Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au reușit să obţină, în weekend, primul succes pentru echipa Škoda România Motorsport, impunându-se în Raliul Sibiului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2016. Giri și Tudor au arătat că noul material de concurs, Škoda Fabia R5, li se potrivește ca o mănușă și drept dovadă că primul succes într-o etapă nu a întârziat să apară. Cei doi brașoveni au avut o evoluţie perfectă în cursa din orașul de pe malurile Cibinului, conducând ostilităţile de la început până la sfârșit. „Suntem foarte bucuroși pentru victorie, prima pentru Škoda în România. Este un succes pe care ni l-am dorit foarte mult. Încă de la shakedown am avut un feeling bun și am simţit că ne putem implica în lupta pentru victorie. Sarcina ni s-a ușurat, între ghilimele, după problemele avute de Simone pe prima probă. Chiar îmi pare rău pentru el. Mi-aș fi dorit să ne fi duelat în competiţie pe tot parcursul raliului și sunt sigur că ar fi fost o luptă foarte frumoasă și interesantă. A fost greu să rămânem concentraţi pe tot parcursul cursei, pentru să se știe că este foarte ușor să greșești când nu ai o presiune pe tine, dar am reușit să obţinem timpi foarte buni, fără să ne asumăm riscuri prea mari, iar la final ne-a ieșit ceea ce ne doream cel mai mult și anume victoria. Sunt foarte fericit și pentru Tudor, care se află la primul succes din carieră. Din păcate, cu un ochi râd, pentru că am câștigat, dar cu unul plâng, deoarece fiul meu, Andrei, a abandonat după o ieșire în decor”, a spus Dan Gîrtofan.

Giri a mai adăugat că lupta pentru titlul de campion de-abia acum începe: „Campionatul este lung și de-abia acum vine greul. Vor fi două etape de macadam, Arad și Tulcea, care punctează și în ERT și cu siguranţă vom avea o dispută foarte mare pe probele speciale pentru că vor fi prezenţi ceilalţi colegi care nu au putut lua startul la Sibiu. Sunt convins că lupta pentru titlu nu se va da doar între mine și Simone, ci vor fi mai mulţi pretendenţi la primul loc”.

Graţie punctelor obţinute la Sibiu, Dan și Tudor au urcat pe prima treaptă a clasamentului CNRD 2016 înainte de Raliul Aradului, ce va avea loc pe 13 și 14 mai.
Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au parte în sezonul 2016 al CNRD de sprijinul următorilor parteneri de încredere: Škoda România, Porsche Finance Group România, Delcar - dealer Škoda Brașov, Mobil 1 prin Lubexpert România, Hankook Competition prin Bucur Tuning Sibiu și Mipa și Presto prin Rompresto Trading.