatorii au declarat ca decesul s-a produs la spital, portugezul fiind gasit mai devreme in stare de inconstienta in urma unui stop cardiac.
In varsta de 40 de ani, Goncalves participa la a 13-lea sau Dakar, terminand al doilea in clasamentul moto acum 5 ani. El se afla acum pe pozitia 46 in clasamentul general. Un elicopter a sosit la locul accidentului la opt minute dupa ce a fost chemat, insa la Spitalul din Layla a fost constatat decesul. Acesta este primul deces in Dakar din 2015.
Dan Terea
Echipa AutoRally